Filme Filme romanesti

Unul dintre primele filme despre problema migranților din Europa: Morgen (2010)

Morgen (2010):
Regia: Marian Crisan 
Distribuția: András Hatházi, Yilmaz Yalçin, Elvira Rimbu; Levente Molnar

Abia acum am avut ocazia să văd filmul ‘Morgen’, regizat de Marian Crișan în 2010. Cu aproape un deceniu în urmă, problema migranților în Europa exista, dar nu ajunsese încă la proporțiile pe care avea să le atingă cu câțiva ani mai târziu. Nu începuseră încă să fie vizibile nici reacțiile politice care aveau să zguduie întreg sistemul politic din țările și între țările Europei. Ceva însă se pregătea, mocnea la foc mic, cum se spune. ‘Morgen’ surprinde exact acea fază, este interesant din punct de vedere documentar și uman, și a fost probabil unul dintre primele filme care a abordat această problematică în cinematografia europeană.

Povestea filmului se petrece la Salonta, în zona graniței dintre România și Ungaria, în apropierea unui punct de frontieră somnoros în care vameșii român și maghiar împart aceeași ghereta. Este totuși încă vorba despre granița Uniunii Europene, pe care turcul Behran (Yilmaz Yalcin) nu o poate trece în drumul său spre familia din Germania. Este adăpostit în casa lui Nelu (András Hatházi), paznic la un supermarket local.

Avem de-a face cu lumea zăpăcită a estului european, pentru care ieșirea dezorientată din comunism a însemnat o libertate pe care oamenii nu prea știu cum să o folosească, în timp ce situația economică a rămas destul de precară. Între cei doi bărbați se stabilește o relație ciudată. Neîncrederea și prejudecățile sunt amplificate de greutățile de comunicare din cauza barierei de limbă. Românul își asumă niște riscuri adăpostind un migrant ilegal și ajutându-l să-și continue drumul într-o Europă fragmentată pentru străini. Nu poate face însă altfel, căci ar încălca un cod al omeniei mai profund și mai puternic decât legile și granițele.

Povestea este simplă până la a părea simplificată și cam idealizată. Și totuși, filmul reușește să impresioneze datorită interpretării celor doi actori din rolurile principale și a realismului cu care este descrisă lumea în care se petrece acțiunea, peisajul ei geografic dar și uman. Se simte că ne aflăm mai mult în Balcani decât în Europa, într-o lume în care legea nu este pe deplin respectată, dar nici prejudecățile nu sunt duse până la concluzia lor tragică. Realizarea cinematografică aparține stilului minimalist al ‘Noului Val’ cinematografic românesc, deși condițiile tehnice ale filmului aduc mai degrabă cu cele ale filmelor românești din secolul trecut – pelicula nu este de cea mai bună calitate, sunetul face uneori dialogurile de neînțeles. Mesajul uman al filmului rămâne însă actual și astăzi, când în Europa zidurile fizice și ale prejudecăților nu numai că nu au dispărut dar au devenit și mai înalte.

Nota: 6/10

(Puteți vedea filmul integral, pe Cinepub.ro.)

Articole similare

Un film, două păreri: Budapest Noir (2017)

Delia Marc

Dupa dealuri, batem câmpii

Stefan Al.

O tragedie franceză

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult