Carti Carti de istorie Eseuri Recomandat

Scriitorul, cenzura si Securitatea, de Bujor Nedelcovici

“Scriitorul, cenzura si Securitatea”, de Bujor Nedelcovici
Editura All, Bucuresti, 2009

Târgul de carte Gaudeamus este unul din evenimentele plăcute, aşteptat cu nerăbdare de mii şi mii de împătimiţi ai lecturii pentru că pasiunea livrescă subzistă într-o anumită măsură accelerării grăbite a timpului prezent. Organizarea lui în imensa hală a Romexpo a fost o idee strălucită, permiţând o desfăşurare aerisită şi fiind una din micile victorii pe care Cartea (întruchiparea vie a spiritului) a repurtat-o asupra dictaturii comuniste căci, ne aducem bine aminte, în acelaşi spaţiu era organizat în fiecare toamnă celebrul Târg Internaţional de Bunuri de Consum (TIBCO) la care erau trimişi în excursii plătite de părinţi, în autobuze rablagite, mii şi mii de elevi din oraşele Republicii Socialiste pentru a li se arăta prosperitatea fenomenală a ţării lor, în ciuda evidenţelor.

Acei pionieri admirau ca la muzeu exponate culinare necunoscute precum salamul de Sibiu, rotiţele galbene de caşcaval, sticlele frumos decorate de vin roşu şi alb, celebrul suc răcoritor Brifcor, şunculiţele bine parfumate, pachetele de unt aranjate în diverse forme geometrice sau ciocolatele triumfătoare produse la Braşov (nu mai enumerăm fructele exotice de care habar nu aveam). Elevii nu înţelegeau provenienţa acestui adevărat hiat între prosperitatea Târgului şi realitatea nudă şi ilară a alimentarelor de cartier mulţumindu-se să alerge pe la standurile diverselor ţări invitate, majoritatea fiind surorile de lagăr şi sistem dar, printre acestea, se strecurau cumva şi cele capitalist-imperialiste, simple petice frumos colorate pe atlasele noastre, în vederea obţinerii unui număr cât mai însemnat de pliante multicolore indiferent de limbă şi caractere. Precum orice populaţie indigenă din secolul colonial şi pe noi ne bucurau pozele, le savuram în timpul lungului drum de întoarcere. Sărmanii reprezentanţi ai acelor standuri nu ajungeau să stivuiască pe măsuţe teancurile de pliante lucioase căci acestea dispăreau ca prin farmec, micile hoarde de năvălitori confiscându-le. Care dintre pionierii de atunci visa că peste două decenii va arunca zeci de kilograme de maculatură tipărită în condiţii tipografice desăvârşite, reclame la restaurante, maşini, bănci, hypermarket-uri la cel mai apropiat coş de gunoi fără ca măcar să le privească ?

Satisfacţia lansării unui volum care reuneşte expunerile unui colocviu având ca tematică « Scriitorul, cenzura şi Securitatea » în acest cadru, unul dintre puţinele cadre construite de regimul comuniste care poate fi întrebuinţat fără probleme în noul context, este deci cu atât mai mare. Ideea organizării acestui colocviu în toamna anului 2008, cu puţin timp înaintea ediţiei precedente a târgului de carte Gaudeamus i-a aparţinut distinsului scriitor român stabilit de mai bine de douăzeci de ani la Paris, Bujor Nedelcovici şi reprezintă o urmare fireasca, am spune, a interesului mereu viu pe care l-a arătat domnia sa mecanismului totalitar comunist, unul din motivele mereu prezente în opera sa literară (dacă nu cumva cel mai important). De altfel, această căutare este menţionată in extenso in prefaţa cărţii, argumentul organizării acestui colocviu fiind « a discuta despre amnezia indecentă şi perversă şi amnistia nedeclarată dar explicită care a cuprins o bună parte din clasa politică şi din intelectuali. » Şi aceasta s-a întâmplat de-a lungul zilei de 20 noiembrie 2008 cu vârf şi îndesat prin participarea unor intelectuali de primă mâna/prim condei precum, in ordine alfabetică (un detaliu important atunci când vine vorba de intelectuali…) Ana Blandiana, Ion Bălu, Livius Ciocârlie, Stephane Courtois, Armand Goşu, Germina Nagâţ, Lucia Hossu-Longin, Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc, Romulus Rusan şi Alexandru Zub. Transcrierea fidelă a dezbaterilor este însoţită de reunirea a opt recenzii scrise de Serenela Ghiţeanu în diverse publicaţii culturale româneşti în care se disecă opera lui Bujor Nedelcovici, invitaţii punctuale şi pline de rafinament la lectura operei complete a scriitorului român exilat în Franţa, recent editate la Editura ALL, o întreprindere nu foarte facilă având în vedere cele 2000 de pagini ale acesteia.

Cunoscutul istoric Stephane Courtois a sintetizat raportul dintre cenzură şi scriitor “Cenzura nu este specifică regimurilor comuniste. De cum au început oamenii să scrie, au apărut şi fenomenele cenzurii. Uneori, chiar s-au terminat destul de trist, de exemplu Socrate. Franţa secolului al XIX-lea a cunoscut acest fenomen al cenzurii. Baudelaire a suferit din acest motiv, Hugo a trebuit să se exileze, dar, în fine, astăzi, în democraţie scriitorii sunt liberi să scrie ceea ce vor (…) Problema este că, în România comunistă, ca în toate regimurile comuniste, suntem confruntaţi cu un regim totalitar, şi în acest cadru, cenzura ia cu totul alte dimensiuni. Deci nu este vorba numai să supravegheze şi să interzică nişte opere după apariţia lor. E vorba uneori de o cenzură prealabilă (…) S-a ajuns la fenomenul cunoaşterii faptului pe care-l ştie fiecare, că daca nu scrie ceea ce poate fi publicat, degeaba scrie, deci trebuie să se controleze. »

Nicolae Manolescu remarca faptul că « niciodată cenzura în România nu s-a numit cenzură ci a fost atribuită altor organe şi comitete (precum Comitetul pentru presă şi tipărituri până în 1977 pentru ca repede după aceea să se înfiinţeze o altă comisie cu drepturi de jurisdicţie pe lângă Ministerul Culturii. Preşedintele USR reproduce concepţia lui Nicolae Ceauşescu despre libertatea de creaţie : « În ţara asta scriitorii sunt liberi să scrie ce vor şi noi suntem liberi să publicăm ce ne convine. » Nicolae Manolescu continuă «Comunismul este remanent şi amintiţi-vă cum rădeam cu toţii de idioţenia lui Ceauşescu cu omul nou. Din păcate, trebuie să recunosc acum, cu umilinţă ca a avut dreptate, omul nou există, trăieşte printre noi, votează, alege, este ales. Încă o dată s-a dovedit că Ceauşescu avea dreptate împotriva bunului simţ, care ne făcea pe noi să spunem Ce este asta, omul nou ? Cum să creăm omul nou ? Uite că l-au creat. Şi dacă n-avem legea lustraţiei acum este şi pentru că omul nou se apără cu toată energia de care dispune ca această lege să nu apară, ca să nu se afle cât de vechi este el, de fapt. » Bine venită este explicarea mecanismului instituţional al cenzurii din perspectivă istorică pe care o întreprinde cu minuţie Armand Goşu şi care dezvoltă “această politică culturală, iniţiată de tezele din iulie, a avut consecinţe extrem de grave, ea izolează cultura română de Occident, răstoarnă valorile şi denaturează aspiraţiile reale ale oamenilor.”

Cenzurarea scriitorului de către regim este firească. « Claude Lefort spunea că regimul comunist trebuie analizat din punct de vedere fenomenologic deoarece este singular în istorie şi a avut la bază – încă de la început – violenţa, teroarea, râca, delaţiunea, recunoaşterea unor vinovăţii imaginare şi asasinatele în masă. » ( Bujor Nedelcovici ) Un astfel regim de teroare nu putea permite libertatea artistică de creaţie. Tot Bujor Nedelcovici precizează faptul că «Cultura memoriei în România este în curs de dezvoltare. Noi vrem mai întâi să uităm şi apoi să trăim în prezent şi în viitor, dar putem face abstracţie de trecut ? » Istoricul literar Ion Bălu accentuează în scurta sa intervenţie (credem că prea scurtă şi concisă, fapt remarcat şi de Nicolae Manolescu Nu ai spus tu chiar tot dar nu contează !) faptul că cenzura comunistă nu se mulţumea să determine cursul vieţii culturale din RSR dar îşi exporta ştiinţa şi viziunea îngustă în Occident prin diverse mijloace, cel mai la îndemână fiind procedeul mituirii editurilor pentru a nu publica anumiţi scriitori români.

Bujor Nedelcovici

Organizatorul întâlnirii recunoaşte că a studiat în profunzime fenomenul cenzurii în istorie « Ce deosebeşte cenzura de la faraoni şi până în prezent este că cenzura din comunism era totală şi totalitară : în scris, în public, dar erau cenzurate gândurile, exprimarea lor…o autocenzură care însemna o umilinţă greu de suportat, o dedublare, o schizofrenie de fiecare zi…în fiecare familie şi în societate. O alienare generalizată la nivel de conştient personal şi inconştient colectiv. Orice cuvânt putea fi interpretat duşmănos şi era imediat reţinut de un informator care îl transmitea la Securitate. » Pentru noile şi tinerele generaţii de cititori (nu neapărat tinerii intelectuali care poate că au mai frunzărit o carte – două de istorie) trebuie reamintit că în 1948 funcţiona, fiind literă de lege, un index cu 8000 de titluri de cărţi care erau interzise publicului larg. Ne întrebăm dacă acest detaliu aparent nesemnificativ este inclus în vreunul din manualele de istorie de acum. Nu de alta dar se uită prea uşor darurile oferite de libertate. Romulus Rusan afirmă că « nu se poate face o distincţie clară între cenzură, Securitate şi partid. Se acţiona din toate direcţiile şi totul era, de fapt, sub conducerea partidului care dădea instrucţiuni atât Securităţii, cât şi cenzurii şi celor care se ocupau de scriitori. » Istoricul ieşean Alexandru Zub crede că « a funcţionat aici, mai mult ca în alte sisteme, mai mult decât în alte ţări, o politică preventivă care – iată – i-a permis regimului să fie cu un pas înainte, mereu înaintea celor care aveau de structurat, de opus un discurs inaderent, un discurs al opoziţiei (…) A fost un efort colosal, un efort al sistemului de a palpa realitatea cât mai exact şi de a produce măsurile de rigoare. »

Organizarea unor astfel de întâlnirii reprezintă un efort lăudabil, înscriindu-se în procesul mai larg de decomunizare greoaie a societăţii româneşti, un proces vital (dar care mai are oare vreun viitor ?) pentru încercata noastră ţară căci, în ciuda succesivelor ratări în ceea ce priveşte separarea de trecutul otrăvit, paşii făcuţi (condamnarea oficială a comunismului, deschiderea arhivelor) trebuie continuaţi. “Avem de recuperat – când vorbim de memoria recentă – încă foarte mult, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să fim descurajaţi, ci dimpotrivă, cred că, ţinând seama de ceea ce s-a făcut până acum, s-a făcut mult, enorm de mult faţă de condiţiile în care s-a lucrat, să putem merge mai departe cu curaj, cu îndrăzneala, cu dorinţa de a înţelege mai bine drama prin care a trecut acest popor un timp destul de îndelungat. » (A. Zub)

Articole similare

Cat de plina ti-e galeata?, de Tom Rath, Dan Clifton

Victor Alartes

Orele astrale ale omenirii, de Stefan Zweig

Jovi Ene

Curtea Veche Publishing: topul vânzărilor la Gaudeamus 2015

Jovi Ene

1 comment

viorel rogoz 27 octombrie 2013 at 18:02

Cazul George Vulturescu

Viorel Rogoz a zis:

Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.

Radu Cenan
aprilie 23rd, 2011 at 12:35
Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!

Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 14:09
Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».

• Radu Cenan
aprilie 26th, 2011 at 14:47
Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.

• Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 20:24
O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…

Viorel Rogoz
Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu.

Marcel Papuci

In tara asta, turnatorii sunt “cetateni de onoare”.

Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.

Monica Popescu26/10/2013 at 14:19

Eu Monica Popescu recunosc ca am turnat. Nu puteam suporta inpertinenti ce incalcau politica partidului. Si astazi sunt pedepsiti cei care au criticat Psd-ul sau alte formatiuni. Pe Valer Marian l-au dat afara pentru ca nu a fost de acord cu Ponta si l-a tradat. Eu l-am raportat pe Viorel Rogoz si am pus si elevii pe urmele lui. Am adunat un material valoros. L-am intocmit in interesul tarii si a poporului. Sotul meu era secretar de partid. Era normal sa fiu vigilenta. Acum, dupa ce partidul a fost inlaturat , sotul a trecut la altul tot atat de uman casi pcr-ul. E vorba de Partidul Socialist a Munci. Noi muncim si azi. Eu am fost promovata in post inportant. Meritele acelora care au informat sunt recunoscute si astazi. Statul nostru ii apara pe cei care au fost si sunt adevarati patrioti.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult