Editorial

Nou la Editura Paralela 45. Fragment în avanpremieră din Andrei Kurkov, „Albinele gri”

Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumulAlbinele gri”, de Andrei KurkovCartea va apărea în curând lEditura Paralela 45

Doriți să citiți și să aflați mai multe despe ,,misteriosul suflet rus” – citiți! În locul vostru aș citi acum despre Ucraina. Despre Rusia toți știu deja foarte multe. E timpul să aflați lucruri despre istoria și cultura Ucrainei, despre viața și părerile cetățenilor ucraineni de diferite etnii, despre visurile lor, a căror realizare depinde și de voi, cetățeni ai Uniunii Europene și ai lumii democratice. (Andrei Kurkov)

Despre carte:

Cartea ,,Albinele gri”, în traducerea minunată a Antoanetei Olteanu, a ieșit de sub tipar la Editura Paralela 45. ,,Albinele gri” spune povestea unor oameni pașnici, care își vedeau de viață într-un sătuc din estul Ucrainei, până în momentul când peste ei a venit războiul. Scriitorul pune în dezbatere niște teme extreme de dureroase și, din păcate, foarte actuale: ce schimbări au loc în mintea omului, în traiul lui de zi cu zi, când viața îi e dată peste cap, nimicită, furată, cotropită, iar comunicarea între oameni devine complicată și, uneori, chiar periculoasă. O carte extraordinară despre războiul din Donbas și supraviețuire. Înainte de invazia mișelească a Rusiei, chiar la mijlocul lui februarie, în regiunea Lugansk, a început să fie turnat un film după cartea lui Andrei Kurkov, în regia lui Dmitri Moiseev.

Fragment în avanpremieră:

Grănicerul ucrainean răsfoi buletinul, își menținu privirea pe locul de domiciliu, se uită la mașina lăsată alături, cu remorca în jurul căreia treceau în același timp doi vameși puțini tulburați și chiar speriați.

— Pentru mult timp? întrebă grănicerul.

Sergheici ridică din umeri.

— Poate cam o lună.

— Treceți! Numai să nu transportați la ruși niciun pieton. E interzis. Pot să vă amendeze!

Imediat ce Sergheici a deschis portiera mașinii, vameșii au plecat, se pare, cu ușurare, spre un Volvo nou-nouț bleumarin, care se oprise la punctul de control chiar în spatele Jiguli-ului verde fără geamuri.

Dar tensiunea totuși nu scădea. O spaimă interioară se transmitea prin tremurul degetelor și atunci el strângea mai tare de volan, privind înainte, unde, de o parte și de alta a drumului și pe sensul lui, și pe contrasens, mergeau oameni cu cărucioare, geamantane, genți și rucsacuri. Îi depășea și prindea priviri ațintite asupra sa – de la unele rugătoare, la altele compătimitoare. A traversat podul. Pe acoperișul argintiu, lat, al punctului de pază care se apropia, citi: „Rusia. Punctul de trecere automobile Djankoi“. Își aduse aminte că la intrarea în Ciongar văzuse un punct de transformare pe care cineva scrisese cu vopsea neagră: „Peste 18 km sunt ocupanții ruși“.

„Deci am mers numai 18 km“, își spuse.

Ofițerul de la punctul rus, cu pantaloni călcați, în cămașă, cu caschetă pe cap, îi arătă cu un gest lui Sergheici unde să se ducă. Apicultorul remarcă faptul că, pe măsură ce se apropia de mașină, fața ofițerului își schimba expresia, de la una impersonală, împietrită, la una uimit-împietrită.

— De ce mașina e în starea aceasta? întrebă el sever, venind înspre șofer.

— Mi-au spart geamurile, nu am apucat să le pun la loc, începu Sergheici să se justifice cu o voce tremurătoare.

Și atunci el ghici gândurile și acțiunile următoare ale ofițerului. El se îndepărtă la doi pași și se uită la numărul de înmatriculare.

— Ce, ai nimerit la banderoviști?! întrebă.

Sergheici dădu din cap. Dădu din cap nu la întrebare, ci la intonația care dintr-odată devenise amicală.

 — Duceți-vă acolo cu documentele! funcționarul arătă din privire spre ghișeul de sub inscripția „Control de frontieră“.

Grănicerul luă alene în mână buletinul ucrainean uzat. Îl răsfoi, se opri la domiciliu și abia după aceea ridică privirea la posesorul documentului. Își miji ochii. Acest grănicer avea vreo 30 de ani, nu mai mult. Și nu-i venea deloc bine expresia serioasă a feței, parcă se forța să păstreze această expresie a feței. Se părea că nu mai trece mult și își va slăbi buzele și imediat vor schița un zâmbet.

Se ridică ușor de la măsuța cu computerul, se uită pe geam la mașina cu remorcă.

— E a dumneavoastră? întrebă.

— Da.

— Și satul acesta, Mala Starohradivka, e în Republica Donețk sau în Ucraina?

— Între, răspunse prudent Sergheici. Se află în zona gri.

— Așa deci! parcă se miră cu voce tare grănicerul, dar fața lui iar nu se schimbă.

Fără să mai scoată vreun cuvânt, plecă undeva în ghereta sa. În spatele lui se auziră pași și voci. Sergheici se întoarse. Văzu că „averea mobilă“ a lui – mașina cu remorcă – era examinată concomitent de trei militari. Iar remorca era adulmecată de un câine-lup, sub controlul atent al unui chinolog. Chinologul pipăia cu degetele tăietura de topor de pe unul dintre stupi.

Sergheici începu să devină nervos. Se uită în jur, verificând dacă toate mașinile sunt cercetate la fel, adulmecate de câini, sau numai pe el îl cercetau? Dar rușii nu acordau o asemenea atenție celorlalte mașini care se aflau la punctul de control.

Se îndepărtă de ghișeu, vru să se ducă spre mașină, dar nu îndrăzni. „Nu trebuie să-i deranjez pe militari! Las’ să verifice. Oricum nu am nimic interzis!“

Unul dintre ofițeri parcă îi auzi gândurile și se întoarse.

           — Puneți mașina acolo! spuse el rece și arătă cu mâna un loc puțin la o parte de streașină.

Dând înapoi, Sergheici era cât pe ce să agațe o Mazda roșie cu numere de Dnipropetrovsk.

— Uită-te pe unde mergi, căcăcios din Donețk! auzi din spate.

Dar nici nu se întoarse.

După ce lăsă mașina unde i s-a spus, reveni la ghișeu. Și atunci auzi din nou pași în spate.

— Serghei Sergheici, veniți după noi!

Se întoarse – erau doi în civil, tot tineri, serioși.

S-au oprit lângă o casă modulară care probabil fusese adusă pur și simplu și lăsată jos cu macaraua.

— Dați-mi telefoanele mobile, îl rugă unul.

Sergheici îi dădu, ascultător, telefonul.

— Numai pe acesta îl aveți?

— Da.

Unul dintre ei se duse undeva cu telefonul în mână. Celălalt îl chemă înăuntru pe Sergheici.

În camera-birou, omul în civil s-a așezat la masă și a arătat din priviri scaunul de vizavi.

În mâinile posesorului biroului se afla buletinul uzat al apicultorului.

— Dar unde mergeți? întrebă el, răsfoind buletinul, fără să-l privească pe interlocutor.

— În Crimeea, răspunse Sergheici.

— Asta am bănuit, dar mai concret?

— Ei, am o adresă, aici, aproape de Bahcisarai locuiește o cunoștință. Tot apicultor. Nu merg pentru mine, ci pentru albine. Să zboare în liniște, ca mierea…

— Ei, dar cum o cheamă pe cunoștința dumneavoastră, care e adresa lui? Înțelegeți că intrați în alt stat, în Rusia?

— Am adresa lui, uite-o, zise Sergheici și desfăcu pagina împăturită, ruptă din agendă, și i-o întinse.

— Așa, așa, dădu din cap posesorul biroului. Bine. Dar ce aveți cu mașina?

— Mi-au spart geamurile. M-am oprit în regiunea Zaporojie, lângă Vesele, credeam că o să rămân acolo vara…

— V-au primit prost?

Sergheici dădu din cap.

— Pentru că sunteți din Donbass?

Apicultorul dădu din nou din cap.

— Da, oftă bărbatul. Ce lucruri groaznice se întâmplă la voi! Slavă Domnului, măcar am reușit cu Crimeea… O să le spuneți ziariștilor despre acest incident?

— Ziariștilor? repetă Sergheici.

— Ei, da, nu se poate să păstrați tăcerea despre asemenea lucruri!

— O să le spun, răspunse el, nu prea convins.

Despre autor:

Andrei Kurkov (n.1961Regiunea LeningradURSS) este, aşa cum se autoidentifică, european, cetăţean al Ucrainei şi scriitor ucrainean de origine rusă. Cel mai cunoscut scriitor ucrainean al primelor decenii ale secolului 21 și unul dintre scriitorii de top ai continentului european, Andrei Kurkov mai este şi profesor, eseist, scenarist, regizor, membru al Uniunii Cinematografilor din Ucraina (din 1993), al Uniunii Scriitorilor din Ucraina (din 1994), membru al Academiei Europene de Film (din 1998) și membru permanent al juriului premiului Academiei Europene de Film Felix.

De-a lungul anilor, Andrei Kurkov a militat pentru o Ucraină independentă și e de părere că Europei ar trebui să-i fie mai mult frică de Putin, decât de un război nuclear. În aceste momente tragice pentru țara sa, scriitorul a ales să rămână în Ucraina și, ca președinte al PEN Ucraina, ca personalitate cunoscută în întreaga lume, să ofere informații de la fața locului: interviuri pentru presa scrisă, televiziuni, portale de știri etc., explicând cât de periculoasă e situația și cât de grav e amenințată democrația europeană. Fiii săi, în vârstă de 19 şi 23 de ani, sunt angajaţi în misiunile de apărare teritorială a Ucrainei.

Încă din copilărie, Andrei Kurkov se stabilește împreună cu părinții la Kiev. În consecință, viitorul scriitor își petrece copilăria și își face studiile pe pământ ucrainean, îndrăgindu-l și considerându-l patria sa. Este absolvent al Institutului Pedagogic de Stat de Limbi Străine din Kiev și vorbitor al unui număr impresionant de limbi, cel puțin 7.

Începe să scrie încă de pe băncile școlii. Şi-a început cariera literară în timpul stagiului militar, pe când lucra ca gardian la închisoarea din Odesa. Andrei Kurkov devine celebru mai întâi ca scenarist (a lucrat la celebrul studiou de film A. Dovjenko), apoi ca jurnalist și abia după asta, ca scriitor. Primul roman i-a apărut în 1991, la două săptămâni după căderea comunismului. Moartea pinguinului este cartea care l-a făcut celebru în toată lumea. Următoarele romane, Lăptarul de la miezul nopţii şi Grădinarul din Oceakov, traduse de Antoneta Olteanu și publicate în colecția Ficțiune Fără Frontiere a Editurii Paralela 45, l-au consacrat definitiv pe scena internațională.

Cărțile lui Andrei Kurkov nu pot fi incluse într-un gen anume, dar se observă simpatia scriitorului pentru genul SF, iar scriitura sa conține atât elemente de SF modern, cât și de  distopie, thriller mistic și roman polițist. Andrei Kurkov este publicat în 65 de țări și tradus în peste 30 de limbi.

„Albinele gri”, romanul său în traducerea Antoanetei Olteanu, este proaspăt ieșit de sub tipar la Editura Paralela 45. În 2018, atunci când l-a publicat, autorul nici nu bănuia cât de dureros și de actual va rămâne și peste ani.

„A te solidariza cu Ucraina, „#standwithUkraine”, înseamnă, de asemenea, să-l citești pe Kurkov, să apreciezi farmecul umorului său, umanitatea lui profundă și pofta de viață care caracterizează spiritul ucrainean. Andrei Kurkov este un adevărat maestru al detaliilor și personajele sale par sculptate din însăşi materia vieții.” L’Obs, Franţa

Articole similare

Fragment: ”Zilele noastre mărunte”, de Cezar Amariei

Jovi Ene

Sezoane noi pentru Lost si 24

Dan Romascanu

Gala de premiere B-IFF 2014

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult