Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”Mâța Vinerii”, de Doina Ruști

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Mâța Vinerii”, de Doina Ruști, ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Fiction LTD. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

București, 1798. Bucătăria ocultă a Bucureștiului într-un roman situat în continuarea Manuscrisului fanariot. Cărăbușii prăjiți, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite care conduc firele unei narațiuni cu final amplu.

Fragment în avanpremieră:

Nici n‑au trecut trei ceasuri de când lumea scăpase de râs, că în bucătăriile Palatului au început să se coacă alte bucate rele. Silică învăţase toate reţetele ori îşi făcuse copii şi, cu toate că moşicul îi luase din tărie, mâncarea continua să răscolească maţele lui Costas şi să‑i altereze sângele. Se auzea că fanariotul cerea numai dropii, fierte până când carnea se înmuia într‑atâta, încât cădea de pe oase. Bucătarul ajunsese un fel de client al lăutarilor, iar mai nou şi ajutorul lui, un plăcintar cârn, pe care îl ţinea în fereastra bucătăriei. În faţa Palatului era lume care căsca gura la acest pitic cârn, pentru că povestea fiecare mişcare din bucătăria domnească. Lăutarii îi sorbeau cuvintele în urechi, transformându‑le imediat în cântece, învăţate de toată lumea, iar în casele mai procopsite se găteau aceleaşi bucate ca la Palat, îmbolnăvind zeci de oameni.

Mă oprisem şi eu ca să‑l ascult pe plăcintar, deşi în minte frământam întâlnirea cu Burchioiu, care se desfăcea în bucheţele şi‑n fire de iarbă, trezindu‑mi multe întrebări. Maxima îl trimisese! Nu puteam să uit aceste cuvinte. Din tot ceea ce‑mi spusese, doar cuvintele astea continuau să mă tulbure. Îmi luase Dumnezeu minţile şi nu înţelegeam dacă îl trimisese de pe lumea cealaltă sau din Şcheiul Braşovului! După praful de cărăbuşi, am ieşit glonţ.

Îl ascultam pe plăcintarul domnesc urlând în fereastră şi treceam prin minte posibilităţile, care nu erau foarte multe.

— Carnea de dropie a fost fiartă bine, zicea cârnul, iar acuşica jupânul Silică o frământă cu mirodenii, stafide şi mărar proaspăt!

Bucătarul îndesa umplutura în ardei, iar feciorul urla în fereastră:

— Măria Sa principele Costas nu mănâncă decât ardei iuţi, din cei numiţi raci!

Şi‑n timp ce bucătarul prăjea ardeii, numai o undă, eu o vedeam pe Maxima scăpată de ştreang. Nu spusese tontul ăla că s‑a lămurit totul? Aceasta însemna că fusese salvată! Dar, dacă era aşa, de ce nu venise ea? De ce l‑ar fi trimis pe‑un nătâng? Mai ales de ce l‑ar fi lăsat ta‑su să plece? Acel om neguros! Care era un satrap! Niciodată n‑ar fi încuviinţat ca fiul lui, despre care ştia prea bine că era mangosit, să plece de nebun tocmai la Bucureşti!

Crainicul din fereastra Palatului povestea cum bucătarul rânduise ardeii ca petalele unei flori şi‑i acoperea cu vin îndulcit. Un suspin de plăcere trecu prin pieptul comun al gloatei, iar o vioară lăsă un acord. Când Silică se pregătea să toarne pasta de napi şi nucile măcinate, deja luasem hotărârea să‑l caut din nou pe Burchioiu. Dar dacă se dizolvase în ceaţa de cărăbuşi?! Cât cântării acest gând, bucătarul răsese deja brânză şi pusese totul la cuptor, iar toată povestea ardeilor se şi dusese din gură‑n gură prin tot oraşul. Fără să vreau, mi se umplea mintea cu ceea ce încăpea în burta lui Costas!

Numai că bucătarul nu se mulţumi cu atât. Soarele lumina ca făclia camuflată de zeci de pânzeturi, iar lumina asta plăpândă îmi înmulţea presimţirile. Când mă pregăteam să plec, clănţăul din geam a strigat tare reţeta unei plăcinte cu prune, care m‑a făcut să rămân pe loc, căci, după ingrediente, nu putea să fie decât strena, aproape aşa cum mi‑o aminteam. Cine mănâncă din ea începe să fie interesat de viitor într‑atâta, încât nu mai face nimic toată ziua!

Iar fricile mele se‑adeveriră. Imediat după masă, Costas chemă la Palat pe toţi vizionarii din Bucureşti, între care Perticari, recunoscut pentru că vorbea cu morţii, rămase până dimineaţa în iatacul lui Costas.

Despre autor:

Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre acestea, amintim Zogru (2006, 2013), Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi Lizoanca la 11 ani (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Bestsellerul Manuscrisul fanariot (2015, 2016) a deschis seria ficţiunii istorice, în care se înscrie şi Mâţa Vinerii.

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

Pagină web: http://doinarusti.ro

Articole similare

50 de ani de Bond. James Bond

Jovi Ene

Dragostea, chiar ea, de Corina Sabău

Jovi Ene

Fragment din ”Turma păstorului mut”, de Marius Oprea

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult