Editorial Recomandat

Avanpremieră editorială: ”Căsnicie”, de Dan Coman

casnicieFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Căsnicie”, de Dan Coman, apărut de curând la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Într-un autobuz plin de muncitori navetişti, un tînăr observă zi de zi o fată blondă şi tăcută care pare să trăiască într-o lume numai a ei. Fata îl priveşte la rîndul său şi între ei se naşte o legătură stranie, care se transformă într-o poveste de dragoste, încununată de căsătorie şi de doi copii. De la un moment dat însă ceva se rupe. El nu înţelege tăcerile şi răceala soţiei, ea simte că nu mai este dorită şi simpla lui prezenţă o agasează. Îşi găsesc însă un punct comun, pe Daria, prietena care încearcă să-i înţeleagă şi să-i ajute. Luminoasă şi liberă, Daria devine elementul indispensabil pentru supravieţuirea relaţiei lor. Şi totul merge perfect pînă cînd Daria se îmbolnăveşte şi dispare brusc, iar cei doi rămîn din nou singuri.

Despre autor:

Dan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu anul cîrtiţei galbene, Editura Timpul, Iaşi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucureşti, 2005, şi Dicţionarul Mara, Editura Cartier, Chişinău, 2009. În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil, Editura Cartea Românească, 2010, şi Parohia, Editura Cartea Românească, 2012. Textele sale sînt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Fragment:

Să nu adormi, i‑a zis zîmbind, după ce a reuşit în sfîrşit să‑şi aprindă o ţigară, trăgînd cu nesaţ fumul în piept, adînc, încercînd să‑l păstreze acolo cît mai mult timp.

Vreau să fac duş împreună cu tine înainte să plec.

Încerc, a zis ea.

A aruncat apa din lighean, a şters cu o cîrpă masa, a adus bolurile din dormitor şi le‑a pus în chiuvetă. Coapsele ei săltau atrăgător pe sub pantalonii strîmţi de trening pe care‑i purta în seara aceea.

Ca de obicei, adormise lîngă cel mic.

El a fumat o ţigară la bucătărie, s‑a spălat pe dinţi, a stins televizorul din dormitor rămas pe Diva şi s‑a strecurat lîngă ea.

Dan Coman
Dan Coman

Dormea întinsă pe‑o parte, cu capul dat puţin pe spate şi cu gura deschisă. Părul îi mirosea a mîncare. Nu‑şi scosese pantalonii, nici şosetele. El şi‑a încălzit degetele de la picioare frecîndu‑le uşor de materialul pufos. O vreme a mîngîiat‑o pe spate, peste tricou, apoi i‑a atins coapsele. Ea nu s‑a mişcat. A întins o mînă, vrînd să‑i atingă sînii, dar a dat peste mîna băieţelului. A coborît de‑a lungul burţii, încercînd să‑şi strecoare degetele sub pantalonii strîmţi. Cînd a reuşit, şi‑a dat seama, mirat, că se epilase. Ultima dată cînd au făcut dragoste, cu mai bine de‑o lună şi jumătate în urmă, pubisul îi era acoperit de păr des şi lung, care‑i tot intra în nas, enervîndu‑l în timp ce căuta cu limba bobul acela flexibil care‑i accelera Rebecăi respiraţia. Citise undeva pe net că părul pubian e pentru sexul oral ceea ce sînt cariile pentru dinţi. Perfect adevărat, îşi spusese atunci, căutînd o poziţie mai bună.

Şi uite că acum, absolut neaşteptat, s‑a ras, parcă i‑ar fi ghicit gîndurile. Nu mai făcuse asta de cel puţin un an. Gestul ei l‑a excitat şi mai tare.

A coborît din pat, s‑a aşezat în genunchi pe covor şi a început să‑i sărute coapsele.

N‑a dat nici un semn cum c‑ar simţi atingerile lui.

I‑a scos cu greu pantalonii de trening, apoi şosetele, lipindu‑se iar de corpul ei cald, dînd mîna băieţelului la o parte, strîngîndu‑i uşor unul dintre sîni, mişcîndu‑şi arătătorul în sus şi‑n jos peste chilotul subţire de bumbac.

Nici aşa nu s‑a clintit.

S‑a ridicat şi a mai fumat o ţigară la bucătărie. Şi‑a verificat apoi e‑mailul, a citit ştirile de pe Sport.ro, a stat o vreme pe Facebook. Una dintre elevele lui de‑a XI‑a tocmai îşi schimbase poza de profil, aşa că s‑a dus pe pagina ei. Nu era prima dată cînd făcea asta. Fata avea nişte poze extrem de provocatoare, aproape porno. La clasă n‑o observase, nu‑i atrăsese atenţia, nu era nicidecum una din nimfele alea pe care profii le scoteau la tablă numai ca să le poată vedea cracii uluitori. Abia după ce ea i‑a dat accept şi a căutat, aşa cum făcea cu multe dintre eleve, poze cu ea, a găsit, în album, fotografiile acelea din Grecia, de la mare. Una dintre poze, cea în care fata era cu spatele, cu nasturii rochiei de vară desfăcuţi pînă chiar deasupra liniei coapselor, fotografia aceea era preferata lui. Spatele gol, pigmentat cu coşuri de adolescentă, şi mai ales aripioarele de grăsime abia perceptibile de pe marginile taliei îl făceau să închidă ochii de plăcere. A mărit din nou poza şi a urmărit detaliile, trăgînd în acelaşi timp cu urechea înspre dormitor.

După ce a dat click pe history, ştergînd urmele din acea zi, s‑a dezbrăcat şi, gol‑goluţ, s‑a întins iar lîngă soţia lui. S‑a lipit de spatele ei, presîndu‑şi penisul de coapsele calde. I‑a şoptit numele, scuturînd‑o uşor de umăr. I‑a frămîntat sînii, pe rînd, şi‑a umezit arătătorul şi, dîndu‑i la o parte chilotul, l‑a mişcat de‑a lungul clitorisului. Respiraţia nu i se schimbase. Sforăia uşor. El a oftat, apoi s‑a întors pe spate. Într‑un fel, lipsa ei de reacţie era ceva obişnuit. Nu putea crede nici de data asta că adormise atît de adînc, încît să nu‑l simtă lîngă ea.

Brusc s‑a auzit vocea băieţelului. E a mea mingea, e a mea! S‑a oprit şi, ridicîndu‑se într‑un cot, l‑a privit. E a mea mingea albastră, e a mea, a mai zis o dată cel mic, învîrtindu‑se prin pat şi dezvelindu‑se. I‑a tras uşor plapuma de sub picioare, l‑a învelit cu grijă, apoi s‑a dus la baie şi s‑a masturbat, rulînd în minte poza cu eleva grăsuţă făcînd topless pe litoralul grecesc.

Trenul era la 11:45, avea timp să facă un duş şi să mănînce.

În baie, după ce s‑a dezbrăcat şi s‑a privit în oglindă, şi‑a amintit cum vara trecută, la mare, abia la sfîrşitul sejurului a realizat că era singurul bărbat de pe plajă care avea păr la subraţ. Se simţise umilit mai ales după ce, la întoarcere, i‑a spus ei şi ea, rîzînd, i‑a răspuns că da, observase.

A făcut un duş scurt. La bucătărie şi‑a încălzit nişte ciorbă, apoi, într‑o sticlă de jumătate, şi‑a turnat cafea din ibric, să aibă pentru drum. Sandviciurile pregătite de soţia lui erau gata împachetate în frigider, bagajul era la uşă. Din baia de serviciu a luat peria roz de păr a Mariei şi a îndesat‑o, împreună cu periuţa de dinţi, în buzunarul din faţă al rucsacului.

Înainte să plece spre gară, a intrat pe vîrfuri în camera mică şi‑apoi în dormitor, sărutîndu‑şi copiii pe frunte. Ea a tresărit, ridicîndu‑şi speriată capul de pe pernă.

Dormi, dormi liniştită, i‑a şoptit el.

Ea l‑a învelit pe cel mic şi s‑a ghemuit la loc sub plapumă, la căldură.

Articole similare

Fragment: ”Dincoace şi dincolo de tunel. 1945”, de Mariana Gorczyca, Editura Polirom

Jovi Ene

Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici

Delia Marc

Strada, de Adrian Chivu

Iulia Dromereschi

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult