Carti Eseuri

Un tango más: Tangoul, patru conferințe, de Jose Luis Borges

”Tangoul, patru conferințe”, de Jose Luis Borges
Editura Polirom, Seria de autor „Jorge Luis Borges”, Iași, 2018
Traducere: Andrei Ionescu

Având ca pasiune milonga, nu tangoul, Jose Luis Borges a dedicat multe pagini celui de-al doilea. Ceea ce mie mi-a plăcut totdeauna la acest autor este marea sa pasiune pentru povești, pe care le-a spus uneori așa cum au ajuns la el, șlefuite de timp și atât, fără alte adăugiri. Așa face în câteva rânduri și aici, în cele patru conferințe adunate în volumul publicat de Editura Polirom și tradus de Andrei Ionescu. Borges a scris cu nostalgie și fascinație despre tango care despre o parte esențială a ceea ce înseamnă să fii argentinian. Mai mult decât un dans, pentru Borges tangoul despre care a vorbit în 1965 și a scris în repetate rânduri nu este delicat, bun doar pentru o decoruri elegante învăluite în parfumuri, nu aceasta este frumusețea sa, ci partea mai brută și nesofisticată, dar plină de pasiune, a celor din mediile mai puțin apreciate, din ”locurile de pierzanie”.

Despre originile acestea vorbește Jose Luis Borges aici, origini din mahalale, din mediile sărăcăcioase, plebee, simple, dar sălbatice și încărcate de culoare. Ne vorbește despre origini și miturile care au stat la baza legendelor despre tangou, le analizează în manieră personală. Originar din cartierele sărace, neprietenoase cu snobii, pline de drame și fericiri mărunte, trecând de la o zi la alta și de la epocă la epocă, având în centru dansul și muzica, tangoul a fost un fenomen, a devenit o istorie și chiar un mod de a trai.

În anii ’60, Borges a scris o serie de poeme dedicate tangoului, colaborând cu Astor Piazzolla la crearea unor milonga renumite, precum Jancinto Chiclana, dar a scris și eseuri, a susținut și conferințe, așa cum sunt cele din 1965, din Buenos Aires. Prima dată acesta au apărut în Spania, în El Tango. În lipsa manuscrisului original, care s-a pierdut, materialul ce stă la baza cărții este de fapt o înregistrare audio realizată cu ajutorului unui magnetofon, iar aceasta, trecută prin mai multe peripeții, ajunge în final la Maria Kodama, văduva lui Borges, care i-a certificat autenticitatea.

Prima conferință vorbește despre originile tangoului, despre gauchou și tangou ca simboluri ale istoriei argentiniene, despre etimologia cuvântului, dar și despre cuțitari și casele de pierzanie. Borges nu pierde ocazia, în introducere, să precizeze că i-ar plăcea ca întâlnirea dintre el și cei prezenți în sală să fie interactivă, aceștia din urmă să pună întrebări sau chiar să facă completări la spusele lui. De la întemeierea orașelor, la Războiul de Independență, Borges face câteva incursiuni în istorie, pentru a delimita cadrul de apariție al fenomenului tangou. Anul apariției este 1880 și sunt amintiți încă doi predecesori care au delimitat originea de loc a dansului clandestin: Vicente Rossi și Adolfo Bioy. Avem pe de-o parte latura de sud a orașului vechi Montevideo, împrejurările străzii Buenos Aires și ale străzii Yerbal, iar pe de alta Laguna de Guadalupe. Deci avem data și locul: 1880, Buenos Aires.

”Care a fost originea cuvântului? Potrivit lui Ventura Lynch, milonga a fost născocită de cuțitari ca să își bată joc de așa-numiții candombes, de negri, cu dansurile lor deșamțate, și se dansa în saloanele de cea mai joasă speță din cartierele Once și Constitution. Și era dansată de cuțitari.” (pg. 27)

Trebuie menționat, așa cum o face și autorul, că atunci nu se vorbea despre mahala, ci despre margini, despre zone mărginașe. Ajungem la punctul în care ne edificăm asupra originii tangoului: casele de pierzanie, care se găseau în toate cartierele orașului, iar poporul respinge inițial acest dans tocmai pentru că îi știa originea. Și pentru că doamnele nu voiau să îl danseze, la început l-au dansat numai domnii, unul cu celălalt.

Borges demitizează astfel ceea ce mulți credeau despre tango și originile sale, îl coboară de pe piedestalul pe care a urcat în timp pentru a sonda începuturile. Astfel, născut în casele mai puțin agreate, dansat de cuțitari și bazat pe pasiuni, erotice sau mai puțin erotice, avea la bază de multe din răfuieli mărunte, pasiuni efemere și nici pe departe profunzimile și eleganța pe care le-a dobândit în timp. Despre cuțitari și mardeiași Borges vorbește într-conferință întreagă, evidențiind o tipologie în toată puterea cuvântului, dar discută și despre personajele tangoului. Cuțitarii citeau Eduardo Gutierrez și mergeau la spectacole ca Juan Moreira, de frații uruguayeni Podesta, iar mardeiașii nu erau neapărat oameni cu apucături indezirabile, ci luptători dezinteresați, care practicau un cod de onoare special.

”Și ai avem un caz: cred că am vorbit despre oameni care provocau necunoscuți, dar n-o făceau pentru bani, făceau asta pur și simplu pentru a rămâne credincioși acestei religii a curajului. În privința asta, mardeiașul reprezintă tipul desăvârșit al cuțitarului, am putea spune, dar nu erau toți așa. […]

Însă personajul care influențează direct tangoul nu este mardeiașul, ci mai degrabă omul care trăiește de pe urma femeilor și care, firește, încerca să îl imite pe mardeiaș și uneori chiar era un mardeiaș, căci rivalitățile intre oamenii de teapa lor erau rivalități dure și se rezolvau cu cuțitul.” (pg. 55)

În cea de-a treia conferință, Jose Luis Borges aduce în discuție evoluția și răspândirea tangoului, teoriile despre evoluția acestui dans, dar accentul pus pe tristețe care stă la baza acestui fenomen. Anii de apogeu sunt 1910-1914. Prin 1910 Argentina începe să se facă cunoscută, și odată cu ea și tangoul. În orchestrația tangoului apăruse, dincolo de pian, flaut, vioară și corn, bandoneonul. Dacă la început tangoul era un dans vesel și avântat, care corespunde mai degrabă unei emoții, nu unui gând, așa cum spusese cândva Ernesto Sabato și pe car Borges îl citează, ulterior acest lucru se schimbă substanțial.

Dacă Vicente Rossi spune că tangoul a fost inventat de negrii care frecventau Academia, San Felipe din marginea orașului Montevideo și îl aseamănă cu jazzul, Tangoul este adus aproape de perfecțiune de Carlos Gardel.

”Gardel a luat textele de tangou și le-a transformat într-o scurtă scenă dramatică, o scenă în care un bărbat părăsit de o femeie, de pildă, se plânge, în care, și acesta e unul dintre subiectele cele mai triste ale tangoului – se vorbește despre decăderea fizică a unei femei.” (pg. 85)

Ajungem la concluzia ca tangoul, atât ca text, cât și ca muzică și structură, depășește milonga. Acum există o multitudine de texte de tangou cu diferite teme, tangoul transformându-se enorm peste timp. În ultima conferință din volum, Borges vorbește despre sufletul argentinian, migrația tangoului, caracterizările tangoului și despre un fel de fericire. După ce a ajuns cu succes în Europa, tangoul a mers și în Japonia, unde s-a bucurat de o primire mai mult decât călduroasă. La personajele despre care s-a discutat deja, acum e cazul să fie adăugați și băieții din familiile bună, care au învățat și popularizat tangoul. Aducând în discuție câteva tangouri faimoase, locuri și oameni care au cultivat acest dans, Jose Luis Borges conchide:

”Funest, ei, morți, într-un tangoul trăiesc”, referindu-se la diversele acte de curaj pa care marii eroi ai tangoului le făceau ca punct culminant al urmăririi pasiunii lor.

”N-are importantă cum au murit indivizii. Știm, ascultând un tangou vechi, că au existat oameni numai viteji, și asta se întâmplă cu poezia lui Ascaubi, ci viteji în marea lor bucurie.

Și mai spun că tangoul dă tuturor un trecut imaginar, că ascultând tangoul simțim cu toții cum, în chip magic, am murit în colțul străzii într-o încăierare.” (pg. 133)

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, de George Friedman

Stefan Al.

Acedia. Jurnal de vise, de Corin Braga

Deea

Fragment în avanpremieră: ”Misterul maşinuţelor chinezeşti”, de Florin Irimia

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult