Wuthering Heights (2026)
Regia: Emerald Fennell
Distribuția: Margot Robbie, Jacob Elordi, Hong Chau, Shazad Latif
Cu câțiva ani în urmă, atunci când am văzut ‘Promising Young Woman’, filmul de debut al actriței și scenaristei engleze Emerald Fennell, mi-am propus să urmăresc cariera acestei promițătoare cineaste, care cu acel film câștiga un Premiu Oscar pentru scenariu original și obținea și nominalizări pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Nu am reușit să văd al doilea film de lungmetraj al ei, dar iată, acum am ajuns la al treilea, un proiect ambițios care aduce pe ecran tulburătoarea poveste de dragoste din paginile romanului lui Emily Brontë ‘La răscruce de vânturi’. Ca în toate filmele sale, Emerald Fennell este și autoare a scenariului sau mai bine zis a adaptării pentru ecran a romanului. O adaptare foarte liberă, o adevărată reinterpretare. În principiu nu am nicio problema cu asta. Doar că prea multe lucruri nu funcționează sau nu sunt pe gustul meu în această versiune a unei cărți care a fost adusă pe ecrane mai mari sau mai mici până acum de încă cel puțin 21 de ori. Este, în opinia mea, o adaptare spectaculoasă și ambițioasă, care dorește să prezinte o viziune diferită de interpretările clasice ale romanului, dar din care lipsesc comentariile sociale și autenticitatea pasională a acelei povești de iubire care își distruge eroii.
Cei care au citit cartea sau au văzut măcar una dintre versiunile cinematografice sau pentru televiziune ale romanului vor recunoaște personajele principale, dar cu mici adaptări prin locurile esențiale. Heathcliff este parcă mai puțin sumbru decât mi-l amintesc, iar Cathy pare mult mai matură, și de aceea mai malefică, decât tânăra abia ieșită din adolescență din carte. Pasiunea lor este prezentă și bine fundamentată în scenele din copilărie (cea mai buna parte a filmului în opinia mea) însă timidele schimburi de priviri și atingerile fals întâmplătoare din roman sunt înlocuite cu scene nu prea reușite de erotism aproape de violență. Întregul film este de altfel pus sub semnul cruzimii de scena de deschidere, o execuție prin spânzurare care oferă copilelor Cathy și Nelly (servitoarea ei de companie) un spectacol care le va marca viață. Alte personaje din carte nu apar în versiunea Emeraldei Fennell. Este cazul fratelui lui Cathy, o parte din personaj fiind preluat de cel al tatălui. Dispare complet generația următoare cu personajele sale, ca și anvelopa de prolog și epilog care rememorează evenimentele cu treizeci de ani după ce se petrecuseră.
Emeralda Fennell a dorit ca spectatorii să înțeleagă că nu vizionează atât o adaptare a romanului lui Emily Brontë cât o viziune personală a unei povești care este mai mare în scop decât detaliile legate de epoca în care se petrecea acțiunea romanului. Casa pe jumătate ruinată a familiei Earnshaw și domeniul somptuos al familiei Linton capătă proporții, arhitecturi, lumini, umbre și culori care amplifică mesajele despre familiile care locuiesc în ele. Scenarista a renunțat la orice aluzie la rasa diferită a lui Heathcliff (care în roman dubla tema diferențelor de clasă cu cea implicită a diferențelor rasiale), în schimb a distribuit în rolul lui Nelly (personaj central și în film, un fel de Polonius al dramei) pe Hong Chau, actriță tailandeza cu trăsături asiatice puțin verosimile în contextul epocii, iar în rolul lui Edgar pe Shazar Latif. Cele mai reușite interpretări actoricești mi s-au părut a fi cele ale lui Martin Clunes (savuros ca tatăl lui Cathy) și ale lui Owen Cooper, aflat la primul său rol pe marele ecran, cel al lui Heathcliff în copilărie. Tânărul actor, după formidabila performanță din serialul ‘Adolescence’, pare a-și construi o carieră care ar putea fi cea a unei vedete în devenire. Rolurile principale aduc împreună pe doi dintre cei mai talentați și mai de succes actori ai momentului. Margot Robbie este o actriță care mi-a plăcut în tot ceea ce a făcut până la acest film. A fost formidabilă în Barbie, dar acum plătește prețul acelui succes și trebuie să se dezbare de imaginea creată de acel film prin roluri care pun mai puțin în acțiune ochii ei minunat de albaștri și frumusețea ei fizică în general. În filmografia lui Jacob Elordi, Heathcliff din ‘Wuthering Heights’ vine după rolul Creaturii din ‘Frankenstein’. De la monstrul absolut la unul dintre simbolurile masculine ale iubirii romantice. Tranziția este OK, dar cei doi actori nu mi s-a părut că au pe ecran tensiune pasională și erotică. Paradoxal, într-un film relativ îndrăzneț ca acesta, tocmai scenele de dragoste dintre cei doi sunt dintre cele mai puțin reușite. Respect faptul că Emeralda Fennell a țintit mai departe decât la o simplă adaptare cinematografică, filmul este în multe momente frumos vizual și sonor (mai ales când folosește cântecele originale ale lui Charli xcx), dar emoția și dramatismul romanului nu se regăsesc pe ecran și nici nu au fost înlocuite cu altceva.
Nota: 5/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
