Carti Carti de fictiune

Singurătate la 1.900 m: Băiatul sălbatic, de Paolo Cognetti

Băiatul sălbatic, de Paolo Cognetti
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom, Iași, 2018
Traducător: Corina Anton

Acum câțiva ani am văzut filmul Into the Wild, care are la bază romanul omonim scris de Jon Krakauer. Am rămas marcată de determinarea personajului principal, de efortul extrem pe care l-a depus pentru a demonstra existența unei relații speciale om-natură, pe care ar trebui să o resimțim, dar pe care deseori o pierdem din vedere în goana după efemerul specific vieții citadine. Cam din același punct pleacă și eroul lui Paolo Cognetti, deși demersul are multe deosebiri, este mai lent, mai neprovocator, mai blând. Ceea ce mi se pare în esență deosebit este faptul că el caută încă să socializeze în ciuda faptului că în primă instanță pare că fuge de oameni și caută un refugiu. Însă singurătatea nu rezolvă toate problemele și nici nu este totdeauna ușor de îndurat. Poate că deseori nu căutăm singurătatea, ci doar anumite tipuri de oameni.

Paolo Cognetti s-a născut la Milano în 1978. A urmat studii de matematică, abandonate în favoarea celor de film. Cititor avid de literatură americană, a debutat cu volumul de povestiri Manuale per ragazze di successo (2004, nominalizat la Premiul Bergamo), urmat de Una cosa piccola che sta per esplodere (2007, distins cu Premiul Settembrini şi Premiul Renato Fucini). Primul său roman, Sofia si veste sempre di nero (2012), a fost nominalizat la Premiul Strega. A mai scris volumele de călătorii New York è una finestra senza tende (2010), Tutte le mie preghiere guardano verso ovest (2014), un jurnal montan (Il ragazzo selvatico, 2014) şi volumul de eseuri A pesca nelle pozze più profonde (2014).

Băiatul sălbatic are drept protagonist un bărbat singuratic, dezorientat şi care şi-a pierdut încrederea în sine. Odată ce a descoperit libertatea alături de munți, aceștia și-au pus definitiv amprenta deasupra sa, iar viața departe de ei l-a transformat într-un om demoralizat, obosit și incapabil să fie atent la lucrurile cu adevărat importante. Acesta este motivul pentru care se hotăraște să închirieze o cabană aflată la 1.900 de metri altitudine ca să trăiască, timp de câteva luni, viaţa la care visase întotdeauna în secret. Izolat de lume, având drept companie doar nişte localnici, câteva animale şi cărţile autorilor preferaţi – Henry David Thoreau, Jon Krakauer, Elisée Reclus –, îşi recapătă forţele, redescoperind totodată esenţa propriei fiinţe: inspiraţia de a scrie. Jurnal, meditaţie filozofică şi jurnal de călătorie deopotrivă, Băiatul sălbatic este o reflecţie profundă asupra singurătăţii, prieteniei şi relaţiei cu natura şi cu familia. Un volum scris cu emoție, din care răzbate un puternic suflu melancolic.

Fiecare dintre noi avem nevoie la un moment dat de un refugiu, iar regăsirea de sine în mijlocul naturii pare, de cele mai multe ori, cea mai bună soluție. Hotărâdu-se să se retragă în munții italieni, revine la Valle d’Aosta, cunoscută pentru vârfuri de munte cu zăpadă, el redescoperă o viață mai simplă și dezvoltă conexiuni umane profunde cu doi vecini. În acest peisaj uimitor, începe să facă bilanțul vieții sale și decide să ia în considerare ceea ce are valoare mai mult decât lucrurile după care alergăm de obicei.

”Cu câțiva ani în urmă am avut o iarnă grea. Acum mi se pare lipsit de importanță să mai amintesc cauza acelui rău. Aveam treizeci de ani și mă simțeam vlăguit, pierdut și descurajat, ca atunci când o acțiune în care ai crezut sfârșește prost. În momentul acela, să-mi imaginez viitorul mi se părea o ipoteză îndepărtată, cum ar fi să pleci la drum când ești bolnav și plouă afară.” (pg. 111)

Construit ca un jurnal intim, liric și cinematic, Băiatul Sălbatic poate fi considerat un tribut al necesității unei minți mereu active, dar și al reconcilierii spiritului uman cu natura. Departe de a oferi răspunsuri sau răspunsuri universal valabile, Băiatul Sălbatic susține ideea că uneori trebuie să punem pauză goanei după lucruri care nu sunt durabile, în favoarea celor care contează cu adevărat. Și poate că nu avem nevoie de singurătate deplină, ci doar de momente de izolare alături de oameni care ne seamănă, cu care putem împărtăși aceleași idei fără a considera că suntem ciudați în raport cu majoritatea. Doar diferiți.

Acum îi împărtășeam gândurile acestea lui Remigio, cu care îmi venea ușor să vorbesc. Ne deschisesem sufletul încă de la prima întâlnire. Ne deschiseserăm sufletul încă de la prima întâlnire, în ziua cu cărți și zăpadă, și apropierea sporise în timp ce ne colbuiam lucrând la fân. (…) Într-o seară, după muncă, m-a invitat la el să bem un pahar dintr-acelea pe care mama lui ni le interzicea și în camera de zi am fost surprins să găsesc o mașină de scris. Era un model vechi, bine păstrat. Pe tambur era o foaie, iar pe foaie, un singur rând: Cine știe dacă voi mai izbuti vreodată să scriu la fel ca înainte.” (pg. 93)

Instaurând o atmosferă de melancolie profundă, Băiatul Sălbatic pune accentul și pe testarea propriilor forțe. Într-o lume în care aproape și oamenii s-au robotizat, un refugiu în munți, unde ești obligat să testezi limitele corpului aproape zilnic, este aproape o necesitate. Însă trebuie să ținem cont de limitările pe care singuri ni le-am impus, căci o forțare care ne depășește puterile ne poate epuiza.

Fără început sau final clar delimitate, structurat în patru părți, conform anotimpurilor anului, Iarna (Anotimpul somnului), Primăvara (Anotimpul Singurătății și al observației), Vara (Anotimpul prieteniei și aventurii), Toamna (Anotimpul scriiturii), volumul pune în discuție și legăturile cu ceilalți, care odată stabilite, duc la reflecție și recâștigarea la echilibrului interior. Un echilibru pe care îl pierdem în lumea modernă destul de ușor, pentru că nu mai avem răgazul de a reflecta serios la lucrurile care contează cu adevărat și care ne pot crea o stare de bine durabilă. Odată restabilit echilibrul, viața își continuă cursul pe baze noi, într-o etapă în care suntem liberi să o luăm de la capăt. Oamenii care trăiesc în singurătate sunt diferiți, iar prieteniile care se leagă acolo au un alt fel de durabilitate.

”Era ușor să pierzi socoteala zilelor care treceau. Dincolo de ferestre domnea un alb uniform, mereu același până seara. Doar în zori se întâmpla să vedem marea de nori d sus, ca și cum lumea noastră ar fi fost separată de cea de jos, una strălucitoare și limpede, cealaltă ploioasă și întunecată.” (pg. 123)

”Acum priveam cerul, invidiind norii care alergau de la o vale la alta fără niciun efort. Mă simțeam ca un tâmpit, un arogant, târât până acolo într-o joacă prostească: să mă pierd ca să văd dacă sunt în stare să regăsesc drumul, să fug departe de toți ca să descopăr dacă îi e dor cuiva de mine. Mă dusesem la munte cu gândul că la un moment dat, dacă voi rezista suficient de mult, mă voi transforma în altcineva și transformarea va fi ireversibilă: în schimb, vechiul meu eu ieșea la suprafață de fiecare dată mai puternic decât mine.” (pg. 139)

Paolo Cognetti propune odată cu Băiatul sălbatic o perspectivă interesantă asupra singurătății. Deși la început crede cu tărie că va reuși să se redescopere izolat fiind o bună bucată de timp, eroul poveștii ajunge la concluzia că vechile metehne dispar foarte greu, dacă nu deloc. O schimbare totală este aproape imposibilă.  Atunci ce ne mai rămâne, căci deși suntem totdeauna aproape de noi înșine, ne descoperim deseori foarte departe, ca și cum eul s-ar ascunde continuu, fără a ne oferi posibilitatea clară de e a-l depista. Ne rămâne reconcilierea, acceptarea și adaptarea. Dovedind un rafinament deosebit al scriiturii, autorul nu mizează nicidecum pentru izolare permanentă, pentru refuzul modernității sau pentru lipsa de socializare, ci pentru realizarea unui echilibru între acestea și contactul permanent cu natura, fie că este în mijlocul ei, fie că acesta  este păstrat la nivel intuitiv și senzorial.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Viata lui Kostas Venetis, de Octavian Soviany

Dan Romascanu

Vina, de Camelia Cavadia

Jovi Ene

Viața în Rusia sovietică: ”Patrioții”, de Sana Krasikov

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult