Stiri

Lansare la Carturesti Verona: Mic jurnal cu amintiri de Nadia Anghelescu

downloadMiercuri, 30 octombrie, la ora 18.00, la Carturesti Verona (ceainarie) din Bucuresti, va avea loc lansarea volumului Mic jurnal cu amintiri, semnat de Nadia Anghelescu, aparut la Editura Polirom in colectia „Ego-grafii”, disponibil si in editie digitala.

Alaturi de autoare, vor lua cuvintul: Dan C. Mihailescu, Razvan Voncu si Daniel Cristea-Enache.

Nascuta din dorinta initiala de recuperare a istoriei propriei familii si de consemnare a istoriei personale, cartea Nadiei Anghelescu, fondatoare a scolii romanesti de arabistica, imbina forma jurnalului cu cea a memoriilor. Evocarea bucuriilor si suferintelor unei vieti se impleteste astfel cu cea a unei activitati si a unei cariere universitare bogate in impliniri.

„Nu este vorba despre un artificiu retoric: chiar am inceput aceste memorii cu gindul la fetele mele, care nu stiau nimic despre strabunicii lor, stiau putin despre bunici si destul de putin despre tineretea parintilor lor. Pe parcurs, lucrurile s-au complicat, pentru ca mi-am dat seama ca vorbesc si despre altele decit despre mine si ai mei, de exemplu despre lingvistica romaneasca si despre marii nostri profesori care au dus faima ei peste hotare, despre inceputurile studiilor arabe in Romania si despre epoca lor buna, despre faimosii invatati arabi si arabisti pe care am avut norocul sa-i cunosc. De aceea am acceptat indemnul de a publica aceste amintiri.” (Nadia Anghelescu)

Nadia Anghelescu (n. 27 aprilie 1941, Hartagani, jud. Hunedoara). Termina liceul la Carei si Facultatea de Filologie (araba-romana) la Universitatea din Bucuresti (1962). Doctor in filologie (1971) cu o teza de lingvistica. De la terminarea studiilor pina la pensionare a fost cadru didactic al Facultatii de Filologie (apoi de Limbi Straine) a Universitatii din Bucuresti: profesor (1991), sef al Catedrei de Limbi Orientale (1977-1994), director al Centrului de Studii Arabe al Universitatii (1994-2009). A predat cursuri de antropologie lingvistica araba la Institutul Pontifical de Studii Arabe si Islamologie de la Roma (1991), la College de France din Paris (1992), la Ecole Normale Superieure din Paris-Fontenay-aux-Roses (1999) si la Universite Lyon III „Jean Moulin” (2001-2002). A publicat noua volume, intre care Limbaj si cultura in civilizatia araba (1986; tradus in Italia – Silvio Zamorani, Torino, 1993 – si Franta – L’Harmattan, Paris, 1995, reeditat in 1999 si 2002), Orientalistica si dialogul culturilor (in araba, Sharjah, 1999) si Identitatea araba. Limba, istorie, cultura (Polirom, Iasi, 2009).

download

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (21 – 27 ianuarie 2019)

Jovi Ene

Concurs: Câștigă cartea ”Ura”, de Anne Holt! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Cărți pe scurt, semnate de Octavio Paz, Mihaela Apetrei, Ioan Groșan

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult