Carti Literatura romaneasca Recomandat

Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…, de Matei Vișniec

Iubirile de tip pantof iubirile de tip umbrela”Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…”, de Matei Vișniec

Editura Cartea Românească, București, 2016

Deși activ în special în spațiul francez, scriitorul Matei Vișniec nu este deloc ignorat nici în spațiul cultural românesc, unde există un proiect dedicat operelor sale, anume zilele „Matei Vișniec”, și unde piesele sale sunt jucate de actori de seamă, în 2016, punându-se în scenă, la București, piese precum „Recviem” și „Buzunarul cu pâine”. Recent, autorul a publicat  romanul „Iubirile de tip pantof Iubirile de tip umbrelă…” care reprezintă una dintre cele mai stufoase scrieri ale sale, înglobând reflecții pe diverse teme, de la moarte, la alimentație chiar, la teatru și literatură, la dragoste, la comunismul românesc, la capitalismul european, ș.a.

Autorul declara într-un interviu că atunci când obosește de viață, scrie un roman, iar cititorii lui nu pot decât să se bucure de o astfel de oboseală a scriitorului dat fiind că din ea izvorăsc romane precum „Iubirile de tip pantof Iubirile de tip umbrelă”. Acesta din urmă mi-a adus aminte, ca și construcție, de romanele lui Kundera, căci avem de-a face cu un flux de idei pe teme extrem de variate, capitolele părând disparate pentru ca mai apoi, să apară puncte în care să se creeze legături între idei și personaje aparent izolate, unele (legături) mai subtile, altele mai evidente.

Mai mult, Vișniec creează romanul ca pe o călătorie spirituală, o călătorie în lumea ideilor, după cum spune chiar el într-un mod destul de platonic, care poartă cititorul de la locurile natale ale autorului, adică Rădăuți, până în orașe precum Paris și Avignon, adevărate centre culturale, locuri-adăpost pentru manifestările teatrale.

De asemenea, scriitorul include și cititorii în acest roman, îi ia sub aripa narațiunii sale. Astfel, consideră el, există cititori de tip pantof și cititori de tip umbrelă, memorii de tip pantof și memorii de tip umbrelă. Cel dintâi tip de cititor, de tip pantof, este unul care se lasă ghidat de autor, parcurgând conștiincios fiecare pagină, fiecare frază, și, având răbdare pentru a pune cap la cap capitolele disparate, ca într-un puzzle. Umbrela, în schimb, este suscitată de excepțional, pentru ea, totul este cu ”ups and downs”, nu există o linearitate, un parcurs precis, ci, din contră, puseuri evenimențiale, reacții puternice, necontrolate:

„Dacă sunteți pantof înseamnă că veți avea puterea de a citi cuvânt cu cuvânt această carte, de a aștepta cu răbdare apariția unui fir roșu conducător, de a urmări cu stoicism succesiunea aparent aleatorie a capitolelor. Dacă sunteți umbrelă riscați să resimțiți, din când în când, emoții puternice și să treceți apoi cu rapiditate peste unele capitole în așteptarea șocului următor”.

Matei Visniec
Matei Visniec

Romanul lui Vișniec este scris, conform detaliilor furnizate chiar de el, sub semnul memoriei de tip umbrelă, evident. Romanul nu se prea poate povesti căci este plin de scene specifice vieții cotidiene, dar cu personaje carismatice, scene care se intercalează cu stăruințe asupra gândurilor care se pot desprinde din acestea. Ceea ce este însă remarcabil este că aceste gânduri ne cuprind pe noi toți, fie ca ființe prinse în desfășurarea nemiloasă a istoriei,(avem scene care ilustrează frânturi ale comunismului românesc: personajul M, profesor care face naveta în această perioadă), fie ca ființe culturale (actorul Cristophe care este îndrăgostit de teatru și de orașele Franței în care există festivaluri dedicate acestei arte), fie ca ființe pur și simplu, cu zbaterile perpetue ale gândurilor despre orice ne completează viețile (cum sunt soții Bonzom alături de câinele lor, Clever). Cititorul poate fi frapat de lipsa de legătură dintre capitole: spre exemplu, romanul debutează cu înmormântarea lui Mihai, relatată din perspectiva autorului-copil, ca mai apoi, în capitolul doi, să se teoretizeze  despre cele două tipuri de memorie, respectiv de cititori, mai sus amintite. În capitolul trei, ne este introdus unul dintre personajele principale (dacă-l putem numi așa căci toate personajele care apar pot fi văzute ca fiind principale), și anume, pe Cristophe, un actor care trăiește pentru teatru, „un prinț al cafenelelor”, un om cu o viață boemă. Iar în capitolul patru, unde, personal, trecerea mi s-a părut a fi una dintre cele mai  frapante și mai bizare, se vorbește despre alimentație, despre „marea mascaradă alimentară” apărută odată cu consumerismul, respectiv despre felul în care omul modern este vrăjit de marketing și advertising în această schemă.

Una dintre părțile mele preferate este cea în care se scrie din perspectiva unui cuțit al unuia dintre personaje, un artist de circ, Tony Galante, care îi scosese, din greșeală, ochiul iubitei sale. Aceasta din urmă, drept răzbunare, se culcă cu diverși bărbați, făcându-l astfel pe Tony să adopte ipostaza bețivului care-și îneacă amarul în baruri:

„Sunt cuțitul care s-a înfipt în ochiul ei. Nu vă sfătuiesc să puneți mâna pe mine. În niciun caz să n-o ascultați pe femeia-țintă dacă vă cere, cu glas plin de tandrețe, să-i scoateți cuțitul din ochi […] Probabil că vreți să mă întrebați cum am ajuns în ochiul ei. Da, cretinul de Tony Galante, m-a înfipt în ochiul ei stâng.”

O fi din cauză că este posibil ca eu să fiu un cititor de tip umbrelă, însă există capitole pe care  de-abia am avut răbdare să le citesc, nu pentru că nu ar fi bine scrise sau ar avea un anume defect, însă personajele sunt atât de interesante, încât apariția unui capitol precum cel pe tema felului în care se îmbină gustul cafelei cu a croissant-ului, pare un soi de festă jucată de autor:

„Cafeaua și croissantul formează împreună un tandem natural, sunt o expresie a complicității sociale și reprezintă principalele accesorii ale unui balet subtil, un fel de dans inițiatic prin care sute de mii de oameni își inaugurează ziua și-și construiesc curba dramatică a următoarelor 24 de ore.”

Astfel de subiecte vin însă într-un contrast total cu alte capitole, pe tema comunismului spre exemplu, în care se prezintă, din perspectiva lui M., sărăcia, oboseala oamenilor care fac naveta și în care un element precum un covrig proaspăt, dimineața în tren, este ceva cu adevărat surprinzător. La acest nivel, accentul pică mai degrabă pe visul obsedat al libertății în care nu este totul programat la minut, în care poți să schimbi măcar ruta spre serviciu:

„M. se opri, coborî de pe bicicletă și se apropie intrigat de marginea fântânii. Da, nu se păcălise, din interior se auzeau lătrături. Cineva aruncase un câine în fântână! […] ceea ce se întâmpla acolo, în acea fântână, era proiecția existenței sale de ființă confruntată cu problema libertății. <<De fapt, își spuse M., noi toți suntem în situația sa, câinele ăsta este România>>”

S-ar putea spune multe despre acest roman, multe scene sau idei sunt demne de relatat fie pentru că sunt prezentate într-un mod original, fie pentru că sunt despre teatru, despre frumusețea lui și despre fascinația oamenilor pentru el, fie pentru că subliniază chestiuni extrem de importante, în special pentru omul modern, fie pentru că în centrul lor se află personaje precum Christophe sau Matilde sau domnul Nicolas Bonzom, fie pentru că, fie pentru că…  Recomand cu căldură  acest roman al lui Vișniec întrucât este genul de operă care nu poate plictisi pentru că reflectorul își plimbă lumina dintr-un registru într-altul, fiind aproape imposibil să nu existe măcar o parte pe placul fiecăruia, și, cel mai important, nu este previzibil, nici măcar la nivelul personajelor. „Iubirile de tip pantof Iubirile de tip umbrelă” nu face altceva, acesta fiind un lucru incredibil, decât să surprindă bucăți din viață exact așa cum este ea: cu oameni diferiți, cu evenimente care mai de care mai diverse și cu gânduri împrăștiate, asupra unor lucruri fără o legătură între ele, gânduri la care suntem trimiși de diverse elemente, de cele mai multe ori, banale.

Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Românească/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Boddah speriat, de Ionuț Chiva

Jovi Ene

Compania poeţilor tineri în 100 de titluri (I)

Jovi Ene

Do Not Cross, de Dora Pavel

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult