Carti Carti de fictiune Recomandat

Litera din scrisoarea misterioasă, de Alex. Leo Şerban

“Litera din scrisoarea misterioasă”, de Alex. Leo Şerban
Editura Polirom, Colecţia Ego. Proză, Iaşi, 2011
Traducere din limba engleză, cuvânt înainte şi note de Antoaneta Ralian
Cu „O încercare de portret” de Horia-Roman Patapievici

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Nu mai citisem de mult timp pe Alex. Leo Şerban, vorbind aici de cărţile sale. De fapt, singura carte a lui pe care am studiat-o, citit-o şi recitit-o, şi pe care probabil o voi reciti în curând pentru a o prezenta mai în amănunţime a fost „De ce vedem filme”, o colecţie a articolelor sale despre filmele preferate. Am citit deseori articolele sale publicate pe Internet, dar şi multe comentarii pe care le făcea pe diferite bloguri literare sau cinefile, mai directe sau mai simpatice, mai arogante sau mai violente. Impresia mea era că deranja şi era invectiv în unele locuri, pentru a fi cu adevărat galant şi laudativ în celelalte. Un stil personal.

De altfel, descrierea mea, subiectivă, poate fi trecută uşor în umbră de cea făcută de Horia-Roman Papapievici în „încercarea sa de portret”, un fel de prefaţă a acestei „novelle” a lui Alex. Leo Şerban: „Leo era un individualist ireductibil; era, de aceea, pro-capitalist. Nu era doar inteligent: era un om extrem de inteligent; er, de aceea, alergic la prostie şi intolerant la mediocritate. Era un om civilizat: putea fi, de aceea, şi incisiv, şi necruţător; fără a fi, din acest motiv, nici agresiv, nici vulgar, nici grobian. Era un dandy, un artist, un estet – un om la care estetica tindea să devină etică, iar etica se voia estetică. A fost un om care resimţea răul, instinctiv, ca pe o vulgaritate; iar binele, ca pe o chestiune de gust. Ar fi putut fi relativist, din hedonism, dacă nu ar fi avut oroare de indistincţia nuanţelor.”

Nu citesc decât arareori cărţi complicate şi mă feresc, poate din cauza timpului prea scurt de a citi şi aprofunda filosofia sau literatura filosofică. De aceea, mi-a fost întrucâtva teamă de această carte a lui Alex. Leo Şerban, teamă accentuată şi de „încercarea de portret” a lui Patapievici, prea complicată, cu ziceri „adânci”, cu exemple de filosofie şi logică, întinsă pe nu mai puţin decât 50 de pagini. Pentru cineva care doreşte să îl citească pentru prima dată pe ALS, nu este un serviciu prea uşor de suportat.

„Novella” lui Alex. Leo Şerban este însă o splendoare. Dacă povestea are un început uşor sinuos, în care, pentru un spectator obişnuit, este mai greu de urmărit în paralel două planuri diferite şi care nu par a se uni la un moment dat, totul devine lin şi miraculos odată cu apropierea acestora şi cufundarea într-o singură povestire.

Alex. Leo Şerban

Primul plan: Jorge Luis Borges şi Fernando Pessoa sunt scriitori celebri şi în acelaşi timp dificili: scrierile lor au un stil inconfundabil, dar sunt greoaie şi necesită multă atenţie (şi nu pot fi citite, de exemplu, în tren sau în metrou. Eu am citit mult timp jumătate din „Cartea neliniştirii” a lui Pessoa, pentru a o abandona la un moment dat). Întâlnirea dintre cei doi, făcută peste timp şi cu ajutorul heteronimelor lui Pessoa (trei la număr, cel puţin în faza iniţială), ne introduce într-o fază fantastică a povestirii, undeva în stilul romanelor lui Mircea Eliade. Doi scriitori importanţi care se plimbă între Lisabona şi Buenos Aires, două oraşe favorite pentru Alex. Leo Şerban, capitala Argentinei fiind locul unde ei trebuiau sa ajungă pentru a intra pe panta unei povestiri obişnuite, în căutarea unui răspuns.

Al doilea plan: domnul Franz este căutat de Interpol, ca traficant de opere de artă, ajuns în Buenos Aires pentru a se ascunde şi unde trăieşte o viaţă normală. Într-o zi însă, se află în faţa unei descoperiri: sub parchetul propriei case, găseşte o scrisoare: „Domnul Franz a deschis cu grijă plicul, urmărit de la distanţă de cele două femei. (…) Conţinea următoarele:

La série de O n’est point la même. Il faut trouver les différences”.

După care urma:

„OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO”.

Domnul Franz s-a uitat perplex la „diferitele” serii de O-uri. Să fi fost o ghicitoare? Un cod? Sau cheia pentru o comoară? (…) Concluzia lui firească, bazată pe un şir lung şi neîntrerupt de lovituri norocoase anterioare, îl făcea să considere mesajul drept o informaţie preţioasă ce avea să-l conducă la descoperirea unei comori. Din nefericire, nu-şi putea alunga totuşi din minte gândul insistent (şi iritant), deşi palid în comparaţie cu celalalt, că ar putea fi vorba de o farsă la adresa găsitorului…”

În momentul în care cele două planuri se întrepătrund, romanul lui ALS devine cu adevărat antrenant şi ţine cititorul într-un suspans inedit pentru o poveste, până la urmă, poliţistă. Pentru că este un roman poliţist intelectual, unde nu există detectivi, ci scriitori-filosofi care încearcă să înţeleagă ce se petrece în jurul lor, alerta produsă nu neapărat de „scrisoarea misterioasă”, ci de faptul că Interpolul a ajuns în Argentina şi încearcă să îl prindă, cu propriile mijloace, pe domnul Franz. Sau este în final doar o impresie a acestora, care îşi supralicitează minţile şi au parte astfel de vise cu ochii deschişi?

Dacă e să reproşezi ceva cărţii lui Alex. Leo Şerban, este aceea că, pentru un roman care s-a dorit cel puţin european (el fiind scris, de altfel, în limba engleză), sunt suficiente referiri la o cultură care străinilor le este complet necunoscută, referindu-ne aici la cultura română. Într-o descriere logică a cuvântului francez „cerveau”, ce legătură are cu românescul „cer”, ca doar nimeni nu visează niciodată decât în limbile pe care le cunoaşte: „Din punct de vedere vizual, cuvântul cerveau e o adevărată capodoperă. Cele şapte litere sunt grupate în două buchete (cer şi eau) despărţite la mijloc printr-un V: cer înseamnă trei litere prezente în cuvântul „creier” din numeroase limbi de origine latină – de la cerebrum la cerebello – iar eau (cea mai uşoară combinaţie de vocale din franceză) înseamnă, în aceeaşi limbă, „apă”. Iar în româneşte, „cer” înseamnă şi firmament – întrucât profeticul vis cu ochii deschişi al lui Borges vorbea şi puţin româneşte…” Un semn de exclamare evident!

Chiar cu puţinele sale defecte exprimate mai sus, dar şi cu prea-multele explicaţii oferite de ALS printre rânduri, care dau impresia nu unei „nuvella”, ci unui proiect de scenariu de film (plăcerea autorului, se pare), romanul „Litera din scrisoarea misterioasă” este o operă reuşită: amestec între filosofie şi roman poliţist, care ne readuce în atenţie doi scriitori importanţi (Jorge Luis Borges şi Fernando Pessoa) şi în care Alex. Leo Şerban reuşeşte să surprindă personalitatea lor şi modul în care ei gândeau şi gândesc pentru totdeauna în operele lor.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Articole similare

Agonia lui Turing, de David Lagercrantz

Jovi Ene

Câştigătorii volumului “De ce vedem filme”, oferit de Editura Polirom

Jovi Ene

The Messenger (2009)

Jovi Ene

2 comments

Monica Tarţa 20 ianuarie 2012 at 13:40

El a scris cartea asta direct în engleză?

Reply
Jovi 20 ianuarie 2012 at 13:48

Da, a scris-o in perioada autoexilului temporar pe care l-a petrecut la Lisabona si Buenos Aires. In ultima parte a vietii sale, a gandit impreuna cu traducatoarea cartii modul pe care il va lua cartea in limba romana (titlul, data aparitiei, etc.)

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult