Carti Memorii jurnale Recomandat

Corespondenţa lui James Joyce

Corespondenta JoyceCorespondență”, de James Joyce

Editura Art, Bucureşti, 2012
Antologie, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de Radu Lupan

Corespondenţa unui mare scriitor (unii critici literari sunt de părere ca ar fi vorba chiar de cel mai mare scriitor al secolului trecut, cu destule argumente valabile, însă în acest domeniu, al literelor, este imposibil de cuantificat cu exactitate şi de realizat „clasamente”) poate fi la fel de reprezentativă precum opera în sine. În plus, scrisorile sunt foarte personale pentru că cei care le scriau nu o făceau (din păcate trebuie să folosim imperfectul, având în vedere că poşta electronică a înlocuit în foarte mare măsură vechea comunicare tradiţională) pentru a fi publicate, ele fiind mijlocul predilect de comunicare folosit in perioada ne-electronica.

Volumul care reuneşte corespondenţa[1] lui James Joyce este o lectură utilă pentru a-l descoperi sau redescoperi pe scriitorul irlandez, foarte anti-irlandez. Joyce a suferit zece operaţii la ochi, unele mai reuşite, altele fără să aibă rezultatul scontat, într-un interval de opt ani, iar în corespondenţă lui face numeroase referiri la acest aspect traumatic care i-a marcat existenţa, care l-a chinuit: “Scriu pe jumătate în întuneric”, ”ochii mei mi-au dat o admirabilă vacant de cinci săptămâni”, “scriu lângă fereastră cu o jumătate de ochi”, “pot scrie, dar nu pot vedea bine ce scriu sau citesc”, “nu pot vedea nici măcar un cuvânt tipărit” etc.

Prezentul volum cuprinde 312 scrisori adresate de James Joyce atât rudelor (în special fratelui sau Stanislaus, dar şi celei care i-a stat alături toată viaţa, Nora, şi fiului sau Giorgio), dar şi către alţi scriitori marcanţi ai timpului precum T.S. Elliot, Sean O’Casey, George Russell, care îi scria lui Yeats despre tânărul Joyce: „Are înzestrarea intelectuală, cultură şi educaţie care le lipsesc tuturor celorlaţi prieteni inteligenţi de-ai noştri. Şi cred că scrie uluitor de bine proză, deşi bănuiesc că scrie şi versuri, şi s-a apucat să scrie o comedie care-i va lua, după părerea lui, cinci ani, sau cam aşa ceva, deoarece scrie încet.” Greu de crezut că Joyce s-a gândit vreodată să scrie o comedie, însă, într-adevăr, scria foarte încet.

Cu Yeats, Joyce a schimbat mai multe scrisori, de-a lungul timpului. În octombrie 1902, Yeats îi scria necunoscutului Joyce (aducem în discuţie acest fragment şi pentru a vedea care erau relaţiile între scriitorii din epocă recunoscuţi, mari şi debutanţi sau anonimi): „Voi face orice pentru dumneata, dar mi-e teamă că nu va fi prea mult. Lucrul cel mai important în care-ţi pot fi de folos, deşi probabil nu vei crede asta, va fi să te prezint altor câtorva scriitori care sunt la început ca şi dumneata; întotdeauna înveţi meserie de la colegii tăi scriitori, mai cu seama de la cei care sunt îndeajuns de apropiaţi ca vârstă ca să-ţi înţeleagă greutăţile.”[2] După trei decenii, Joyce îi scria de la Paris la 5 octombrie 1932: „Multe mulţumiri pentru scrisoarea dumitale şi pentru amabilele dumitale cuvinte. Se împlinesc treizeci de ani de când mi-ai întins pentru prima dată în ajutor mâna dumitale. Te rog să-i transmiţi mulţumirile mele d-lui Shaw pe care nu l-am întâlnit niciodată.” Interesantă imagine cu cei trei mari scriitori de origine irlandeză, dintre care doar Joyce nu a primit Premiul Nobel penru Literatură! Însă Joyce refuza în continuare să facă parte din Academia Literelor Irlandeze, returnându-i lui Yeats până şi regulamentul pe care acesta probabil că i-l trimisese pentru a fi de acord cu el. Yeats dorea cooptarea lui Joyce în acest for, dar, după cum bine cunoaştem atitudinea lui faţă de ţară natală, Joyce s-a menţinut distant şi rece chiar dacă îi preţuia pe Yeats şi Shaw.

James Joyce
James Joyce

Dramaturgul irlandez protestant Sean O’Casey, având şi el probleme cu mediul literar dublinez, alegând să se exileze la fel precum Joyce dar în Anglia, tuna şi fulgera împotriva clicii literare din Dublin, terminând scrisoarea cu „o profundă plecăciune înainte lui James Joyce.” De altfel, Joyce îl îndemna pe fratele său Stanislaus în 1920 când începuse să fie cunoscut şi acasă, să combată zvonurile apărute în presa irlandeză prin care Joyce era făcut agent al spionajului austriac sau că ar fi făcut bani în timpul războiului fiind spion britanic sau că ar fi fost emisar Sinn Fein în Elveţia, că ar fi fost cocainoman, morfinoman, că ar fi fondat mişcarea dadaistă la Zurich sau că ar fi „un violent propagandist bolşevic (zvon de-al tău în scopul stimulării discuţiei”). Din acelaşi registru al zvonisticii, după un an, Joyce scria: „Cu legendele despre mine s-ar putea face o frumoasă culegere. Iată câteva. Familia mea din Dublin crede că m-am îmbogăţit în Elveţia în timpul războiului făcând spionaj pentru unul sau pentru ambii combatanţi. În Dublin circulă peste tot zvonul că nu mai pot scrie, că am fost doborât şi că sunt la New York pe moarte. Cineva din Liverpool mi-a spus că a auzit că sunt proprietar al mai multor săli de cinema de pe întreg cuprinsul Elveţiei (…)Probabil că adevărul e că sunt o persoană cu totul obişnuită care nu merită o descriere atât de plină de imaginaţie. Mai există o altă opinie, cum că sunt un tip simulant şi dismulant a la Ulise, un egoist şi cinic.”[3]

Corespondenţa lui dezvăluie un adevărat poliglot căci unele scrisori sunt scrise în italiană, franceză sau germană. La un moment dat afirmă că învăţase şi daneza. Relevante sunt şi scrisorile pe care le-a trimis Joyce viitoarei sale soţii, Nora Barnacle, la începutul legăturii dintre ei, în care dezvăluie multe informaţii care completează biografia lui şi explică opera sa literară de mai târziu. În august 1904: “Gândurile mele resping ordinea socială actuală şi creştinismul- căminul, virtuţile recunoscute, clasele din viaţă şi doctrinele religioase (…) În familia mea eram şaptesprezece persoane. Surorile şi fraţii mei nu înseamnă nimic pentru mine. Doar unul dintre fraţii mei e în stare să mă înţeleagă. Acum şase ani am părăsit Biserica catolică, urând-o din toate puterile. Mi-a fost imposibil să rămân la această credinţă ţinând seama de înclinaţiile firii mele. Când am fost student, am dus un război secret împotriva ei şi am refuzat să primesc situaţia pe care mi-o oferit-o. Făcând acest lucru, am devenit un cerşetor, dar mi-am pastrat deminitatea. Acum duc un război deschis împotriva ei prin ceea ce scriu, spun şi fac.(…) Sunt un duşman al josniciei şi al slugărniciei oamenilor”[4]

Interesante sunt şi numeroasele scrisori adresate fratelui sau mai apropiat, Stanislaus. La 15 iulie 1906, îi scria din Trieste (care în acea perioada făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, mai precis în partea austriacă a lui), unde James Joyce preda limba engleză: „Trieste e unul dintre cele mai dezagreabile locuri în care am trăit. Nu prea e cu putinţă să exagereze grosolănia oamenilor.(…) Oamenii din Trieste sunt mari artişti în materie de îmbrăcăminte şi adesea stau şi mor de foame numai că să se poată etala pe chei în veşminte frumoase”. Era deranjat că Nora nu cunoştea deloc nici limba italiană, nici germana, pentru a se descurca în piaţă, de aceea trebuia s-o însoţească mereu. În plus, nici condiţiile de viaţă nu erau grozave (de altfel, toată viaţa a fost dominată de o precaritate financiară, alungată doar din când în când de vreo bursa sau subsidie generoasă-mai ales poetul Ezra Pound excelând în această privinţă): „Lucrurile de bucătărie le ţinem în dormitor, dar nu le folosim niciodată deoarece Norei nu-i place să gătească în bucătăria altora. Aşa că luăm masa în oraş, drept care împrumut mereu bani de la director şi de la celălalt profesor de engleză şi-i dau înapoi a doua zi. Viaţa la Trieste nu e prea ieftină şi greutăţile unui profesor de engleză care trăieşte cu o femeie, are un salariu potrivit pentru un muncitor sau fochist şi căruia i se cere să arate că un domn şi să-şi satisfacă înclinaţiile intelectuale prin vizite ocazionale făcute la teatru sau la librărie sunt foarte mari.”[5] Uneori se gândea chiar la revenirea definitivă în Irlanda, fapt ce nu s-a întâmplat niciodată, el murind de altfel la Zurich în 1941: „Natura deosebit de degradantă şi nesatisfăcătoare a exilului meu mă umple de mânie şi nu văd de ce ar trebui să o târai aşa în speranţa că mă voi întoarce într-o zi cu bani în buzunar şi-i voi convinge pe oamenii de litere că, la urmă urmelor, am fost un om de talent.”[6]

Ultima scrisoare pe care a scris-o Joyce, la 4 ianuarie 1941, din Zurich, în limba italiană, era adresată fratelui său Stanislaus. ”În urma unor violente dureri de stomac survenite în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, Joyce a fost internat în zori la spitalul Crucii Roşii din Zurich. Fiind diagnosticat cu ulcer perforat, el a fost operat în aceeaşi dimineaţă la ora 10. După operaţie şi-a revenit pentru puţin timp, iar a două zi a intrat în comă şi a murit la ora 2 şi 15 minute-în dimineaţa zilei de 13 ianuarie 1941”, ne informează Radu Lupan care asigura aparatul critic, traducerea şi notele. Dacă ar fi supravieţuit până la 2 februarie ar fi împlinit 59 de ani.

Puteți cumpăra cartea: Editura Art/Libris.ro/Elefant.ro.


[1] James. Joyce. Corespondenta, Editura ART, Bucureşti, 2012.

[2] Pag. 37.

[3] Pag. 152.

[4] Pag. 45.

[5] Pag. 55-56.

[6] Pag. 58.

Articole similare

Stalingrad (2013)

Codrut

Convorbiri cu Mircea Daneliuc, de Alexandru Petria

Andreea Andrusca

Noi note despre nesimtire

Codrut

2 comments

Dimitrio 1 octombrie 2015 at 11:58

Mulțumim dl. Radu Lupan , unii , ca și mine, nu se pot sătura niciodată citind despre …și din opera domnului James Joyce ,un scriitor deosebit !

Reply
codrut 1 octombrie 2015 at 12:18

Asa este, foarte multa munca, prea putina glorie!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult