Stiri

9.7 RICHTER în deschidere la Judas Priest

ground-zero-cu-9-7-richter-albumul-anului-2014-18500635O reîntâlnire fabuloasă pentru generația anilor ’90, concertul Judas Priest de la Romexpo, avându-i ca invitați speciali pe cei de la Helloween este un moment special pentru ambele trupe. Și una, și alta promovează două albume noi – Helloween sărbătoresc 30 de ani de activitate cu “My God Given Right”, cel de-al 15 lea album de studio al nemților, iar titanii de la Judas Priest, care au ajuns la impresionanta sumă de 45 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, rup scenă după scenă cu al lor “Redeemer of Souls Tour”.

Trupa 9.7 RICHTER cântă în deschiderea concertului Judas Priest de pe 1 iulie! 9.7 RICHTER, adică Cosmin Aioniţă – voce, Adrian “Sinner” Rus – chitară, backing vocals, Lucian ”Trigger” Gruia – chitară, Marius Căliman – bass și Alex “Gomez” Dăscăloiu – tobe este una dintre promotoarele genului heavy metal modern din România, cu o abordare diversificată, un sunet adus la zi şi infuenţe atât clasice, cât și contemporane.

Pe 8 octombrie 2014 au lansat albumul “Ground Zero”, sub egida Universal Music Romania. În februarie 2015, în cadrul galei Maximum Rock Awards, “Ground Zero” a fost desemnat âștigător al categoriei “Best Romanian Metal Album”, în timp ce “Sinner” a triumfat la categoria “Best Romanian Rock/Metal Video”.

Accesul în Romexpo e permis de la orele 18.00, iar românii intră pe scenă de la ora 18.30 și vor fi urmați de Helloween. Un motiv în plus pentru rockerii punctuali, în intervalul orar 18.00 – 19.00, happy hour la bere draft: o bere gratis pentru una cumpărată.

Articole similare

Gala Premiilor Radio România Cultural

Delia Marc

Câteva știri din lumea filmului românesc (1 – 7 aprilie 2019)

Jovi Ene

PSIHOatelier: Cuplul de Tango. Despre arta conexiunii in relatie, cu Traian si Anca Ionescu, instructor de tango

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult