Filme-carti.ro si Editura Meteor Press va propune concursul de idei „Omul se vede, într-o carte, ca într-o oglinda…”
Ne adresam acelor persoane care lupta pentru originalitatea expresiei de sine si oferim 3 premii constând din doua carti ale autoarei Liudmila Petrusevskaia: Fetita de la Metropol si Orasul Luminii.
Despre cărți:
„Acea lume care ma parasise pentru totdeauna, acea lume disparuta a cascadelor si a sculpturilor în bronz, lumea fericirii, a faptelor de eroism, a salvarilor miraculoase si a marii iubiri – acea lume nu putea exista în conditiile Moscovei, în apartamentul comunal, printre vecini, în camera noastra întesata de dulapuri cu carti în care se ascundeau josnic plosnite, iar de dormit, puteai sa dormi numai pe jos, sub masa.
Cristal si turcoaz., Patrrrida aude, pas de quatre, plânsul meu, degetele înghetate – totul se duse, disparu, totul ramase acolo, în rai, acolo era cu totul altceva. Aici sunt o eleva de clasa a cincea cu rinita cronica (îmi curge nasul) si cu ciorapi maro care se rup în fiecare zi.” (Liudmila Petrusevskaia, Fetita de la Metropol, pag. 93)
Despre autoare:
Devenind de timpuriu scriitor interzis, Liudmila Stefanovna Petrusevskaia (n. 26 mai 1938) este o personalitate de marca a culturii ruse contemporane. Prozator, dramaturg, poet, dar si pictor de acuarele (ultimele noua volume ale autoarei fiind ilustrate cu creatiile proprii), cochetând cu muzica prin compozitii proprii, dar si interpretând melodii (dintotdeauna a dorit sa fie cântareata într-un restaurant!, însa a înregistrat, în 2003, un album cu grupul de free-jazz-rock „Inquisitorium”), Petrusevskaia a adunat, într-o viata de om, pe lânga experienta represiunilor staliniste si cea a celui de-al doilea razboi mondial, întâmplari incredibile care si-au gasit ecoul în creatiile de autor. În scrierile sale de formatie modernista în care se regasesc note psihologice, suprarealiste, dar si tente ironice, aminteste, într-o oarecare masura, de Anton Pavlovici Cehov.
Pentru a castiga unul dintre cele trei pachete de cărți oferite, vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Va provocam sa ne descrieti, într-o fraza, lumea dumneavoastra „din oglinda” – ceea ce percepeti daca sunteti personajul principal dintr-un film si sunteti totodata regizorul propriei vieti. Acest exercitiu de imaginatie va va stimula sa rupeti rândurile afisate obsesiv de o existenta comuna.
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- cei trei câştigători vor fi desemnați, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată, astfel: doi dintre ei – prin tragere la sorti prin intermediul Random.org și unul – pentru cel mai inspirat răspuns, ales de către echipa Filme-carti.ro.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 6 aprilie 2014, inclusiv, iar castigatorii vor fi anunțați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi un pachet de două cărți ale autoarei Liudmila Petrusevskaia: Fetita de la Metropol si Orasul Luminii.
Succes!
Later edit (24 martie 2014): Tragerea la sorti a avut loc astazi, doi castigatori fiind alesi prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 29 (numarul comentariilor de la acest concurs), cu precizarea ca am asezat comentariile în ordinea cronologică, iar castigatoare sunt comentariile care au respectat condițiile de participare.
Cei doi castigatori prin Random.org sunt:
-comentatorul – zamfira – ”Daca as putea sa joc intr-un film, as fi un supererou cu numeroase puteri , cu care sa pot salva omenirea de raufacatori si calamitati.”;
-comentatorul – Ralu – ”Daca as putea sa imi regizez viata si as putea schimba ceva,l-as insanatosi pe baietelul meu,care are autism,l-as scoate din lumea lui visatoare ,in “oglinda”.”
Alesul echipei Filme-carti.ro a fost:
-comentatorul – Ema Cojocaru – ”Privind în oglinda vieții, secvențele se înlănțuie puțin neclar, nu din cauza depărtării, ci a privirii subiective care încearcă să cuprindă totul și să înțeleagă măcar o parte. Imaginile se zăresc prin aburii dorințelor și ai amăgirilor, pictate în culori vesele sau sumbre. O fetiță care nu se maturizează cu adevărat, în ciuda curgerii anilor; cu ciorapii încrețiți în genunchi, scrijelește poeme de dragoste pe banca unui băiat de care îi place în ascuns. Personalitatea ei, muncind să se așeze într-o formă finală, este întinsă și plămădită de extreme: jovială sau melancolică, generoasă sau egoistă, realistă sau cuprinsă de fantasme. Căutând izolarea și, în același timp, dorind să fie înconjurată de oameni. Cu un zâmbet luminos pe buze, dar fascinată de lucrurile morbide. Plăcile tectonice ale sufletului ei sunt fără odihnă, într-o continuă așezare; vor obosi, în cele din urmă, fixându-se, cu un ultim zvâcnet beligerant, într-o configurație definitivă, plină de neprevăzut. Atunci, imaginea din oglindă va deveni, probabil, mult mai limpede.”
Felicitari!
28 comments
Sunt regizorul unei piese de teatru, piesa care este chiar viata mea. Unii regizori au talent, altii au noroc. Eu vreau sa cred ca le am pe ambele. Privesc in oglinda si privesc in interiorul meu. Vad o lume mai buna, vesela, colorata – culoarea predominanta fiind verdele. Vad o piesa cu putini actori, dar buni prieteni, o poveste de viata cu umor, voie buna dar si cate o lacrima, caci fara nu se poate. Nu am stii sa ne bucuram de lucrurile frumoase atunci cand ele apar intra in scena. Eu sunt actorul principal, iar spectacolul .. este unul de improvizatie. Nu stiu ce voi spune, nu stiu incotro voi pasi, nu stiu ce mi se va intampla. Dar traiesc clipa, acolo, pe scena vietii mele.
Imi imaginez un film cu o fata trista si totodata fericita in tristetea ei. O fata ce se cauta pe sine, incearca sa se gaseasca prin intermediul prietenilor, oamenilor ce abia ii cunoaste sau pur si simplu a strainilor. Insa, in final se va regasi exact asa cum isi doreste, realizand ca adevarul era la ea. Tot ce a trebuit sa faca a fost sa se priveasca …. in oglinda, gasind cheia vietii fericite: echilibrul trup-minte-suflet! Liniste tuturor!
Uneori am impresia ca propria mea viata e un film, iar eu sunt doar actorul, fara nici o putere de decizie asupra destinului meu. Sunt in acelasi timp regizorul, dar nici el nu poate sa faca nimic pentru actor, caci destinul acestuia e scris in genele sale. Nu-mi ramane decat sa fiu spectator si sa aplaud cand totul se petrece bine sau sa plang cand lucrurile nu se petrec cum speram.
Un film in care s-ar regasi majoritatea oamenilor care l-ar urmari, fara nimic special, desfasurand activitatile obisnuite ale vietii de zi de zi.
Daca voi avea posibilitatea sa fiu personajul principal intr-un film vreau sa redau tristetea vietii mele, enormitatea muncii depuse ca sa razbesc pana aici…
Ar fi rolul unei femei puternice, pozitive, care invinge orice obstacol, cu o cariera de succes si o familie frumoasa.
Filmul in care eu as juca rolul principal nu ar avea nicio replica, imaginile ar spune totul, caci ar fi un film despre natura asa cum era ea inainte de a suferi efectele devastatoare ale „simplei” existente umane, iar viata mea ar fi plina doar de liniste.
Chiar am impresia uneori ca sunt intr-un film,un film in care actorul principal nici nu realizeaza,asemeni filmului lui Woody Allen, „Trandafirul rosu din Cairo”,ca nu traieste intr-o lume reala…pe de alta parte,cred ca lumea e asa cum ne-o facem,cu gandurile,ideile si actiunile noastre,un rai posibil sau un real infern
În oglindă stă o păpuşă cu inima peticită, care încearcă mereu să aprindă toate luminile din casă. Din când în când îşi mai desenează o lacrimă pe obraz sau mai schiţează un zâmbet când cineva încearcă să o îmbrăţişeze ….
Cine spune ca acest lucru nu se intampla deja, iar faptul ca am gasit abordata aici aceasta tema este poate doar subconstientul incercand sa imi atraga atentia asupra existentei „din oglinda” si a faptului ca pot influenta scenariul vietii mele in viitor. Un prim pas ar fi sa decid ca voi castiga acest concurs.
Atunci cand faci parte dintr-un pachet promotional de gemeni ai sansa sa fii atat regizor cat si personaj. Sunt regizor eu si personajul e sora mea, in acelasi timp eu pentru ca impartim acelasi chip apoi sunt personaj eu si regizor ea. Suntem cele doua fete ale unei oglinde in fiecare zi din viata noastra, lucru care ne face speciale. Luam decizii care ne schimba destinul pentru ca suntem doua de eu, doua de tu si in final noi….
As ilustra lupta de a fi un invingator in viata de zi cu zi.
Daca as putea sa imi regizez viata si as putea schimba ceva,l-as insanatosi pe baietelul meu,care are autism,l-as scoate din lumea lui visatoare ,in „oglinda”.
Cum majoritatea oamenilor duc o existenta anonima si faptele lor sunt aproape inexistente eu imi imaginez o viata in care oamenii sa fie cu totii invizibili dar faptele lor sa fie vizibile !!! Atunci cred ca cu totii si-ar lasa amprenta pe ceea ce fac si ar fi cu mult mai constiinciosi in demersul lor!!!
Fiecare dintre noi joaca rolul principal pe scena vietii sale. Din ce film sa fiu eu personaj, nu stiu. Ce film poate fi mai complex, mai misterios, mai intortocheat decat insasi viata? Suntem in acelasi timp mici regizori tirani, dispusi sa pierdem tot pentru a o lua iar de la capat, dispusi sa uitam, sa iertam, sa luptam pentru ceea ce ne tine in viata. Firul epic al povestii mele cred ca s-a incurcat putin. Un regizor bun ar sti sa descurce toate „increngaturile” si sa gaseasca cel mai bun cadru pentru filmul sau. Asta incerc sa fac eu acum. Ce sunt eu: regizor sau personaj, daca incerc sa gasesc calea cea mai buna, drumul cel mai lin din orasul ce poarta numele DESTINUL MEU.
Acum sunt eroul unui bildungsroman, acela ce pleaca pe drumul maturizarii.
Dar sunt si regizorul unei povesti de dragoste. Cele doua roluri se intrepatrund de minune si nu pot fi separate. Ce e viata: un film fara subtitrare sau o carte motivationala pentru ceilalti?
Pe oglindă, în oglindă, Panta Rei văd mereu.
Un etern “aş vrea să fiu” actor,
Pe al filelor de carte îmi fac dansul tot mai greu
Ca un decăzut erou şi un jalnic muritor.
Panta Rei! Panta Rei! Clipoceşte-mi în ureche
Deprimare-n metru iambic pe un ring de celuloid
Ca să-i pot şopti iubitei, a tristeţii dragi pereche,
Că din pielea ei mi-aş face, cu plăcere, un android.
Panta Rei! Panta Rei! Regizez cu mâna stângă,
Fiindcă-n dreapta-mi ţin copilul,
Filmul transformării mele-n stâncă
Ca să nu mai curgă totul.
Vad un personaj care in majoritatea situatiilor detine controlul jocului dar se confrunta si cu situatii in care se simte neputincios, pierdut (in spatiu si in lume), neinteles si neajutorat. Vad un personaj care zambeste, se incrunta, se infurie, reuseste, pierde, castiga, greseste, face reprosuri, vrea totul, se multumeste cu ce are, are totul si totusi nimic.
As fi un regizor tare nehotarat, care s-ar contrazice de la o zi la alta siar fi nesuferit cu actorii… Mi-e greu sa-mi dau seama ce ar iesi, insa nu cred ca ar fi o capodopera!
Daca as avea posibilitatea de a juca intr-un film,mi-ar placea sa redau frumusetea unei lumi apuse si in acelasi timp sa luminez calea multor oameni pasionati ai acestei lumi.
Imi imaginez un tanar rebel, nonconformist, plin de tatuaje, pasionat de motoare si de muzica rock, tiparul bad boy care la suprafata pare un dur, insa in realitate sa fie diametral opus imaginii sale.
As vrea sa-mi imaginez ca traiesc in fata unui camp in care stau si meditez la mine, cu siguranta ca ma gandesc ca as fi intr-un spatiu pierdut in care nu exista nici timp, nici neant.
Din oglinda imi arunca o privire fugara cineva cu o expresie trista si parca speriata; chipul imi e strain si ma intreb spontan ce cauta in oglinda mea femeia asta trecuta, ofilita, cand eu ma asteptam sa ma vad pe mine, frumoasa, cu ochi stralucitori si veseli…
E un film mut, alb-negru, cu cadre care se succed cu o viteza aleatorie – cand prea repede, cand prea incet. Imaginea este atat de neclara incat simt nevoia sa-mi imaginez anumite scene pe care nu reusesc sa le inteleg. E un film cu un singur personaj, un film vechi, cu o poveste comuna si lipsita de interes pentru majoritatea privitorilor. De fapt sunt primul si singurul privitor… Nu stiu daca voi avea rabdare sa-l vizionez pana la sfarsit. Deseori imi vine sa inchid proiectorul si sa uit. Insa de fiecare data realizez ca procedand astfel il voi intrista pe Regizor. Din respect pentru scenariul sau divin trebuie sa-mi infrunt insatisfactia si sa continui sa privesc. Oricum, sfarsitul nu este foarte departe…
Privind în oglinda vieții, secvențele se înlănțuie puțin neclar, nu din cauza depărtării, ci a privirii subiective care încearcă să cuprindă totul și să înțeleagă măcar o parte. Imaginile se zăresc prin aburii dorințelor și ai amăgirilor, pictate în culori vesele sau sumbre. O fetiță care nu se maturizează cu adevărat, în ciuda curgerii anilor; cu ciorapii încrețiți în genunchi, scrijelește poeme de dragoste pe banca unui băiat de care îi place în ascuns. Personalitatea ei, muncind să se așeze într-o formă finală, este întinsă și plămădită de extreme: jovială sau melancolică, generoasă sau egoistă, realistă sau cuprinsă de fantasme. Căutând izolarea și, în același timp, dorind să fie înconjurată de oameni. Cu un zâmbet luminos pe buze, dar fascinată de lucrurile morbide. Plăcile tectonice ale sufletului ei sunt fără odihnă, într-o continuă așezare; vor obosi, în cele din urmă, fixându-se, cu un ultim zvâcnet beligerant, într-o configurație definitivă, plină de neprevăzut. Atunci, imaginea din oglindă va deveni, probabil, mult mai limpede.
Privind la tema propusa , nu pot sa-mi inchipui decat un camp de flori colorate, soarele arunca peste ele tepi calde si in fata acestei imagini. Aici as vrea sa stau izolata mult timp, pentru a uita zgomote, nenorociri si dureri.
Daca as putea sa joc intr-un film, as fi un supererou cu numeroase puteri , cu care sa pot salva omenirea de raufacatori si calamitati.
In film mi-ar placea sa fiu o persoana puternica, in stare sa-mi clarific scopurile si mi le ating, ba chiar as vrea sa fiu un psiholog ca sa-i ajut si pe altii sa se cunoasca mai bine si sa reuseasca. As vrea sa fiu cineva care se iubeste pe sine, fara aceasta sensibilitate si fragilitate exteme care ma caracterizeaza…
O alergatura continua, viata derulandu-se cu rapiditate atunci cand simti ca ai vrea sa te lase sa respiri si sa traiesti momentul si prea lent atunci cand durerea ai vrea sa fie supusa timpului, sute de senzatii si sentimente in fiecare zi, dorinte pe care nu le poti intelege, care sunt mai presus de tine si pe care ai nevoie sa le indeplinesti ca sa poti trece mai departe. Asa arata lumea mea intr-o oglinda. O oglinda pe care o privesc mereu si analizez ce vad in ea. O privesc si imi doresc uneori sa ies de acolo ca sa o iau de la capat sau pur si simplu sa ma opresc de tot si alteori sa traiesc viata din ea atat de puternic si cu atata sete ca si cum acea clipa ar fi ultima …
Comments are closed.