Cross of Iron (1977) – Crucea de fier
Regia: Sam Peckinpah
Distribuția: James Coburn, Maximilian Schell, James Mason
Orice film bun de război este un film anti-război. Această axiomă este confirmată și de ‘Cross of Iron’, filmul din 1977 al lui Sam Peckinpah, singurul film de război al regizorului american specializat în filme western și derivatele acestora, unul din cele două filme pe care le-a realizat în Europa de-a lungul carierei sale. Bazat pe un roman al unui scriitor german, ‘Cross of Iron’ aduce pe ecran un episod care se petrece în 1943 pe frontul de Est, trăit și povestit din perspectiva unei unități de soldați germani. Influențele hollywoodice nu lipsesc, dar filmul reușește să creeze o galerie de portrete veridice ale soldaților de rând, oameni mai mult sau mai puțin tineri, fiecare cu destinul său și cu norocul său în condițiile războiului. Este un film pe care l-au apreciat mari regizori de la Orson Welles la Steven Spielberg și Quentin Tarantino. Nu puteam scăpa ocazia de a-l vedea.
Caporalul (și apoi sergentul) Rolf Steiner comandă un pluton de soldați într-o perioadă în care soarta războiului este din ce în ce mai clar decisă contra Germaniei după înfrângerea de la Stalingrad. Asalturile armatei sovietice sunt tot mai furioase și se aproprie clipa retragerii armatei germane din Crimeea ocupată. Comandantul regimentului, colonelul Brandt, este destul de inteligent și de lucid pentru a-și da seama de situație, dar comandantul direct al lui Steiner este căpitanul Stransky, sosit voluntar după ce servise în Franța. Niciunul dintre militari nu este nazist convins, fiecare din motivele sale. Ambițiile lui Stransky sunt personale, familia sa de nobili prusaci așteaptă ca el să se întoarcă cu Crucea de Fier. Steiner deja o obținuse, dar nu dă nici doi bani pe ea. Este un militar bun dar în primul rând este om, și scopul său este să facă să supraviețuiască infernului câți mai mulți dintre soldații sai. Stransky și Steiner vor intra în conflict atunci când căpitanul își asumă meritele unei acțiuni efectuate de un alt ofițer, ucis în acțiune, iar Steiner refuză să-i confirme raportul. Pentru a se răzbună și a-și elimina adversarul, Stransky este capabil să puna în pericol întreg plutonul.
Literatura și filmul anti-război au tradiție în Germania, cel mai faimos exemplu fiind ‘Nimic nou pe frontul de Vest’ al lui Remarque și filmele inspirate de acest roman. Fără a atinge profunzimea și claritatea acestora, ‘Cross of Iron’ prezintă și el o imagine nuanțată și umanizată a soldaților germani din tranșeele celui de-al doilea război mondial. Filmul este o coproducție a studiourilor din Anglia și Germania. Pentru publicul din afara Germaniei o asemenea abordare era destul de nouă în 1977 și acesta este probabil unul dintre motivele pentru care a fost mult mai bine primit în Germania decât în alte țări. Calitățile cinematografice sunt incontestabile. Genericul și creditele din final sunt impresionante și pun evenimentele și personajele descrise în film în contextul ororilor și crimelor de război comise de naziști. Scenele de război sunt foarte bine regizate și descrierile violenței (marca Peckintah) sunt fară menajamente. Nu m-au deranjat acumulările sau repetițiile, cred că ele subliniază în mod efectiv infernul în mijlocul căruia are loc conflictul dintre personaje. Se simte totuși și influența hollywoodiana, tocmai în acest film cu care Sam Peckintah dorea să se detașeze de Hollywood.
Este unul dintre cele mai bune roluri ale lui James Coburn, dar și el acționează în unele scene mai mult precum cowboyii pe care-l joacă în alte filme. James Mason seamănă și el mai degrabă cu un gentleman englez sau ofițer american decât cu un militar din Wermacht. Pe de alta parte, Maximilian Schell face aici unul dintre cele mai bune roluri de ‘german rău’ pe care le-a jucat în filmele internaționale. ‘Cross of Iron’ este un film cu și despre bărbați, și cele două episoade cu prezențe feminine nu se încadrează prea bine. Idila cu asistenta medicală din spital (Senta Berger – evident sub-distribuită) este prea sumar schițată, iar episodul cu plutonul de femei sovietice mi s-a părut prea voyeurist. Partea cea mai puternică a filmului rămâne galeria de militari, fiecare cu personalitatea sa, cu actori excelent aleși pentru roluri mici dar bine conturate. La aproape 50 de ani de la realizare, ‘Cross of Iron’ este o producție cinematografică interesantă chiar dacă a ruginit prin unele locuri.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
