Stiri

Tatăl fantomă, un film despre regăsire și identitate, de și despre scriitorul Barry Gifford

Filmul Tatăl Fantomă, ce va avea premiera pe marile ecrane românești pe 1 martie, este inspirat dintr-o nuvelă a celebrului scriitor Barry Gifford și reprezintă ficționalizat venirea acestuia în România pentru a-și căuta originile.

Barry Gifford este o interesantă combinație de sânge evreiesc – după tatăl originar din România, din Bucovina – și catolic-irlandez, după mamă. Scenarist celebru, colaborator al lui David Lynch (Wild at Heart, Lost Highway) și fiu de gangster din Chicago, preocupat de originile familiei, Barry cunoaște România mai întâi de departe, prin intermediul unui alt scriitor, sibian de origine, bunul său prieten Andrei Codrescu.

Barry Gifford s-a născut într-o cameră de hotel în Chicago, în 1946, unde tatăl său, gangster, implicat în crima organizată, se ascundea de poliţie. Autorul îşi petrece copilăria în Chicago și New Orleans și, după o scurtă încercare de a deveni jucător de baseball, Barry decide să se concentreze pe scris şi să-si construiască o carieră din asta.

Cu peste 40 de cărți publicate, trecând prin poezie, roman, proză scurtă, teatru, jurnalism, roman grafic, eseuri, Gifford este unul dintre cei mai prolifici scriitori contemporani.

Andrei Codrescu spunea despre el că “este atât un scriitor cult cât și unul mare”. Stilul noir, influențele beatnice, substraturile poetice, multiplele niveluri textuale și referințele pop fac din el un scriitor complex, căruia nu îi este frică să combine genurile literare.

Tocmai această multitudine de înțelesuri dar și atmosfera creată de textul expresiv l-au făcut pe regizorul David Lynch să transforme scrierile lui Gifford în filme. Primul a fost Wild at Heart cu Nicolas Cage și Laura Dern în rolurile principale, care a câștigat Marele Premiu la Cannes și i-a adus lui Gifford confirmarea şi celebritatea mondială. A Lost Highway, tot in regia lui David Lynch. Împreună cu Matt Dillon a făcut City of Ghosts și pentru regia lui Álex de la Iglesia, Perdida Durango, a construit un scenariu de film noir, în care a preluat un personaj din Wild at Heart, dezvoltându-i povestea.

“L-am întâlnit pe Barry la TIFF, unde am susținut împreună un seminar de scenaristică, Gifford fiind membru al juriului Festivalului. Am plecat împreună într-o călătorie improvizată, traversînd cu mașina munții și oprind din loc în loc în orașele bucovinene pentru a căuta acul în carul cu fîn – singurul indiciu fiind numele de familie al bunicilor scriitorului – Stein – și faptul că ei emigraseră dintr-o fostă provincie a Imperiului Austro Ungar – Bucovina. Aproape de granița cu Ucraina ne-am oprit în Siret și în sinagoga orașului am descoperit pe o piatră inscripția numelui de familie. “Hai să plecăm. Nu vreau sa știu dacă acesta este cu adevărat bunicul meu. Mistery is better than truth” a încheiat Barry în stilul Lost Highway” – spune regizorul Lucian Georgescu.

Experiența călătoriei și a căutării este transpusă de scriitor în povestirea Almost Oriental. Prietenul său, Lucian Georgescu, o transformă în film şi regizează primul său lungmetraj. Povestea îl are în centru pe profesorul american Robert Traum (interpretat de Marcel Iureș, în primul său rol comic de prim plan), care își ia un an sabatic să înțeleagă povestea neamului său și să-și redescopere rădăcinile personale. Vine în România, o țară plină de mistere pentru el, dar drumul îi scoate în cale iubirea.

Pe 1 martie, “Tatăl fantomă” are premiera pe marile ecrane din România. Vom avea ocazia să vedem cum se transformă experiența personală a lui Barry Gifford într-un film emoționant despre căutare, frumusețe, iubire și curaj.

Trailere

http://youtu.be/Uoh5gESE8zM

http://youtu.be/V1CV7qxq0AY

Articole similare

ETGAR KERET la București, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2018, 1–2 iunie

Jovi Ene

Vlad Zamfirescu ne spune care este „Secretul Fericirii”, de data aceasta în variantă cinematografică

Jovi Ene

A treia „Lectură de Joi” în Grădina de citit, la BMB

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult