Filme Filme romanesti

„Visul” unei eșuări. Un film despre pierderea sinelui și acceptarea ratării

Visul (2023)
Regia: Cătălin Saizescu
Distribuția: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Niculescu-Mizil, Gloria Gaitan

Îmi vine greu să încep această cronică, din simplu motiv că filmul „Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu, a fost pentru mine o experiență destul de dureroasă. În ciuda faptului că se declară a fi o comedie inspirată de fapte reale, al cărei protagonist, un actor de provincie ocolit de succes, Alex (Vlad Logigan) e înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină cu iubita lui, Carmen, o actriță ambițioasă (Georgiana Saizescu) și dezamăgit de interacțiunea cu un regizor de teatru faimos (George Ivașcu) care-l ignoră, filmul e mai degrabă o dramă veritabilă.

Trimis de directoarea teatrului la care lucrează (Magda Catone) la un penitenciar de maximă siguranță să pună în scenă un spectacol ce ar putea fi jucat în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, acesta decide să monteze piesa meșterilor din „Visul unei nopți de vară”. În fața eforturilor deținuților de a-și depăși limitele (Serghei Niculescu-Mizil, Nicodim Ungureanu, Silviu Mircescu, Ștefan Lupu, Mircea Drîmbăreanu, Darius Crețan NOSFE), Alex înțelege că el este  adevăratul prizonier în propria viață. În timp ce deținuții au o motivație secretă să învețe replicile scrise de marele Shakespeare, Alex își găsește drumul spre libertate.

De ce nu cred în categoria de comedie în cazul acestui film? Pentru că nu e amuzant să vezi un om care a renunțat la sine, un om căruia propria iubită îi spune că „tu nu ești omul cu care aș face un copil”. Durerea mută pe care o trăiește el, toate frustrările sale se împletesc cu acea autoironie pe care și-o auto administrează ca pe o medicație amară.

În unele aspecte mi-a amintit de abordarea din filmul „The Fool” a regizorului Yuriy Bykov, pe dimensiunea de eșuare, de pierdere a tot ce înseamnă propria fericire. De fapt, dacă stau să mă gândesc, mai degrabă aș spune că suntem martorii unei tragicomedii bizare, un nonsens care implică o conciliere tardivă cu propriile așteptări ale eroului.

Meritul regizorului Cătălin Saizescu e că reușește să treacă ideea de eșuare într-o dimensiune lipsită de autovictimizare, de acea compătimire plângăcioasă, de autobiciuirea cu care ne-am obișnuit. Personajul său central își trăiește nereușitele destoinic, pe alocuri naiv, exact cum e în viață.

Înclin să cred că acest film va reuși să îi convingă pe cei care nu caută în cinematografie intensitatea schimbărilor, bruschețea temperamentului, ci mai degrabă liniștea vieții, calmul indiferenței. “Visul” e o peliculă promițătoare, o nouă mostră a valului modern cinefil, care înclină spre simplificarea mesajelor transpuse pe ecran.

VISUL va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara din 12 decembrie, distribuit de Bold Film Studio.

Nota: 7/10

Articole similare

Spielberg se întâlnește cu Bernstein: West Side Story (2021)

Dan Romascanu

Neamul lui „Merge și-așa” (2022) sau cum să faci o animație despre lehamite

Corina Moisei-Dabija

O piesă de teatru despre extratereștri regizată de Wes Anderson: Asteroid City (2023)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult