Carti Memorii jurnale Recomandat

Hiroshima, de John Hersey

Hiroshima_Coperta 1”Hiroshima”, de John Hersey

Editura Meteor Publishing, București, 2015
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

Pentru mine, unele dintre cele mai plăcute cărți de istorie nu sunt cele scrie de către și pentru istorici, pentru specialiști, ci cele care reunesc în paginile lor mărturii ale supraviețuitorilor, ale celor care au trăit acele timpuri, istoria umană în forma ei cea mai pură. În această categorie (am scris anterior despre cărți de acest gen), este inclusă și ”Hiroshima”, scrisă de scriitorul și jurnalistul american John Hersey, distins printre altele și cu premiul Pulitzer, de altfel cea mai importantă carte a acestuia.

John Hersey a călătorit la Hiroshima în perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, unde a intervievat o mulțime de supraviețuitori ai bombei din 6 august 1945, rezultatul fiind cartea publicată inițial în 1946 și care a primit un capitol nou – Urmări – ani mai târziu, fiind republicată cu această completare în 1985. Din toți cei care au trăit pe propria piele efectele bombei nucleare, jurnalistul american a selectat șase destine pentru a le urmări pas cu pas din dimineața fatidică, trecând prin cumplitele ore și zile de după ora 8,15 a zilei de 6 august, cele mai terifiante poate din istoria omenirii, până la revenirea sa în Japonia. Nu este o istorie strict documentare, ci este ficționalizată, pentru a fi cât mai ușor de digerat de către cititori.

Cei șase sunt selectați în așa fel încât să fie reprezentate toate categoriile sociale, dar și etnii diferite sau cu scopuri diferite în Hiroshima: domnișoara Sasaki era funcționară la Fabrica de Cositor; medicul Fujii este patronul unui spital privat, amenajat în propria locuință; doamna Nakamura este văduvă și săracă; pastorul german Kleinsorge era printre figurile de seamă ale Misiunii iezuite din oraș; tânărul chirurg Sasaki era în căutarea succesului profesional în spitalul din localitate; în sfârșit, reverendul Tanimoto este pastor al Bisericii Metodiste. Așadar, niște personalități total diferite, care supraviețuiesc unei bombe cumplite (așa cum nu au făcut-o alți peste 100.000 de oameni), abătute asupra unui oraș important din punct de vedere strategic pentru japonezi:

”Hiroshima este un oraș în formă de evantai și se întinde în mare parte pe cele șase insule formate de șapte brațe de estuar care se desfac din râul Ota; principalele cartiere comerciale și rezidențiale, ce acopereau zece kilometri pătrați în centrul orașului adăposteau trei sferturi din populație, care, în urma unor programe de evacuare, fusese redusă la aproximativ 245.000 de locuitori, de la apogeul de 380.000, atins în timpul războiului. Orașul era înconjurat de fabrici și alte cartiere rezidențiale, numit suburbii. Spre sud se aflau docurile, un aeroport și Marea Interioară, presărată cu insule. Celelalte trei laturi ale estuarului erau înconjurate de un lanț muntos.”

Cei șase au așadar vieți diferite, dar și reacții diferite la tragedie: unii dintre ei sunt prinși sub dărâmături, alții au norocul de a nu avea decât zgârieturi minore și fac tot ce se poate pentru a ajuta mai departe pe cei suferinți, iar unii fug din calea primejdiei spre suburbii, satele sau orașele din apropiere. Aproape toți suferă sau vor suferi în viitor de așa-numita boală de iradiere persistentă, pe care nu vor înfrânge niciodată, fie că vorbim de slăbiciune sau oboseală, fie de amețeală sau probleme digestive. De altfel, se spune aici că aproape toți cei care au trecut prin zonă în timpul bombardării au avut în timp senzația condamnării la moarte, asistența medicală fiind inexistentă la început, apoi fiind necunoscătoare, iar americanii ajunși după capitulare au instaurat o formă dură de cenzură cu privire la efectele bombei nucleară. Se spunea doar, printre supraviețuitori, că ”boli groaznice puteau oricând să planteze semințe periculoase în corpurile victimelor, ba chiar și în ale urmașilor lor.”

h31_01Destinele lor sunt urmate pas cu pas, în primul rând în clipele imediat următoare exploziei, pentru ca apoi, în timp, mai ales în capitolul final (scris, așa cum vă spuneam, în 1985-1986), să se pună accentul pe urmările fizice, psihice, dar și sociale. Iată cum arăta imaginea lor la un an după 6 august 1945:

”La un an de la explozia bombei, domnișoara Sasaki era infirmă, doamna Nakamura era săracă, părintele Kleinsorge se reinternase în spital, doctorul Sasaki nu mai era capabil să muncească așa cum o făcuse cândva, doctorul Fujii își pierduse spitalul cu treizeci de camere pentru achiziționarea căruia avusese nevoie de mulți ani, și nu avea niciun fel de perspective pentru a-l reconstrui, biserica domnului Tanimoto fusese ruinată, iar el nu mai deținea vitalitatea excepțională de care se bucura înainte. Viețile acestor șase persoane, care s-au numărat printre cele mai norocoase din Hiroshima, nu aveau să mai fie niciodată la fel.”

De altfel, câteva amănunte inedite mi-au atras atenția, deși este esențial să spun că volumul este important ca mărturie directă asupra Hiroshimei din acel moment, asupra bestialității cu care au fost omorâți oameni nevinovați, asupra morții tragice de care au avut parte mulți japonezi, plină de durere și de suferințe, lăsați pradă focului, inundațiilor, furtunii, norului de praf și de radiații, cu posibilități extrem de limitate de a se salva. Primul dintre amănunte este controlul foarte strict de care a avut parte societatea japoneză postbelică, în primul rând de la americani, astfel încât cei care au trecut peste oroarea bombei nucleare nu au știut mult timp despre adevărata natură a acesteia sau despre urmările pe termen lung. De asemenea, merită menționat că au existat câteva societăți, asociații, fundații în Japonia care au avut drept scop imediat dorința de a salva lumea prin pace. Este un subiect delicat, dar care merită aprofundat, pentru că este o linie urmată des după al doilea război mondial de câtre americani (dar și de adversarii lor, sovieticii): ei bine, membrii acestor asociații, printre care și supraviețuitorul Tanimoto, au fost acuzați fațiș de comunism, doar pentru că se declarau în mod public împotriva războiului.

”Hiroshima” este o carte cutremurătoare și vă trebuie un pic de sânge rece pentru a trece peste ororile descrise, peste suferințele celor care au fost destul de aproape de epicentrul exploziei. Pentru mine, cei care au militat mereu pentru pace, cei care au pus mereu întrebarea de ce s-au aruncat bombele sau dacă a fost nevoie de uciderea în masă a unor oameni nevinovați, cu precădere copii, bătrâni, femei, au un argument în plus pentru a-și susține afirmațiile prin această carte.

Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Lost in Translation (2003)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (5 – 11 ianuarie 2015)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (1 – 7 aprilie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult