Stiri

Senatorul melcilor, de Mircea Daneliuc, pe Cinepub.ro

În această săptămână, CINEPUB propune pasionaților de film românesc un neliniștitor de actual clasic (post)revoluționar: Senatorul melcilor, de Mircea Daneliuc.

Prezentat în premieră mondială la Cannes în 1995, cu Dorel Vișan, Cecilia Bârbora, Clara Vodă și Florin Zamfirescu în rolurile principale, Senatorul melcilor este ”o analiză vehementă a prăbuşirii noastre morale şi spirituale din aceşti ani” (Mircea Dumitrescu). Având puternic impregnat stilul acid și militant al inconfundabilului Mircea Daneliuc, Senatorul melcilor arată ”simțul umorului regizorului, care dezvoltă întâmplările de zi cu zi în ironii halucinante și este mai negru decât negrul insuși” (Edna Făinaru).

Filmul  face parte din ceea ce Lucian Georgescu denumea (alături de Patul Conjugal și de Această lehamite), ”trilogia scârbei” (Altă dată, adică niciodată – în vol. colectiv, Polirom, 2010). Filmul descrie gena răului unei națiuni care nu se poate ridica din mocirla compromisului moral comun. În Senatorul, Daneliuc este la fel de ”comic” pe cât este Caragiale în Scrisoarea: sentință sumbră mascată de comicul de situație și de cel verbal, condamnare fără apel la decenii sau, poate, secole de penitență; nota de plată este înmânată însă generațiilor viitoare.

”Mircea Daneliuc nu mai caută. El găsește. Revine în pas alergător acolo unde se mișcă precum puțini alții, acolo unde forța subversivă a realității atâta așteaptă, să i se croiască drumul către ecran” scria criticul de film Magda Mihăilescu despre Senatorul melcilor (Adevărul).

Filmul spune povestea senatorului Vârtosu care sosește într-o localitate montană să inaugureze o instalație eoliană și se instalează într-o fostă vilă a lui Ceaușescu, în care dormise și președintele Franței, Charles de Gaulle. Senatorul ar putea avea un sfârșit de săptămână relaxant, dacă nu s-ar trezi pe cap cu niște cineaști elvețieni care fac un reportaj în zonă. Vârtosu vrea să fie amabil cu presa, căutând, în același timp, să ascundă lucrurile pe care aceasta nu ar trebui să le afle niciodată…

Cinepub.ro este singurul portal de filme românești online, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cu premiere în fiecare joi seara, de ficțiune, documentar sau animație, scurt sau lungmetraj.

Articole similare

Teatrul Arte dell’Anima prezintă premiera „O noapte furtunoasă”

Jovi Ene

Întâlnire cu traducătorii colecției Ficțiune Fără Frontiere

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (18 – 24 ianuarie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult