Editorial

Despre lumea din Le Courrier International

Cum suntem fixaţi maniacal asupra României şi a ceea ce se întâmplă în Mioriţistan ( dacă nu foarte interesant măcar deosebit de enervant fapt ce ne alungă plictiseala) uităm că mai există şi…o lume în care trăim. Nu, România nu este l’ombelico del mondo şi nici măcar Uniunea Europeană. Aşadar ce face lumea? Contrar a ceea ce am putea considera, lumea largă nu stă cu privirile pironite asupra României. Revista franceză Le Courrier International a adoptat de mult timp (cred că de douăzeci de ani) un principiu simpatic: acela de a prelua articole din diverse ziare din lumea întreagă, de a le traduce în franceză şi de a le publica.

Revista este săptămânală şi a ajuns la numărul 995 pe care, prin bunăvoinţa fotografului Ioan Meltzer l-am citit cu înfrigurare. Acum câţiva ani, revista putea fi achiziţionata si din magazinul care distribuie presa din interiorul hypermarketului Carrefour (rog reprezentanţii acestui lanţ să treacă pe la casieria goală a site-ului pentru această reclamă) de la ieşirea din Ploieşti (ştiţi, celebrul oraş în care s-a filmat acel filmuleţ istoric de 19 secunde) însă după câteva luni a dispărut. M-am întrebat de ce şi singurul răspuns pe care l-am putut găsi a fost faptul că revista este ieftină, în Franţa costă doar 3 euro iar în România preţul nu diferă mult (11-12 lei-când o cumpăram era 10 lei căci un euro era 3,5 lei). Unde este profitul maxim?

Dosarul revistei se concentrează în jurul unei chestiuni geopolitice importante: Far East/ Quand la Siberie sera chinoise? ( Extremul Orient/ Când Siberia va fi chineza). Sunt traduse articole atât din presa rusă cât si din cea chineză pentru o abordare cât mai profesionistă cu putinţă, un aspect pe care tonomatele din România au uitat de mult să-l mai practice. La naiba, fac ce fac şi mă întorc mereu la Manelistan! Ziarul Tchastny Korrespondent pune întrebarea “ Secesiune, anexiune sau condominium?” “Cu enorma sa greutate demografică, China a pus întotdeauna presiune asupra spaţiilor învecinate fie că erau deşertice sau locuite de popoare mongolice sau înrudite cu mongolii. Mai mulţi factori au împiedicat exploatarea acestor teritorii şi deversarea unei populaţii din ce in mai mai numeroase: condiţiile climaterice, natura subsolurilor sau lungile perioade de slăbiciune militara si politica ale Imperiului chinez. De partea rusă, colonizarea Siberiei a fost întârziată de depărtarea mare faţă de regiunile locuite ale Imperiului Rus si de sistemul de şerbie. Nu este exclus nici faptul că Moscova nu a dorit o adevărată colonizare masivă a regiunii de frica repetării istorie relaţiei tensionate dintre Marea Britanie şi coloniile ei americane.”

Ziarul chinez Shidai Zhoubao din Canton afirma că “fără chinezi nu există prosperitate!” căci “ruşii nu au mijloacele umane şi financiare pentru a exploata bogăţiile teritoriilor lor orientale. Deci au nevoie de ajutorul nostru. De la dezintegrarea Uniunii Sovietice, această regiune bogată în resurse a văzut mulţi oameni plecând, economia stagnând; chiar si acum regiunea supravieţuieşte doar datorita subvenţiilor trimise de Moscova iar exploatarea resurselor nu este nici măcar menţionată. Conform statisticilor oficiale ruseşti, de-a lungul ultimilor 15 ani, Orientul-extrem rus a cunoscut o scădere de 14% a populaţiei; în acest ritm, regiunea nu va mai avea decât 4,5 milioane de locuitori in 2015 faţă de 7 milioane caţi erau înainte”.

Ziarul Haaretz din Tel-Aviv titrează că situaţia este posibil să se înrăutăţească anul viitor în regiune în ciuda faptului că statul israelian cunoaşte o pace relativă. Pentru primăvară anului 2010 se aşteaptă noi confruntări cu Hezbollahul susţinut de Iran. Mai aflăm si faptul ca un deputat islamist din Kuweit s-a gândit sa propună interzicerea predării muzicii în şcoală fapt care nici nu ne mai mira. Poate că in viitor acelaşi deputat islamist pe numele lui Mohammed Hayef-Al- Mutairi va propune desfiinţarea scolii în sine.

Nicolas Sarkozy

Dacă v-aţi întrebat ce mai face preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, trei articole tematice răspund acestei curiozitati (revista franceza începe prezentarea articolelor în funcţie de continente, totul plecând, obvios, de la Franţa pentru a ajunge in Europa iar de acolo pe celelalte continente). Preşedintele francez a făcut recent o vizita (18 noiembrie) în Arabia Saudită în speranţa că va semna câteva contracte gigantice de miliarde de euro. A fost însoţit de o mulţime de PDG-isti şi alţi oameni de afaceri ceea ce a iritat multă lume din Hexagon dar, spre a nu fi nedrepţi, aceasta este o veche practică tuturor preşedinţilor francezi de la de Gaulle încoace. Paris spera la semnarea unui acord de cooperare in domeniul energie nucleare în valoare de 40 de miliarde de dolari însa Ryad se pare că a ales să se mai gândească fapt ce nu l-a bucurat prea mult pe Sarkozy care plăteşte pentru curtea pe care a făcut-o regimului sirian cu care Arabia Saudita se afla in competiţie pentru supremaţie în lumea arabă. Complicate (dar interesante) sunt apele geostrategiei mondiale!

O lungă analiză este preluată din ziarul genevez Le Temps (pe care, pe vremuri îl citeam înainte de a intra în şutul de la restaurantul Mc Donald’s din Plainpalais) despre recentul referendum care a avut loc în Elveţia având drept subiect interzicerea construirii de minarete. Doar în Confederaţia helveta, nu şi altundeva! Ziarul fiind progresist condamna acest referendum iniţiat de partidul populist UDC (Uniunea Democratică de Centru). Referendumul a fost aprobat spre surprinderea analiştilor helveţi fapt ce nu poate decât sa ne bucure chiar daca elveţienii nu trebuie sa fie îngrijoraţi in legătura cu minoritatea musulmana care număra doar 300.000 de membri ( 4,26% din populaţie fata de totuşi 0,89% in 1980!). În plus, majoritatea membrilor ei provin din fosta Iugoslavie fiind mai puţin dedicaţi Islamului integrist. Stephane Lathion scrie că “integrarea muulmanilor se derulează bine comparând cu ceea ce s-a întâmplat cu procesul similar derulat acum 30 de ani cu italienii, de exemplu. Nu auzim nici măcar o zecime din insultele care le erau adresate atunci vecinilor noştri catolici. Dacă înainte vreme a fi elveţian însemna să ai prenumele de Stephane, Pierre, Sylvie, trebuie să acceptăm că acest lucru s-a schimbat şi elveţieni sunt şi cei/cele care poarte prenumele de Mohamed, Erkan, Soufiane, Nadija sau Amina”.

Ne amuză şi intrigă în acelaşi timp observând cum vesticii vor fi deposedaţi încet-încet de propriile lor ţări în numele democraţiei şi corectitudinii-politice. Din fericire, unii mai au curajul sa pună piciorul in prag. Mă obsedează întrebarea: aţi mai auzit ceva de minoritatea coptă din Egipt care număra acum câteva decenii peste 4 milioane de credincioşi? În acest timp, Uniunea Europeana şi-a desemnat preşedintele, anonimul fost premier al Belgiei, un anume Herman Van Rompuy şi ministrul de externe, o si mai puţin cunoscută doamnă britanică, Catherine Ashton. Ne întrebam naivi, pentru aceste doua figuri s-au chinuit atâtea sute de mii de oameni să muncească şi să aprobe Tratatul de la Lisabona ?

Der Spiegel scrie că “numită în poziţia de înalt reprezentat pentru afaceri externe, Catherine Ashton a devenit de ieri pe azi una dintre cele mai puternice femei din lume. Dar ea va trebuie să evite câteva capcane.” Concluzia articolului “ Ashton va putea vorbi cu toată lumea dar nu va putea lua nici o decizie.” Da, exact de asta aveam nevoie! Mult mai interesant ni s-a părut reportajul (Afrikaner forever) care înfăţişează portretului unui activist afrikaaner din Africa de Sud, Eugene Terre ’ Blanche, a cărui strămoşi hughenoţi francezi au plecat din Franţa fugind de persecuţiile catolicilor, stabilindu-se în Africa de Sud alături de protestanţii olandezi prin 1704. În 1970 a înfiinţat Mişcarea de Rezistenţă Afrikanna ( Afrikaner Weerstandsbeweging- AWB) declarând ziaristei de la Mail & Guardian din Johannesburg că « ultimul capitol al AWB înca nu a fost scris. Refuzăm să abandonăm. De fapt, noi nu am făcut decât să reîncepem o nouă călătorie ». Terre’Blanche face aluzie la cele câteva migraţii ale fermierilor afrikaaneri (trek) care, pentru a scăpa de autoritatea Coroanei britanice instalată în colonia Capului au preferat să se afunde în Africa. Oricât de departe s-au dus, până la urma englezii tot i-au găsit şi i-au înglobat cu forţa în dominionul Africii de Sud.

Ultimul preşedinte alb al Africii de Sud, cel sub a cărui preşedinţie s-a făcut tranziţia către democraţie, a fost de altfel un afrikaaner. Mişcarea de rezistenţa nu doreşte neapărat întoarcerea la regimul de apartheid ci retrocedarea unor ţinuturi pe care burii le-ar fi achiziţionat de la căpeteniile tribale ( nordul Natal si Transvaal-ul oriental). Albii din Africa de Sud nu sunt deloc fericiţi de criminalitatea/ infracţionalitatea foarte ridicată care parca a explodat in Africa de Sud după anul 2000. Concluzia articolului „nici strămoşii noştri nu au avut o viata uşoara. S-au luptat pentru ca noi să avem ţara noastră.”

Pentru a încheia într-o notă optimistă regăsim şi un articol care ne asigură asupra faptului că prostituatele din Africa de Sud aşteaptă cu nerăbdare începerea Campionatului Mondial de fotbal din vara viitoare. Unele dintre ele chiar au făcut investiţii în acest sens închiriind apartamente in zonele sigure din marile oraşe sud-africane, cumpărându-şi ţinute atractive etc. Singura problemă o constituie virusul HIV care este un adevărat flagel naţional. Dar chiar şi aşa, suporterii englezi sunt aşteptaţi cu nerabare. Din fericire, suporterii români nu vor fi expuşi unor astfel de tentaţii ne-ortodoxe. Mulţumim Mutu, Chivu & co pentru ca v-aţi gândit la securitatea, sănătatea si bugetul anemic al ultraşilor români!

Articole similare

Eveniment: Seara Radu Rosetti la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Andreea Andrusca

Pledoarie pentru Frans de Waal

Delia Marc

Revista presei culturale (30 august – 5 septembrie 2013)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult