Indignari saptamanale

Jurnal de Facebook (I)

Ne merge atât de rău încât suntem absolut fascinaţi de un posibil sfârşit al lumii, aşteptăm cu sufletul la gură, în faţa televizorului, Apocalipsa (mayaşă, aztecă, incaşă, trebuie domle să fie un vechi popor amerindian care ştia mai mult decât ştim noi astăzi şi care s-a lăsat masacrat de conchistadorii spanioli tocmai pentru că bănuia că nu mai avea nici un sens să trăiască deopotrivă ce sfârşitul lumii oricum vine/venea) dar ne plac şi ştirile despre iminente cutremure ( Japonia a oferit delicii acestei largi pături a populaţiei) care ar rade un sfert sau o jumătate din ţară, Mărmureanu este prizat cu nesaţ de români şi, din când în când, despre asteroizi mai mari sau mai mici care trec razant, la câteva mii de kilometri (dar ce înseamnă această distanţă pentru abisalul Univers? o nimica toată, evident) de Pământ. Dacă ne-ar izbi frontal, praf ne-ar face, se chibitează satisfăcut. Chiseliţă !  Dacă încălzirea climaterică s-a cam desunflat, am adoptat răcirea şi glaciaţiunea care, şi ea , este iminentă şi va distruge odată pentru totdeauna Terra. Ce ne mai place! Trebe domle sa se intample ceva! Ceva epocal, prea băltim în jafuri pe centură şi divorţuri de catifea!

  • De dimineaţă, rămas fără folia de aluminiu în care-mi împachetez sandvişurile muncitoreşti, am ales o soluţie originală şi l-am învelit pe fiecare într-o pagină din ultimul număr al revistei “Dilema Veche”. Ce deosebire faţă de ziarele de acum zece-douăzeci de ani care-ţi murdăreau pâinea cu cerneala puturoasă încât ajungeai să mănânci unt, salam şi cerneală de tipografie…Nu ştiu dacă ele au fost gustoase din cauza lui Plesu, Vasilescu etc. sau doar pentru că-mi era foame…De altfel, sunt sigur că un intelectual fin nu poate mânca sandvişiuri decât dacă ele sunt  învelite în pagini din Kant, Heidegger sau Spinoza.Vorba aia, obrazul intelectual subţire, cu foi din Heidegger se ţine!
  • Am murit de râs citind remarca d-lui Christian Crăciun dintr-un articol recent : “de mult nu am mai văzut o reclamă inteligentă. Cel puţin, cele ale reţelelor de telefonie par făcute de oligofreni, pentru oligofreni.” Ce să ne facem dacă oligofrenii vorbesc mii şi mii, zeci de mii, sute de mii de minute oferite gratuit? Prostia imensă a acestor reclame şi super OFERTE este că degeaba dai 3000 de minute pe lună când un om normal la cap şi limba nu cred că are cum să folosească mai mult de 3-400 de minute. Oricum dependenţii de telefonul mobil au şansa să se cureţe rapid! O altă minciuna. La care capitol “publicitarii” noştri (un alt termen tembel si oribil) sunt experţi şi creativi.
  • Această vreme călduroasă, de vară mi-a adus aminte de pregătirea bacalaureatului din anul 1995 şi de proba la limba română. Am reţinut din comentariul domnului profesor Ion Bălu dar şi din lectura nuvelei ‘La ţigănci” de Mircea Eliade fascinantul pasaj (în tramvai): “-E teribil de cald! spuse el deodată. Nu am mai văzut aşa căldură din 1905! Gavrilescu clatină din cap continuând să-şi facă vânt cu pălăria.

-E cald, într-adevăr, spuse. Dar când este omul cult le suportă mai uşor pe toate. Colonelul Lawrence bunaoară. Ştiţi ceva de Colonelul Lawrence?  – Nu.

– Păcat. Nici eu nu prea ştiu mare lucru. (…)” apoi Gavrilescu, profesor de muzică, reia cuvintele lui Lawrence (pe care le-am reţinut perfect) “Arşiţa aceea teribilă a Arabei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit în creştet ca o sabie, amuţindu-l” Literatura lui Eliade este extraordinară, continui să o cred, şi faptul că a scris-o cu încăpăţânare în limba română spune multe. Mai ales când mă gândesc la o întâmplare trăită într-unul din părculeţele din Câmpina (de pe b-dul Culturii, unul aflat într-o binemeritată şi muuult aşteptată reabilitare), părculeţ refăcut recent de Primăria Câmpina, cam de vreo 2 ani, dar care este  distrus pe jumătate ( din 4 bănci două au fost jumulite de bârne, coşurile de gunoi sunt vandalizate, toboganele zgâriate cu cheia, legănuţele rupte, covoarele generoase ale cojilor de seminţe aşternute) doi copii pe la 7-8-9 ani se zbenguiau fericiţi faultând serios limba română. Motivul? Veneau de afară, normal. Pe unul îl chema nici mai mult nici mai puţin decât KYLE! Şi era copilul unei familii de români, de prin Canada, probabil. În disperata lor dorinţă de a le asigura puradeilor o integrare cât mai fericită (totală, deplină) cei plecaţi abandonează rapid romanitatea (pe care o urăsc după cum toată lumea urăşte ţara asta, ca şi cum ţara asta nu ar fi făcută tot din şi de  noi). Vorba aia, “cum se zice la red la voi?”

  • Dureros este că în lupta lui pentru supravieţuire fizică, omul renunţă în primul rând la spirit şi mijloacele care i-l alimentau (cărţi, ziare, reviste) revenind in lumea de jos la care televiziunea îl coboară. Identic se comportă şi trusturile de presă, oamenii cu bani. În primul rând se renunţă la revistele culturale care nu se mai vând şi în ultimul rând la cele cu trivialităţi cancanistice care, obvios, se vând în tiraje astronomice. Şi acesta este eşecul total al tuturor celor 25 de reforme ale educaţiei naţionale. O chestie cuantificabilă cum zic băieţii deştepţi cu fondurile. ALA a dispărut, să-i fie ţărâna uşoară ! Iar în teritoriul supus reorganizării administrative mai rezistă doar acele firave publicaţii care (încă) sunt finanţate de primării şi consilii judeţene.
  • De când cu noua criză a fondurilor europene aferente POR axa 2 nu încetez să mă mir cât de mulţi specialişti în Fonduri avem, cum toată lumea ştie sau pare a şti că “se fură” “ele sunt date cu dedicaţie” (care ele? toate miile de proiecte? măi, ce eficienţă tipic românească în a fura) “rien ne va plus” “nişte nenorociţi”. Sunt bucuros că mulţi alţii sunt mult mai perspicace decât mine, că au acumulat în câteva luni cunoştinţe cu care eu mă lupt din 2004. Se ştie însă că  românii prind repede (pentru a uita la fel de uşor). Parafrazez, puţin ironic: Fondurile noastre toate, fondurile si iubirea, amăgirea…

Articole similare

Cristian Gava. Un “mistic” la 16 ani!

Codrut

Ireland in the Twentieth Century, de Tim Pat Coogan (I)

Codrut

Spovedania unui învins, de Panait Istrati (I)

Codrut

3 comments

Delia Marc 19 iulie 2011 at 10:54

pacat ca notele se opresc la zece, asa ca trebuie sa spun aici ca eu simt uneori nevoia unui +!!!

Reply
codrut 19 iulie 2011 at 11:49

Multumesc. Ca multe inventii omenesti, depinde cum le folosesti. Insa cand observ ca aceasta platforma, sa-i spunem, este folosita in proportie de 90% pentru poze cu catelul/purcelul, cu autorii si autoarele in cautarea de flirturi si, din cand in cand linkuri, mai nimic personal ma gandesc ca poate lumea chiar nu are nici o parere personala, subiectiva despre ce naiba se intampla in lumea asta (valaha sau nu).

Reply
Ionu 19 iulie 2011 at 20:04

imi place cum ai tratat cu ironie fina subiectele 😉

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult