Un film superb despre dragostea în gunoi: Les amants du Pont-Neuf (1991)

Les amants du Pont-Neuf (1991)
Regia: Leos Carax
Distribuția: Juliette Binoche, Denis Lavant, Daniel Buain

Sper că îmi veți scuza entuziasmul. Se întâmplă destul de rar să dau de un film căruia să-i dau nota 10 pe IMDB. Sunt un cinefil exigent și nota maximă o dau filmelor care sunt interesante, inovative, remarcabile (nu neapărat impecabile) din punct de vedere artistic și a căror vizionare m-a delectat sau pasionat și m-a emoționat. Este cazul lui ‘Les amants du Pont-Neuf’, superbul film regizat de Leos Carax în 1991.

Filmul poate fi descris ca o poveste de dragoste în lumea ‘homeless’-ilor parizieni. Întâmplător cunosc bine Pont-Neuf, situat în centrul Parisului, lângă unul dintre hotelurile unde obișnuiesc să stau când mă aflu în Orașul Luminilor. Producția are și ea povestea ei. Carax a folosit o parte din timp pentru filmări podul aflat în renovare în 1989, chiar în anul când Franța sărbătorea 200 de ani de la căderea Bastiliei. Cei doi eroi sunt un vagabond alcoolic (Denis Lavant, actorul preferat al lui Carax) și o tânără pictoriță (Juliette Binoche) atinsă de o boală care îi distruge treptat vederea, refugiată din disperarea cauzată de boală și de o poveste de dragoste eșuată. Cei doi nu știu prea bine să comunice, fură în diverse stiluri, asta cât nu sunt beți sau nu consumă alte substanțe. Și totuși nimic nu stă în calea infiriparii poveștii de dragoste între ei, nici nefericirile personale respective, nici mizeria vieții de homeless pe care sunt obligați sau poate aleg să o ducă, nici raidurile poliției sau antipatia unui homeless mai bătrân erijat în ‘proprietar’ al podului în reparații. Doar atunci când lucrurile ar putea să înceapă să se îndrepte, povestea lor de dragoste va fi în pericol. Sunt multe situații extreme și soluții bizare sau în afara normelor, dar nimic nu deranjează nici pe cei doi eroi și nici pe spectatori. Povestea de dragoste este convingătoare și captează atenția și emoțiile acestora. Dragostea și frumusețea se pot înfiripa oriunde, și în gunoi, și în mucegai, asta o știm de la Baudelaire și de la Arghezi.

Stilul cinematografic al lui Carax din acest film (și încă câteva alte filme ale lui) aparține unui curent numit ‘Cinema du look’, popular în anii ’80, care poate fi descris ca o reacție post-Nouvelle Vague. Personajele sunt de predilecție alese de la periferia societății, vagabonzi, prostituate, eșuați sau infractori filmați în stilul estetic rezervat filmelor care descriu clasele sociale mai norocoase (filmele lui Claude Lelouch, de exemplu). Rezultatul este spectaculos în acest film, în care exuberanța sărbătorilor oficiale rezonează cu emoțiile îndrăgostiților, în care Parisul gunoaielor și al sărăciei pare a se încadra armonic Parisul turiștilor. Denis Lavant și Juliette Binoche realizează două dintre cele mai bune roluri ale carierelor lor, sunt sinceri, vulnerabili și autentici în posturile îndrăgostiților loviți de viață care își găsesc sprijinul unul în celălalt căci altfel s-ar prăbuși în abis. Recomand cu căldură acest film care mie mi-a plăcut enorm. Veți primi ca bonus și o scenă care cred că l-a inspirat pe James Cameron în ‘Titanic’. Nu spun mai mult, căci sper că veți vedea filmul dacă nu ați făcut-o încă.

Nota: 10/10