Pain & Gain (2013)

Pain & Gain (2013) – Trage tare şi te scoţi

Regizor: Michael Bay
Distribuţia: Mark Wahlberg, Dwayne Johnson, Anthony Mackie, Tony Shalhoub, Ed Harris, Bar Paly

Guest post by Andreea-Movies as Mentors.

Michael Bay revine în acelaşi stil grandios, cum deja ne-a obişnuit cu Bad Boys, Armageddon, Pearl Harbor sau Transformers, adaptând pentru marele ecran o poveste reală, petrecută în Florida, undeva în anii ‘90, poveste ce ar speria şi pe curajoşii Vestului Sălbatic din cauza neverosimilităţii inspirate de acţiunile protagoniştilor. Realizat cu un buget de aproximativ 20 de  milioane $, filmul nu se compară totuși cu Transformers (195 de milioane $), regizorul însuşi afirmând, într-un interviu acordat pentru New York Times, că prin acest film a dorit să se îndepărteze de efectele speciale utilizate din abundenţă în ultimele sale filme şi să acorde o atenţie deosebită personajelor şi jocului actoricesc.

Roboţii sunt înlocuiţi de data aceasta cu „pachete de muşchi”, culturişti ce tind spre perfecţiune, cu o credinţă de fier în fitness şi cu o dorinţa nebună de a îndeplini visul american şi de a salva America. Astfel, linia comercială a filmelor regizate de Bay (desemnat de către Asociaţia Regizorilor din America, Regizorul comercial al anului în 1995) continuă cu succes. Totuşi, spre deosebire de celelalte filme care cel puţin ofereau spectatorului confortul a două ore petrecute într-un mod plăcut, acest film, restricţionat copiilor sub 15 ani din cauza caracterului violent, duce spectatorul spre disperare din cauza neroziei protagoniştilor şi lipsei de esenţă a întregii poveşti.

Filmul începe prin a ni-l prezenta pe Daniel Lugo (Mark Wahlberg), antrenor la Sun Gym, dornic sa-şi depăşeasca propria condiţie, să faca parte din “lumea bună” şi să scape de pantalonii din latex,   să-şi îndeplinească deci visul de a avea o casă cu peluză. Lugo nu este neapărat un băiat prost, are cateva idei despre cum ar putea sa-şi atingă obiectivele, iar clienţii bogaţi şi lipsiţi de scrupule îl ajută să ia o hotărâre. Bineinteles că pentru a-şi duce planul la bun sfarşit are nevoie de ajutor. Are loc o selecţie deloc cruntă, în urma căreia ne alegem cu naivul Adrian Doorbal (Anthony Mackie) şi Paul Doyle (Dwayne Johnson)-fost puşcariaş, fost consumator de droguri şi alcool şi actual vindecat, salvat de credinţă şi dornic de un loc de muncă.

Odată echipa înfiinţată şi victima aleasă în persoana lui Victor Kershaw (Tony Shalhoub), baieţii trec la treabă, adoptând motto-ul “Eu cred in fitness” şi aplicând un plan „riguros” realizat de Lugo, Il Capo di tutti capi. In încercarea de a-l răpi pe Kershaw, client bogat al sălii de sport şi columbian de origine, trio-ul dă dovada de neprofesionalism, infantilism, prostie dusă la maxim, încat nu-ţi rămâne decât să proclami „Mare e grădina ta, Doamne!”.

Până în acest moment, acţiunea pare să tindă spre genul Here Comes the Boom- 2012, în care un tip care aparent nu se evidenţiază prin nicio calitate se dovedeşte a fi un erou ce trece prin „foc şi sabie” pentru a-şi atinge scopul. Intr-un fel, spectatorul empatizează cu personajul Lugo, dorinţa de realizare este inţeleasă, iar mediocritatea poate fi iertată. Hotarirea de a omorî victima, luată de Lugo urmată cu prea mare usurinţă de ceilalţi doi, este un moment de decizie şi pentru spectator, de acceptare sau refuz a manierei în care regizorul a încercat sa-şi transmită nenumaratele mesaje.

Actul uciderii este motivat cu usurinţă de Lugo prin repulsia afişată faţă de imigranţii care le fură lor, americanilor, posibilitatea de a-şi îndeplini visul american. Această atitudine este întarită şi de nenumaratele personaje de diverse origini prezentate in film (Sorana, o fată „inocentă” ce vrea să devină actriţă, Kershaw- victima iniţială, Lopez- şeful poliţiei, respectiv învătătorul şi îndrumătorul lui Lugo- Johnny Wu- cel care clasifica oamenii în „do-ers” ori „don’t-ers”), ce parcă au inundat America cu propriile vise. Lugo işi motivează orice acţiune bazându-se pe această nemulţumire cu tenta de xenofobie chiar dacă, la un moment dat, lucrurile scapă de sub control şi, ceea ce părea a fi un plan simplu, cu un scop precis şi fără victime, se transformă într-un amalgan de situaţii incredibile şi fără sens în faţa cărora viciile trio-ului recidivează şi îi duce spre dezastru.

In această situaţie, Paul, tipul personajului religios şi veriga slabă a trio-ului, are regrete şi se caieşte în faţa auditoriului pentru „păcatele” săvârşite. Actorul Dwayne Johnson mi-a amintit aici de Tooth Fairy- 2010, în care Dwayne joacă rolul Zânei Măselută, deoarece dă dovadă de aceeaşi sensibilitate.

In schimb, Lugo îşi respectă crezul până la final, simţindu-se în sfârşit apreciat şi „văzut” de ceilalţi în momentul în care poliţia işi aduce întreaga cavalerie pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe acest individ ce a întrecut toate limitele credibilului. Se simte minunat şi doar apropierea morţii îl face să realizeze că oamenii nu apreciază ce au decât atunci când e prea tarziu.

Prin acest rol, Mark Wahlberg, ce detine doua nominalizari la Oscar pentru The Fighter- 2010 si The Departed- 2006, respectă, într-o oarecare măsură, tipul de personaj interpretat în filme precum Contraband – 2012: un personaj puternic, cu credinţe proprii, care reuşeşte să intre în „lumea celor buni”, chiar daca nu face parte din ea datorită inteligenţei şi viziunii de care dă dovadă.

O sclipire de inteligenţă a fost adusă pe marele ecran de catre Ed Harris, binevenită în condiţiile în care idioţenia scăpase de sub control, iar victimele cădeau în cursă fără nicio bănuială.

Bay a analizat o perioadă bună de timp culturiştii din Miami şi modul lor de a-şi face un nume prin jafuri, răpiri şi ucideri. Prin Pain and Gain s-a urmărit, aşa cum afirma chiar Bay într-un interviu acordat New York Times, eliminarea efectelor speciale, a elementelor supranaturale şi axarea pe  o poveste reale: realizarea unui film diferit şi în acelaşi timp ciudat, un film realizat cu mijloce simple, aproape la nivel de film studentesc, după o perioadă lungă în care Bay s-a exprimat  în şi prin efectele speciale.

Filmul încearcă să umanizeze lumea prezentată până acum de Michael Bay în filmele sale; avem de-a face cu o lume puerilă, plină de muşchi, artificială, ce se transformă într-o luptă pentru viaţa, demnitate şi salvare a Americii. Intr-un fel, vălul prostiei înconjoară personajele cu o putere atât de mare, încât împiedică spectatorii să întrevadă mesajul ce se vrea transmis de către regizor. In cele din urmă, senzaţia de final este aceeaşi cu ideea regizorului: „I don’t always know what I’m doing, but you’ve got to jump off the cliff with me and just hope”.

Notă: 6/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=As9nYDFchdQ’]