Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (23 – 29 octombrie 2017)

Știrile săptămânii: Scurtmetrajul Offstage produs de DaKINO Production intră în cursa pentru Oscar; „Dumnezeu să ne ierte”: un film despre prietenie, violență și umanitate; Cine-concert cu două comedii spumoase la Zilele Filmului German; Cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, „Apropierea”, a câștigat finanțare de la Eurimages; “Capace”, de vineri în cinematografe; Iura Luncaşu se reîntoarce la comedie, din 8 decembrie, cu ,,Ghinionistul”; Aniversarea, cel mai nou film semnat de Dan Chișu, vine din 10 noiembrie în cinematografe.

Scurtmetrajul Offstage produs de DaKINO Production intră în cursa pentru Oscar

Scurtmetrajul Offstage, scris și regizat de actorul Andrei Huțuleac, a câștigat sâmbătă seara Trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

Singurul festival de categoria A din Polonia, Varșovia IFF se află pe o listă specială aprobată de membrii Academiei Americane de Film, ceea ce face ca filmul să fie eligibil pentru nominalizările la Premiile Oscar 2018.

O producție independentă DaKINO Production, avându-l drept producător pe Dan Chișu și coproducător pe Andrei Huțuleac, Offstage este un scurtmetraj tragicomic despre o regizoare de teatru ratată care încearcă să-și pregătească fiul pentru admiterea la actorie în ciuda evidentei lipse de talent pe care acesta o afișează.

Din distribuția filmului fac parte actorii Adrian Titieni, Amalia Ciolan și Tudor Istodor alături de Nicoleta Hâncu, Vladimir Purdel, Alin Florea, Carol Ionescu și Andrei Ciopec. Imaginea este semnată de Constantin Ene iar montajul îi aparține lui Valerian Bulgariu.

Născut în 1990, Andrei Huțuleac a urmat cursurile de actorie ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale din București și este cunoscut mai ales pentru rolurile sale din teatru. Offstage reprezintă debutul său în regia de film și a fost filmat în vara anului 2016.

Scurtmetrajul a fost selectat în numeroase festivaluri de film din lume, fiind distins anul acesta cu Mențiunea Specială a Juriului la cea de-a 17-a ediție a Festivalulului Internațional de Film Transilvania, Trofeul Timishort Film Festival 2017 pentru cel mai bun scurtmetraj și Trofeul Vladutz în cadrul Dracula Film Festival pentru “umorul deosebit de negru și spiritul suprarealist, admirabil manevrate în fiecare cadru și secvență.”

DaKINO Production este o casă independentă de producție de film, cele mai noi prodcuții ale sale fiind lungmetrajele: Meda sau Partea nu prea ferecită a lucrurilor regizat de Emanuel Pârvu ce va avea premiera în cinematografe pe 24 noiembrie și ANIVERSAREA semnat de Dan Chișu ce va putea fi vazut pe marile ecrane începând cu 10 noiembrie.


„Dumnezeu să ne ierte”: un film despre prietenie, violență și umanitate

Puține filme au intrat în competiția din cadrul Festivalului Internațional de Film Donostia-San Sebastián fiind atât de așteptate și înconjurate de atât de mult entuziasm precum filmul lui Rodrigo Sorogoyen, „Dumnezeu să ne ierte”, care a și câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu. Un thriller melancolic despre oameni care nu își pot controla acțiunile, filmul are în centrul atenției povestea unui ucigaș în serie într-un Madrid fierbinte, plin de pelerini atrași de vizita Papei.

„Dumnezeu să ne ierte” va ajunge în cinematografele din România începând cu 27 octombrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Trailer: https://goo.gl/JXdqqe

În prima săptămână după premiera națională, filmul Dumnezeu să ne ierte” va putea fi vizionat în următoarele cinematografe din țară: București – Băneasa Grand Cinema & More, Happy Cinema Liberty Center, Muzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinemateca Europa, Baia Mare – Cinema Dacia, Bârlad – Cityplex, Bistrița – Cinema Dacia, Botoșani – Cinema Unirea, Brăila – Cinema Central, Brașov – Cinema One, Cluj-Napoca – Cinema Victoria,  Florin Piersic, Constanța – Cityplex Constanța, Craiova – Cinema Patria, Cinema Modern, Deva – Cinema Patria, Iași – Cinema Victoria, Ateneul Tătarași, Odobești – Casa de Cultură, Onești – Cinema Capitol, Piatra Neamț − Cinema Dacia, Pitești – Cinema Trivale, Sebastian Papaiani, Sfântu Gheorghe – Cinema Arta, Târgu Jiu – Cinema Sergiu Nicolaescu, Târgu-Mureș − Cinema Arta 3D, Timișoara – Cinema Timiș, Vaslui – Cityplex.

În timp ce capitala Spaniei se pregătește să primească mulțimile ce vor să participe la vizita Papei, o criză de austeritate declanșează proteste violente, iar un ucigaș în serie vânează femei în vârstă chiar în centrul orașului. Fiind presați de superiori să țină veștile crimelor departe de ochii publicului, cei doi detectivi, Velarde (Antonio de la Torre) și Alfaro (Roberto Álamo), se regăsesc captivi în pishicul violent al unui criminal în serie. Fiecare încercă să-și controleze impulsurile violente, în timp ce se luptă cu timpul pentru a opri crimele care devin din ce în ce mai groaznice. Totul duce la un final neașteptat și șocant al acestui film tensionat și de neuitat.

Într-un interviu pentru Variety, Sorogoyen mărturisește că „tema prieteniei în film a fost într-adevăr secundară până când am început filmările. Evident, ne-a plăcut foarte mult relația dintre cei doi și evoluția lor de la dezinteres total unul față de celălalt, până la respect absolut. Doar atunci când am început să lucrăm cu actorii, și datorită muncii lor, filmul a devenit în cele din urmă povestea a doi oameni care s-au simțit singuri și au reușit să găsească, atunci când părea imposibil, un partener care să le ofere sprijin și respect. Lucruri de care, până la urmă, avem nevoie toți.”

„Dumnezeu să ne ierte” a avut premiera în competiția din cadrul Festivalului Internațional de Film Donostia-San Sebastián din Spania, unde a și câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu. După care, și-a continuat traseul fiind nominalizat în diferite categorii în cadrul Seattle IFF și Miami IFF.

După cel de-al doilea lungmetraj al său – Stockholm – regizorul și scenaristul Rodrigo Sorogoyen a creat nu numai un thriller psihologic, dar și o caracterizare în detaliu a unei structuri de putere determinată să facă orice pentru a-și atinge scopul, precum și un studiu complex al genului masculin aflat în criză. Această poveste care promite să ne captiveze încă din primele minute ale peliculei și până la sfârșit, și-a câștigat deja, cu siguranță, un loc printre cele mai interesante thrillere polițiste.

„Dumnezeu să ne ierte” va fi distribuit în cinematografele din România din 27 octombrie, de Transilvania Film.


Cine-concert cu două comedii spumoase la Zilele Filmului German

Cea de-a 12-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN organizată de Goethe-Institut se va încheia cu un eveniment cu adevărat special – un cine-concert susținut de Simona Strungaru Symphonics pe filmele semnate de Ernst Lubitsch: Die Puppe și Die Austernprinzessin.

Simona Strungaru, muzician complex, compozitoare, pianistă dar și factor coagulant al unui grup de muzicieni ce apar în diverse formule și contexte sub denumirea Simona Strungaru Symphonics, a ales aceste două filme spumoase, dinamice, ritmate pline de inventivitate, ironie și umor sofisticat pentru a pune punct ediției 2017 a ZILELOR FILMULUI GERMAN.“ – Ozana Oancea

Muzica ce va fi interpretată live de către: Simona Strungaru (pian, direcție muzicală), Sebastian Burneci (trompetă), Gabriela Petecilă (flaut), Bogdan Gugu (clarinet), Iulian Nițică (contrafagot), Natalia Pancec (vioară), Radu Sinaci (violoncel) și Irina Ionescu (soprană) a fost special compusă pentru acest eveniment: „poveștile cu turnuri neașteptate și jocul actoricesc deosebit de expresiv al protagoniștilor (dintre care îi amintim pe Ossi Oswalda și Victor Janson, care joacă în ambele producții) au reprezentat o bogată sursă de inspirație în procesul de creare al muzicii originale pe care am avut ocazia să o compun pentru acest eveniment“ spune Simona Strungaru.

Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru a absolvit în 2010 masteratul la Conservatorul din Amsterdam unde a studiat pianul cu reputatul profesor Jan Wijn și dirijatul orchestral cu Lucas Vis.
Ca dirijor, Simona a condus, printre altele, Orchestra Operei Maghiare din Cluj-Napoca în Cine-Concertul Haxan cu muzica semnată de Bardi Johannsson la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a realizat alături de Cvartetul Bălănescu și Loredana Groza concertul-tribut Maria Tănase Simfonic împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii Oltenia și a condus ansamblul Sonomania în cadrul Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, București. În 2015 a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului, interpretând în premieră compoziția proprie Simfonia I intitulată ’Gaston’ pentru orchestră și live visuals. Proiectul SSS este bazat pe muzică originală cu orchestrații semnate Simona Strungaru și are o componență variabilă, cu formule de la 5 și până la 50 de muzicieni profesioniști.

Ernst Lubitsch (1892-1947) a fost un regizor, scenarist, actor și producător de film de origine germană. În anii ’20 se mută în SUA, ajungând astfel primul regizor european la Hollywood.
Filmele sale, în mare parte comedii, aveau un puternic aer urban, ușor elitist, poziționându-l în timp ca unul dintre cei mai sofisticați și eleganți regizori ai Hollywood-ului. Unele dintre cele mai cunoscute filme, purtând semnătura apreciatului regizor sunt: Trouble in Paradise, Ninotchka, The Shop Around the Corner și To Be or Not to Be.
Die Puppe și Die Austernprinzessin sunt două dintre filmele de început de carieră care au farmecul cinematografiei europene și atmosfera țării natale și „sunt invăluite de o candoare ce vă vor face, pentru câteva minute, din nou copii.“ – The Telegraph.

Die Puppe
(68’) îl are în centru pe tânărul Lancelot, timid din fire și fără niciun chef să se căsătorească. Ca să scape de insistențele unchiului său, Lancelot se refugiază la o mănăstire. Călugării lacomi află despre zestrea promisă de unchiul lui la încheierea căsătoriei, așa că îl conving să se căsătorească, de formă, cu o păpușă mecanică. Lancelot acceptă, însă păpușa se strică cu puțin timp înainte de ceremonie. Ossi, fiica păpușarului Hilarius, se lasă convinsă să joace rolul păpușii, până când tatăl ei face una nouă. Lancelot nu are nicio idee despre ce se întâmplă, asta până când păpușa îi povestește totul…

Die Austernprinzessin (57’) este povestea lui Quaker, om de afaceri american îmbogățit din comerțul cu fructe de mare, zis și „regele stridiilor”. Plină de temperament, fiica sa, „prințesa stridiilor”, ține morțiș să se căsătorească cu un nobil european, lefterul prinț Nucki, despre ale cărui probleme materiale nu are însă nici cea mai mică idee. Înainte de vizita sa, prințul îl trimite pe servitorul și prietenul lui cu care, crezându-l prinț adevărat, hotărâta fiică de milionar se căsătorește imediat, declanșând astfel un lanț de turbulențe, cu final fericit pentru toată lumea.

Organizate de Goethe-Institut, ZILELE FILMULUI GERMAN se vor desfășura anul acesta la Cinemateca Eforie între 3 și 9 noiembrie și vor aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții cinematografice germane, filme de arhivă, filme experimentale sau pentru adolescenți dar și o serie de invitați speciali – regizori, scenariști, actori și producători ai filmelor din programul alcătuit de către actrița Ozana Oancea.

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Cinematecii Eforie iar costul unuia este de 10 lei. Mai multe informații despre filme găsiți pe: https://www.facebook.com/Zilele-Filmului-German și pe: https://www.goethe.de/ins/ro/ro/ver.cfm .


Cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, „Apropierea”, a câștigat finanțare de la Eurimages

Apropierea, cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, produs de Libra Film și co-produs de Tito Clint Movies (Spania) și Evolution Films (Cehia), a câștigat o finanțare în valoare de 250.000 de euro din partea Eurimages, fondul cultural al Consiliului Europei pentru sprijinirea coproducțiilor cinematografice europene. Bugetul total al filmului este de 1,4 milioane de euro.

Filmările au început pe 19 octombrie în orașul spaniol Candas și vor dura până la finalul lunii noiembrie, urmând ca echipa de filmare să ajungă în încă două locații din Spania – Cordoba și Sevilla, dar și în România, în orașul transilvănean Sângeorz-Băi. Filmul are la bază cunoscutul roman cu același nume al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, publicat în 2010, și îl are în rolul principal pe Mihai Smarandache (De ce eu?, Hacker).  Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Eric Frances dar și actori români: Carmen Florescu, Cristi Iacob, Ioan Coman, Emilian Oprea, Paul Cimpoieru.

Carmen Florescu, cea care va interpreta rolul Cristinei (soția personajului principal) este actriță independentă, colaborează cu Teatrul Nottara și a putut fi văzută în numeroase spectacole de pe scena Teatrului Mic, Teatrului Act și Teatrului de la Green Hours. În 2017 a fost una dintre actorii prezentați la TIFF în cadrul proiectului 10 pentru Film.

Cristi Iacob, unul din cei mai iubiți și apreciați actori ai Teatrului Mic, este cunoscut în lumea filmului pentru rolurile din Pepe si Fifi, Tinereţe fără tinereţe, 15, şi Ghost Rider: Demonul răzbunării. Ioan Coman este actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și a colaborat cu regizori importanți precum Alexandru Dabija, Radu Afrim sau Cristi Juncu. Paul Cimpoieru, fondator al Companiei Independente de Teatru „Two of Us”, a fost o prezență constantă la Teatrul Luni, de la Green Hours, una din principalele sale realizări fiind rolul din spectacolul Homo Americanus.

Celor patru actori români li se va alătura pe ecran Emilian Oprea, aflat la a treia colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, după reputatul rol al procurorului Panait în De ce eu? și rolul din Despre oameni și melci. Actor al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila din 2002, Emilian Oprea a fost o prezență constantă în producțiile cinematografice autohtone ale ultimilor ani, făcând parte și din distribuția lungmetrajelor Câini (r. Bogdan Mirică), Orizont (r. Marian Crișan) și Autoportretul unei fete cuminți (r. Ana Lungu).

Apropierea este al patrulea lungmetraj din cariera lui Tudor Giurgiu. Precedentul său film, De ce eu?, a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de la Berlin, în 2015. Regizorul a obținut în 2012 și Premiul Academiei Europene de Film pentru Cel mai bun scurtmetraj al anului, cu Superman, Spiderman sau Batman.

Apropierea este produs de Libra Film Productions, co-produs de Tito Clint Movies (Spania) și Evolution Films (Cehia), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al programului Creative Europe al Uniunii Europene.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România în octombrie 2018.


“Capace”, de vineri în cinematografe!

Capace” a intrat pe marile ecrane din România începând de vineri, 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative. Alături de el, Adrian Titieni joacă rolul prietenului din copilărie al acestuia.

Capace este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule. Concurența îl atacă pe Bursă și bărbatul își amintește de un joc din copilărie. Un joc cu capace de bere. O criză de inimă și vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlnește marea, cu oameni simpli și obiceiuri străvechi.

În urmă cu 16 ani, am ajuns la Sfântu Gheorghe, într-un loc magic, unde Dunărea întâlnește Marea Neagră. Acolo am înțeles că viața mea de adult era o înșiruire de jocuri pe care, în fiecare zi, mă luptam să le câștig. Mi-am amintit de jocurile din copilărie, când eram fericit. La puțin timp după vizita la Sfântu, m-am retras din afaceri și am început să scriu scenariul și, în 2015, după multe căutări și ezitări, am început filmările.”, spune Sorin Marin despre “Capace”.

Trailer: https://youtu.be/QoMH5pIKQGM

Mi-a plăcut scenariul, faptul că e povestea unui om de afaceri, un om care încearcă să se regăsească pe sine și cum toată lumea mă distribuie în roluri de rău, ca să spun așa, mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj. Și nu ascund faptul ăsta, mi-a făcut mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Adrian Titieni.”, spune Vlad Ivanov.

Începând de mâine, “Capace” va rula în cinematografele din România, astfel:

București: Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cinema City Park Lake, Hollywood Multiplex Mall Vitan, Cine Grand, Băneasa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa; Constanța: Cinema Cityplex; Cluj Napoca: Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic; Timișoara: Cinema City Timișoara Shopping City, Cinema Timis; Târgu Mureș: Cinema Arta 3D; Sfântu Gheorghe: Cinema Arta by Cityplex; Brăila: Cinema Central; Craiova: Cinema Patria, Cinema Modern; Pitești: Cinema Sebastian Papaiani; Târgu Jiu: Cinema Sergiu Nicolaescu; Baia Mare: Cinema Dacia; Piatra Neamț: Cinema Dacia; Botoșani: Cinema Unirea

FB Page: facebook.com/capacefilmul/

“Capace” a fost filmat atât la București, cât și în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locații și au durat 25 de zile. Alături de Vlad Ivanov și Adrian Titieni îi veți putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiță, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa și Andrei Aradits.

Trailer: https://youtu.be/QoMH5pIKQGM

Produs de Saga Film și Fundația Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties și Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production.


Iura Luncaşu se reîntoarce la comedie, din 8 decembrie, cu ,,Ghinionistul”

După ce în urmă cu un an aborda pentru prima dată genul thriller cu filmul ,,Tudo”, Iura Luncaşu revine pe marile ecrane din 8 decembrie, cu cel de-al cincilea lungmetraj al său, comedia ,,Ghinionistul”.

Cu siguranţă unul dintre filmele româneşti cu cea mai impresionantă distribuţie, comedia ,,Ghinionistul” aduce împreună actori cu greutate, nume consacrate ale industriei muzicale şi figuri marcante ale showbizului autohton. Cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa, Gheorghe Visu şi Radu Gabriel în rolurile principale, ,,Ghinionistul” a rezervat partituri savuroase şi pentru: Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianţu şi Codin Maticiuc.

Despre noul său film, Iura Luncaşu declară: ,,Am aşteptări mari de la ,,Ghinionistul’’ pentru că am o dorinţă uriaşă de a continua în zona asta de film independent. Mai mult, consider că am datoria de a încerca să aduc cât mai mulţi oamenii în sala de cinema, aşa că am mizat pe comedie şi sper că cel puţin din perspectiva genului, a scenariului şi nu în ultimul rând a distribuţiei excepţionale, ,,Ghinionistul” să convingă publicul românesc că cel mai bine ne pricepem să râdem. Am avut noroc că am întâlnit oameni care au înteles asta, primul sprijin venind din Reşita, unde am descoperit o mare deschidere din partea tuturor. Autorităţile locale, în special Primarul Ioan Popa, precum şi comunitatea de business au făcut totul ca acest film să iasă aşa cum ne-am dorit.”, a concluzionat regizorul.

O producţie independentă realizată exclusiv din fonduri proprii sub egida Imagine8 Stories, scenariul filmului ,,Ghinionistul” este semnat de Salex Iatma, Iura Luncaşu şi Radu Gabriel, producători ai comediei fiind Iura Luncaşu şi Andrei Băltăreţu-Iancu. Filmările pentru comedia ,,Ghinionistul” au avut loc în luna octombrie a anului trecut, în oraşul Reşita, precum şi în împrejurimi.

Cum noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile, filmul „Ghinionistul” este despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că este urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur!

„Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil a unui tânăr talentat care trebuie să înveţe să se bucure din nou de viaţă. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 8 decembrie.

Pentru mai multe informaţii despre filmul ,,Ghinionistul” puteţi accesa pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FilmulGhinionistul/


ANIVERSAREA, cel mai nou film semnat de Dan Chișu, vine din 10 noiembrie în cinematografe

ANIVERSAREA, cel de-al 7-lea lungmetraj semnat de Dan Chișu vine în cinematografe din 10 noiembrie. Filmul este ultimul în care apare îndrăgitul actor Mircea Albulescu și are o distribuție de excepție. Spectatorii îi vor recunoaște pe marele ecran pe: Răzvan Vasilescu, Coca Bloos, Lucian Ifrim, Emanuel Pârvu, Marian Râlea, Dana Voicu, Constantin Cojocaru, Rodica Lazăr, Mihai Constantin, Mircea Andreescu, Emilia Dobrin, Dana Dembinski și Gheorghe Ifrim.

La cea de-a nouăzeci și patra aniversare a lui Radu Maligan, familia și foștii colegi se întâlnesc la petrecerea bătrânului. Situația devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe bătrân să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaților consideră că nu poți forța pe cineva să acționeze contra voinței sale.

“Aș spune că am vrut să fac, mai degrabă, un film despre singurătate. Singurătatea în raport cu ceilalți – familia, prietenii, colegii, dar și în raport cu Dumnezeu. În cele mai multe momente din viață, suntem înconjurați de oameni. Asta ne dorim. Cu toate astea, suntem într-o continuă căutare de nou, de altceva. Cred că sunt rare cazurile – ca să nu spun că nu sunt deloc – în care omul încetează să mai caute în cel de lângă el. În situația asta sunt și personajele mele. Credința multora dintre ele nu e o chestiune clară, bătută în cuie. E, mai degrabă, o încercare.” declară Dan Chișu.

ANIVERSAREA a avut de curând premiera internațională la Varșovia unde a primit aprecieri din partea publicului și a presei de specialitate iar în țară a putut fi văzut până acum în câteva proiecții speciale la: Festivalul Internațional de Film Transilvania și Anonimul IFF iar din 10 noiembrie va rula în cinematografele din București, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Caransebeș, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Reșița, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vulcan.

Puteți urmări trailerul accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=j7ZBFPH8Yhw
Mai multe informații găsiți pe pagina: https://www.facebook.com/ANIVERSAREA

Scenariul și regia filmului sunt semnate de Dan Chișu iar imaginea îi aparține lui Liviu Pojoni Jr. Producătorul este Dan Chișu (Dakino Production), coproducători fiind Adrian Sitaru (4Proof Film) și Codin Maticiuc (WatchMe Productions).
Filmul beneficiază de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Articole similare

Noutăţi editoriale Curtea Veche octombrie 2010

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (3 – 9 iunie 2019)

Jovi Ene

Bookfest 2015 – Scriitori spanioli în România și noutăți ale Editurii Univers

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult