Știrile săptămânii: „Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, disponibil pe DVD în ediție premium; În mai înfloresc documentarele: 8 orașe din țară încep proiecțiile KineDok; Muzica întâlnește filmul în noile evenimente speciale confirmate în TIFF.17; Invitație la film “Pe roți”, la Timișoara; Filmul „Octav” se lansează și pe DVD; Marțea artelor marțiale continuă și în luna mai, la Filmcafe; Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul ajunge la „Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”; Pelicam și Greenpeace România lansează Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut la Tulcea; Competiția oficială TIFF 2018.
„Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, disponibil pe DVD în ediție premium
Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, dublu premiat la Festivalul de la Locarno și care i-a adus lui Radu Jude trofeul pentru regie la Festivalul de la Mar del Plata, a fost lansat pe DVD într-o ediție premium.
Materialul cuprinde filmul, pe suport DVD, cu subtitluri în limba engleză, trailerul oficial și o broșură realizată de Arnold Estefan.
Broșura conține texte de Veronica Lazăr și Andrei Gorzo („Inimi cicatrizate” – un film de Radu Jude), Norman Manea („M. Blecher – între biografie și creație”), o poezie a lui Geo Bogza („De vorbă cu M. Blecher”), nuvela „Berck – orașul damnaților” a lui M. Blecher și fotografii realizate de Silviu Gheție.
Ediția este disponibilă în rețeaua libăriilor Cărturești și online, pe cărturești.ro.
„Inimi cicatrizate” este o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher ce îi are în distribuție pe Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.
Acţiunea filmului are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr în vârstă de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
„Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în coproducţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine este Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer este Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen, iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură, în timp ce scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.
Producător este Ada Solomon, co-producători sunt Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade, iar producători asociaţi sunt Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.
Pelicula a mai fost recompensată cu patru trofee Gopo din zece nominalizări, în timp ce Radu Jude a primit Tobias Spencer Award la Haifa Failm Festival.
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media – Europa Creativă şi Eurimages.
În mai înfloresc documentarele: 8 orașe din țară încep proiecțiile KineDok
KineDok powered by One World Romania vă aduce în luna mai 15 proiecții de film documentar ce se vor desfășura în 9 orașe. Miercurea Ciuc, Reșița, Alba Iulia și Timișoara se află printre orașele care încep programul de proiecții – program care va continua până la finalul anului. Vedeți dacă vă aflați și voi pe harta KineDok!
Documentarele de luna aceasta ne fac cunoștință cu câteva dintre cele mai contrariante și emoționante personaje. De la adolescenți în plină criză a maturizării în „Nimic nu va mai fi ca înainte” până la niște bunicuțe vesele și aventuroase în „Funne: visând la mare”, de la controversatul psihanalist și politolog marxist Slavoj Zizek din „Bestia e încă vie” până la neo-nazistul blând și neînțeles din „Daliborek și lumea lui albă” – avem câte ceva pentru toate vârstele, gusturile și ideologiile. Lansăm de asemenea și producțiile românești. Cel mai vizionat documentar de la noi anul trecut – „Țara Moartă” al lui Radu Jude ne arată imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, în timp ce regizorul Șerban Georgescu se înhamă la munca câmpului pentru a înțelege problemele cu care se confruntă agricultura locală în „Varză, cartofi și alți demoni”.
Ca de obicei filmele sunt urmate de diferite evenimente și dezbateri alături de invitați speciali. Proiecția filmului „Varză, cartofi și alți demoni” de la Galați va avea loc în prezența regizorului, pe când la Alba Iulia ne vor fi alături pasionatul agricultor Florian Hada și tânărul inginer agronom Vlad Sover. La Reșița programul se va lansa în cadrul Nopții Muzeelor avându-l ca invitat pe profesorul universitar Gheorghe Popovici. Și nu în ultimul rând, la Arad prima proiecție se va desfășura în cadrul festivalului de muzică și arte performative Particles, care vă va delecta și cu alte activități culturale. Pentru lista completă a evenimentelor și invitaților KineDok urmăriți programele din fiecare locație, precum și website-ul programului.
Despre KineDok:
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde suntinvitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
Program 1 – 31 mai 2018:
Alba Iulia
18 mai 20:00 – Funne: Visând la mare – Casa Forum
Arad
12 mai – Dum Spiro Spero – Asociația CitiZenit – proiecție în cadrul festivalului Particles ediția a 3-a
Cluj Napoca
16 mai – Daliborek şi lumea lui albă – Fabrica de Pensule
Curtea de Argeş
7 mai 18:30 – Nimic nu va mai fi ca înainte – Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu”
Galaţi
10 mai 18:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni – Muzeul de Artă Vizuală Galaţi – Invitat: Șerban Georgescu regizorul filmului.
17 mai 18:00 – Ultra – Muzeul de Artă Vizuală Galaţi
24 mai 18:00 – Bestia e încă vie – Muzeul de Artă Vizuală Galaţi
31 mai 18:00 – Mulţumesc pentru ploaie – Muzeul de Artă Vizuală Galaţi
Miercurea Ciuc
7 mai 20:00 – Ultra – Centrul Cultural Judeţean Harghita
14 mai 20:00 – Nimic nu va mai fi ca înainte – Centrul Cultural Judeţean Harghita
Odorheiu Secuiesc
8 mai 17:00 – Daliborek şi lumea lui albă – Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipiului Odorheiu Secuiesc
Reşiţa
19 mai 20:30 – Ţara Moartă – Muzeul Cineastului Amator – Invitat: prof. univ. Popovici Gheorghe
Timişoara
7 mai 20:30 – Ultra – Aethernativ
21 mai 20:30 – Daliborek şi lumea lui albă – Aethernativ
Muzica întâlnește filmul în noile evenimente speciale confirmate în TIFF.17
Prezentarea în exclusivitate a primelor secvențe din „Moromeții 2”, cel mai așteptat film românesc al anului, însoțită de un concert special, lansarea primului documentar al unei trupe românești și revenirea după 5 ani în festival a celei mai spectaculoase trupe etno din Ucraina animă serile celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie).
„Chef ca-n Teleorman” e seara specială care aduce la TIFF.17 primele imagini din cel mai așteptat film românesc al anului, „Moromeții 2”. Exclusivitatea imaginilor este completată de prezența lui Horațiu Mălăele, cel care, după 30 de ani, reia pe marele ecran rolul lui Ilie Moromete sub bagheta aceluiași regizor, Stere Gulea. Proiecția este doar momentul de încălzire a ceea ce se anunță a fi cea mai vibrantă petrecere din festival. Restul serii aparține tarafului Marian Sandu din Videle și sătenilor de frunte din satul Talpa, locul în care s-a filmat atât filmul original, cât și continuarea acestuia. În rol de gazde al acestei seri speciale, aceștia nu vin la Cluj cu mâna goală, iar chiar și asta e suficient să convingă pe oricine că vineri, 1 iunie, locul în care trebuie să fii după ora 21:30 este Form Space.
„VUNK – Jur să spun adevărul” este primul documentar al unei trupe din România, iar TIFF.17 este, cu siguranță, locul perfect pentru premiera acestuia. Urmărind istoricul uneia dintre cele mai iubite trupe rock ale ultimelor decenii, documentarul va surprinde fanii Vunk cu imagini și povești inedite, începând cu participarea la „Cântarea României” în 1988 și continuând cu momentele cheie din anii 90, când trupa încă perfoma sub numele de Vank. Cornel Ilie și toți ceilalți membrii ai trupei se vor afla luni, 28 mai, ora 21:00, în clubul Form Space, când filmul va fi proiectat în fața publicului, proiecție ce va fi urmată și de un concert.
Pentru prima dată invitați la Cluj în 2013, DakhaBrakha revin în TIFF după o pauză de cinci ani în care notorietatea lor a crescut spectaculos, aducându-le concerte în toate colțurile planetei, inclusiv la evenimente majore precum Glastonbury sau Bonnaroo. Trupa surprinde cu fiecare spectacol tocmai pentru că repertoriul lor inspirat din folclorul ucrainean este atât de amplu încât le permite să fie mereu altfel. Cum sună în 2018 „trupa cult etno-haos”, așa cum încearcă să-i definească presa muzicală, veți putea descoperi luni, 28 mai, în concertul programat la Casa de Cultură a Studenților de la ora 19:30.
O călătorie pe Dunăre, de la Regensburg la Marea Neagră, în sunet de trompetă mixată live, e propunerea lui Lőrinc Barabás, artistul maghiar ce va susține Trans Duna, performance-ul programat pentru miercuri, 30 mai, ora 21:30, la Urania Palace. Cei 3.000 de kilometri sunt parcurși prin imagini spectaculoase însoțite de muzică live, o experiență cinematică ce transpune publicul într-o stare specială. Trans Duna încheie, astfel, Ziua Maghiară la TIFF.17
Biletele pentru toate evenimentele sunt deja disponibile pe tiff.eventbook.ro
Invitație la film “Pe roți”
Dacă tot e la modă mersul pe bicicletă, vă invităm cu mic cu mare să vizionați filmul brazilian “Pe Roți”, în regia lui Mauro D’Addio, joi, 10 mai de la ora 19.00, la Casa Artelor, Sala Studio.
PE ROȚI este un film de aventuri pentru întreaga familie care vorbește despre curaj, îndrăzneală, dorința de a cuceri lumea și vă va purta într-o aventură autentică, la capătul căreia eroii vor descoperi prietenia adevărată. Este un road movie care urmărește transformarea tinerilor săi eroi de-a lungul unei călătorii…pe roți.
Lucas, un baiat de 13 ani, se află în scaunul cu rotile în urma unui accident, Laís, 12 ani, o ajută pe mama ei să vândă micul dejun dintr-o camionetă, în orășelul unde locuiesc. Laís își dorește enorm să îl cunoască pe tatăl ei care a plecat pe când ea era mică. Lucas și Laís sunt prieteni de la școală și când Laís află unde este tatăl ei, cei doi pornesc într-o aventură incredibilă pentru a-l găsi.
“Sper că toți cei care-l vor vedea la cinema: copii, adolescenți, părinți sau bunici se vor bucura de film. M-aș fi bucurat să văd reacțiile pe viu, dar chiar și așa, de departe, sunt conectat emoțional cu publicul din România. Vă doresc tuturor vizionare plăcută! ” – Mauro D’Addio, regizorul filmului (Brazilia).
Proiecția este organizată în colaborare cu Asociația Ceva de spus, care va participa cu o parte din membrii acesteia, pe roți, oferindu-vă la final mai multe detalii despre cum e să te deplasezi pe roți la școală, cu mijloacele de transport, în parc. După film puteți testa mersul pe roțile unui scaun cu rotile și înțelege mai bine cum se percepe lumea din el și cum ești perceput în el.
PE ROȚI poate reprezenta o ocazie bună pentru orele de Dezvoltare personală și Educație civică pentru ciclul primar. Filmul poate fi unul dintre proiectele din SCOALA ALTFEL de anul acesta și prin intermediul lui veți putea ține o altfel de lecție despre toleranță, curaj, prietenie și perseverență!
Proiecția are loc la Timișoara cu sprijinul distribuitorului Freealize și a Casei de Cultură și Arte a Județului Timiș.
Un bilet costă 10 lei și poate fi achiziționat la sală, înainte de film.
Durata filmului este de 72 minute. Rating: Audiență generală.
Trailer, aici: http://bit.ly/2Gc7GbN
Filmul „Octav” se lansează și pe DVD
6 zile pe săptămână, 12 ore pe zi, începând cu ora 5:00 dimineața și 1 oră de pauză. Duminica este liberă, însă nu în totalitate. În fiecare zi, câteva tone de echipament circulă încontinuu dintr-un loc în altul și o armată de oameni sunt mereu în mișcare pentru a-și îndeplini cât mai bine sarcinile profesionale. Cam așa se poate rezuma munca pe platourile de filmare ale unei pelicule cinematografice. Totul, pentru ca noi să ne putem bucura de imaginile și povestea frumoasă ce ne apare de pe marile ecrane.
Iar „Octav” este un film care prezintă imagini calde și poetice despre țara noastră și care a dovedit o nouă modalitate de promovare a cinematografiei românești în mediul cinematografic internațional.
Un teaser despre ce a însemnat munca la filmul „Octav” poate fi urmărit aici:
https://www.youtube.com/watch?v=HvQFtBM_mEA&feature=youtu.be
Începând cu luna mai 2018, publicul se poate bucura de povestea lui Octav, care îl are pe mult îndrăgitul actor Marcel Iureș în rol principal, și în format DVD.
Discul va conține imagini inedite (de exemplu, povestea pe larg a modului în care s-a lucrat pentru acest film), care vor fi publicate în exclusivitate doar pe DVD, cât și o broșura tipărită cu informații și fotografii detaliate despre producția cinematografică regizată de Serge Ioan Celebidachi.
O surpriză plăcută pentru public va fi faptul că 1 din 100 de DVD-uri „Octav”, puse la vânzare, va conține deja semnătura actorului Marcel Iureș.
Evenimentul de lansare al DVD-ului „Octav” va avea loc miercuri, 16 mai 2018, începând cu ora 18:30, la Librăria Cărturești Carusel, din Centrul Vechi. DVD-ul va putea fi cumpărat din rețeaua Cărturești și de pe website-ul oficial al filmului (www.octav.ro), începând cu data de 15 mai, la prețul de 49.9 lei.
Alături de presă și de publicul prezent vor fi actorul Marcel Iureș, regizorul Serge Ioan Celebidachi, producătorul Adela Vrînceanu Celebidachi, dar și copiii din film Alessia Tofan și Eric Aradits, alături de alți membri ai echipei de filmare.
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe pe care Marcel Iureș o va oferi celor prezenți.
Filmul „Octav” spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.
Lung-metrajul „Octav”, o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, producător Adela Vrinceanu Celebidachi, a primit de la lansare până în prezent numeroase premii și nominalizări internaționale și naționale, după cum urmează:
Festivalul Internațional de Film de la Beijing
Singurul film românesc aflat pe lista nominalizaților pentru Tiantan Awards 2018
Calcutta International Cult Film Festival, India 2018
Cel mai bun film al lunii ianuarie 2018, secțiunea Narrative Feature
Virgin Spring Cinefest, India, februarie 2018
GOLD AWARDS: Debut Filmmaker, Best Director (Serge Ioan Celebidachi), Narrative Feature, Best Cinematography
SILVER AWARDS: Best Actor (Marcel Iureș), Best Producer
BRONZE AWARDS: Best Actress (Alessia Tofan), Best Music Score
HONOURABLE MENTION AWARDS: Best Sound Design
Montreal World Festival Film 2017, Canada
Nominalizat la secțiunea Focus on World Cinema
Cairo International Film Festival 2017, Egipt
Nominalizat la secțiunea International Panorama
PREMIILE GOPO 2018
Premiul Publicului, pentru cei mai mulți spectatori în cinema
Marțea artelor marțiale continuă și în luna mai, la Filmcafe
În luna mai, Filmcafe continuă seria de pelicule dedicate amatorilor de arte marțiale, difuzând numai producții în premieră pe post! Iar pentru că luna are cinci zile de marți, asta înseamnă tot atâtea șanse (pentru iubitorii peliculelor de gen) de a urmări povești asiatice pline de acțiune, lupte atent coregrafiate și ninja plini de patos (printre ei și Jackie Chan, într-o apariție specială).
Descoperiți în cele ce urmează mai multe detalii despre cele 5 premiere cinematografice difuzate de Filmcafe în luna mai:
- „Destinul unui războinic” (2010), 1 mai, ora 22:00. Războinicul titular este Yang (Jang Dong-gun), un spadasin de temut care își trădează clanul (refuzând să omoare o fetiță) și, prin urmare, trebuie să fugă tocmai în Vestul Sălbatic. Aici – evident – va fi nevoit să dovedească tuturor ce poate să facă și își face prieteni: bețivul Ron (Geoffrey Rush) și focoasa Lynne (Kate Bosworth).
- „Shaolin” (2011), 8 mai, ora 22:00. Războinicul Hou Jie (Andy Lau) se refugiază într-un templu shaolin și acolo învață despre budism și principiile călugărilor shaolin, schimbându-se radical. Jackie Chan are o apariție specială în pelicula pentru care s-a construit un templu shaolin de la 0; costul a fost de 10 milioane de yuani (1,47 milioane de dolari).
- „Impact fatal 2” (2015), 15 mai, ora 22:00. O continuare „doar cu numele” a filmului „Impact fatal” (2005, cu Donnie Yen și Sammo Hung), producția are personaje noi și este axată pe Kit (Wu Jing), un polițist care lucrează sub acoperire în Hong Kong, pentru a-l prinde pe Hung (Louis Koo), capul unei organizaţii criminale. Ceva merge prost și Kit ajunge după gratii, unde descoperă o rețea de trafic de organe.
- „Vrăjitoarea cu părul alb din Regatul Lunii” (2014), 22 mai, ora 22:00. Eroina din titlul filmului este o vrăjitoare (Fan Bingbing), al cărei cult luptă împotriva soldaților care îi oprimă poporul. Acțiunea este plasată temporal spre sfârșitul Dinastiei Ming, când curtea imperială este afectată de corupție. Scenariul este una dintre numeroasele adaptări ale romanului „Baifa monü zhuan”, de Liang Yusheng (1957 – 1958).
- „Sabia maestrului” (2016), 29 mai, ora 22:00. Ultima porție de arte marțiale din luna mai, de pe Filmcafe, le aduce amatorilor genului povestea unui spadasin de elită: Yen Shisan (Peter Ho). Acesta este pe moarte, iar pastila magică pe care o posedă poate vindeca orice rană (în afară de ale lui), așa că decide să-și ducă ulitmele zile printre cei decedați deja: se face gropar. Dar asta nu durează mult…
Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul ajunge la „Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”
În perioada 8 – 13 mai a.c., va avea loc, la Baia Mare, a IV-a ediţie a „Zilelor Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”, manifestare organizată de către Consiliul Judeţean Maramureş, în cooperare cu instituţiile de cultură din subordine.
„Zilele Maramureşului”, eveniment aflat la cea de-a patra ediţie, doreşte să valorifice identitatea culturală a zonei, resursele sale materiale şi spirituale, printr-o serie de acţiuni derulate atât în Baia Mare, cât şi în mai multe localităţi din judeţ. Anul acesta, Consiliul Judeţean Maramureş iniţiază, odată cu acest eveniment, şi o amplă acţiune de promovare a judeţului Maramureş ca destinaţie turistică, sub denumirea „Haida, hai în Maramureş!”. Printre activităţile care vor fi derulate se numără: o conferinţă dedicată Marii Unirii, la care sunt invitaţi să participe academicieni, profesori universitari, istorici (va avea loc la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare), un Târg de promovare a zonei – „Bun de Maramureş”, un simpozion internaţional de ceramică la care sunt invitaţi specialişti din ţară şi din străinătate.
De asemenea, în cadrul „Zilelelor Maramureşului” va fi organizată şi Gala Ambasadorilor Turismului Maramureşan – ce va prezenta momente artistice oferite de cunoscuţi artişti de tezaur folcloric, cât şi prima ediţie a Maramureş Film Festival – eveniment dedicat vizionării celor mai reprezentative filme care au ca temă personaje şi locuri din Maramureş sau care au fost turnate în Maramureş.
În acest context, „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” va prezenta, pentru prima dată pe frumoasele meleaguri maramureşene, o serie de filme istorice dedicate Centenarului Marii Uniri, dar care au legătură, prin subiecte, cu Maramureşul.
Spectatorii sunt invitaţi să vizioneze filme precum: „Pintea”, regia: Mircea Moldovan (povestea fostului ofiţer în armata habsburgică, Grigore Pintea – interpretat de Florin Piersic, care se întoarce în satul natal din Maramureş şi devine haiduc, un luptător pentru apărarea sătenilor chinuiţi de oamenii grofului) sau „Ultima frontieră a morţii”, regia: Virgil Calotescu, un film istoric ce prezintă frumoase imagini din localităţile maramureşene Ieud şi Moisei. Programul este completat de filmele istorice „Dreptatea – Momentul adevărului”, regia: Andrei Blaier, „Capcana mercenarilor” şi „Dacii”, ambele în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Filmele vor putea fi văzute la Teatrul de Vară din Baia Mare.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc la aceeaşi oră, în incinta Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară.
***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
***
PROGRAMUL
„Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul”
la „Maramureş Film Festival” / „Zilele Maramureşului”
TEATRUL DE VARĂ DIN BAIA MARE
Marţi, 8 mai, ora 20.00: PINTEA
Regia: Mircea Moldovan; Scenariul: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan
Cu: Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Ovidiu Schumacher
Miercuri, 9 mai, ora 20.00: ULTIMA FRONTIERĂ A MORȚII
Regie: Virgil Calotescu; Scenariul: Nicolae Jianu
Cu: Mariana Mihuţ, Ion Dichiseanu, Emanoil Petruţ
Joi, 10 mai, ora 20.00: DREPTATEA – MOMENTUL ADEVĂRULUI
Regia: Andrei Blaier; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Gheorghe Dinică, Alexandru Repan, Irina Petrescu, Ilinca Goia
Vineri, 11 mai, ora 20.00: CAPCANA MERCENARILOR
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu şi Liviu Gheorghiu
Cu: Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea, Ion Besoiu, Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici
Sâmbătă, 12 mai, ora 20.00: DACII
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Amza Pellea, Mircea Albulescu, Marie Jose Nat, Pierre Brice
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
Pelicam și Greenpeace România lansează Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut la Tulcea
– Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam a ajuns la cea de-a șaptea ediție și va avea loc anul acesta între 21 și 24 iunie la Tulcea. Cel mai important festival de gen din România revine cu o selecție proaspătă de documentare de mediu apreciate la festivaluri internaționale, dar și cu dezbateri, workshop-uri, concerte în cele cinci spații de desfășurare Pelicam.
Una dintre noutățile acestui an este colaborarea Pelicam – Greenpeace România, care lansează împreună în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului o nouă melodie folosind sunetele pădurilor, parte din campania Pădurea nu e un film mut, care va putea fi urmărită pe http://www.pelicam.ro/sunetele-padurilor și pe www.uncut.ro.
Uncut.ro este o platformă a Greenpeace România, realizată în parteneriat cu Kinecto Isobar București, care pune la dispoziția publicului un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România, reunite în albumul intitulat Uncut. Această platformă face parte din campania de păduri a Greenpeace România, al cărei scop este acela de a promova un viitor în care să avem păduri mai multe și mai bune decât cele de astăzi.
“Conform singurei estimări oficiale realizate în 2005, în România aveam minim 220.000 de hectare de păduri virgine. Pentru că de atunci autoritățile nu au făcut nimic pentru salvarea acestui patrimoniu, Greenpeace România a coordonat în 2017 un studiu la nivel național care a arătat că încă există 300.000 de hectare de potențiale păduri virgine. Pentru a le proteja este necesar ca fiecare pădure în parte să fie inventariată și înscrisă într-un registru numit Catalogul național al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România. Până atunci, cele mai valoroase ecosisteme ale României, casă a peste 13 000 de specii de plante și animale, sunt vulnerabile în fața indiferenței și lăcomiei. Uncut.ro este, așadar, un instrument prin care vrem să amintim atât cetățenilor, cât și autorităților, că este important să protejăm acest valoros patrimoniu național relevant la nivel european și mondial”, spune Ciprian Gălușcă, coordonatorul campaniei de păduri şi biodiversitate de la Greenpeace România.
Încurajăm muzicienii și artiștii să folosească mixul ambiental de sunete de pe uncut.ro pentru a duce mai departe mesajul campaniei. Coma și The Pixels, două dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena alternativă românească, au realizat deja două piese folosind sunetele uncut.ro, urmând ca o nouă colaborare să fie anunțată în curând.
“Ne bucurăm să organizăm pentru al șaptelea an Pelicam la Tulcea și că anul ăsta o să ne simțim ca în mijlocul pădurii. Vom asculta împreună Sunetele Pădurilor pe care le lansăm în spațiu cu prietenii de la Greenpeace România și după ce ne încântăm urechile, ne punem la treabă ochii și mintea pentru o selecție fresh de documentare despre mediu și oameni. Ne emoționăm, ne enervăm și ne bucurăm împreună în fața ecranului și ducem mai departe mesajul că oamenii trebuie să trăiască în armonie cu mediul”, spune, la rândul său, Benjamin Ribout, directorul festivalului Pelicam.
Pelicam are loc și în acest an în cele mai importante spații culturale din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și campingul Pelicam pe malul lacului Ciuperca. Ne așteptăm ca și în acest an publicul tulcean să ni se alăture la proiecții, dezbateri, workshop-uri, concerte și alte evenimente surpriză.
Festivalul are loc între 21 și 24 iunie, dar pentru publicul din Tulcea Pelicam se întinde pe parcursul a două săptămâni, 11-24 iunie, și vine cât mai aproape de oameni. În parteneriat cu Cinemobilul, Pelicam pregătește o serie de proiecții în școlile din Tulcea, dar și în cartierele tulcene, unde oamenii pot viziona un documentar revigorant la ceas de seară, sub clar de lună, chiar lângă casa lor.
Unul dintre filmele pregătite pentru proiecțiile în cartiere este chiar România neîmblânzită, cel mai important documentar românesc de mediu din ultimii ani, lansat chiar în 2018, care prezintă frumusețea și sălbăticia biodiversității din țara noastră, dar și pericolele care o pândesc.
Vă invităm pe pagina campaniei uncut.ro, precum și pe pelicam.ro/sunetele-padurilor pentru a vă conecta cu festivalul.
Competiția oficială TIFF 2018
Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflați la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră națională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiția oficială a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania iau pulsul noii generații de cineaști din întreaga lume.
,,Pariurile formale fac casă bună cu povești ambițioase și profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecție echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuțit, umorul negru și emoția pură’’, declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competițional al acestui an.
La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul ,,şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate’’ (The Hollywood Reporter) și a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului. Cel de-al doilea debut românesc din competiția internațională,Charleston în regia lui Andrei Crețulescu, a avut premiera mondială la Locarno și este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobișnuit. Capetele de afiș ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie și un soundtrack eclectic sunt Șerban Pavlu și Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălășoiu (Sieranevada).
Același Bălășoiu se regăsește și pe genericul filmului Viața și nimic altceva (Life and Nothing More), distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmărește efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităților cotidiene ostile cu care se confruntă. Ostil este și mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi frați din Iarna trădării (Winter Brothers) sunt nevoiți să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent anul trecut la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.
Experiența ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspirație primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Eșafodaj (Scaffolding), lansat în secțiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul și curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvențional despre educație pe chiar unul dintre studenții lui recalcitranți, carismaticul Asher Lax. Răsturnările de situație din viața protagonistei din Moștenitoarele (The Heiresses) compun drama unei femei în vârstă, pusă în situația de a-și pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viață își ispășește pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer și un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.
După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiția oficială de la TIFF cu Ancora și speranța (Anchor And Hope), o poveste de dragoste inedită care reconstruiește, cu umor și multă naturalețe, ideea de familie, chestionând normele tradiționale. Tot un triunghi sentimental stă și la baza primului film al kosovarei Blerta Zequiri, Căsătoria (The Marriage), descris de Cineuropa ca fiind,,unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului’’.
Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, Vinovatul (The Guilty) vorbește într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Moller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon. Aceeași unitate de timp și spațiu se regăsește și în Casa (The Home), o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorința rudei decedate de a-și dona trupul neînsuflețit universității de medicină. Coregrafia alaiului de personaje și tirul verbal încrucișat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experiență profund cinematică.
Dispariția neașteptată a unui membru al familiei dă tonul unui șir de evenimente nefericite și răbufniri violente și în Izbiți de soartă (Scythe Hitting Stone), debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova. Deopotrivă cinic și comic, Mila (Pity) imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiți decât în situații nefericite. Recent lansată la Sundance și demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.
Primele nume confirmate în juriul oficial al Competiției TIFF 2018 sunt Dagur Kari, islandezul câștigător al Trofeului Transilvania în 2003 cu Noi albinosul (Noi Albinoi), Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar și regizor și scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018, Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic și co-scenaristă la Ida și Nesupunere (Disobedience, r. Sebastian Lelio) și Vlad Ivanov, unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) și Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu).