Filme Filme romanesti

Radiografie a haosului: Libertate (2023)

Libertate (2023)
Regia: Tudor Giurgiu
Distribuția: Iulian Postelnicu, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Toma Cuzin, Mirela Oprisor, Alex Calangiu, Catalin Herlo, Ionut Caras

Filmul românesc, ca și o parte însemnată din societatea românească, este încă obsedat de evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea comunismului. Nici istoricii, nici tribunalele și nici oamenii de rând nu au dat încă un verdict clar asupra acelor evenimente: ce a fost de fapt? revoltă populară, lovitură de stat, înscenare pentru mediile de comunicare sau o combinație din toate acestea? ‘Libertate’, filmul regizorului Tudor Giurgiu, se concentrează asupra a ceea ce s-a petrecut în acele zile la Sibiu. Într-un stil care poate fi caracterizat ca docu-dramă, filmul urmărește luptele dintre forțele care până în ajun fuseseră aliate în păstrarea ordinii și legalității comuniste, și care acum se găsesc – din manipulare, din lipsa de experiență, din teamă – angrenate într-un conflict violent.

Tudor Giurgiu și-a propus și a reușit în mare măsură să creeze o experiență imersivă pentru spectatori, reconstituind atmosfera de haos din Sibiu în ziua de 22 decembrie 1989 și în cele vreo zece zile care au urmat. El creează o galerie de personaje în permanentă mișcare, majoritatea purtători de uniforme ale armatei, miliției sau securității. După câtva timp se conturează câteva personaje principale: Viorel Stanese – ofițer în miliția judiciară care se prezintă la lucru și se trezește apărând cu arma în mână sediul instituției împotriva unui dușman neclar, Leahu – șofer de taxi, dar poate și informator al securității care se găsește cu o armă în mana la momentul nepotrivit, colonelul de armată Dragoman care se transformă în câteva zile sau poate doar ore din revoluționar în torționar. Cam toate personajele fuseseră colaboratori și poate și privilegiați ai vechiului regim. Ordinea impusă de dictatură se prăbușește, fiecare se teme și îi suspectează pe ceilalți, unii se trezesc în tabăra învingătorilor, alții sunt categorisiți ca ‘teroriști’ și sunt făcuți prizonieri într-un bazin de înot golit de apă, împreună cu câteva dintre victimele represiunii. Într-o scenă antologică, protestând condițiilor de detenție, foștii milițieni și securiști scandează ‘Libertate!’. Dar despre ce Libertate poate fi vorba după jumătate de secol de dictatură? Ce înseamnă de fapt acest cuvânt?

Tudor Giurgiu folosește copios, mai ales în prima parte a filmului, aparatul de filmat mobil, operatorul aflându-se printre personaje, în mulțime pe străzi sau alături de ofițerii panicați din sediul asediat al Miliției. A doua jumătate a filmului se petrece în cea mai mare parte a timpului în structura bazinului de înot, excelentă metaforă vizuală a unui spatiu concentraționar. Pe măsură ce lucrurile se liniștesc, parcă și aparatele de filmat se calmează și stilul cinematografic revine spre o narațiune clasică. Bazinul de înot se golește treptat, pe măsură ce prizonierii sunt eliberați, dar cei dintâi care-l părăsesc sunt cei care acceptă să colaboreze. Distribuția este excelentă, actorii își trăiesc rolurile și diferența între documentar și ficțiune este ștearsă aproape cu totul. Cu acest film Tudor Giurgiu se întoarce la rădăcinile istoriei românești a ultimilor 33 de ani. Fară a judeca personajele și acțiunile lor și fără a lua atitudini explicite el pare a sugera că dezorientarea actuală a multor segmente ale societății românești își are originea în confuzia acelor zile de decembrie. ‘Libertate’ este un film intenționat haotic despre acele zile de schimbare care ar fi putut să se petreacă altfel.

Nota: 7/10

(Sursă imagini: IMDb.com)

Articole similare

În căutarea vieții pierdute: Le silencieux (1973)

Dan Romascanu

Copilul-problemă (2019). Drama celor neînțeleși

Corina Moisei-Dabija

Eseu despre istoria timpurie a intelectualilor și a universităților: „Intelectualii în Evul Mediu”, de Jacques Le Goff

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult