Recomandat Stiri

Concurs: Premii 3 cărţi „Vieţile paralele”, de Florina Ilis

O nouă săptămână, un nou concurs cu premii oferite de Editura Cartea Românească:

De data aceasta,  premiile constau intr-un exemplar din noul volum al  Florinei Ilis,  Vieţile paralele, apărut recent la Editura Cartea Românească, în cadrul colecţiei „Proză”, pentru trei persoane care raspund la intrebarea noastra.

Despre carte:

Aceasta carte monumentala va bulversa in totalitate orizontul de asteptare al cititorului. Romanul Vietile paralele debuteaza la 28 iunie 1883 si se incheie la 15 iunie 1889. Doua date inregistrate in memoria colectiva, care consolideaza si, deopotriva, submineaza mitul Poetului national.
 
Florina Ilis reconstituie, intr-un roman-document care sfideaza legile timpului, mai mult de 150 de ani din existenta lui Mihai Eminescu – antuma si postuma –, din secolul al XIX-lea pina in prezent, asa cum a fost ea traita, consemnata, idealizata, maculata, imaginata. Viata, boala si moartea poetului continua sa fie subiecte actuale de dispute, de intrebari fara raspuns, de teorii ale conspiratiei. Poetul a fost un geniu? A iubit? A fost nebun? A existat Marea conspiratie? A fost asasinat? Etc. etc.

Intr-un efort dramatic de a se apropia de adevar, Florina Ilis recurge la nenumarate documente autentice, foi medicale de observatie, surse apocrife, jurnale, legende urbane, marturii ale contemporanilor, corespondenta, manuscrise, dosare si note informative ale Sigurantei si ale Securitatii, dezbateri aprinse in reviste de cultura, cotidiene si bloguri, dar si la jocul subtil al imaginatiei. Un geniu poetic precum Eminescu, ale carui „vieti paralele”, pe cit de reale istoric, pe atit de metafizic visate, se confunda cu insasi Romania moderna, avea nevoie de o viziune pe masura, capabila sa viseze, dincolo de epoci, ca intr-o me-tempsihoza nationala, documentele de arhiva ale unei „politii politice” fara virsta.

Pentru a castiga una din cartile oferite, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:

Care sunt versurile dvs. preferate din poezia lui Mihai Eminescu?

Condiţii de participare :

  • folosiţi o  adresă de e-mail validă;
  • lasati un SINGUR comentariu;
  • cei trei castigatori vor fi desemnaţi prin tragere la sorti prin intermediul Random.org.

Asteptam comentariile dvs. pana duminica, 16 decembrie 2012, inclusiv, iar cei trei castigatori vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi (fiecare) câte un exemplar din volumul Vieţile paralele.

Succes!

Concursuri Online

Later edit (18 decembrie 2012): Concursul s-a incheiat, multumim tuturor pentru participare.

Tragerea la sorti a avut loc astazi, castigatorul fiind ales prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 113 (numarul comentariilor de la acest concurs), cu precizarea ca respectivii castigatori sunt comentariile cu numerele respective in ordinea exacta de pe site.

Iata castigatorii:

1

 2

Castigatorii asadar sunt:

-comentatorul cu numarul  – 62 – Raduta Bianca:

De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare.
Lângã lacul care-n tremur somnoros şi lin de bate,
Vezi o masã mare-ntinsã cu fãclii prea luminate,
Cãci din patru pãrti a lumii împãrati şi-mpãrãtese
Au venit ca sã serbeze nunta ginfaşei mirese ;
Feţi-frumoşi cu pãr de aur, zmei cu solzii de oţele,
Cititorii cei de zodii şi sãgalnicul Pepele.
Iatã craiul, socru mare, rezemat în jilt cu spatã,
El pe capu-i poartã mitrã şi-i cu barba pieptãnatã ;
Tapãn, drept, cu schiptru-n mânã, şede-n perine de puf
Si cu crengi îl apãr pagii de muscuţe şi zãduf…
Acum iatã din codru şi Cãlin mirele iese,
Care ţine-n a lui mânã, mâna gingasei mirese.
Îi fosnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii,
Faţa-i roşie ca mãrul, de noroc i-s umezi ochii ;
La pãmânt mai cã-i ajunge al ei pãr de aur moale,
Care-i cade peste braţe, peste umerele goale.
Astfel vine mlãdioasã, trupul ei frumos îl poartã,
Flori albastre are-n pãru-i şi o stea în frunte poartã.
Socrul roagã-n capul mesei sã pofteascã sã se punã
Nunul mare, mândrul soare şi pe nunã, mândra lunã.
Si s-aşeazã toţi la masã, cum li-s anii, cum li-i rangul,
Lin vioarele rãsunã, iarã cobza ţine hangul.
Dar ce zgomot se aude ? Bâzâit ca de albine ?„;

-comentatorul cu numarul – 67 – Dumitru Laura – DESCALIFICATA, nu a respectat regula cu un singur comentariu;

-comentatorul cu numarul – 11 – addy:

Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi,
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada ai ochilor tai stropi…

Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu,
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu,
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.

-comentatorul cu numarul – 104 – Dumitrescu Dana Elena – DESCALIFICATA, nu a respectat regula cu un singur comentariu;

-comentatorul cu numarul  – 90 – Nita Marin:

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Felicitari!

Articole similare

Romanul Mr. Peanut de Adam Ross, din nou, pe lista celor mai bune carti ale anului 2010

Jovi Ene

„Love Bus”, un film-omnibus în premieră la Independent Union

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (4 – 10 iunie 2018)

Jovi Ene

112 comments

Costi 10 decembrie 2012 at 09:23

Numele autoarei e scris gresit.

Jovi 10 decembrie 2012 at 09:25

Merci, Costi, am refacut 🙂
Ne cerem scuze pentru eroare…

Costi 10 decembrie 2012 at 10:01

Este o scriitoare care-mi place foarte mult incepand cu „Cruciada copiilor”. Asa ca mi-a sărit imediat în ochi eroarea. Se mai întâmplă.
M-aş înscrie şi pentru tragerea la sorţi: „E uşor a scrie versuri, Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune”.

Alex 10 decembrie 2012 at 09:53

Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

–Scrisoarea I–

Laura Dumitru 10 decembrie 2012 at 09:54

A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.

Concursuri online 10 decembrie 2012 at 09:54

mult succes tuturor

Dumitrescu Dana 10 decembrie 2012 at 09:57

Ea se uită… Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştrï
Toate basmele s-adună.

Simona Barbu 10 decembrie 2012 at 09:57

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti
Tu nu m-ai cunoscut.

addy 10 decembrie 2012 at 10:10

Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi,
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada ai ochilor tai stropi…

Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu,
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu,
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.

Cefalan Dragos 10 decembrie 2012 at 10:58

„E uşor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale,
ce din coadă au să sune”

Manide 10 decembrie 2012 at 11:03

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Melinda V. 10 decembrie 2012 at 11:15

„Căci unde-ajunge nu-i hotar, nici ochi spre a cunoaşte, şi vremea-ncearcă în zadar, din goluri a se naşte.” (Luceafărul – 1833, aprilie)

reblups aniladam 10 decembrie 2012 at 11:24

Cum nu sunt un soarec,Doamne-macar totusi are blana,
Mi-as manca cartile mele- nici ca mi-ar pasa de ger…
Mi-ar parea superba,dulce o bucata din Homer,
Un palat, borta-n parete si nevasta- o icoana.

Bumbaru Daniel 10 decembrie 2012 at 11:44

Versurile preferate scrise de Mihai Eminescu sunt din poezia „Viata mea fu ziua”.

Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin,
Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Pâna ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut ­
Si doua stele negre lucira-n negru foc
Pe cerul vietei mele; — iar geniul-noroc
Ma lasa-n lume singur, dispare in abis
O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit,
Din sanul meu speranta divina a fugit;

Chilom Diana 10 decembrie 2012 at 12:25

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.

Dumitrescu Dana 10 decembrie 2012 at 13:20

A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.

Silimon Laurentiu 10 decembrie 2012 at 13:21

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri.

Dumitru Laura 10 decembrie 2012 at 13:22

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Aniela A 10 decembrie 2012 at 13:28

Icoana stele-i ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e.

Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

Dumitru Laura 10 decembrie 2012 at 13:39

– O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

sims 10 decembrie 2012 at 13:56

A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele
Cum e fecioara intre sfinti
Si luna intre stele

dan 10 decembrie 2012 at 16:16

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!

Arhiscrib 10 decembrie 2012 at 16:59

Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.

Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.

Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.

Claudia Petrisor 10 decembrie 2012 at 17:12

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

stefan 10 decembrie 2012 at 17:17

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

Girbea Jeni-Simona 10 decembrie 2012 at 19:43

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

dovan cristina 10 decembrie 2012 at 20:06

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Nico Olivia 10 decembrie 2012 at 20:14

Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

Arnoux Maz 10 decembrie 2012 at 20:23

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…
(Scrisoarea I)

Mincă Andreea 10 decembrie 2012 at 20:37

„Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării…
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!”

(Scrisoarea I)

pauna oana 10 decembrie 2012 at 21:14

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

ps:Eminescu traieste!E viu in inimile ce-i traiesc poeziile!

Silimon Laurentiu 10 decembrie 2012 at 22:31

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

Dumitrescu Dana Elena 10 decembrie 2012 at 22:32

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

Dumitru Laura Ioana 10 decembrie 2012 at 22:34

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

vali 10 decembrie 2012 at 23:41

Altfel şuieră şi strigă, scapără şi rupt răsună,
Se împing tumultuoase şi sălbatice pe strună,
Şi în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit,
Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit…
Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun?
Ah! organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!
Scrisoarea IV)

Rusu Alexandru 11 decembrie 2012 at 00:05

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.

RM 11 decembrie 2012 at 00:06

„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…” (Scrisoarea I)

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (Scrisoarea III)

„- Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe –
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe; […]

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte. […]

– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.” (Luceafarul)

Ursu George 11 decembrie 2012 at 08:56

– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”
– „De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.
Și se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Veștejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!”

Alexa Lavinia 11 decembrie 2012 at 08:56

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Odă (în metru antic)

Marian 11 decembrie 2012 at 09:40

A frumseții tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte;
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roșia ta față,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morți să dea viață,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simți atât de mult,
Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor…
A frumusetii tale forme – Mihai Eminescu

Gabriela L. 11 decembrie 2012 at 10:16

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna
Si soptesc prin ramurele
Noapte Buna

Bordei Alexandru 11 decembrie 2012 at 10:20

Dorinta de Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

parasca 11 decembrie 2012 at 11:24

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

vasile 11 decembrie 2012 at 11:24

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

maria 11 decembrie 2012 at 11:26

Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

Grosu Ioana 11 decembrie 2012 at 11:40

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

Constantin Catalin Calu 11 decembrie 2012 at 11:48

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

nicolae claudia 11 decembrie 2012 at 12:33

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii
Tu nu m-ai cunoscut.

nicolae adrian 11 decembrie 2012 at 12:35

somnoroase pasarele
pe la cuiburi se aduna
se ascund in ramurele
noapte buna

acatrieni veorica 11 decembrie 2012 at 12:37

A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l îndreapta
Lânga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

acatrieni neculai 11 decembrie 2012 at 12:39

La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
Un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port.
– Tu esti Mircea?
– Da-mparate!
– Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana într-o ramura de spini.
– Orice gând ai, împarate, si oricum vei fi sosit,
Cât suntem înca pe pace, eu îti zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinarii însa, Doamne, sa ne ierti;
Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,
Ori vei vrea sa faci întoarsa de pe-acuma a ta cale,
Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.
– Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gândesti ca pot
Ca întreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, batrâne, câti în cale mi s-au pus!
Toata floarea cea vestita a întregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, împarati si regi s-aduna
Sa dea piept cu uraganul ridicat de semiluna.

Stelian Gheorghe 11 decembrie 2012 at 12:42

„Vezi, randunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
Saseaza bruma peste vii-
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu,
De sanul tau, de sanul tau !”

Dragomir Eugen-Valentin 11 decembrie 2012 at 13:15

Iubind în taină..
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.

Dumitru Laura Ioana 11 decembrie 2012 at 13:34

somnoroase pasarele
pe la cuiburi se aduna
se ascund in ramurele
noapte buna

Dumitrescu Dana Elena 11 decembrie 2012 at 13:35

O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu,
De sanul tau, de sanul tau !

Silimon Laurentiu 11 decembrie 2012 at 13:35

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Lacramioara M. 11 decembrie 2012 at 13:47

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.

Rosca Bogdan 11 decembrie 2012 at 15:08

Daca iubesti fara sa speri
De-a fi iubit vrodata,
Se-ntuneca de lungi pareri
De rau viata toata.

Raduta Raluca 11 decembrie 2012 at 15:14

Luna tu, stapân-a marii, pe a lumii bolta luneci
Si gândirilor dând viata, suferintele întuneci;
Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioara,
Si câti codri-ascund în umbra stralucire de izvoara!
Peste câte mii de valuri stapânirea ta strabate,
Când plutesti pe miscatoarea marilor singuratate!
Câte tarmuri înflorite, ce palate si cetati,
Strabatute de-al tau farmec tie singura-ti arati!
Si în câte mii de case lin patruns-ai prin feresti,
Câte frunti pline de gânduri, gânditoare le privesti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeste globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sarac…
Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii,
Deopotriva-i stapâneste raza ta si geniul mortii;
La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,
Altul cauta în lume si în vreme adevar,
De pe galbenele file el aduna mii de coji,
A lor nume trecatoare le însamna pe raboj;
Iara altu-mparte lumea de pe scândura tarabii,
Socotind cât aur marea poarta-n negrele-i corabii.
Iar colo batrânul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,
Într-un calcul fara capat tot socoate si socoate
Si de frig la piept si-ncheie tremurând halatul vechi,
Îsi înfunda gâtu-n guler si bumbacul în urechi;
Uscativ asa cum este, gârbovit si de nimic,
Universul fara margini e în degetul lui mic,
Caci sub fruntea-i viitorul si trecutul se încheaga,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în siruri o dezleaga;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umar
Asa el sprijina lumea si vecia într-un numar.
Pe când luna straluceste peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipa-l poarta gândul îndarat cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinta nu era, nici nefiinta,
Pe când totul era lipsa de viata si vointa,
Când nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns…
Când patruns de sine însusi odihnea cel nepatruns.
Fu prapastie? genune? Fu noian întins de apa?
N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa,
Caci era un întuneric ca o mare far-o raza,
Dar nici de vazut nu fuse si nici ochi care s-o vaza.
Umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desface,
Si în sine împacata stapânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se misca… cel întâi si singur. Iata-l
Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal!…
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stapânul fara margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eterna se desface în fasii,
De atunci rasare lumea, luna, soare si stihii…

Raduta Bianca 11 decembrie 2012 at 15:17

De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare.
Lângã lacul care-n tremur somnoros şi lin de bate,
Vezi o masã mare-ntinsã cu fãclii prea luminate,
Cãci din patru pãrti a lumii împãrati şi-mpãrãtese
Au venit ca sã serbeze nunta ginfaşei mirese ;
Feţi-frumoşi cu pãr de aur, zmei cu solzii de oţele,
Cititorii cei de zodii şi sãgalnicul Pepele.
Iatã craiul, socru mare, rezemat în jilt cu spatã,
El pe capu-i poartã mitrã şi-i cu barba pieptãnatã ;
Tapãn, drept, cu schiptru-n mânã, şede-n perine de puf
Si cu crengi îl apãr pagii de muscuţe şi zãduf…
Acum iatã din codru şi Cãlin mirele iese,
Care ţine-n a lui mânã, mâna gingasei mirese.
Îi fosnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii,
Faţa-i roşie ca mãrul, de noroc i-s umezi ochii ;
La pãmânt mai cã-i ajunge al ei pãr de aur moale,
Care-i cade peste braţe, peste umerele goale.
Astfel vine mlãdioasã, trupul ei frumos îl poartã,
Flori albastre are-n pãru-i şi o stea în frunte poartã.
Socrul roagã-n capul mesei sã pofteascã sã se punã
Nunul mare, mândrul soare şi pe nunã, mândra lunã.
Si s-aşeazã toţi la masã, cum li-s anii, cum li-i rangul,
Lin vioarele rãsunã, iarã cobza ţine hangul.
Dar ce zgomot se aude ? Bâzâit ca de albine ?

marin daniela 11 decembrie 2012 at 16:14

Si cine s-ar opri sa planga
O frunza vesteda-n carare
Cand codri freamata alaturi
Si rad in rasarit de soare!
Cu IMPARAT SI PROLETAR
Eminescu a facut o poezie politica care a”deranjat”imparatii.
„Zdrobiti oranduirea cea crunta si nedreapta”-etern valabil

Militaru Gabriela 11 decembrie 2012 at 16:35

„Afara-i toamna”
Afara-i toamna, frunză ‘mprastiată,
Iar vântul svirle ‘n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr’un cias gândesti la viata toata.

Pierzându-ţi timpul tau cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n usa ta să bata;
Dar si mai bine-i, când afară-i sloata,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Si eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zinei Dochii,
In juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

De odat’aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.

Silimon Laurentiu 11 decembrie 2012 at 17:44

De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.

Dumitrescu Dana Elena 11 decembrie 2012 at 17:45

Uscativ asa cum este, gârbovit si de nimic,
Universul fara margini e în degetul lui mic,
Caci sub fruntea-i viitorul si trecutul se încheaga,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în siruri o dezleaga;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umar
Asa el sprijina lumea si vecia într-un numar.

Dumitru Laura 11 decembrie 2012 at 17:58

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Bivolaru Silvia 11 decembrie 2012 at 20:23

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării…
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!

Adina 11 decembrie 2012 at 20:23

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Armand 12 decembrie 2012 at 03:49

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Andrei J. 12 decembrie 2012 at 13:16

Dacă tot suntem în preajma sfintelor sărbători de Crăciun

RASAI ASUPRA MEA

Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut în suferinta
Adânca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!

Vasile 12 decembrie 2012 at 13:47

Decât să scriu la versuri, mai bine-aş bate toba:

Cu rime şi cu strofe nu se-ncălzeşte soba.

Chiar inima-mi de-aş da-o să bei dintr-însa sânge:

Nevoia este gheaţa ce amoru-n grabă-l stinge.

din Icoana si Privaz

Silimon Laurentiu 12 decembrie 2012 at 20:01

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dumitrescu Dana Elena 12 decembrie 2012 at 20:04

Lângã lacul care-n tremur somnoros şi lin de bate,
Vezi o masã mare-ntinsã cu fãclii prea luminate,
Cãci din patru pãrti a lumii împãrati şi-mpãrãtese
Au venit ca sã serbeze nunta ginfaşei mirese ;

Mariana A. 12 decembrie 2012 at 20:41

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravata cum se leagă, nodul,
Ş’apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul
Că-i vede – în birje răsucind mustaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca s-alti-mbănci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc—şi-o plimbă.

Ş’aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

oana stanciu 12 decembrie 2012 at 21:50

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii �
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea �
Tu nu m-ai înteles.

De câte ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O ora, si sa mor.

Dându-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trait în veci de veci
Si rânduri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce strabat
Din timpurile vechi.

Caci te iubeam cu ochi pagâni
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrâni
Parintii din parinti.

Azi nici macar îmi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,

Caci azi le semeni tuturor
La umblet si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec stânt,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamânt.

valys 12 decembrie 2012 at 21:53

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adïo!

Noemi Pripon 12 decembrie 2012 at 23:29

Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vina, odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

rosca raluca daniela 13 decembrie 2012 at 10:37

somnoroase pasarele
pe la cuiburi se aduna
se ascund in ramurele
noapte buna

Dumitrescu Dana Elena 13 decembrie 2012 at 12:54

De odat’aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.

Silimon Laurentiu 13 decembrie 2012 at 12:55

O, vina, odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

Dumitru Laura 13 decembrie 2012 at 12:55

De câte ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O ora, si sa mor.

Andra-Stefania Stoenescu 13 decembrie 2012 at 13:02

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Andreea Luca 13 decembrie 2012 at 13:03

Viaţa-mi pare-o nebunie
Sfârşită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n braţe te-am ţinut.

Andreea 13 decembrie 2012 at 13:06

Viaţa-mi pare-o nebunie
Sfârşită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n braţe te-am ţinut.

Ruginosu Vlad 13 decembrie 2012 at 13:09

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Cristina Vasile 13 decembrie 2012 at 13:24

„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!”

Dumitru Laura Ioana 13 decembrie 2012 at 13:27

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Vese Bogdan Florin 13 decembrie 2012 at 14:34

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Nita Marin 13 decembrie 2012 at 15:18

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Popovici Corina 14 decembrie 2012 at 01:32

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Silimon Laurentiu 14 decembrie 2012 at 12:31

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Simona Păun 14 decembrie 2012 at 14:50

Prin ceaţă parcă treci
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci…(Mihai Eminescu – Departe sunt de tine)

Dumitrescu Dana Elena 14 decembrie 2012 at 15:20

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Aura-Felicia 14 decembrie 2012 at 18:24

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama
Tu ramii la toate rece.

Ciprian 14 decembrie 2012 at 18:26

Din laur nemuritorii ramuri
O, țară pune-n frunte azi
Și-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfășuri pieptul tău viteaz.
Și smulge spada ta din teacă
Și-ți cheamă toți vitejii tăi.
Și la război ea demnă pleacă
Cu pui de șoimi și fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frații mei români.

Dumitrescu Dana Elena 14 decembrie 2012 at 19:44

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce strabat
Din timpurile vechi.

Caci te iubeam cu ochi pagâni
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrâni
Parintii din parinti.

Alexandra L.M. 14 decembrie 2012 at 20:43

Ea un înger ce se roaga – El un demon ce viseaza;
Ea o inima de aur – El un suflet apostat;
El în umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat –
La picioarele Madonei, trista, sfânta, Ea vegheaza.
(Inger si Demon)

Moldovan Lenuta Georgiana 14 decembrie 2012 at 21:44

De râzi, se desprimavareaza,
Învie totul unde-i sta,
Caci tu esti viata tuturora
Si numai eu viata ta.

De dragul tau si flori si oameni
Si stele sa traiasca vor.
Pe mine ma iubesti tu numai

Din poezia : „Atat de dulce”

Alina. 15 decembrie 2012 at 08:13

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.

Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,
Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga

Stefanica Marius 15 decembrie 2012 at 08:38

Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece

Silimon Laurentiu 15 decembrie 2012 at 12:15

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama
Tu ramii la toate rece.

Camelian Propinatiu 15 decembrie 2012 at 19:37

Dar un bătrân ce sta-ntr-un colţ de masă
Ridică cupa lui cu mied: – Ascultă,
Nu mi-i şti spune ce mai face ţara
Ce Dacia se numea – regatul meu?
Mai stă-nrădăcinată-n munţi de piatră,
Cu murii de granit, cu turnuri gote,
Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?
– Nicicum, o, Decebal. O văd
Pentru întâia dată acum înălţată
Prin părul tău ca o coroană mândră,
Lucrată-n pietre scumpe ca-n granit.
– Dară urmaşii acelor romani?
– Ce să vorbesc de ei? Toţi oamenii
Pigmei sunt azi pe vechiul glob… dar ei
Între pigmeii toţi sunt cei mai mici –
Mai slabi, mai fără suflet, mai mişei.
Romani sau daci, daci sau romani, nimic
N-aduce aminte de-a voastră mărire.
Orice popor, oricât de prăpădit
O piatră va găsi, sau o bucată
De fier ori de aramă, ca să sape
Cu ea urmele-adânci ce le-aţi lăsat –
Voi oameni mari, ce staţi acum cu zeii
Şi ospătaţi cu ei – în colbul negru
Uitat ş-uşor al vechiului pământ.
Dar ei…De-ar merge-n sud şi nord – nimica.
Sunt ca o laie de nomazi şi de lăieţi
Ce stau deocamdată numai pre pământul
Ce l-au cuprins, spre a fi alungaţi
De alt popor mai tare, iubitor
De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina
Şi gloria celor ce sunt.
– Ah ce-am dorit în ora morţii mele,
Roma să guste pân-în fund păharul
Mizeriei şi-a decăderii, într-atât
Încât să se despreţuiască ei pe sine –
Asta s-a împlinit… Romanii vechi şi mândri,
Învingătorii lumii, au devenit
Romunculi… Dar cu ce s-ocupă ei?
Or fi crescând căţei, ori fi-nvăţând
Să strige ca cucoşii… un popor
Ce se despreţuieşte pe el însuşi trebui
S-ajungă la d-acestea.
– Nu, vorbesc franţuzeşte şi fac politică.
– E tot atâta.

Dumitrescu Dana Elena 15 decembrie 2012 at 22:43

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Chirila Doriana 16 decembrie 2012 at 00:15

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.

Maria 16 decembrie 2012 at 01:27

[…] „Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă bolta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom sedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.” […]

Veronica Stanica 16 decembrie 2012 at 08:19

Colinde, colinde

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheata se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii
Miscând ramurelele,
Caci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucura copiii,
Copiii si fetele,
De dragul Mariei
Îsi piaptana pletele.
De dragul Mariei
S-a Mântuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului.

Simona 16 decembrie 2012 at 11:24

La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!… (Scrisoarea I)

Nicu 16 decembrie 2012 at 11:32

Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha­-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul ș-altul,
Și tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte
—­ Pentru om frânturi de limbă ­—
În zădar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred ­— o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic ­—
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: — romantic.

Claudia Lungu 16 decembrie 2012 at 12:24

Mihai Eminescu
Floare albastră

– „Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !”

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

– ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?”

Inc-o gura – si dispare…
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !

……………………….

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra ! floare-albastra !…
Totusi este trist în lume !

Silimon Laurentiu 16 decembrie 2012 at 14:12

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Raluca Piticaru 16 decembrie 2012 at 18:51

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
În calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pân-în poale
Plutesti ca visul de usor.

Stela 16 decembrie 2012 at 20:11

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Comments are closed.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult