Carti Carti de fictiune Recomandat

Pavilionul canceroşilor, de Alexandr Soljeniţîn

Pavilionul canceroşilor, de Alexandr Soljenitsyne
Edition
Juillard, 1968
Traduit par Alfreda et Michel Aucounturier, Lucile et Georges Nivat, Jean Paul Semon

Din când în când este recomandabil să te desparţi de vâltoarea scandalurilor de-o lună din mediul cultural românesc (cine pe cine a turnat, când, de ce şi pe ce sumă) şi să pui mâna pe o carte groasă, o provocare în sine, căci cititorului postmodern îi este din ce în ce mai dificil să ducă la bun sfârşit lectura unei astfel de cărămizi. Alexandr Soljeniţîn s-a specializat în scrierea unor astfel de opere atât de ruseşti, profunde dar fluviale care par atât de defazate faţă de aceste timpuri în care viteza este esenţială. Chiar şi viteza lecturii.

Suntem siguri că scriitorul rus nu ar da nici o ceapă degerată pe goana noastră către neant, el însuşi fiind un critic acerb nu numai al sistemului totalitar comunist dar şi a celui capitalist, în interiorul căruia a trăit o bună perioadă din viaţă, în muntosul stat american Wisconsin, anume ales pentru că semăna izbitor de mult cu geografia necruţătoare a Rusiei natale.

Viaţa lui Soljeniţîn este în sine un roman imposibil de rezumat în câteva rânduri dar pentru statura lui impresionantă merită menţionate doar câteva detalii biografice, parcă pentru a ne reaminti că astfel de oameni au existat. Necunoscându-şi tatăl care a murit ca urmare a rănilor provocate la o vânătoare, Alexandr Soljeniţîn s-a născut la 11 decembrie 1918  la Kislodovsk în nordul Caucazului. În 1924 s-a mutat cu mama (Taisia) la Rostov pe Don iar din1936, a urmat aici Facultatea de Matematică şi Fizică. A participat la cel de al doilea război mondial dar la 9 februarie 1945 a fost arestat în Prusia Orientală pentru că i s-a interceptat corespondenţa cu un prieten. Anchetat la Lubianka şi Butîrki a primit o sentinţă relativ blândă, de opt ani de lagăr de muncă (Articolul 58). Media stalinistă era de 20 de ani. Vremelnic, a reuşit să rămână lângă Moscova într-o şaraşka, închisoare specială în care savanţii arestaţi erau puşi să facă cercetare în folosul autorităţilor sovietice. Din1950, a muncit în lagăre de reeducare din Karaganda. A fost chinuit de o tumoare malignă care i-a oferit materia romanului „Pavilionul canceroşilor”. În februarie 1953 a primit sentinţa exilului pe viaţă, în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul, Kazahstan. După moartea lui Stalin a revenit la Moscova unde şi-a început cariera de scriitor care-l va face cunoscut şi recunoscut în întreaga lume (mai puţin în Imperiul sovietic şi anexele lui) carieră încununată cu primirea în1970 a Premiului Nobel pentru Literatură pentru romanul Pavilionul canceroşilor. S-a stins din viaţa la 3 august 2008 în Rusia unde a revenit în anul 1994.

Soljeniţîn este ultimul mare scriitor rus din vechea tradiţie a literaturii ruse. Stilul, amploarea fascinantă, complexitatea psihologica şi filosofică îl apropie de Lev Tolstoi şi Dostoievski. Romanul Pavilionul canceroşilor [1]este la fel de implicat în politic precum celelalte cărţi de-ale lui însă este o implicare mai subtilă căci zugrăveşte destinele mai multor personaje care au în comun un singur lucru (în afara cetăţeniei sovietice): împart un spital în care se tratează cancerul. Un decor excelent pentru a descrie, analiza, zugrăvi destinele umane puse faţa în faţă cu acest teribil flagel al umanităţii: cancerul (sub diversele lui forme). “Pavilionul canceroşilor avea numărul….treisprezece. Paul Nikolaievici Russanov nu a fost niciodată superstiţios şi nici nu se punea problema să devină, dar a simţit totuşi o strângere de inimă atunci când a citit pe foaia lui de internare: pavilionul treisprezece”

Dintr-o altă perspectivă Soljeniţîn descrie o Uniune Sovietică în miniatură în care sunt prezente multe din tipologiile Imperiului din anii 1950, de la activistul comunist care lucra pentru resursele umane ale unei fabrici, adică pentru NKVD, tătari, uzbeci, chirurgi care-şi ascund trecutul, doctori rataţi care conduc însă spitalul crezându-se în legătură strânsă cu bunul Dumnezeu, vechi militanţi comunişti care au fost dezamăgiţi, apostaţi ai comunismului precum Şulubin (“Am participat la războiul civil! Ne riscam vieţile, până la urmă. Ce spun, am fi fost fericiţi să ne jertfim vieţile pentru revoluţia mondială! Şi ce am ajuns? Cum de am reuşit să ne lăsăm supuşi în halul ăsta? Şi faţă de cine? Faţă de frică?”) până la tipologii feminine tipic ruseşti, femei care şi-au pierdut logodnicii în primele zile ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi care păstrează legământul iniţial sau tinere femei pentru care trecutul este o nebuloasă contând mai degrabă prezentul şi micile bucurii pe care le poate aduce ( cea mai de seamă fiind, fireşte, dragostea).

Alexandr Soljenitin

Acţiunea romanului are loc în 1955, la doi ani de la moartea lui Stalin. Relevant pentru dezgheţul timid iniţiat de Hruşciov: Russanov, activistul NKVD deţinând un apartament cochet cu trei camere, citind cu nerăbdare Pravda pentru a detecta semnele (dar şi semnalele) timpului, stupefiat că în ziua când se aniversau doi ani de la trecerea în nefiinţă a Zeului, în întregul ziar nu descoperă decât un mic articol, către final, în care se făcea referire la erorile lui Stalin. Semne rele pentru slujitorii lui căci stafiile celor executaţi, deportaţi îşi fac timid locul şi ajung să-i bântuie pe eroii comunismului, călăii umanităţii sovietice. Situaţia politică se schimba făcând-ul pe Russanov să tremure că pentru destinele frânte ar putea să-i deranjeze călduţa lui viaţă de nomenklaturist de provincie (cu avantajele ei certe, bine descrise de scriitor). Relevant este că el se făcea vinovat de deportarea unui vecin cu care împărţea în anii 1930 un apartament comun şi spaţiile adiacente. Pentru a-şi spori confortul locativ, Russanov aranjează condamnarea vecinului, o practică curentă în acele vremuri, prea uşor uitată şi trecută cu vederea.

Soljeniţîn arată bine resorturile care împingeau oamenii să reacţioneze deviant odată ce îşi aproprie sau li se oferă o bucăţică din darul magic: puterea. Puterea de a decide asupra altor semeni. Rousanov are procese de conştiinţă şi încearcă să îşi demonstreze că a acţionat cum trebuia, în buna tradiţie a stalinismului, că acei oameni trimişi în Gulag o meritau. Făcuseră ei ceva doar nu ajungeau acolo de pomană. Nu se ştia ce dar sigur ceva. Soljeniţîn atinge şi acest punct dureros: diviziunea societăţii operată de NKVD şi toate celelalte organe opresive care dislocau diverse categorii pentru a le putea controla şi nimici fără ca celelalte să se solidarizeze cu categoria atacată şi executată. “Este ruşinos, spuse el încet. De ce am stat liniştiţi atât timp cât nu ne-au făcut nimic, nouă şi alor noştri? De ce omul este făcut astfel ? » Răspunde chiar scriitorul rus : “Viaţa este făcută pentru fericire” iar contrariul ei este moartea “Nu este groaznic să mori- într-o bună zi. Ceea ce este cumplit este să mori acum. De ce? D-aia. Şi cum? Şi după? Dar fără mine?”

Pavilionul cancerosilor - Colectiile Cotidianul

Prototipului activistului de partid (PCUS), bine îndoctrinat de propaganda stalinistă i se opune prototipul disidentului, celui care a petrecut ani buni în Gulag şi care are domiciliu obligatoriu pentru totdeauna, Oleg Kostoglotov în care atât critica cât şi orice cititor cât de cât avizat îl regăseşte pe autorul romanului. De altfel romanul se sfârşeşte cu el chiar dacă începe cu Russanov care reprezintă trecutul stalinist atins de cancer. Kostoglotov pe care activistul stalinist îl detestă supranumindu-l Gură mare (Grande gueule) reprezintă viitorul. Parcă pentru a-şi răzbuna suferinţele Soljeniţîn se joacă cu darul divin care-i este dat scriitorului şi, in timp ce alter ego-ul său este vindecat miraculos de cancer, la fel cum i s-a întâmplat şi lui în viaţa reală, sugerează că Russanov nu mai avea de trăit decât un an.

În mod cert Soljeniţîn nu a ales de pomană cancerul chiar dacă experienţa personală l-a ajutat în mod implicit: pentru scriitorul rus cancerul este o altă formă de a caracteriza, în termeni medicali, comunismul. Căci comunismul, înainte de a fi opiumul popoarelor a fost cancerul lor. Poate că într-o primă fază le-a ameţit (cu toate că şi aceasta este discutabil) însă în a doua le-a lăsat în moarte clinică, ele fiind salvate doar în măsura în care tumoarea a fost extirpată. Vedem cam ce se întâmplă cu societăţile în care cancerul comunist nu a fost prelevat indiferent de costuri şi timp : băltesc în continuare în derivă fiind infestate la toate nivelurile de cancer. Cancerul comunist căci celule cancerigene au supravieţuit cu mult succes imploziei sistemului politic comunist. Morţii si distrugerii istoriei Alexandr Soljeniţîn îi opune într-o tradiţie care a fost asumată şi continuata de Andrei Makine chiar dacă într-un alt registru, dragostea oricât de imposibil ar părea. Diferenţele între cei doi scriitori sunt importante ( nu scriu în aceeaşi limbă chiar dacă amândoi sunt ruşi) dar există şi numeroase asemănări ( exilaţi amândoi, registrul tematic se învârte obsesiv de mult în jurul Rusiei, a tragediilor ei, a frumuseţii ei, a poeziei peisajului stepei etc). Nu ar fi exclus ca şi Makine sa revină odată în Rusia cu toate că ne îndoim să fie bine primit de dictatura putiniană.

Concluzia volumului dar şi a operei unui scriitor de talia lui Alexandr Soljeniţîn poate fi şi aceasta “Istoria este înceată cu vieţile noastre, cu inimile noastre.”[2] Prea înceată.


[1] Alexandr Soljenitsyne Le pavilion des cancereux, Juillard, 1968, traduit par Alfreda et Michel Aucounturier, Lucile et Georges Nivat, Jean Paul Semon

[2] Traducerile citatelor din limba franceza au fost făcute de autorul articolului.

Articole similare

O casă în neamul lui Israel: Durere, de Zeruya Shalev

Codrut

Cunoaşterea inutilă, de Jean-Francois Revel

Codrut

Mea Culpa, de Louis-Ferdinand Céline (II)

Codrut

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult