Editorial

„E mult mai bine să fii un scriitor decât un politician” (Orhan Pamuk la Timișoara)

Timișoara a avut parte de o întâlnire rară în cadrul proiectului „La UVT, cultura este capitală”, proiect care face parte din programul cultural desfășurat la Timișoara sub titulatura de Capitală Culturală Europeană 2023. Câștigătorii de premiu Nobel dețin o anumită aură, o notorietate care îi precede, dar sunt convinsă că toți cei aflați la întâlnirea cu Orhan Pamuk au fost aduși, în primul rând, de calitatea cărților lui, de frumusețea scriiturii lui. Aula Universității de Vest a fost într-adevăr prea mică pentru numărul mare de oameni care ar fi dorit să participe la discuția moderată de Radu Paraschivescu, motiv pentru care evenimentul a fost redat și în alte doua săli vecine pentru cei care nu au mai prins locuri libere față în față cu scriitorul. În primele rânduri, ministrul culturii, domnul Lucian Romașcanu, a adăugat prin prezența sa un aer oficial, mai rarefiat. Prezența domnului Dan Croitoru, director editorial al editurii Polirom a părut absolut firească, Polirom fiind editura care publică în România de ani buni, după Curtea Veche, cărțile lui Orhan Pamuk. Domnul Mircea Mihăieș a deschis discuția cu dezinvoltură, dozând perfect introducerea ca durată a timpului.

Cel care urma să primească titlul de Doctor Honoris Causa a doua zi, marți, 4 aprilie, a intrat în sală în seara zilei de luni, în mijlocul aplauzelor noastre înfiorate, însă potrivit de lungi, potrivit de intense. Destins, cu zâmbetul pe buze, scriitorul a părut că aparține cu totul sălii mici, nepretențioase, și publicului cuminte de pe scaune. Fotoliul mic, albastru, părea că îl cunoaște, momentul s-a încărcat instantaneu de căldură, de un firesc foarte decent pe care l-am asociat societăților care au scăpat de tracul și complexul interlocutorului inferior. Foarte degajat, Orhan Pamuk a scos propriul telefon și, în timp ce era surprins în fotografii de telefoanele din sală, a capturat la rândul lui momentul, luând cu el aula întreagă, fețele atente, tunul obiectivelor care îl urmăreau fără să clipească. Exact ca un colecționar veritabil. „Muzeul inocenței” nu putea fi scris decât de un personaj care vede în obiecte și imagini un depozit de memorie senzorială și afectivă. Fără îndoială, ochiul tânărului care a dorit să studieze artele, ochiul fostului student la arhitectură, are activată funcția stop-cadrului, așadar, exact ca la început, spre sfârșit, a scos din nou telefonul și fidel dorinței ochiului, ne-a luat pe toți prizonieri pentru ca totul să fie mai durabil în fața timpului.

Discuția a oscilat între întrebări de ordin general, oarecum ușor de intuit, și întrebări legate mai strâns de viața și de munca lui. Radu Paraschivescu s-a păstrat aproape de formule clasice și de cărări bătute, dar nu a însemnat deloc că am fost sortiți unui dialog plictisitor.

Orhan Pamuk a fost păzit de trei bodyguarzi 18 ani la rând. În momentul acesta mai are doar unul, lucru pe care l-a explicat, ușor ironic, prin faptul că lumea de azi, Turcia de azi, sunt, poate, cu un pas înaintea celor de ieri, care impuneau o gardă de corp formată din trei persoane. Asta nu înseamnă că lucrurile sunt perfecte în lume și Turcia. Fără să dea impresia că dorește o discuție excesiv politică, Orhan Pamuk nu s-a sfiit să afirme limpede că speră ca, la alegerile care urmează foarte curând, Erdogan să nu câștige majoritatea. Are încă apropiați, cunoscuți, care sunt sub persecuția regimului de la Instanbul. Unul a fost închis un an. De ce? „Pentru ca ți-am citit cărțile”, i-a spus. Deși a existat oribilul atac asupra lui Salman Rushdie, lucru care a dovedit că fanatismul și extremismul sunt mai reale decât voiam poate să credem, nimic din postura scriitorului nu a dat senzația că nu s-a simțit în largul său. Nici posesia unui Nobel, nici posesia oricărui alt prestigios premiu literar – căci dacă există un premiu, el este neîndoielnic pe lista cu trofee câștigate, așa cum Radu Paraschivescu a subliniat cu umor – nici notorietatea lui mondială nu a făcut din el un interlocutor pretențios, rigid sau reținut, dimpotrivă. „Sunt un solitar”, a mărturisit, dar nici această trăsătură, pe care o consideră aproape sinonimă cu meseria de scriitor, nu l-a împiedicat să vorbească cu lejeritate despre sine. „Nu vreau să pozez în victimă”, a declarat, subliniind că este recunoscător destinului pentru viața pe care o are.

Radu Paraschivescu evidenția în dialogul purtat cu scriitorul turc o similaritate dintre acesta și James Joyce, anume că și-au făcut orașele natale celebre scriind despre ele de departe, locuind în alte orașe. Joyce a scris „Ulise” pe când era la Trieste, Orhan Pamuk a scris „Istanbul” de la New York, Dublinul și Istanbulul fiind recreate de memoria lor. „Orașul este îndulcit în imaginația ta”, distanța edulcorează amintirea, recunoaște Orhan Pamuk. Însă recunoaște și o mare diferență între timpurile în care au existat el și Joyce. In afara câtorva ani negri, nu a existat niciodată o întrerupere totală a legăturilor, el nu s-a simțit despărțit de Istanbul. Acum, că există bilete de avion accesibile, distanța nu mai este o problemă, călătoria este oricând la îndemână, iar despre modificările din Istanbul el a avut mereu cunoștință, pe când ruptura lui Joyce a fost mai categorică. Alb și negru sunt culorile în care copilul rememorează Istanbulul copilăriei, în anii 50 acesta fiind mult mai sărac decât cel de acum. Să nu căutăm, însă, simbolistica conținută de fiecare culoare, ne avertizează Pamuk, nu a avut în vedere să mizeze pe interpretarea culorilor ca depozitare de sens, ci ele apar mai degrabă ca o reminiscență a artistului care stă ascuns în el și de memoria sa vizuală. De aici „Cartea neagră”, „Mă numesc Roșu”, „Fortăreața albă”, „Alte culori”.

Sunt doua lucruri pe care le-a evidențiat despre munca și despre felul în care scrie. Anume că inspirația este necesară, dar nu suficientă, scrierea unui roman presupunând multă organizare și multă determinare. Momentul de izolare într-o încăpere unde scriitorul rămâne singur cu foaia goală, așteptând inspirația este adevărat până la un punct, însă nu se poate lăsa cu totul la voia năzuroasă a muzelor. Se consideră unul dintre scriitorii care construiesc mult din roman în avans, punctul final fiind unul stabilit înainte, dar recunoaște și că este absolut imposibil să determini totul, până la ultima frază. Al doilea lucru este compasiunea, empatia. Exercițiul de a te pune în postura altuia este aproape fundamental pentru un scriitor. El are nevoie și de perspectiva altora, e necesar să vadă lumea prin ochi care nu-i aparțin. Această calitate este cerută și cititorilor, căci cum ar putea fi interesată o persoană să citească ceva despre o altă făptură de vreme ce nu este interesată deloc să se pună in locul ei? Orhan Pamuk concluzionează că empatia a fost necesară pentru chiar existența civilizației umane.

Prin întrebările lui Radu Paraschivescu, scriitorul a fost pus în fața a două subiecte foarte actuale.

Primul, cel legat de opoziția est-vest, îl interesează mai ales ca întâlnire a două lumi culturale diferite. In acest context, s-a referit la schimbările forțate impuse de factori politici, precum cele de care a avut parte Turcia sub a Ataturk și chiar mai devreme, sub ultimii sultani otomani. „Turcia a devenit cu forța o țară occidentală prin acțiunile impuse de către guvern.” Consideră că diferențele dintre Orient și Occident au fost mereu exagerate, că simplificările nu sunt binevenite și că este un subiect greu de epuizat chiar și într-o lucrare precum Orientalism scrisă de Edward Said, o carte pe care o apreciază.

A doua temă fierbinte a fost cea legată de corectitudinea politică și culture cancel. Cu privire la acest subiect scriitorul s-a păstrat echilibrat în păreri și echidistant față de extreme. „În orice mișcare politică există o fracțiune care exagerează, dar asta nu înseamnă că mișcarea este greșită cu totul.” Lucrurile nu ar trebui simplificate în termeni atât de categorici, a concluzionat.

Există deja peste 100 de traducători care îi tălmăcesc opera în 60 de limbi. ”Îi cunoașteți pe toți? Nu. Uneori ei sunt pentru mine cunoscuți, alteori doar niște nume. Le sunt, însă, recunoscător, sunt norocos”. A mărturisit, de asemenea, că păstrează câte un exemplar din fiecare titlu care apare tradus într-o limbă străină. Din nou a ieșit la lumină stofa lui de colecționar. Dar și de iubitor de cărți.

Când cineva a scris o carte despre un personaj îndrăgostit de cărți, am fost convins că a scris despre mine. Nu concep o lume fără cărți. Cărțile sunt mult mai importante decât politica”, a mărturisit Orhan Pamuk. A povestit despre numărul impresionant de cărți pe care îl deține, „sunt fericit să trăiesc într-o casă cu 20000 de cărți, îmi iubesc cărțile, ele sunt importante în viața mea”, despre norocul de a crește într-o familie în care exista o bibliotecă, a povestit despre lecturile lui actuale și anume că îi citește pe cei considerați mari de către canon, Joyce, Proust, Mann.

Consider că „e mult mai bine să fii un scriitor decât un politician” a fost fraza serii. În repetate rânduri, Orhan Pamuk s-a declarat norocos, am să spun și eu că am fost norocoși să-l avem printre noi și să-l ascultăm vorbind.

(Sursă fotografie cover: https://www.facebook.com/2023timisoara)

Articole similare

Nou la Editura Humanitas. Fragment în avanpremieră din Ioana Nicolaie, ”Tot înainte”

Jovi Ene

Top 5 filme văzute pe Netflix în iunie 2019

Jovi Ene

Augustin Buzura (1938-2017)

Sabin Danita

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult