Carti Carti de istorie Recomandat

Ireland in the Twentieth Century, de Tim Pat Coogan (I)

Ireland in the Twentieth Century, de Tim Pat Coogan
Editura Random House UK, colecția Arrow

Puteti cumpăra cartea acum, de pe Books-Express.ro.

Tim Pat Coogan este unul dintre cei mai interesanţi şi cunoscuţi ziarişti şi scriitori istorici irlandezi contemporani, autor a numeroase cărţi de istorie despre perioada zbuciumata a evoluţiei insulei de smarald de la statutul de colonie britanică de la începutul secolului al XX-lea până la cel de republică independentă şi în plus, desemnată, flatant, drept tigru celtic. Coogan este autorul unor cărţi care au tratat subiecte sensibile ale acestei istorii problematice (ne aduce aminte de cazul românesc de recuperare a memoriei după 1989): Irlanda de la rebeliunea din 1916 încoace (Ireland Since The Rising-1966), una dintre primele cărţi dedicate probabil celui mai spinos subiect din istoria contemporană a Irlandei, o istorie a evoluţiei I.R.A. (lucrare pe care am găsit-o răscolind în cutiile pline cu cărţi vechi din celebrul târg de vechituri din platoul Plainpalais din Geneva) prima ediţie tipărită în 1970, biografii ale personajelor istorice care au definit şi marcat crearea statului irlandez contemporan, Michael Collins (1990) şi Eamon de Valera ( Long fellow, long shadow) o lucrare amplă despre diaspora irlandeză (Wherever Green is Worn -2000) şi Irlanda în cel de al XX-lea secol (Ireland in the Twentieth Century -2003). In afara acestor cărţi care umplu librăriile şi bibliotecile din întregul spaţiu anglofon, Coogan a fost intre anii 1968-1987 redactorul-şef al ziarului The Irish Press.

Volumul Ireland in the Twentieth Century reprezinta o lucrare remarcabila, o sinteza a desfasurarii evenimentelor din insula de smarald din secolul trecut, cel mai fericit secol din istoria Irlandei caci dintr-o simpla provincie a Imperiului Britanic a devenit un stat independent, prosper, respectat, cu un nivel de viata de invidiat. Criza economica inca nu-si facuse simtita prezenta!

Începutul secolului al XX-lea a găsit Irlanda divizată între cele două mari tendinţe: curentul naţionalist (sub diferite forme) şi curentul unionist (unitar în dorinţa de a rămâne în cadrul Marii Britanii). Liniştea din primii ani ai acestui secol a fost favorabilă organizării şi definirii ideologice a diverselor partide sau grupări politice din Irlanda.

Tim Pat Coogan

I.R.B. (Frăţia Republicană Irlandeză) după mulţi ani de tăcere a fost resuscitată la începutul secolului al XX-lea de o nouă generaţie de tineri, în frunte cu Padraig Pears, încurajată de un fenian, Thomas Clarke, cu vechi state de plată în puşcăriile engleze, unde a fost reţinut timp de 15 ani. Thomas Clarke deţinea o tutungerie în centrul Dublinului, fapt ce camufla activităţile politice ale proprietarului. Frăţia Republicană, prin activitate sa secretă, a influenţat puternic desfăşurarea evenimentelor politice şi militare din Irlanda, acţionând pentru obţinerea unei independenţe totale faţă de Marea Britanie precum şi pentru proclamarea unei republici.

Un nou curent politic a fost iniţiat de Arthur Griffith, un ziarist talentat, născut la Dublin în 1871. În 1897, Griffith împreună cu alţi irlandezi, a plecat în Africa de Sud, alăturîndu-se  cauzei burilor, de partea cărora a luptat. S-a întors în Irlanda în 1899.Griffith credea că violenţa nu putea fi soluţia obţinerii independenţei de către Irlanda. A preferat să teoretizeze rezistenţa pasivă şi boicotul economic fiind în favoarea unui protecţionism economic care ar fi permis Irlandei sudice şi agrare o dezvoltare industrială accentuată. Această idee era profund dezagreabilă unioniştilor din Ulster a căror prosperitate industrială depindea de politica de liber comerţ, practicată de Londra în cadrul Imperiului. Griffith şi-a exprimat opiniile politice la  început prin ziarul The United Irishman pe care l-a înfiinţat la 4 martie 1899 şi mai apoi prin ziarul “Sinn Fein”, cuvinte care în limba irlandeză înseamnă “Prin noi înşine”. Griffith  credea că ”nu e nevoie de o revoluţie pentru a-i scoate pe englezi afară, e de ajuns să-i ignori. Să încetăm toate legăturile cu uzinele lor, băncile lor, tribunalele lor, să nu le mai plătim taxele!” Griffith a fost puternic influenţat in ideile lui novatoare in Irlanda de ideologia contelui maghiarul Ferenc Deac care a condus la transformarea Imperiului Habsburgic in cel Austro-Ungar in anul 1867, model ungar, prin care parlamentarii maghiari aleşi în cadrul alegerilor din 1867 din Imperiul Habsburgic au refuzat să meargă în Parlamentul de la Viena, preferând întemeierea propriului lor parlament la Budapesta. Folosind acest model, Griffith dorea ca parlamentarii irlandezi să refuze să participe la lucrările Parlamentului de la Westminster, reînfiinţâd Parlamentul de la Dublin.

În continuarea acestei politci, Griffith dorea formarea unui dualism irlandezo-britanic. In conceptia lui Irlanda ar fi fost complet independenta, pastrand in mod formal ca suveran regele sau regina Marii Britanii.Ideile sale au devenit o alternativă atât la violenţele republicane radicale cât şi la autonomismul legaliştilor irlandezi, fapt ce a determinat transformarea mişcării conduse de A.Griffith în Partidul Sinn Fein. Prima convenţie a acestui nou partid a avut loc în anul 1905, moment în care i s-au alăturat şi alte câteva organizaţii precum Cumann na nGael [1], Daughters of Erin[2] şi Dungannon Clubs din Belfast.Adunarea l-a ales pe A.Griffith drept preşedinte, acesta fiind secondat de Sean T.O. Kelly[3] Treptat, mulţi membrii ai Frăţiei Republicane s-au înscris în noul partid, dându-şi seama de potenţialul politic al acestei mişcări. Acestia i-au dat o tentă mult mai radicală decât ar fi vrut initial A.Griffith. Partidul Sinn Fein s-a prezentat la alegerile parţiale din circumscripţia Leitrim de Nord  în anul 1907, pierzând detaşat în faţa candidatului autonomist.8 “Sinn Fein”s-a găsit izolată începând cu anul 1910 pe scena politică irlandeză datorită diferenţelor însemnate care existau între acest partid,Frăţia Republicană şi Partidul Autonomist Irlandez “Sinn Fein”,milita pentru un dualism monarhic,în timp ce Frăţia Republicană, pentru o republică independentă. De Partidul Autonomist o despărţea tactica preconizată pentru a duce lupta politică împotriva englezilor.Partidul Autonomist Irlandez s-a implicat în sistemul politc englez în timp ce “Sinn Fein”dorea respingerea acestei implicări,preferând izolaţionismul.

Un alt curent politic, apărut cu întârziere în Irlanda, datorită înapoierii industriale, l-a constituit sindicalismul revoluţionar. Mediul muncitoresc din Dublin era foarte nemulţumit datorită condiţiilor de viaţă foarte grele din ghettourile muncitoreşti.Acestea erau printre cele mai mizerabile din Europa. Slariile erau mici iar mortalitatea infantilă mai ridicată decât în oraşe precum Calcutta.În 1894 s-a constituit primul sindicat care avea filiale în întreaga ţară: “Irish Congress of Trade Unions”(“Congresul Sindicatelor Irlandeze”).Mişcarea socialistă s-a dezvoltat în Irlanda cu adevărat ,abia după venirea în insulă a lui James Larkin,un irlandez din Liverpool şi a lui James Connolly, irlandez din Edinburgh.Connolly a înfiinţat în 1896,la Dublin,”Partidul Republican Socialist Irlandez”(“Irish Socialist Republican Party”). Connolly scria în manifestul acestui partid că “dominarea unei naţiuni de o alta,cum este cazul Irlandei,constituie o barieră prntru o dezvoltare economică şi politică liberă,a naţiunii supuse şi nu poate servi decât intereselor claselor exploatatoare a celor două naţiuni”.

Connolly milita pentru o republică socialistă. Originalitatea gândirii sale consta în încercarea de a concilia socialismul revoluţionar irlandez cu naţionalismul republican irlandez.În lucrarea sa “Speranţa Irlandei”din 1897,el declara că: ”cele două curente de gândire din Irlanda,socialismul şi naţionalismul nu sunt antagonice ci complementare iar socialismul irlandez este în realitate un socialism patriotic”. Cele două curente aveau multe elemente doctrinare comune: ambele doreau independenţa Irlandei, ambele prevedeau folosirea mijloacelor violente (revoluţia) pentru înfăptuirea acestui deziderat şi ambele doreau o dezvoltare economică însemnată, separată de Marea Britanie. Partidul lui Connolly a avut un rol minor la începutul secolului. Din această cauză fondatorul a plecat in S.U.A.în 1903,întorcându-se în 1910.

James Larkin a înfiinţat “Sindicatul Transportatorilor Irlandezi” (“Irish Transport Union”) embrionul puternicului sindicat format în 1909 şi numit “Sindicatul Muncitorilor şi Transportatorilor Irlandezi”(“Irish Transport and General Workers Union”). Patronatul nu a privit cu ochi buni concentrarea mişcării sindicale care a organizat 30 de greve la începutul anului 1913. William Murphy, proprietar de tramvaie din Dublin şi al cotidianului independent “The Irish Independent”precum şi preşedintele “Uniunii Patronale Irlandeze”a declarat război sindicatelor în 1913 şi a interzis afilierea lor la “Sindicatul Muncitorilor şi Transportatorilor Irlandezi”,şantajând muncitorii cu desfacerea contractelor de muncă.În vara anului 1913 a izbucnit o lungă grevă generală care a durat 6 luni şi la care au participat aproximativ 20.000 de muncitori.Greva s-a sfârşit în februarie 1914 prin înfrângerea sindicatelor care nu au obţinut nimic din revendicările avute. Singurele victorii obţinute ale sindicatelor au fost menţinerea lor, precum şi formarea Armatei Cetăţeneşti Irlandeze (“Irish Citizen Army”) de către sindicalişti pentru a se putea apăra în cazul unor provocări ale poliţiei.Lupta sindicală,chiar dacă nu era legată direct de mişcarea naţionalistă şi de cererile acesteia,a sfârşit prin a avea o mare influenţă asupra clasei muncitoreşti din Dublin,determinând apropierea ei de mişcarea naţionalistă coordonată de celelalte clase sociale irlandeze(William Murphy era un fidel susţinător al Partidului Autonomist Irlandez).Înfrângerea sindicatelor a fost resimţită de Connolly şi Larkin care şi-au îndreptat atenţia nu înspre Partidul Autonomist,susţinut de patronatul învingător şi care dădea semne că ar accepta un compromis în ceea ce priveşte legea autonomiei, ci către filoanele intransigente ale mişcării naţionaliste irlandeze.

(va urma)

Puteti cumpăra cartea acum, de pe Books-Express.ro.


[1] Comunitatea Gaelilor

[2] Fiicele Irlandei

[3] viitor preşedinte al statului irlandez

Articole similare

Mea Culpa, de Louis-Ferdinand Céline (I)

Codrut

Implicarea Irlandei în războiul civil spaniol, 1936-1939 (II)

Codrut

Putinofobia. Rusia contemporană şi angoasele Occidentului, de Giulietto Chiesa

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult