The Factory (2018) – Zavod
Regia: Yuriy Bykov
Distribuție: Andrey Smolyakov, Denis Shvedov, Sergey Sosnovskiy
Nominalizat în 2019 pentru regie la Cleveland International Film Festival.
Nominalizat la Les Arcs European Film Festival pentru scenariu.
Am zis și o să repet și de această dată că filmele de impact sunt cele în care se regăsește realitatea, în care valorile sunt propagate, iar răul e condamnat. Dar ce să facem atunci când filmul creat are menirea de a reliefa mizeria existentă într-o societate? Nu ne rămâne altceva decât să acceptăm unghiurile ascuțite și să ne învățăm lecția.
Cam despre asta e vorba în filmul regizorului meu preferat Yuriy Bykov, „The Factory”. O istorie grotescă despre o fabrică ajunsă în prag de faliment, în care muncitorii creează o celulă de rezistență care luptă împotriva impertinenței noii conduceri a uzinei.
Bykov iarăși mizează pe jocul actoricesc și pe atmosferă. Impactul imaginilor este augmentat în mod organic de atmosfera socială existentă în Rusia. Da, ca și în cazul filmului „The Fool”, avem de a face cu nedreptatea socială, cu inechitatea și cu batjocura care îneacă speranțele oamenilor la o viață mai bună.
Figura centrală a lui Greyhair este în realitate simbolul rusului ratat, care se vede voit să-și accepte soarta și deziluziile. Lupta pe care o duce poate părea inutilă, dar așa cum ne-am obișnuit cu temele creației rusești, este inevitabilă. Iarăși avem de a face cu un bărbat care încearcă să-și rupă bucata de pâine cu prețul propriei libertăți.
Ce se resimte din acest film? Foarte multă furie refulată. Este o schiță a unor stări umane, realități economice. E o coborâre într-un purgatoriu aidoma celui dantesc, dacă vreți. Pentru cei care prima dată intră în contact cu cinematografia rusă, acest film va fi o incursiune în problematica statului rus, care se zbate în agonie și extaz: agonia celor căzuți și extazul ultimului avânt.
Yuriy Bykov are talentul desăvârșit de a sublinia momentele de suspans, de impact emoțional, de dificultate. Are tendința de a-și covârși spectatorul cu multe scene sumbre, desprinse parcă din filme noir. Culoarea este în acest sens un mecanism care nu facilitează percepția, ci dimpotrivă poate provoca o migrenă acută, dar filmul merită efortul.
În plus, o să aveți parte de o linie de subiect extrem de vâscoasă, cu turnuri gândite, cu mișcări nu prea bruște, dar cu rezultate neașteptate. O să vedeți cum se dezvelește societatea rusească de moralitate și își arată tenebrele umane. „The factory” este o imagine lugubră, în care, exact ca și în „The fool”, binele și răul se amestecă, se dizolvă și devine o masă gri care-și înghite eroii.
Meritul major al lui Yuriy Bykov este că nu-și scutește personajele. Îi face demenți, senili, duri și lipsiți de scrupule. Îi dezbracă încet, dar sigur de orice povară a bunei-credințe. Probabil, și intuiesc că am dreptate, mecanismele sale sunt îndreptate spre a șoca spectatorul, care la rândul său se va trezi din somnul letargic al apatiei colective.
Cu siguranță, filmele lui Bykov nu sunt menite pentru spectatori comozi, docili. Nu sunt făcute pentru a le viziona duminica în sânul familiei. Sunt potrivite pentru seri reci de noiembrie și pentru perioade când vreți să vă adunați gândurile.
