Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (7 – 13 noiembrie 2014)

rl-headerÎn această săptămână, am citit revistele România literară, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural.

România literară”, nr. 46/7 noiembrie 2014. Sunt încântat că se tot discută despre Caragiale, că a rămas la fel de actual în această lume foarte problematică din punct de vedere social și politic. Anul trecut a apărut cartea lui Alexandru Purcăraș, ”Tovarășul de luptă” Caragiale. Aniversarea lui nenea Iancu din 1952, despre care scrie Mircea Anghelescu: ”De la istorici ai literaturii sau ai culturii la regizori și actori de teatru sau film, multă lume utilizează acest fond ”public”, deși o parte din ei nu au avut alt contact cu opera lui Caragiale. Nu numai Gheorghiu-Dej sau Ana Pauker îți împodobeau discursul cu citate sau aluzii la texte caragialești: lumea o făcea de multă vreme și o facem toți, dând semnificații destul de diferite acestor reminiscențe. Aici stă poate una dintre explicațiile supraviețuirii unor clișee care sunt interpretate în diverse feluri de cei care le spun sau le aud, și un exemplu poate fi găsit chiar în carte, într-un citat din Ana Pauker care vorbea de ”noaptea aceea furtunoasă”, în care era vorba de o acțiune cu urmări într-adevăr tragice.”

CulturaCultura”, nr. 40 (491)/30 octombrie 2014. Din nou despre școala românească, într-un articol semnat de Corneliu Riegler. Iată cum se dădeau (sau se dau) posturile pentru suplinitori: ”O imagine dintr-un inspectorat bucureştean din 1996 în care se dădeau posturi pentru suplinitori: „O coadă la uşa inspectorului de personal sector x. Uşa deschisă larg. (O transparenţă instituţională înduioşătoare). Fiecare om de la coadă are o sacoşă plină. Înăuntru inspectorul care dă posturile (numirile). O secretară evaluează sacoşa. Rezultatul evaluării este strict mimic. Expresia feţei indică ceva de genul „OK“, „strong“ sau „slab“. Inspectorul face o prima ofertă de post pe un an. Dacă cel îndreptăţit refuză, iar evaluarea sacoşei a avut rezultatul „slab“ raspunsul este „păi, ce vreţi doamnă…“, aluzie la inconsistenţa sacoşei. Oamenii ies cu numirea pe post, dar fără sacoşă sau cu sacoşa goală. Este o metamorfoză inversă decât la piaţă. De la piaţă pleci cu sacoşa plină, de la Inspectorat cu ea goală“”

Dorin-Liviu Bîftoi ne vorbește despre colectivizarea internetului, despre ce înseamnă și cât este spam pe Facebook sau în alte rețele sociale: ”Facebook nu doar că s-a fondat, istoric, pe aceste pulsiuni, dar le şi satisface activ. Prin „împrieteniri” (elementarul demers), prin forme mereu înnoite de interacţiune şi intruziune reciprocă („like”-uri şi cereri de „like”, „ghionturi”, chat, jocuri colective infinit-repetitive ş.c.l.), prin invitaţiile la tot soiul de activităţi, 90% de o perfectă gratuitate şi introducând pe uşa din faţă abuzul şi spamming-ul; nu în ultimul rând, prin descinderea neîntrebată în aria personală a utilizatorului a altor utilizatori, plătitori de reclamă (iar asta pe baza folosirii statistice a datelor personale). ”

Mare dreptate are Mihai Iovănel în privința premiilor literare, au ajuns de tot râsul unele dintre ele, ba chiar și cele promovate și realizate în cadrul Filialelor USR: ”De la Gabriela Adameşteanu la Dumitru Brăneanu, de la Adriana Babeţi la Titi Damian, de la Mircea Anghelescu la George Şovu ori de la Andrei Bodiu la Luminiţa Dascălu distanţele nu sunt tocmai apropiate, oricât de elastice ar fi criteriile şi de relative gusturile. Diferenţele dintre numele tocmai amintite reflectă, desigur, diferenţele dintre filiale. Dar e îndoielnic că o filială care l-a propus pe Dumitru Brăneanu, fost deputat şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, actualmente poet, autor al unor versuri precum  „Doamne, ţine zările/ porţi deschise ale unirii/ între mine şi zâmbetul Tău!/ tu nu vezi!/ că mă-nfrunzeşte/ ploaia/ cântând pe acoperişul/ gândului tău!” – e îndoielnic, aşadar, că o astfel de filială merită să existe sau, în fine, dacă a apucat să existe, e cu totul îndoielnic că merită să fie luată în seamă. La fel se poate spune despre filialele care i-au propus pe George Şovu şi pe toţi ceilalţi prieteni ai prietenilor.”

suplimentul-de-culturaSuplimentul de cultură”, nr. 458/1-7 noiembrie 2014. Eli Bădică ne povestește cum a fost la ediția a treia de la FILTM: ”Una peste alta, privind retrospectiv, FILTM a fost organizat strasnic (sunt sigura ca in culise au existat peripetii, dar acestea nu s-au regasit la suprafata, asa ca pot spune ca a fost fara cusur) de, surprinzator, o mana de oameni (amintiti la inceput, curajosii despre care va vorbeam). Cele trei evenimente au curs frumos, placut si ne-au permis noua, celor peste o suta de oameni din public, sa aflam informatii noi in legatura cu scriitorii invitati, sa ne facem liste de lecturi viitoare, sa simtim ca apartinem unei comunitati. Iar atmosfera intima creata „face toti banii“, sa spun asa, grosolan.”

Suntem încremeniți în trecut, ne spune Radu Pavel Gheo, într-o primă parte a articolului ”Încremenire”: ”Sigur, exista si o cultura de consum contemporana, la care rezoneaza adolescentii si tinerii de acum. Dar, pe langa ea, se perpetueaza si entertainment-ul mediocru al anilor 1970-1980. Poate intr-o masura mai mica decat am dat impresia in ce am scris pana acum, dar tot mi se pare ciudat ca un adolescent de azi sa cunoasca filmografia lui Sergiu Nicolaescu sau muzica usoara a lui Vasile V. Vasilache si a altor compozitori din anii aceia. Nu pentru ca ar fi neaparat produse artistice proaste, ci pentru ca sunt vechi. Peste tot in lume exista o inlocuire naturala, aproape biologica, a divertismentului popular odata cu trecerea generatiilor. In Romania de azi ea pare indelung amanata.”

Unul dintre romancierii mei preferați, Florin Irimia, acordă un interviu în această săptămână lui Florin Iorga (mai este doar puțin până vor veni răspunsurile lui și pentru Filme-carti.ro, al doilea cu acest autor). În legătură cu mulțumirea relativ de cărțile deja publicate, el spune: ”Sunt convins ca unele lucruri s-ar putea spune altfel, iar altele, ramase nespuse atunci, ar putea prinde glas. Dar lucruri de genul asta se fac de obicei planificat si cu sprijin editorial. Nu te apuci sa revizuiesti un roman numai pentru ca asa ti s-a nazarit tie. Adica poti s-o faci, dar s-ar putea sa nu intereseze pe nimeni. Dincolo de asta, cred ca la sfarsitul fiecarei carti pe care o scrii, pe care reusesti sa o duci la bun sfarsit intr-un mod cat de cat agreabil, trebuie sa te bucuri. Cam cinci minute zic eu ca e suficient. Dupa care trebuie sa incepi sa te gandesti la urmatorul proiect si sa speri ca va fi mai bun decat cel anterior.”

observator-cultural-logoObservator cultural”, nr. 489 (747)/6-12 noiembrie 2014. Cătălina Bălan scrie despre cea mai recentă traducere românească din Herta Muller, ”Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”: ”Cum ai reacţiona la un interogatoriu, după săptămîni în şir de tortură psihică? Cît de rezistent crezi că eşti la tactica picăturii chinezeşti? Dar dacă ar trebui să te înfăţişezi zilnic, la ora 10.00 fix, în faţa unui maior de la Securitate greţos şi necioplit, cît de bine crezi că ai reuşi să-ţi ţii în frîu emoţiile? O atenţie acută pentru detaliu face ca descrierea stărilor să fie făcută cu o precizie infinitezimală. Întîlnirile cu securistul sînt trăite cu conştiinţa că nu trebuie să fie aşa, că normalitatea e alta. Protagonista îşi doreşte să dispară, să se evapore din această lume ca un vis urît, care nu se mai termină: „aş fi vrut să mă smulgă cineva din propria piele“.”

Bogdan-Alexandru Stănescu ne recomandă o carte despre care am auzit numai cuvinte frumoase, ”O dimineață la vânătoare” de Ligia Ruscu: ”Stilistic, cartea Ligiei Ruscu este o reuşită. Construcţia e impecabilă. Acţiunea dă dependenţă. Dacă am ceva de reproşat, cred că acel lucru ar fi „maniheismul“ care stă la baza construcţiei unora dintre personaje. Dar, ca să-mi dau singur răspunsul, stă în natura acestui gen de roman să prezinte în anumită măsură un schematism al construcţiei. În lumea anglo-saxonă, romanul istoric face legea pe nişa sa, a cărţii de entertainment de calitate. Philippa Gregory sau Conn Iggulden exploatează la sînge istoria Marii Britanii, iar vînzările lor spun totul despre cum sînt receptaţi. Rămîne de văzut dacă pe noi ne pasionează vreun pic propria istorie – cartea Ligiei Ruscu are toate atuurile pentru a ne-o face mai simpatică…”

Articole similare

Iubire şi gimnastică, de Edmondo de Amicis

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (10 – 16 aprilie 2017)

Jovi Ene

Raiul găinilor, de Dan Lungu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult