Carti Memorii jurnale

Apologetica dorinței. Studiu de caz: „Trei femei”, de Lisa Taddeo

„Trei femei”, de Lisa Taddeo
Editura Litera, București, 2019

Trei femei: Lina (casnică și mamă), Maggie (adolescentă dintr-o familie socialmente vulnerabilă) și Sloane (femeie de afaceri, emancipată). S-ar părea că între acestea nu există semnul egalității, iar situațiile lor sunt, prin definiție, diferite. Dar acest lucru este sesizabil doar la prima vedere și e doar o aparență, pe care Lisa Taddeo o distruge în paginile cărții sale „Trei femei”, tradusă la Editura Litera. Volumul, care promite a fi o non-ficțiune calitativă, dezvăluie destinul a trei femei prinse în mrejele dorinței, deși aș merge până la extrema afirmației că viața acestora reprezintă trei posibile scenarii pentru evoluția oricărei femei. Firul roșu al întregii istorii este răsucit pe cheia dorinței, pe nevoia aproape nesăbuită de a-și hrăni ego-ul empatic. Scopul acesta se proliferează în întreaga carte, iar Taddeo încearcă să ne mute centrul de greutate din zona cumințeniei uzuale, incubate de austeritatea societății, în sfera incomodă a dorințelor firești.

Întreaga narațiune se construiește pe necesitatea acută de a fi iubită și de a adora, necesitate de care sunt private majoritatea reprezentantelor sexului frumos. Cu toate acestea, micile escapade pe care ni le permitem sunt, adeseori, înăbușite crunt, din fașă, astfel încât să păstrăm aparențele dictate de realități. Or, Lisa Taddeo, per a contrariu, merge până în pânzele albe și ne spune trei povești dureroase, în care femeile au luptat pentru cineva sau ceva, cu prețul onoarei, fericirii sau durerilor acute de conștiință.

Până a purcede la analiza propriu zisă a cărții, este cazul să aruncăm puțină lumină asupra profilului autoarei, care îmi era necunoscută până nu demult, dar care m-a convins de talentul său jurnalistic, mai ales atunci când a recunoscut că s-a documentat opt ani pentru acest volum (eu zic că este o muncă titanică, mai ales pentru că nu reprezintă o acumulare tehnică de informație, ci, cu precădere, o analiză amplă a unor ființe cu nevoi și emoții). Lisa Taddeo este un jurnalist american, premiat de două ori cu Pushcart Prize pentru volumul său de istorii scurte 42 (apărut în 2017, și pe care sper să-l traducă și editurile noastre). Are un portofoliu jurnalist impresionant, articolele sale fiind publicate în The Washington Post sau New York Magazine.

Revenind la volumul „Trei femei” țin să menționez că acesta a devenit numărul  #1 în lista New York Times best seller. Deși astfel de liste vorbesc mai mult de impactul vânzărilor de carte, apreciez acest volum ca un must read, nu doar pentru femei, ci mai ales pentru bărbați. De ce?

Argumentul numărul 1: Sunt foarte puține cărți de calitate care dezvăluie dimensiunea dorințelor feminine fără a masca anumite impulsuri, iar acest lucru permite cititorului să înțeleagă anvergura sentimentală și implicațiile (ne)rezonabile ale unei relații amoroase, or noi trăim într-o lume care nu face altceva decât să judece așteptările femeilor în materie de dragoste. Istoria celor „Trei femei” este un studiu amplu despre repercusiunile acțiunilor bărbătești în raport cu reprezentantele sexului frumos. Aici este momentul să amintesc istoria Linei, casnica de care face abstracție soțului și pe care întreaga societate o judecă pentru apetitul sexual, de altfel, sănătos.

Argumentul numărul 2: Cartea Lisei Taddeo dezvăluie, într-o manieră mult mai dură, cât de importantă este educația emoțională și sexuală pentru o femeie. De aceea, eu aș dărui acest volum tuturor părinților care cresc și educă fete. Să luăm, ca exemplu, istoria adolescentei Maggie. Sedusă de un profesor și dezvirginată de un soldat american de 30 de ani, aceasta primește semnale eronate despre cum ar trebui să arate o relație cu adevărat sănătoasă, iar absenteismul părinților, viciile acestora, nu fac altceva decât să o îndepărteze și mai mult de protecția lor. Rămasă singură în fața lumii, aceasta crede. Crede în bunătatea profesorului – salvator, crede în onoarea acestuia și se transformă în victima ideală. Deci, Lisa Taddeo aruncă o găleată cu apă rece peste mințile înfierbântate ale adolescenților și peste surzenia adulților, care preferă să creadă în inocența odraslelor.

Argumentul numărul 3: Volumul „Trei femei” aruncă o lumină amplă asupra stereotipurilor și fobiilor de ordin sexual, care încă persistă în mințile oamenilor, deși ne aflăm în secolul XXI. Este de analizat istoria lui Sloane, femeia de afaceri care se refugiază în promiscuitate pentru a șterge din memorie răceala familiei și pornirile nesănătoase ale fratelui mai mare. Aceasta se pomenește antrenată în fanteziile, la fel de nesănătoase, ale soțului său, care adoră sexul în trei și este voyeur, admirându-și soția în raporturi sexuale cu alți bărbați sau femei.

Aceste trei argumente sunt, de fapt, și trei concluzii la care, cu siguranță, veți ajunge în urma lecturii. Veți fi probabil turmentați de anumite pasaje dure, unele scene obscene sau unele gânduri pe care le exprimă eroinele. Cert este că scriitura lui Taddeo e o gură proaspătă de aer, grație căreia ajungem să abandonăm pattern-urile comportamentale cu care suntem alimentați în societate.

Este foarte ușor să judecăm, iar cele trei eroine nu sunt nici pe departe sfinte. Dar, dacă începi să te îndepărtezi de conjugarea morală pe care o trăim, ajungi să percepi dificultatea acestora, impasul emoțional pe care-l trăiesc, iar narațiunea lor devine un studiu amplu pe care să-l diseci. Indubitabil, în unele momente eram gata să dau cu cartea de perete (nu poți fi atât de naivă!), dar am renunțat la ideea de a compara lucrurile din perspectiva mea și am decis să văd lumea cu ochii lor. Despre ce este cartea Lisei Taddeo? Despre trei femei care încă nu s-au maturizat suficient și eficient. Despre trei femei care, în mod voit sau forțat, au ales să parcurgă un anumit scenariu al propriei existențe. Profilul psihologic al acestora s-a blocat într-o adolescență abuzivă, atât fizic, cât și psihic, iar societatea nu a făcut altceva decât să acutizeze lucrurile.

Dincolo de substratul analitic, cartea Lisei Taddeo este o experiență inedită, în materie de lecturi, deoarece depășește canoanele istoriei uzuale a non-ficțiunii contemporane. Spun acest lucru, deoarece autoarea ar fi putut concepe o analiză uscată, cu date și informații generale, care ar fi acoperit problematica analizei, dar, cu toate acestea, Taddeo renunță la comoditate și scrie o carte dificilă de digerat, amplă, de impact.

Cu siguranță, acest lucru se datorează propriului său background pe care nu-l ascunde de cititori, ci îl recunoaște:

“Mama l-a lăsat pe acest bărbat să se masturbeze cu ochii la corpul și chipul ei, în drumul ei spre serviciu și la întoarcerea acasă. Nu părea genul de femeie căreia să-i facă plăcere asta, dar nu pot ști sigur. Mama nu vorbea niciodată despre ceea ce își dorea. Despre ce o excita sau îi tăia cheful.

Uneori părea că n-are nici un fel de dorințe. Că sexualitatea ei e ca o potecă prin pădure, fără marcaje, formată în timp, prin călcarea repetată a ierbii cu bocancii. Bocancii îi aparțineau tatălui meu”.

Nu știu dacă mi-am dorit să vă conving despre necesitatea acestei cărți, dar îmi doresc să cred că, odată luată în mâini, o să o înțelegeți până la capăt și o să percepeți valoarea inestimabilă a educației emoționale care începe din familie și se termină tot în familie.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Literaturapetocuri.ro, Lithub.com)

Articole similare

Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici

Jovi Ene

Topul cărților Litera vândute la Gaudeamus 2015

Jovi Ene

O viață de eșecuri travestite în victorii, biografia unui om al vechiului regim: Amiralul Horthy

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult