Filme Filme europene

Traduttore traditore – despre puterea cuvintelor, obsesia perfecțiunii și forța literaturii. Les traducteurs (2019)

Les Traducteurs, coproducție europeană, 2019
Regie: Régis Roinsard
Distribuție: Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Sidse Babett Knudsen, Eduardo Noriega, Alex Lawther, Anna Maria Sturm, Frédéric Chau, Maria Leite, Manolis Mavrotakis, Sara Giraudeau, Patrick Buchau

Iată că am avut și eu oportunitatea, într-un final glorios, să mă bucur de unul dintre filmele pe care mi le doresc de ceva timp să le văd. Și nu oricum, ci prin intermediul exclusiv al unuia din cei mai faini distribuitori de filme din România – Independența Film. Vorbesc, desigur, despre Les Traducteurs (Traducătorii), un exemplu destul de bine construit de mister noir, amestecat cu ceva din atmosfera tipică a noir-ului nordic și cu puțintel din romanele Agathei Christie. Nu pot să spun că am fost complet dat pe spate de realizarea regizorului francez Régis Roinsard, dar nu am fost nici neapărat dezamăgit. Cred că tocmai melanjul acesta de genuri literaro-cinematografice a contribuit atât la succesul, cât și la ușoara cădere a filmului în proprii-mi ochi. Dar să nu ne hazardăm și să nu anticipez înainte de vreme ceea ce vreau să spun.

În primul rând, probabil că vă întrebați (sau nu) de ce îmi doream atât de mult să văd Les Traducteurs. Simplu – distribuția și ideea poveștii. Când am citit prima oară că urmează ca actori precum Lambert Wilson, Sidse Babett Knudsen și Riccardo Scamarcio să interpreteze personaje principale într-o peliculă care îmbină suspansul cu literatura, entuziasmul a început să se nască, să crească și să dea pe dinafară de nerăbdare. Pe primul din lista de mai sus l-am admirat din postura de regizor de teatru, atunci când am văzut cu mulți ani în urmă la București spectacolul Falsa servitoare, o adaptare foarte personală a lui Wilson după piesa cu același nume de Marivaux. De atunci am înțeles că am de-a face cu o persoană foarte cerebrală, tipul de actor care se ghidează foarte mult după tehnică, mai mult decât după impulsul sentimental. În filmul lui Roinsard se pare că reușește să sublinieze această impresie pe care mi-a lăsat-o atât în urma vizionării spectacolului montat de el, cât și a urmăririi evoluției sale artistice în producții precum seria Matrix sau Palais Royal! – construiește aici un personaj cu o puternică tentă maniacală, cu o obsesie pentru putere, perfecțiune și cu o flagrantă ignorare a orice este uman. Gândindu-mă la caracteristicile enumerate până aici și știind faptul că deja lucrează la o adaptare cinematografică modernă de Hamlet, unde îl va interpreta pe Claudius, cred că va face un rol mai mult decât decent în aceasta din urmă.

Alături de el, am menționat-o pe Sidse Babett Knudsen, o actriță daneză foarte interesantă, de care am fost foarte încântat în Inferno, adaptarea romanului cu același nume al lui Dan Brown, unde artista a evoluat alături de Tom Hanks, dar și în serialul HBO, Westworld. Interioritatea și reținerea pe care am observat-o în ambele roluri menționate o aplică Knudsen și personajului din Les Traducteurs unde dăm peste o mamă de familie, o traducătoare care se dovedește a fi o scriitoare ratată, ce devine din ce în ce mai conștientă de marea dezamăgire a vieții ei pe măsură ce confruntarea dintre ea și personajul lui Lambert Wilson ia proporții uriașe. Cu siguranță, filmul francez m-a convins din nou că urmăresc o actriță specială, cu o putere emoțională deosebită și acest lucru m-a făcut să adaug pe lista următoarelor seriale și Borgen, în care aceasta are rolul principal.

Nu în ultimul rând, numele lui Riccardo Scamarcio mi-a atras atenția, mai ales datorită celor mai recente filme în care l-am văzut – Burnt și Il Legame (Legământ) și unde am putut să-i apreciez și să-i descopăr câteva caracteristici care l-au ridicat printre actorii care-mi suscită interes. Vorbesc despre farmecul italian aparte pe care Scamarcio îl emană, frumusețea aceea clasică și cumva șocantă a unui bărbat matur. Apoi, eleganța interpretării rolurilor – fie că este un proaspăt eliberat bucătar-pușcăriaș, fie că este un fermecător viitor tată de familie – îl face să fie mereu în centrul atenției când se află pe ecran. Nu în ultimul rând, forța interioară pe care o intuiești mocnind în el, combinată cu celelalte două calități amintite nu au cum să te lase rece pe tine, privitor și iubitor de actori de calitate. Cu toate că rolul pe care-l face în Les Traducteurs nu este unul de mare anvergură, Scamarcio reușește, ca de obicei, să iasă în evidență prin construirea unui personaj arogant, pe care orice om cu puțină coloană vertebrală l-ar detesta din tot sufletul.

Până acum pare că am doar cuvinte de laudă pentru filmul lui Régis Roinsard. Da, așa cum am spus la început, am fost bucuros să-l urmăresc, mi-a oferit o oarecare încântare spirituală. Și totuși… există câteva aspecte care fac din Les Traducteurs mică, dar cu atât mai grea dezamăgire. Acestea sunt, în principal legate de firul narativ, de logica acțiunilor și de lipsa unor verigi din scenariu, mai ales spre final unde, rând pe rând, fiecare personaj pare dat la o parte, aruncat la gunoi, uitat, doar pentru o concentrare prea mare pe făptaș și pe victima principală. Nu ai cum, atunci când aproape două ore ai prezentat niște indivizi ca fiind parte integrantă a unei povești, să îi anulezi complet exact în momentul deznodământului.

Pare că scenaristul și chiar și regizorul au uitat de unde au pornit și încotro vor să ajungă. Păcat, mare păcat, căci putea să fie un film foarte bun, numai cu puțină atenție la detalii – un aspect crucial mai ales când vorbim de literatură sau cinematografie din categoriile suspans-mister-thriller. Din acest motiv și doar din acesta nu pot să acord o notă prea mare realizării cinematografice de altfel reușite a lui Régis Roinsard. În rest, toate bune și frumoase în această coproducție europeană care, din nou, mi-a creat o reală încântare datorată, în principal, distribuției deosebite.

Din 5 februarie în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

Nota: 6,5/10

(Surse foto: www.ocs.fr, www.liberation.fr, www.weculte.com www.ledevoir.com)

Articole similare

Un film de categoria B chiar bun: Criminal (2016)

Dan Romascanu

Pasiune și bani în Roma sfârșitului de secol 19: L’eredità Ferramonti (1976)

Dan Romascanu

Întrupările credinței: Corpus Christi (2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult