The Nutcracker in 3D (2010)

The Nutcracker in 3D (2010) – Spargatorul de nuci 3D
Regia: Andrei Konchalovsky
Scenariul: Andrei Konchalovsky, Chris Solimine
Distributia: Elle Fanning, Nathan Lane, John Turturro

Eu una m-am suparat pe Andrei Konchalovsky si al lui Nutcracker!  E visul lui, dar nu este si visul meu! Nu este splendida poveste care mi-a leganat copilaria si m-a facut sa ma invart cu multa secreta asteptare in jurul jucariilor mele, asteptand sa prinda viata. Nu este fermecatoarea poveste a lui Hoffman, cu dragul de unchi Drosselmayer, cu Clara si Fritz si mai ales cu “Spargatorul de nuci”, soldatelul de lemn, care ascunde dincolo de uniforma sa militara, pe printul frumos care isi asteapta salvarea si eliberarea de sub blestem. Unde au disparut Imparatia dulciurilor, cu Castelul Trandafirilor, o lume minunata vrajita de atmosfera de basm a Craciunului. Unde este acea atmosfera de basm recreata mai apoi de Ceaikovsky in muzica baletului sau de neuitat, cu Dansul fulgilor de nea, Valsul Florilor, Marsul soldateilor de plumb?

Nu ca as fi conservatoare, dar as vrea ca – asemeni mie – si generatia actuala de copii sa primeasca acea lingurita intr-adevar magica de basm.

Si ce le ofera astazi Konchalovsky? O parabola pe care o pot intelege doar maturii, insa pe care nici acestia nu cred ca o apreciaza. O parabola care reuseste sa urateasca povestea, sa o indeparteze de mesajul simplu si cald al basmului original. O deruta in care unchiul Drosselmayer se intruchipeaza in figura cu parul in devalmasie a lui Einstein, care apeleaza la teoria relativitatii pentru a reduce lumea la la E=mc², o deruta in care Viena in pragul Craciunului este preocupata de Freud si de teoriile lui privind interpretarea viselor, o deruta in care Regele soarecilor se intruchipeaza in dictatorul Hitler (hotarat sa “soriceasca” lumea”) si armatele pedestre sau motorizate ale rozatoarelor imprastie intuneric, teroare si fum negru si sufocant rezultat din arderea jucariilor in Fabrica de fum, o deruta conform careia tanarul si frumosul print este de fapt un pustiulica anost, timid, insignifiant, o deruta prin care vitejii soldatei de plumb sunt inlocuiti de trei personaje cel putin ciudate. O poveste dezgolita de magia care a fost inlocuita de tehnica digitala a secolului 21, atat de – din ce in ce mai mult prezenta in cinematografie. In regula, are si chestia asta partea ei buna, dar Nu aici 🙂

Si din toata aceasta productie cinematografica am ramas doar cu prezenta placuta, dulce si rafinata a frumusetii micutei artiste deja, Elle Fanning. Si poate si cu ceva din interpretarea lui John Turturro, in rolul dictatorului/Rege soarece, suplu, mobil, rau pana in adancuri si stigmatizat de un profil soricesc. Si ma intreb, totusi, ce Dumnezeu o fi cautat John Turturro in acest film ?

Niciun fel de beneficiu pentru mine ca spectator – prin tehnologia 3D ; chiar niciunul !

In niciun caz, nu este un film la care sa va sfatuiesc sa va duceti copiii ! Ii traumatizati !

Nota: 4.5/10

Si ca sa indulcesc tonul, eu am reusit sa uit de acest film, privind si ascultand muzica lui Ceaikovsky:

Valsul Florilor

Marsul soldateilor de plumb

Valsul fulgilor de zapada

Trailer: