Editorial Recomandat

Dumnezeu nu dă cu parul în rever

Hagi Simonade Alex SAVITESCU

Cel mai prost text pe care l-am scris în viaţa mea a fost un reportaj. Împreună cu un coleg de la revista „Opinia studenţească”, am pornit în urmă cu vreo şaişpe ani spre comuna Săcele, judeţul Constanţa. Aveam în cap să facem un text din locul unde se născuse şi copilărise, pentru foarte puţină vreme, Gheorghe Hagi. Aveam în cap – avea să ni se dovedească lucrul ăsta în ziua aia lumină petrecută prin colbul satului – fluturi. Aveam în cap, de fapt, o poveste gata fabricată din cărţile de poveşti, pe care nu aveam cum s-o găsim acolo, într-un loc de care pe fostul mare fotbalist îl mai legau doar cîteva cruci ruginite din cimitir, o casă părintească înstrăinată şi cîţiva machidoni care nu-l prea vorbeau de bine. Poate ăsta o fi fost subiectul, să scriem ce am simţit şi ce am văzut atunci: un sat în agonie, ca multe dintre cele din România, din care nimeni nu avea ceva semnificativ de povestit despre Hagi, iar cei ce aveau ceva de spus se înecau într-un soi de individie bolnăvicioasă. Noi, copii zeloşi ai jurnalismului, am căutat subiectul unde el nu exista şi ne-am scremut să plămădim un aluat care nu avea cum să crească. A ieşit un rateu îngrozitor, de care poate nu mi-ar fi atît de ruşine, dacă nu ar fi fost publicat. Atît îmi mai aduc aminte: „reportajul” începea cu descrierea unei „răsărite” care creştea, la orizont şi în lumina soarelui, aşa cum crescuse, în finalul anilor şaizeci, şi băiatul ăla care avea să ajungă mare fotbalist. „Macarale rîd în soare argintii”…

Noi poate ne adăposteam – deşi, repet, n-am să-mi iert niciodată ieşirea aia în decor – la umbra unei scuze: eram la începuturile carierelor noastre, eram prizonierii stereotipiilor de care aveam să ne desprindem nu foarte departe de momentul ăla. Pe româneşte, ne dusesem atunci în Săcele cu textul gata scris în cap şi acţionasem, ulterior, ca o imprimantă ce scoate din hard fotografiile deja sădite acolo, la cea mai bună rezoluţie cu putinţă.

O parte dintre cei care scriu acum în presa românească fac aceleaşi greşeli, fără a fi la începuturile meseriei. Nu ştiu dacă sînt comise cu intenţie, dar sînt la fel de grave ca şi aceea pe care am săvîrşit-o noi în vremurile alea. Citesc şi recitesc astăzi, 8 iunie, un „reportaj” asemănător în ProSport, despre o Constanţă tăcută şi nerecunoscătoare, unde prea puţini ştiu despre Simona Halep. Ziariştii cotidianului de sport s-au gîndit să scrie ceva din „atmosfera” oraşului unde s-a născut jucătoarea noastră de tenis: şi-atunci au tăbărît acolo, aşteptînd, probabil, să găsească ecrane-gigant din kilometru în kilometru, oameni cu tricolorul la balcon şi cîte şi mai cîte. De macarale ce „rîd în soare argintii” nu cred că se puteau lovi decît în port şi asta, doar dacă nu era înnorat. 😀

Este foarte uşor, şi o spun cu experienţa mea probabil nesemnificativă de reporter, să fii croitor în presă: să ajustezi subiectul după bunul tău plac, doar ca să „dea bine” şi să fie în corelaţie cu ce ţi-ai imaginat tu că „e acolo”, înainte de a ajunge „acolo”. La fel de simplu e să faci orice fel de mistificare: de exemplu, ai putea, în zi electorală, să spui că lumea nu vine la vot, alegînd doar decupajele care îţi convin (străzi pustii, instantanee foto la şase dimineaţa etc.), sau să spui că „prezenţa la urne e masivă” (aceleaşi străzi, instantanee foto la 11 dimineaţa sau la 5 după-amiază); sau, de ce nu, dacă ţi-e lene să vorbeşti cu cîţiva oameni, să inventezi un „nea Ion” sau un „moş Costel”, căruia îi poţi arunca în gură vorbe ce se potrivesc perfect „demersului” tău.

În fapt, scriu textul ăsta cu o păguboasă oftică de care încerc să mă lepăd: unii reporteri, în goana lor după exclusivităţi, se comportă ca doi începători, studenţi şi fără experienţă în presă, nimeriţi în colbul de pe uliţa unei comune pe care, la începuturile meseriei lor, nu ştiau s-o descoase. Prea puţini dintre cei care sînt acum gazetari activi s-ar gîndi, măcar o secundă, să rişte: să facă un decupaj onest din biografia Simonei Halep, cu oameni, nu cu şabloane. În egală măsură, cititorul care nu va gusta textul şi ăla care îl va aprecia îl vor respecta pe omul care a scris onest. Altfel, atunci cînd încerci să-ţi înşeli cititorii, cînd te înscrii pe traseul cabotinului profesionist, să nu te miri că, la un moment dat, fariseismul ţi se va întoarce.

P.S.: Nu am citit, zilele astea, nici o poveste adevărată despre Simona Halep.

hagi_halep_captura_58591100

Articole similare

Festivalul de Film Evreiesc-25 iunie

Delia Marc

Eveniment: Care Santos la București – Lansarea romanului “Pofta de ciocolată”

Mihaela

Lansare de carte “Ministerul Lucrarilor Publice 150 de ani”

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult