Documentar excelent despre un politician controversat: Golda (2019)

Golda (2019)
Regia: Sagi Bornstein, Udi Nir, Shani Rozanes

Percepția istorică lăsată în urmă de Golda Meir este foarte diferită în Israel și în Diaspora evreiască. Evreii din fosta Uniune Sovietică și Europa Răsăriteană, ca și cei din Statele Unite, o păstrează în amintire ca pe una dintre figurile marcante ale generației fondatoare a Statului Israel, imigrantă ajunsă tânără în Palestina mandatară și devenită în timp activistă pentru independență, demnitară și prima (și singura până acum) femeie prim-ministru al Israelului, cu o contribuție semnificativă în emigrarea evreilor din Europa spre Israel și integrarea lor în țară. Majoritatea israelienilor păstrează o cu totul altă amintire, cea a primului-ministru răspunzător în mare parte de ‘surpriza’ izbucnirii războiului de Yom Kipur soldat cu moartea a peste 2000 de militari israelieni, ratând ocaziile de a intra în tratative de pace cu Egiptul care ar fi putut poate evita războiul, dovedind miopie politică în legătură cu problema palestiniană sau cu aspecte interne cum ar fi statutul social și economic al evreilor sefarzi. Se discută de altfel foarte puțin despre ea în Israel în ultimii ani. Filmul documentar ‘Golda’ a cărui premieră a avut loc recent la Festivalul Docaviv, realizat de un trio compus din Sagi Burnstein, Udi Nir și Shani Roznes poate redeschide dezbaterea despre această personalitate controversată. L-am văzut ieri, într-una din primele sale proiecții publice la cinemateca din Herzlya, înainte chiar de a avea o pagină a sa pe IMDB.

Arhivele televiziunii israeliene furnizează surprize istoricilor și autorilor de filme documentare și ne fac să fim nostalgici pentru o perioadă în care politicienii – inclusiv prim-miniștri – veneau să discute cu reporterii și își împărtășeau și amintirile și opiniile legate de actualitate. A fost cazul filmului documentar ‘Ben Gurion, Epilog’, este și cazul în ‘Golda’ unde un interviu din 1978, filmat ‘off-the-record’ cu câteva luni înainte de moartea Goldei, găsit din întâmplare în arhive, furnizează structura pe care este construit filmul. Golda se referă în interviu la anii 1969-1974 și la principalele momente care i-au definit perioada în care a fost prim-ministru. A fost o succesiune de crize, unele dureroase, într-un Israel care a trecut sub guvernarea ei de la euforia victoriei în Războiul de Șase Zile la amenintarea existențială din timpul Războiului de Yom Kippur și la depresiunea economică și morală care a urmat. Imaginile și vocea Goldei din interviu sunt combinate cu imagini din jurnalele de actualități și mărturiile unor oameni care i-au fost apropiați în acea perioada, politicieni, ziariști, membri ai familiei. Unul dintre punctele care pot fi imputate autorilor este că cei care vorbesc sunt selectați în majoritate din sectoarele politice ale stângii israeliene sau dintre cei care au motive să păstreze resentimente față de ea. În acest moment istoric cel puțin, Golda nu pare să aibă prea mulți admiratori în posteritate dintre israelieni.

Cred că și filmul care a rezultat va fi perceput diferit în Israel și în afara țării. Mulți israelieni (și comentariile din sală în discuția care a urmat filmului, cu participarea lui Udi Nir, au confirmat asta) vor susține că portretul este prea ‘umanizat’ în raport cu greșelile istorice ale Goldei și urmările lor. În Diaspora filmul va produce uimire printre cei care o păstrează pe Golda în amintire ca o figura pozitivă în panteonul părinților națiunii evreiești renascute. Cred că unul dintre meritele filmului este că ne ajută să înțelegem că o parte din limitările ei – dogmatismul ideologic, orbirea politică, prejudecățile față de arabi și de evreii de origine sefardă – proveneau din educație și istoria personală pe de-o parte, și vârsta care o ajunsese din urmă pe de altă parte. Chiar dacă balanța înclină spre aspectele negative, rezultă din film și multe trăsături de caracter și atribute politice pe care le putem aprecia: dedicația totală față de cauza sionistă (așa cum o percepea ea), succesele programelor sociale pe care le-a inițiat în anii ’50, grija față de soldații trimiși să-și riște viețile pentru a pune în aplicare politicile guvernului, modestia personală și stilul simplu și direct de lucru și de viață. În finalul discuției de ieri seară, co-regizorul Udi Nir a fost întrebat care sunt sentimentele lui față de Golda după ce a lucrat trei ani la realizarea acestui film. Răspunsul lui, pe jumătate ironic, a fost că în perspectiva, privind la cei care au urmat-o în funcție, aprecierea sa este pozitivă.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)