Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (1 – 7 februarie 2016)

1896Memoriile lui Ilya Ehrenburg au fost pentru mine una dintre lecturile cele mai pasionante ale anilor ’60, o prima ocazie de a cunoaste perioada lui Stalin, chiar si prin prisma controversatului personaj care a fost scriitorul sovietic de origine evreiasca. Il readuce in discutie pe blogul sau Vladimir Tismaneanu sub titlul ‘Despre Ilya Grigorievici Ehrenburg: Cameleon si eretic’: ‘Avant-garde writer, social critic, intellectual firebrand, friends with Mayakovski, Modigliani, Picasso, Soutine, Gide, Malraux, Nizan, Bukharin, Babel, Pasternak, Akhmatova, Tsvetayeva, Mandelstam, Aragon, Elsa Triolet, Koltsov, Hemingway, Diego Rivera, Anna Seghers, Titsian Tabidze, Eisenstein, Roman Karmen, Viktor Shklovsky, Lily Brik, Vasily Grossman, Pablo Neruda, Julian Tuwim, maverick journalist, Stalinist propagandist, survivor, chameleon, after Stalin’s death champion of liberalization, demonized by the cultural hacks. Immensely engaging, albeit frustratingly incomplete, his memoirs led to the rehabilitatiion of many murdered and slandered personalities. Things started earlier: in January 1953, Ehrenburg was among the very few prominentt figures who refused to sign the infamous “Jewish Statement,” beggiing the despot to forgive Jews for their alleged lack of loyalty. This was too much for Ehrenburg to swallow. He execrated anti-Semitism in any form whatsoever. He was tired to act like a slave.’

Dupa o pauza de cateva saptamani Laszlo Alexandru revine in forta pe blocul sau cu o postare despre Horia Vintila si ‘Andreo Plesu in fata cu hitlerismul’: ‘Rostul acestei intervenţii nu este să ia pe rînd – pentru a le deconstrui – măruntele ironii, relativizări, sofisme şi distorsionări cu care şi-a împănat Andrei Pleşu intervenţia recentă din Adevărul. Vreau doar să readuc sub ochii cititorului contemporan, printr-o serie de exemple concludente, cine anume a fost ziaristul Vintilă Horia. Astfel toată lumea va putea să judece, pe cont propriu, dacă cel ce-a inspirat asemenea subtile meditaţii dilematice este cu adevărat îndreptăţit la onorurile publice, în România democrată de azi. Vintilă Horia despre necesitatea exterminării evreilor: “Revoluţia mondială pe care o clamează cu furie purtătorii de cuvînt ai comunismului nu e de fapt decît trambulina supremă a unei universale dictaturi evreieşti. (…) Peste cîteva săptămîni radio Moscova, deasupra căreia va flutura alt steag, va răspîndi pe căile aerului o formulă care va suna astfel: Creştini din toate ţările, uniţi-vă! Şi lumea va redeveni liberă, pentru că Izrael va înceta să existe” (“Declinul iudaismului”, în “Sfarmă-piatră”, 2 iulie 1941). “Izrael voia să-şi facă o bogată patrie în România” (“De ce tineretul României a fost şi este antisemit”, în “Sfarmă-piatră”, 16 aprilie 1941).’

In continuare Laszlo Alexandru publica sub titlul ‘Discutii in jurul lui Vintila Horia‘ cateva dintre reactiile pe care le-a starnit articolul sau de blog din ziua precedenta: Iata-l in dialog cu un alt apreciat prieten comun Facebook, Neculai Constatin Munteanu: ‘Neculai Constantin Munteanu: Ok, am înţeles (aproape) tot. Citatele sunt oribile. Dar ce facem cu Dumnezeu s-a născut în exil? O punem pe foc? Sau… cum? Laszlo Alexandru: Răspunsul meu e în două etape. 1) N-avem decît să citim toate cărţile lui Vintilă Horia, avem deplina libertate s-o facem – dar fără să-l declarăm – pe autorul hitlerist – cetăţean de onoare (nici măcar la Segarcea), fără să dăm nume de străzi după el, fără să-l declarăm, post mortem, membru de onoare al Academiei Române etc.’

Angi Paraschiv scrie la ‘Raftul cu idei’ despre volumul de povestiri ale lui Mircea Eliade ‘In curte la Dionis’: ‘Pentru un om cu experienta lecturii este important sa citeasca si alte scrieri decat cele mai cunoscute si apreciate de critici sau de alti cititori, asa ca am abordat volumul de povestiri al lui Eliade, In curte la Dionis. Marturisesc ca intotdeauna m-a intrigat lumea plina de mister pe care o crea Eliade in scrierile sale, dar, mai mult de atat, imi placea si imi mai place inca limba curat romaneasca a scriitorului nascut roman, cu tipare mentale romanesti, dar cu educatie european-mondiala. Inainte de a incepe sa cititi povestirile, pregatiti-va sa faceti fata trecerilor mentale de la discutii intre personaje care dau impresia ca au trait candva in viata reala, la incidente ce conduc catre o lume terifianta (pentru mine), dar si lipsita de fundament real, in acelasi timp.’

MishimaAndra Pavel de la SemneBune scrie despre romanul autobiografic al lui Yukio Mishima, ‘Confesiunile unei masti’: ‘Aș prefera să spun că romanul este o biografie care sună, de fapt, a jurnal lecturat unor prieteni buni, vechi. N-am simțit răceala pe care, deseori, biografiile o lasă între pagini și cititor, însă lectura nu-i ușoară ca dintr-un jurnal, cu toate stângăciile pe care ni le permitem în scris, noi pentru noi. Naratorul are o fluiditate aproape perfectă într-un discurs complicat, abstract și psihologic despre ceea ce simte și, mai ales, ceea ce nu simte, despre impactul experiențelor din copilărie și, constant, despre impactul unor imagini masculine. Angoasa domină atmosfera, uneori amestecată cu confuzie și frustrarea dată de incapacitatea de a-și asuma în fața celorlalți existența, plină de contradicții.’

(Dan)

Nu am mai citit de mult Jhumpa Lahiri, dar mi-a atras atenția cuvintele de la Lumea lui Sim despre ”Distanța dintre noi”: ”Îmi plac genul acesta de cărți care te pun pe gânduri, te întrebi dacă tu ai fi în stare de asemenea sacrificii, te gândești dacă merită aceste sacrificii și dacă lumea nu ar fi mai fericită dacă și-ar trăi viața după cum simte, nu după cum trebuie. Oricât încercăm să ne păcălim că suntem liberi, suntem atât de constrânși de percepții, cultură, religie, modul în care am fost crescuți, încât ajungem să luăm decizii crezând că asta e ceea ce ne dorim.”

Sylvain Tesson este unul dintre autorii prezenți pe blogul nostru, grație recenziilor lui Codruț. Despre cartea Axa lupului, recenzată și aici, scrie Iulian Fira pe blogul său: ”Sylvain Tesson nu este un tip prea sociabil; nici n-are cum, avand in vedere ca pleaca singur intr-o astfel de calatorie. As putea spune chiar ca are ceva tendinte schizoide si numai nevoia il face sa accepte compania altora. Ca orice francez, insa, are o slabiciune pentru frumusetea feminina, pe care o evoca in randuri sublime cand are ocazia (si nu ezita sa fie foarte incorect politic fata de exemplarele dizgratoase fizic si psihic pe care le intalneste) iar greutatile il inmoaie si, spre final, ii simtim aproape palpabila solidaritatea fata de pitorescul mini-grup de pelerini tibetani, pe care ii numeste cu o duioasa condescendenta „vagabonzi celesti”.”

Anii de aurO carte la care nu am mai ajuns a fost ”Anii de aur” a lui Ali Eskandarian. Despre aceasta, scrie Constantin Piștea: ”A fost un tip cu picioarele pe pământ, deşi s-a plimbat mult, a băut şi s-a drogat peste medie. Muzician rock de origine iraniană, Ali Eskandarian, a trăit în ultima treime a scurtei sale vieţi în Statele Unite, la New York, şi a cântat alături de o formaţie de iranieni emigraţi, The Yellow Dogs. Nu i-a fost deloc uşor, chiar dacă era perfect adaptat la viaţa americană. În mintea sa, Iranul a rămas ca un soi pe indigo peste care şi-a scris noua existenţă. Litere sigure, apăsate, de om umblat şi critic ascuţit al lumii. Un om care a avut la ce se raporta, din moment ce a lăsat în urmă Revoluţia Iraniană pentru a trăi în ţara tuturor posibilităţilor. Un om cu un tată care a lucrat vreo opt ani în Forţele Aeriene, dar a fost dat afară pentru că s-a opus regimului.”

Pe mine nu m-a atras prea mult ”Soloviov și Larionov”, de Evgheni Vodolazkin. Cu toate acestea, sunt și opinii entuziaste precum cea a lui Cristian Pătrășconiu de pe LaPunkt.ro: ”E uluitor acest scriitor – Evgheni Vodolazkin. Am citit, ca în transă, „Laur”. Şi, recent, am citit şi al doilea roman apărut în româneşte – primul în ordine cronologică pentru autorul său – „Soloviov şi Larionov”. Nu în felul  în care e scris „Laur – ireal parcă -, şi acesta este năucitor. Ai putea spune că, luînd act de uşurinţa cu care scrie atît de înalt, atît de dens, scriitorul rus poate scrie, la o tensiunea comparabilă, orice şi oricît. Ca şi „Laur”, şi „Soloviov şi Larionov” are verticală şi orizontale; are focalizări neobşnuite asupra unui detaliu, dar şi incursiuni fabuloase în timp şi istorie. E un excurs în care ironia şi tragedia coexistă. Unul (stră)luminat de o extraordinară poveste de iubire: „ea era iubirea lui, bucuria lui uitată şi descoperită din nou. Ştia că o va căuta.”

Mai știți celebra fotografie a lui Marilyn cu cartea lui James Joyce, Ulise? Ei bine, o explicație pe larg a acesteia ne oferă Mircea Mihăieș, tot pe LaPunkt.ro: ”Indiferent ce alte semnificaţii vom da acestei întâlniri, rolul lui Marilyn Monroe e esenţial: ea a acceptat să fie fotografiată (Eve Arnold venise doar să „simtă” atmosfera în care trăia vedeta atunci când nu se găsea în luminile rampei), ea a ales decorul – un parc plin de aparate de joacă pentru copii –, ea a decis postura, ea a adus şi cartea. Varianta unei înscenări sofisticate e exclusă, datorită faptului indubitabil că Marilyn Monroe avea constant asupra ei cartea lui Joyce. O întrebare pertinentă ar putea fi: dar de ce o avea? Pentru că era cu adevărat interesată de scrisul lui Joyce? Pentru că mediul ei intelectual firesc era, în acei ani, ca şi în ulteriorii, cel al elitei culturale americane? Or, abia din acest punct poate începe cu adevărat un răspuns la întrebarea: de ce (mai) e citit Ulysses? Fără să-şi dea seama, Marilyn ţine în poală o întreagă problematică a exegeticii literare şi culturale din a doua parte a veacului al XX-lea.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Literatura modernistă”, de Cezar Zaharia și Daniela Zaharia

-”Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948-1998”, de Aurora Liiceanu

-”Anii pierduți. Amintirile unui arhitect deportat în URSS”, de Jean Schafhutl

-”Ursulețul lui Freud”, de Răzvan Petrescu

-”Turcia și fantoma armeană”, de Laure Marchand și Guillaume Perrier

Fragment în avanpremieră: ”Rădăcina de bucșău”, de O. Nimigean

10 cărți noi de citit în februarie

Șefi în Kolîma

Articole similare

Prin blogosfera literara (19 – 25 septembrie 2011)

Dan Romascanu

Românii nu vor fi nicicând precum nemții. Pe marginea unui volum de Jan Cornelius și Adina Popescu

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (14 – 20 octombrie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult