Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (1 – 7 ianuarie 2018)

Știrile săptămânii: Descoperă filmele începutului de an la Cinemateca Română; Tigrul: Misiune de salvare, filmul bollywoodian care bate Hollywood-ul cu propriile arme.

Descoperă filmele începutului de an la Cinemateca Română

Te invităm să îți începi anul în prezența unor capodopere ale filmului universal dar și a unor producții din 2017.

Descoperă programul Cinematecii Române în perioada 4-14 ianuarie și hai la film!

Tiberiu Olah, 90 de ani de la naștere (2 ianuarie) și Mihai Pălădescu, 90 de ani de la naștere (5 ianuarie)

Sâmbătă, 6 ianuarie, Cinemateca Eforie, ora 19:00

MEANDRE
România / 1967 / 90’ / a/n / v.o. / Dramă
R: Mircea Săucan
Muzica: Tiberiu Olah
Cu: Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Ana Széles, Dan Nuţu, Ernest Maftei

„În MEANDRE, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul. Chiar şi după mai multe vizionări, este dificil de plasat cu exactitate în evoluţia relaţiilor dintre personaje toate scenele.

Însă tocmai prin ocolirea convenţiilor cu care suntem obişnuiţi şi eliminarea graniţelor temporale, Meandre se manifestă pe teritoriul realului, al unui real poetic, aşa cum este proiectat de lumea interioară a lui Săucan. Firescul trecerilor de la un moment la altul este firescul aventurii minţii prin avalanşa de amintiri.”  (Ionuţ Mareş, LiterNet.ro)

Manole Marcus, 90 de ani de la naștere (8 ianuarie)

Marți, 9 ianuarie, Cinemateca Eforie, ora 17.00

VIAȚA NU IARTĂ

România / 1959 / 73’ / a/n / v.o. / Dramă
R: Iulian Mihu, Manole Marcus
Cu: Nicolae Praida, Romulus Neacşu, Angela Chiuaru, Emil Botta

Filmul este o adaptare după prozele scurte „Întoarcerea tatei din război”, „Moartea tânărului cu termen redus” şi „Câmpia de sânge a Mărăşeştilor” de Alexandru Sahia.

„VIAŢA NU IARTĂ este oglinda unei epoci de frământări, de câştiguri stilistice, în care cinematograful românesc se desfăcea din crisparea efemeră şi încerca să producă şi pentru posteritate. Filmul acesta de război este o peroraţie pe tema responsabilităţii conştiinţei faţă de tot ce se întâmplă în jur, faţă de tot ce-i este supus spre alegere.

Acest rechizitoriu moralist este făcut cu cele mai bune mijloace filmice, cu o discreţie a tonului sprijinindu-se exclusiv pe puterea imaginilor.” (Romulus Rusan, „România literară”, 1978)

Manole Marcus şi Tiberiu Olah, 90 de ani de la naștere 

Sâmbătă, 13 ianuarie, Cinemateca Eforie, ora 18.00

PUTEREA ȘI ADEVĂRUL

România / 1972 / 174′ / color / v.o. / Dramă
R: Manole Marcus
Muzica: Tiberiu Olah
Cu: Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu

„PUTEREA ȘI ADEVĂRUL este cel mai puternic și mai convingător film de propagandă (…). CRUCIȘĂTORUL POTEMKIN al nostru. (…) Avem în față imaginea conducătorului comunist atoateștiutor, hipercompetent, inventiv, mai eficient în cele câteva secunde în care își îndreaptă atenția asupra unui domeniu decât cei care îl bătătoresc o viață. El nu procedează așa din sete de putere și megalomanie, ci pentru că i-o cere complexitatea situației revoluționare.” (Cristian Tudor Popescu, „Filmul surd în România mută”, 2011)

Dacă nu ați apucat să vedeți cele mai noi producții românești, vă așteptăm în primele 2 săptămâni din ianuarie la Cinemateca EFORIE!

MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR
România / 2017 / 82’ / color / s.engl. / Dramă
R: Emanuel Pârvu
Cu: Șerban Pavlu, Ana Radu, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni

Filmul spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat sa accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj.

Premii: Cea mai bună regie (Emanuel Pârvu) și Cel mai bun actor într-un rol principal (Șerban Pavlu) la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo

Proiecții:
duminică, 7 ianuarie, ora 14:30 – Cinemateca Eforie
sâmbătă, 13 ianuarie, ora 16:30 – Cinemateca Eforie

MARIȚA
România / 2017 / 100’ / color / s.engl. / Dramă
R: Cristi Iftime
Cu: Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime,
Lorena-Andrada Zăbrăuțanu

„În MARIȚA, o familie se reunește simbolic la mulți ani de la divorț, după ce tatăl (Adrian Titieni) s-a mutat și și-a refăcut viața în altă parte. Protagonistul, Costi (Alexandru Potocean), pleacă într-o excursie spontană spre tatăl său, Bubu, după o ceartă cu iubita. Acest drum de munte e lung și istovitor, pavat cu monologurile pline de glume deocheate și relatări erotice timide din tinerețe ale lui Bubu, întrerupte periodic de câte o defecțiune tehnică a Mariței, Dacia pe care o conduce.

Practic, tot ceea ce ține de figura lui Bubu e un vestigiu al unei lumi vechi, care refuză schimbarea, cantonată în niște valori apuse: colecții de timbre, scrisori primite de la femei agățate prin anunțuri matrimoniale ș.a.m.d. Cu toate astea, întâlnirile dintre Bubu și băieții săi nu sunt marcate de diferențele dintre generații (deși acestea se simt), ci sunt pline de candoare și bucurie, recuperând un timp împreună ce fusese întrerupt de divorț.” (Georgiana Mușat, scena9.ro)

Proiecție:
miercuri, 10 ianuarie, ora 17.00 – Cinemateca Eforie

OCTAV
România-Marea Britanie / 2017 / 102’ / color / s.engl. / Dramă
R: Sergiu Ioan Celebidachi
Cu: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Eric Aradits,
Alessia Tofan, Lia Bugnar

„Marcel Iureş şi-a creat un personaj-omagiu, adus de spate, cu morgă şi clasă, înţepenit, cel care aproape este pregătit să moară liniştit acolo unde i-au rămas inima, nu numai copilăria şi amintirile.

Două lumi se întâlnesc fără pregătire, nici pentru personaj, nici pentru spectator, fără schimbare de focală sau culoare, brusc fantasticul irupe în realitate, copilăria, amintirile sunt atât de vii încât se poate dialoga cu ele, aici şi acum. În momentul de acum, dar cu sufletul de atunci. Cu mintea şi înţelegerea de acum a momentelor din trecut.” (Cristina Zaharia, AaRC.ro)

Proiecții:
Sâmbătă, 6 ianuarie, ora 17.00 – Cinemateca Eforie
joi, 11 ianuarie, ora 19.00 – Cinemateca Eforie

CAPACE

România / 2017 / 79’ / color / s.engl. / Dramă
R: Sorin Marin
Cu: Adrian Titieni, Vlad Ivanov, Adina Galupa, Diana Cavallioti

„Cum [alte filme] au oceanul şi vântul, CAPACE are Delta. Regizorul îşi duce personajul acolo unde este stăpân şi ştie ce înseamnă locul şi spaţiul acela. Îi donează o fugă pe canalele plastice şi înguste, splendide butelii de oxigen pentru protagonist şi spectator. Acolo, unde timpul a stat pe loc şi ritmul este altul, ancestral, mai calm, mai bun.

În casa prietenului de la Bucureşti care a rămas acolo pe loc şi după ce soţia i s-a dus, personajul principal îşi umple iar sufletul golit cu apusuri, altele decât cele de la Monte Carlo sau Monaco, cu plaja săracă şi goală cu valuri în murmur fără sfârşit, cu mugetul blând şi cuminte al vacilor ce se întorc acasă pe înserat, cu pletele cailor liberi, cu câini şi flori înfipte în grădini. Lucrurile simple care dau sens şi savoare vieţii.” (Cristina Zaharia, LiterNet.ro)

Proiecții:
Sâmbătă, 13 ianuarie, ora 15.00 – Cinemateca Eforie
duminică, 14 ianuarie, ora 14:30 – Cinemateca Eforie

Dedicaţi misiunii noastre de promovare a culturii cinematografice, am iniţiat, în mai 2016, un curs de istorie a filmului universal, prezentată prin intermediul capodoperelor celei de-a şaptea artă.

Până acum, în cadrul acestui program au fost proiectate la Cinemateca Eforie, în serile de marţi, 42 de filme din prima jumătate a secolului XX.

Marți, 9 ianuarie, Cinemateca Eforie, ora 19.00

OMUL DIN LARAMIE / THE MAN FROM LARAMIE
SUA / 1955 / 104’ / color / s.rom. / Western
R: Anthony Mann
Cu: James Stewart, Donald Crisp, Jack Elam, Arthur Kennedy
„Un western ambiţios, ce foloseşte într-o manieră previzibilă multe dintre elementele la modă şi astăzi. Străinul care vine să tulbure liniştea târguşorului este introdus de un fel de cântec-temă, ce pare a fi devenit parte a arsenalului standard al genului; proprietarul de vite este un tiran bătrân şi obosit; acţiunile lui Dave, cel ce caută mereu pricină cuiva, se explică prin ura fiului dominat de tată.
Filmul, care conţine câteva captivante scene de acţiune, exploatează la maximum peisajele aride din New Mexico.”

(„Monthly Film Bulletin”, 1955)

Ziua marilor autori este un program de educație cinematografică găzduit în fiecare miercuri la Cinemateca Eforie.

Miercuri, 10 ianuarie, Cinemateca Eforie, ora 19.00

LANCELOT DU LAC

Franța-Italia / 1974 / 85’ / color / s.rom. / Dramă
R: Robert Bresson
Cu: Luc Simon, Laura Duke Condominas, Humbert Balsan

„Bresson filmează un erou ostenit, învins și definitiv despuiat de romantism. După eșecul căutării Graalului, Lancelot îi cere Guenievrei să-l absolve de jurământul făcut. Dar patima va hotărî altfel destinul îndrăgostiților.” (Tudor Caranfil, „Dicționar universal de filme”, ed. a III-a, 2008)
Retrospectiva dedicată marelui cineast francez Robert Bresson (1901-1999): a început din decembrie, cu două titluri importante  Sfioasa / Une femme douce(Franța, 1969) şi Patru nopți ale unui visător / Quatre nuits d’un reveur(Franța-Italia, 1971).
Cineclub Queer prezintă un film „bazat pe romanul premiat cu Pulitzer al lui Allen Drury, un film fascinant și îndrăzneț, ce nu se îndepărtează nici măcar o clipă de materialul-sursă, oferind spectatorilor o vedere de neegalat asupra mediului intern al Washington-ului” (FilmFanatic.org, 2011)
Joi, 11 ianuarie, Cinemateca Union, ora 19.00

FURTUNĂ LA WASHINGTON / ADVISE AND CONSENT

SUA / 1962 / 139’ / a/n / s.rom. / dramă, thriller
R: Otto Preminger
Cu: Franchot Tone, Lew Ayres, Henry Fonda

Film «politic», din mai multe puncte de vedere, FURTUNĂ LA WASHINGTON expune – și, în cele din urmă, cenzurează – natura înșelătoare a politicii de nivel înalt, în care acțiunile din trecutul unei persoane, oricât de private, o pot bântui oricând. Filmul demonstrează că opiniile politice ale cuiva pot afecta profund viața altora, chiar și neintenționat.” (FilmFanatic.org, 2011)

Proiecția va fi urmată de o discuție cu criticii de film Georgiana Madin și Andrei Luca.

Tarif unic: 3 lei.


Tigrul: Misiune de salvare, filmul bollywoodian care bate Hollywood-ul cu propriile arme

Distribuitorul român BML Movie Entertainment lansează pe ecrane, cu începere din 5 ianuarie, superproducţia bollywoodiană Tigrul: Misiune de salvare. Produs de echipa din spatele filmului cu James Bond, Spectre, filmul ni-i prezintă pe Salman Khan şi Katrina Kaif în rolurile a doi spioni, unul indian şi celălalt pakistanez, care înfruntă trupele armate ale unui terorist ISIS.

Cu un buget care rivalizează superproducţiile hollywoodiene, Tigrul: Misiune de salvare a avut lansarea globală pe 22 decembrie, premiera bucurându-se de mai multe recorduri de încasări. Publicul a fost impresionat de efectele speciale, scenele de urmărire şi luptă, dar şi de povestea de dragoste dintre cele două personaje principale.

Tigrul: Misiune de salvare a beneficiat de experienţa unei întregi armate de specialişti în efecte speciale. Tigrul (Salman Khan) înfruntă lupii, se luptă călare cu inamicii săi înarmaţi până în dinţi şi se strecoară la volanul unui bolid pe străzile strâmte ale unui oraş din Orientul Mijlociu, într-o scenă de acţiune de talia celor din franciza Furios şi iute.

Nici Katrina Kaif, una din frumuseţile Bollywood-ului, nu s-a lăsat mai prejos. La filmarea unei scene de acţiune într-un oraş marocan, Katrina a avut parte şi de un accident, intrând cu maşina într-un zid. “A fost cât pe ce să fiu rănită, dar echipa de filmare era mai îngrijorată că accidentul a stricat camera extrem de costisitoare montată pe maşină. Vestea bună e că imediat apoi am reuşit o dublă perfectă”, spune Katrina Kaif.

Unul din atuurile filmului, adesea menţionat în cronicile pozitive publicate după lansarea globală, este povestea de dragoste dintre Tiger (Salman Khan) şi Zoya (Katrina Kaif), personajele principale. Faptul că Tiger este în serviciile secrete indiene, iar Zoya în cele ale Pakistanului le complică foarte mult vieţile şi sentimentele. În mod normal aflaţi de părţi diferite ale baricadei, Tiger şi Zoya sunt aduşi împreună atunci când 25 de asistente indiene şi 15 asistente din Pakistan sunt răpite de un terorist ISIS. Această provocare contracronometru îi va face pe cei doi agenţi secreţi să colaboreze, ei descoperind curând că nu doar gloanţele inamicilor le pun viitorul în pericol.

Cronicile laudă şi personajul negativ, liderul terorist Abu Usman, interpretat de actorul iranian Sajjad Delafrooz. Răceala extraordinară a personajului, obsesia lui pentru o dreptate în care doar el crede şi spiritul destructiv sunt redate perfect de talentatul Delafrooz, care îşi face astfel debutul în cinema-ul mondial. Iar faptul că aventurile din film sunt inspirate de evenimente petrecute în realitate ridică şi mai mult miza blockbusterului semnat de Ali Abbas Zafar.

Tigrul: Misiune de salvare a fost filmat în locaţii spectaculoase din Austria, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Grecia şi India, iar două dintre melodiile de pe coloana sonoră au devenit deja hituri globale.

În România filmul se lansează pe 5 ianuarie în Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Movieplex – Plaza România, Happy Cinema – Liberty Center, Grand Cinema & More – Băneasa Shopping City), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema Florin Piersic), Timişoara (Cinema City Shopping City Mall), Ploieşti (Cinema City Shopping City), Constanţa (Cinema City Park Mall), Târgovişte (Line Cinema), Râmnicu Vâlcea (Line Cinema), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Piatra-Neamţ (Cinema Dacia) şi Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu).

Articole similare

Ultima premiera CINEPUB: Caravana cinematografica, de Titus Muntean

Jovi Ene

Povestea unui personaj 5: Cu Marian Coman despre Jack Torrance din „Shining”

Jovi Ene

Cărți de vară de la Curtea Veche Publishing

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult