Carti Memorii jurnale Recomandat

Călătorie în Gulag: Voyage au Pays des Ze-Ka, de Julius Margolin (I)

JaquetteMargolin_000”Voyage au Pays des Ze-Ka”, de Julius Margolin

Le Bruit du Temps, 2010

Mărturia lui Julius Margolin[1] nu are cum să nu te surprindă atât prin amploarea ei, cât, mai ales, prin profunzime. Cu atât mai mult cu cât primele fragmente au apărut în ziarul francez Le Figaro începând cu octombrie 1949 sub titlul „Cinci ani în ocnele sovietice” , iar apoi într-un volum incomplet La Condition inhumaine (aluzie străvezie la cartea lui Malraux). Arthur Koestler a încercat în van să intereseze edituri şi oameni de influenţă din lumea anglo-saxonă pentru a traduce şi în limba engleză cartea lui Margolin care a apăruse în schimb în limba în care a fost scris textul, limba rusă, în 1952 la New York, la Editura Cehov. Cele 745 de pagini ale versiunii finale reprezintă o altă ecografie fidelă a universului concentraţionar sovietic. Provenind dintr-o familie evreiască din oraşul Pinsk, născut în 1900 în Imperiul Ţarist, crescut într-un mediu multicultural, cunoscând bine mai multe limbi (rusa, în mod special, dar şi poloneza şi germana), făcându-şi studiile de filosofie, având chiar şi un doctorat la Berlin, Margolin era în ajunul izbucnirii celui de al II-lea Război Mondial poate printre cei mai puţini pregătiţi oameni din Europa să-l înfrunte şi să-i supravieţuiască.

Plecat şi stabilit în 1936 ca mulţi alţi evrei sionişti în Palestina, aflată sub mandat britanic, încă neduşmănoasă la adresa imigrării evreilor, lăsându-şi familia acolo, a revenit în anul 1939 în Polonia, la Lodz, în interes de serviciu, într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit. Dar ce ştia Margolin înainte de imersiunea în iadul roşu despre URSS? Doar ceea ce literatura de călătorie prosovietică, la mare modă în anii `30, lăsa să se întrezărească:

„Turiştii urmăreau itinerariile Inturist pentru a face cunoştinţă cu marea ţară a revoluţiei. Mulţi reveneau apoi după o săptămâna petrecută la Moscova cu o cutie de cicolată sovietică şi amintiri agreabile. Itinerariul de două săptămâni permitea vizitarea Ucrainei. Cine îşi putea permite să plătească trei sau patru săptămâni ajungea în staţiunile balneo-climaterice din Caucaz sau în Asia Centrală. Toţi cei care ţineau în mâna un toc, revenind din Uniunea Sovietică, dădeau raportul, şi-şi scriau impresiile. În timpul anilor mei de captivitate sovietică mi-am adus aminte de această literatură. Evident, erau în aceste reportaje muncite şi observaţii fine, spirituale dar în ansambul său toată această literatură nu era decât o trăncăneala infantilă. (…) Disproporţia ridicolă şi tragică între această literatură turistică şi realitatea sovietică este atât de evidentă acum pentru mii de oameni, ca mine care au căzut în profunzimile sumbre ale acestei ţări în timpul războiului.”

Fiind surprins de izbucnirea războiului în Polonia, atacată de Germania nazistă, descrie foarte plastic şi exact prăbuşirea ei, drumurile înţesate de refugiaţi, panica, bombardamentele aviatice, nesiguranţa etc. Din Varşovia a fugit către Brest şi apoi Rovno unde a întâlnit un grup de miniştri polonezi care fugiseră înaintea lui şi care-i dădeau asigurări despre o iminentă contraofensivă polonă pentru ca apoi, discret, să dispară către graniţa cu România. După 17 septembrie 1939 şi intervenţia Armatei Roşii, şansele Poloniei de a mai rezista deveniseră nule, singura posibilitate pentru rămăşiţele armatei şi administraţiei polone fiind evacuarea prin România. Şi Margolin nu a stat cu mâinile în sân, coborând înspre sud, ajungând înaintea sovieticilor la graniţa polono-română unde a dat peste un triplu cordon militar român. Doar noaptea partea română dădea drumul la bariere, probabil pentru a fi mai greu de reperat gestul de către spionii germani şi sovietici, dar şi de aviaţia aliată germano-sovietică. Însă la punctul de control Margolin constată că ofiţerii polonezi şi cei români nu acceptau evreii pe care după ce-i deposedau de masini îi trimiteau înapoi. Alţi evrei din Palestina care erau disperaţi să se întoarcă, au propus autorităţilor române să-i îmbarce într-un autobuz şi să-i însoţească cu pază armată până la Constanţa, însă Cernăuţiul a refuzat. Probabil că marea majoritate a celor cărora autorităţile române le-a refuzat tranzitul au murit sub ocupaţia nazistă sau sovietică. A două zi, trupele sovietice au intrat şi în orăşelul de graniţa Sniatyn, blocând orice cale de acces către România. Margolin, sperând într-o traversare clandestină a graniţei, a rămas la Sniatyn, pe malul Prutului unde dimineaţa se scălda văzând în depărtare dealurile româneşti. După câteva zile un grup de polonezi dezamăgit a revenit în Polonia, declarând că „românii i-au maltratat, i-au închis în lagăre sub cerul liber, i-au obligat să strângă cartofi şi le-au furat toate obiectele preţioase”.

Julius Margolin
Julius Margolin

Nereuşind să treacă nici în România, Julius Margolin s-a întors în decembrie 1939 la Pinsk, oraşul sau natal, care era trecut acum sub jurisdicţia RRS Bielorusă unde asistă la tragedia sovietizării. Locuitorii ucrainieni, bieloruşi şi evrei din regiune, majoritari, au întâmpinat iniţial Armata Roşie cu bucurie, nu puteau crede că vor patimi mai mult decât o făcuseră sub regimul polonez. În primul rând, au fost destituiţi funcţionarii polonezi care ulterior au dispărut, peste noapte, fiind deportaţi. Apoi au urmat fermierii polonezi colonizaţi de Varşovia în partea orientală a Poloniei după 1920, mulţi dintre ei fiind foşti militari polonezi care se distinseseră în timpul războiului polono-sovietic din 1919-1920, primind în schimb un lot de teren. Erau considerati elemente periculoase, susţinători ai Poloniei. De altfel, Slavomir Rawicz în celebra sa carte The Long Walk aminteşte cum a găsit o adolescentă de origine poloneză în apropierea lacului Baikal, deportată tocmai din Polonia Orientală[2]. Dar la nivel de tragedii acest tărâm al morţii, pentru a prelua formularea lui Timothy Snyder[3] nu a cunoscut rival în cel de-al Doilea Război Mondial. A urmat arestarea tuturor oamenilor care se bucurau de o oarecare autoritate, indiferent de etnia din care făceau parte, ocupau un post mai important sau erau implicaţi în activităţi sociale. Asistă la distrugerea Pinskului vechi, la destructurarea sa socială, la sovietizare. Cine nu era deportat sau direct asasinat în localurile NKVD trebuia să se transforme spectaculos. Ziarele, bibliotecile, librăriile au fost închise, ele fiind clonate cu ziare, biblioteci şi librării sovietice.

”Sistematic şi fără milă, toate elementele active, susceptibile a opune o rezistenţă erau smulse din rândul populaţiei. Erau proscrise: orice gândire independentă, orice opoziţie faţă de putere (…) Singura salvare era să te pierzi în mulţime, să fii aşa cum erau toţi, să nu te distingi cu nimic. Dar chiar şi asta nu era o garanţie pentru cei care înainte de 1939 jucaseră vreun rol social: în ochii regimului erau marcaţi şi condamnaţi. Noua societate sovietică nu putea să se simtă la adăpost atât timp cât aceste rămăşiţe ale vieţii culturale şi politice de dinainte de 1939 nu erau complet distruse (…) Condiţiile de muncă şi de asistenţă socială din URSS erau mai rele decât cele din Polonia burgheză, şi asta a fost pentru cea mai mare a populaţiei o descoperire neplăcută”[4]

În decembrie 1939, a revenit în orăşelul de frontieră Sniatyn fiind surprins să constate că după numai câteva luni de orânduire sovietică, el devenise deja un oraş stafie, fiind lovit de arestări masive. „Frontieră română imposibil de trecut”, sovieticii militarizând-o atât pentru a împiedica trecerile în România, cât şi în perspectiva aducerii la îndeplinire a punctului 4 din anexa secretă a Pactului Ribbentrop-Molotov. Julius Margolin spera să treacă graniţa cu Lituania, încă independentă, şi încearcă să o treacă ilegal spre Wilno[5], însă grupul a fost oprit de forţele NKVD care nu şi-a dat seama de adevăratele lui intenţii. Resemnat, se întoarce în Pinsk unde îi observă pe cetăţenii sovietici cum dăduseră buzna în noile teritorii cucerite, asemeni unui stol de lăcuste, cumpărând la nişte preţuri mult subevaluate toate bunurile pe care le găseau. Aceştia umblau ziua în amiază mare în pijamale, dormeau fără cearşafuri, comandau la cofetării câte zece ceşti de ceai pentru a le bea rapid.

image-579414-galleryV9-mafz

Margolin descrie foarte bine tragedia acelor momente chiar şi pentru minoritatea evreiască din Polonia împărţită, totuşi cea mai importantă din Europa: prinsă între doi monştri. Dacă despre cel nazist nu aveau multe iluzii, chiar dacă încă nu se prefigura explicit Soluţia Finală, ci doar un lung val de persecuţii (cu care evreii erau obişnuiţi), acte samavolnice şi arbitrare, descoperirea moloholul comunist s-a făcut mai încet, dar cu aceeaşi acuitate a durerii. Cei din zona germană mitizau viaţa în URSS (şi în zona din Poloniei ocupată de sovietici), în timp ce cei din zona sovietică doreau să treacă în zona nazistă. În plus, evreii care fuseseră surprinşi în Polonia Orientală aveau iluzia că trecând în zona germană s-ar putea strecura cumva într-o ţară neutră, fapt de neconceput pentru o Uniune Sovietică închisă ermetic. Până la urmă, totul s-a rezumat la modalitatea de a muri: rapid, în camerele de gazare sau încet în pădurile îngheţate ale Gulagului.

(va urma)


[1] Voyage au Pays des Ze-Ka, Le Bruit du Temps, 2010. Termenul de Ze-Ka, făcut celebru de Alexnadr Soljeniţîn provine de la Z-K=zaliucionni kanaloarmeet– deţinut combatant la canal, o reminiscenţă terminologică a construcţiei canalului Marea Albă-Marea Baltică între 1931-33.

[2] Părinţii ei ar fi fost ucişi de ţăranii ucraineini în mijlocul cărora trăiseră în bună înţelegere până în 1939.

[3] Din cartea Tărâmul morţii. Europa între Hitler şi Stalin, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.

[4] Pag. 69.

[5] Vilnius care in perioada interbelica fusese incorporat in Polonia, revendicat de Lituania, fusese făcut cadou de generosul Stalin Lituaniei doar pentru a-şi adormi prada inainte de a o infuleca.

Articole similare

Mea Culpa, de Louis-Ferdinand Céline (I)

Codrut

Patimiri si iluminari din captivitatea sovietică, de Radu Mărculescu (I)

Codrut

„O capacitate de a iubi aproape nepământească”: Istoria familiei Sanson

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult