Filme Filme europene Recomandat

La Belle Captive (1983)

La_Belle_captive_FilmPosterLa Belle Captive (1983)

Regia: Alain Robbe-Grillet
Distribuția: Daniel Mesguich, Cyrielle Clair, Gabrielle Lazure, Daniel Emilfork

Alain Robbe-Grillet, scriitor și regizor francez, este cunoscut mai ales pentru teoretizarea romanului nou, concept care apare undeva prin anii ‘50. Conform lui, una dintre caracteristicile noului roman este că trebuie să fie depersonalizat, adică fără nicio dare de seamă despre trăirile interioare ale personajelor. Acest lucru poate fi observat și în romanul și filmul lui Robbe-Grillet, „La Belle Captive”. Totuși, filmul nu este o adaptare a cărții, cele două neavând de fapt foarte multe în comun. Există însă un element central, comun ambelor opere, și anume prezența picturilor artistului belgian, René Magritte.

„La Belle Captive” (titlul reprezintă chiar numele unui tablou de-al lui Magritte care apare și în film) prezintă povestea unui bărbat pe nume Walter (Daniel Mesguich) care lucrează pentru o femeie învăluită de mister, pe nume Sara Zeitgeist (Cyrielle Clair). În timp ce se află într-un bar, atenția lui Walter este captată de o femeie blondă, despre care aflăm ulterior că se numește Marie-Ange (jucată de Gabrielle Lazure), care însă îi refuză avansurile, spunându-i că îl va găsi ea pe el când va simți nevoia, poate mâine, poate ieri, căci timpul nu există pentru ea.

La belle captive2Mai târziu în acea seară, chiar asta se întâmplă: în timp ce conduce mașina, personajul principal o găsește pe femeie zăcând în mijlocul străzii, plină de sânge, și o duce la cea mai apropiată casă pentru a-i putea fi oferite îngrijirile medicale necesare.

Din acest punct, filmul ia o întorsătură specifică operelor lui Eliade, căci granița dintre sacru și profan se ambiguizează, iar Walter, un fel de Gavrilescu („La Țigănci”), își pierde coordonatele în planul real, este buimăcit- ca și spectatorul filmului de altfel. Încuiat într-o cameră cu Marie-Ange, aceasta îl seduce și îl mușcă de gât, sugându-i sângele, precum un vampir. Urma de pe gâtul lui Walter va rămâne pe parcursul filmului, singura lui dovadă că întâlnirile sale cu femeia sunt reale, lucru de care are nevoie mai ales după ce află că Marie-Ange este moartă de șapte ani de zile.

La belle captive4Între peregrinările sale pentru a-și clarifica evenimentele care i se întâmplă, Walter este mustrat din când în când de șefa lui, Sara Zeitgeist pentru că nu își terminase ultima sarcină, aceea de a livra o scrisoare unei persoane importante, logodnicul lui Marie-Ange, care este găsit însă, mai târziu, mort.

Dintr-un anumit punct, filmul nu se prea mai poate povesti căci este, din perspectiva lui Walter, precum un coșmar intens, încărcat de multe simboluri și de imagini ce duc cu gândul la picturile renascentiste. Din când în când, ecranul este inundat de picturi în mișcare de-ale lui Magritte care transmit și ideea de vis în vis, de realitate pierdută între închipuiri. Totul este ca într-un labirint, Walter pare să fi ajuns în cetatea solipsismului despre care vorbește Descartes, căci singurul lui punct sigur este existența sa, iar ceea ce i se întâmplă poate că este doar proiecția intelectului său ( de altfel, există un moment în film în care îl vedem pe Walter conectat la o mașină de vise).

O altă imagine recurentă în film este Sara mergând pe motocicleta sa și privind din când în când spre cameră. Numele ei este simbolic, „Zeitgeist” însemnând spirit al timpului, spirit al epocii. Modificând sintagma hegeliană folosită pentru a-l descrie pe Napoelon, am putea spune că Sara este „spiritul călare al timpului”, automat, reprezentând și ideea de moarte intempestivă, care nu-ți dă timp să te obișnuiești cu gândul dispariției proprii- brusc apar imagini în care Sara dă ordinul execuției lui Walter- motivul? Nu-l știm pentru că nici măcar nu știm ce e real și ce nu e real.

La belle captive5Recomand „La Belle Captive” pentru pasionații genului fantastic și nu numai, căci e un film care ține privitorul conectat tot timpul și despre care chiar poți spune că e literatură transpusă pe ecran. Imaginile sunt incredibile în special datorită inserărilor de elemente din tablourile lui Magritte ( de ex. o cortină suprapusă peste imaginea unei plaje), dar și datorită culorilor vii, probabil tot pentru a fi în ton și pentru a aduce un omagiu operelor pictorului belgian.  Merită vizionat pentru că e poetic, pentru că nu e plictisitor și pentru că nu produce niciun fel de frustrare din cauza faptului că în final nu aflăm ce-a fost real și ce nu. De ce? Pentru că nu asta este miza lui Robbe-Grillet nici măcar o clipă.

Nota: 9/10

Articole similare

Prolix și previzibil: Late Night (2019)

Dan Romascanu

A Single Man (2009)

Laura

Taken 3 (2014)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult