Carti Eseuri Recomandat

Ursulețul lui Freud, de Răzvan Petrescu

ursuletul_lui_freud_coperta1„Ursulețul lui Freud”, de Răzvan Petrescu

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2015
Postfață de Florina Pîrjol

Moto: ”Să vă mai spun o dată, dacă n-ați înțeles până acum: o tipăritură despre sex fără poze e nulă. Mai mult, ca să se ajungă la minus zero, în opereta de față demersul e greșit de la început: se încearcă să se scrie despre subiectul cu pricina cu umor, or, așa ceva nu se poate decât dacă ești foarte talentat sau foarte viril.” (pag. 107)

De mult timp, o carte nu m-a mai distrat așa de mult. De altfel, de multe ori, mă minunez de oamenii care izbucnesc în râs atunci când citesc o carte, în tren sau în metrou, pentru că mie nu mi se întâmplă aproape niciodată. ”Ursulețul lui Freud” este o astfel de excepție, o carte la care am râs deseori, la care am dorit să le citesc și prietenilor mostre de umor autentic. Totul pentru că umorul să suprapune aici pe o ironie, directă sau indirectă, la adresa literaturii comerciale, a best-selleru-urilor fără temei, a cărții care prinde la publicul mai puțin inteligent, doar pentru că oferă pe tavă citate nemuritoare sau delicii sexuale descrise fără ocolișuri. Păi cum să nu-mi placă o carte care critică sincer cartea proastă?

Lui Răzvan Petrescu i se oferă o rubrică în revista Dilemateca și, între 2006 și 2008, citește multe cărți proaste, multe cărți discutabile, majoritatea dintre ele făcând parte din genul literaturii erotice. Câteva dintre articolele de atunci au fost reunite în volumul ”Ursulețul lui Freud” și ne oferă o mostră despre cum se poate scrie sincer, direct și amuzant despre literatură, altfel de cum o face, de regulă, critica literară de la noi. De altfel, el nu se consideră critic literar și articolele sale succinte (în jur de 3 pagini) sunt pastile pline de umor asupra unor autori care se consideră buni, asupra unor cărți cu vânzări mari, dar cu cuvinte neînsemnate, asupra unor edituri care dau rabat de la calitate atunci când e vorba de bani.

Spre deosebire de critici și bloguri literare care scriu numai despre cărțile bune, Răzvan Petrescu face un lucru lăudabil (pentru cititori), dar atât de greu pentru el: să ia lunar la mână cărți proaste, majoritatea pornografice, să le citească în întregime și apoi să comenteze pe marginea lor, într-un stil atractiv, menit să ne facă, în același timp, să zâmbim, dar și să ne îndepărtăm de acea carte.

Răzvan Petrescu
Răzvan Petrescu

Primul atac direct care m-a încântat a fost cel asupra acelor descrieri fastuoase de pe cărțile noi, fie de pe coperta întâi, fie de pe coperta patru, unde, pe de o parte, mai rar, autori celebri scriu cuvinte aiuritoare, iar pe de altă parte, cel mai des, sunt preluate descrieri ”minunate” din reviste sau ziare precum The Observer, The New York Times sau The New York Review of Books. Eu personal am început de mai mult timp să trec peste, după ce am văzut neconcordanțe izbitoare între laudele de pe copertă și cuprinsul cărții. Uneori, când dau peste o carte cu adevărat proastă, citesc la final doar ca să mă amuz. Oare când vor renunța editurile la această prostie? (Poate odată cu Solenoid, unde nu există nicio referire pe niciuna dintre coperți):

”O capodoperă tulburătoare.” (The New York Review of Books). Trec peste seninătatea folosirii primului cuvânt, deoarece dac-ar fi să te iei după ce se reproduce pe coperta volumelor apărute în ultimul deceniu, ai zice că suntem bombardați nemilos cu ghintuite capodopere, se aruncă-n noi cu ele de peste tot, ar trebui să purtăm coif, să nu ne lovească vreo astfel de carte tocmai în cap, locul gândirii.” (pag. 30)

În plus, Răzvan Petrescu ironizează masiv atât cărțile pe care le citește, autorii care le scriu, dar și pe propria persoană, astfel încât fiecare articol este o delectare în sine, pentru că nu știi ce surprize găsești înauntru. Sunt și puține cărți care au o recenzie favorabilă, dar majoritatea sunt cărți de evitat și, deși au trecut mulți ani de la articolele inițiale, printre ele se găsesc și unele semnate de autori importanți, precum Philip Roth. Iată, în cele ce urmează, două mici citate pline de ironie, sarcasm și umor acid:

”Puțin mai departe am uitat de domnul Andrei Pleșu, pentru că m-a curentat fraza ”Nimeni nu linge atât de drăgăstos ca Răzvan”. Bine, dar eu sunt Răzvan! Și nu ling drăgăstos. Folosesc sexul în scopuri educative, am principii, cânt. Însă fata povestește-n continuare despre sexul lui de proporții gigantice. (Așadar, despre mine e vorba.)” (pag. 48)

”De ce numele de familie al Melissei este P. nu cred că mai e cazul să explic. De ce toate handicapatele scriu jurnale erotice pentru handicapați, iarăși e clar. Mai bizar e că plouă.” (pag. 70)

Îmi pare rău că nu mai există Dilemateca, îmi pare rău că Răzvan Petrescu nu mai scrie astfel de articole, mult peste critica literară actuală, la fel de ”leneșă”, lipsită de farmec, fără haz și fără public. Mă gândesc doar, cu mare plăcere, ce ar fi scris autorul despre marele succese ale anilor noștri, precum ”50 de umbre ale lui Gray” sau ”Fluturi”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Curtea Veche/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Revista presei culturale (mai 2017)

Jovi Ene

Bărbatul la 45 de ani: ”Destrămare”, de Sorin Delaskela

Jovi Ene

The King of Comedy (1983)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult