Carti Carti de fictiune

Hipnoză selectivă cu motani: Lăptarul de la miezul nopții, de Andrei Kurkov

”Lăptarul de la miezul nopții”, de Andrei Kurkov
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2018

Traducere: Antoaneta Olteanu

”Laptele este mai important decât sângele. Prin lapte la copil se formează codul național, i se formează viitoarea conștiință de sine.” (pg. 316)

Lăptarul de miezul nopții este primul meu contact cu Andrei Kurkov. Mi-a plăcut de la primele pagini. Cu un realism bine disimulat între rândurile pline de umor, reușește să te captiveze imediat. Aduce aminte de Mihail Bulgakov, atât din punctul de vedere al construcției personajelor și al tipologiei acestora, cât și din punctul de vedere al manierei scriitoricești. Motanii sunt la mare rang și alături de idila dintre Irina și Egor, avem un cadru destul de asemănător cu cel din Maestrul și Margareta, dar și din Ouăle fatale și Diavoliada. Motanul este ce-i drept mai puțin satanic, iar ocurența fantasticului substanțial mai mică. Există însă ceva mai mult optimism și mai multă atenție pentru detaliile din mediul înconjurător. Natura rezonează cu personajele principale, iar autorul ține să sublinieze asta de fiecare dată. Mi-a amintit și de Haruki Murakami, nu numai datorită personajului-tip motan, ci și ca stranietate a personajelor și a sondării sinelui.

”Pe cerul de iarnă se plictisea Calea Lactee, supărată de atenția oamenilor” (pg. 7)

Avem câteva planuri bine construite – trei mai exact și nu întâmplător, căci lui Dumnezeu îi place cifra trei, în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune, formate din cupluri destul de diferite: Irina – Egor (Regiunea Kiev. Raionul Makarov. Satul Lipovka), Valia – Dima – motanul Murik (Orașul Borispol. Strada 9 mai), Veronika – Semion (Kiev. Strada Reitarskaia. Apartamentul 10). Fiecare plan are inițial un curs bine stabilit, aparent independent. Pe măsură ce povestea avansează, vom vedea că lucrurile se schimbă, iar legătura tainică este dată în vileag. Mai este și planul secundar al Dariei Ivanova, soția unui medic ciudat, care inventa tot felul de medicamente miraculoase, mort în condiții suspecte la puțin timp după ce acțiunea din roman s-a lansat pe orbita cititorilor.

Fiecare plan este structurat diferit, cu propriile frământări și frustrări ale personajelor, unele dintre ele foarte actuale, deși camuflate în povești care să capteze interesul mai degrabă decât să releveze realități deranjante. De la sărăcie și întregul angrenaj de gânduri și probleme pe care le are Irina, fata care face naveta zilnic la Kiev pentru a-și vinde laptele de la sân, îndurând frigul, rușinea și spaimele că totul se va termina curând și nu va mai avea suficienți bani pentru a-și hrăni fetița, la Egor care are o situație materială bună, o mamă foarte bolnavă, dar nu are un cămin și nici resurse să își întemeieze unul la oraș, la Valia și Dima, obsedați, din motive diferite de motanul Murik, devenit un personaj nefast de-a lungul poveștii, la Veronika – Semion, cei care luptă să aibă un copil, în speranța că acesta le va aduce liniștea sufletească și confortul moral, ajungem la Daria, care suferă un traumatism după moartea soțului, ajungând să viseze cu ochii deschiși tot soiul de scenarii și să aibă idei mai ciudate decât faimoasele medicamente ale medicului.

Andrei Kurkov, care a reușit se impună ca un nume sonor în ultimii zece ani în literatura internațională, dovedește mare atenție la detalii, explorează pe îndelete fiecare personaj și reacțiile lui, iar romanul ajunge încet, încet la cinci sute de pagini. Se citește cu plăcere, nu e greoi, iar faptul că autorul a ales să spargă planurile până în punctele cheie este benefic pentru cititor, căci nu are prilejul să se plictisească ancorându-se într-o poveste lungă și dificil de urmărit. Cariera sa literară a început-o se pare în timpul serviciului militar, pe când era paznic la o închisoare din Odessa. Din 1996 a rămas fidel doar scrisului, iar lucrările sale au fost traduse în douăzeci și șase de limbi. Printre romanele cele mai cunoscute se numără Moartea pinguinului (1999), Legea melcului (2003), O chestiune de viață și de moarte (2000), Pinguinul pierdut (2003), Ultima dragoste a președintelui (2004).

Temele abordate sunt diverse și aici Kurkov având oferte din belșug pentru cititori: singurătate, dragoste, mizerie și sărăcie, realitate contemporană, dorința omului de a evada din cotidian, explorarea și extrapolarea frustrărilor, vraja exercitată de dorința veșnicei tinereți, alchimia ciudată a laptelui și sângelui uman. Avem lirism și poezie când vine vorba despre sentimente, neliniști și goliciune sufletească, atunci când sondează interiorul personajelor, dar avem și stil tăios atunci când e nevoie să relateze situațiile absurde și nimicnicia de care dau dovadă altele. Avem și elogiul bucuriei, necesitatea de a înfrunta în doi părțile mai puțin plăcute ale vieții, compasiune, dar și preocuparea pentru istoria recentă și locul nostru în cadrul acesteia, corupție, mirajul succesului și asumarea mediocrității.

”Ira dădu din cap cu înțelegere. Dar cum a început să mănânce kașa de ovăz, i se făcu din nou cald, se simți confortabil, încât toate întrebările, atât cele puse, cât și ce cele nepuse, zburaseră undeva. dar și auzul parcă se răstoarcă, ca un pahar în fațete. Deveni interior. Și auzi cum mestecă în gură kașa, cum sporește laptele din sân, cum inima îi bate tare și încrezătoare. (…)

Iar iarna continua să fie blândă și deloc enervantă. Când ninge ușor, când se topește de la o adiere incredibil de caldă a vântului și imediat îngheață, transformându-se în polei. Și atunci deja calci pe trotuarul inegal cu grijă și aștepți o nou zăpădă, ca să arunce măcar un praf ușor peste drumul alunecos. […]

Iar în acea zi timpul nu se grăbea nicăieri. Ningea ușor din când când când, se mai oprea, Neavând ce face, își aduse aminte de folosul pe care îl are aerul proaspăt.” (pg. 43)

Semion, un somnambul mai puțin obișnuit, pendulează între identitatea nocturnă și cea diurnă, alături de  soție care pare chiar mai nebună decât oricare dintre identitățile sale. Arunci când aceasta o cunoaște pe Daria, soția medicului magician, mort recent, lucrurile iau o amploare greu de anticipat și asta nu în sensul bun.  Rugându-l pe Volodka – lăptarul – prietenul său, să îl urmărească atunci când pleacă noaptea din casă, Semion află o serie de lucruri la limita incredibilului, care îi răstoarnă întregul câmp de valori.

”Raza lanternei alunecă în interiorul sacoșei. În urma razei alunecă înăuntru și mâna lui Semion. Scoase din pungă o cărțulie de carton de dimensiunea unui pașaport. Pe copertă era o denumire inscripționată cu argint: ”Biserica Ambasada Lunii”. O deschide imediat și văzu pe prima pagină propria sa fotografie […]”. (pg. 234)

”Noaptea Dima nu a putut să doarmă. Deși era plăcut lângă Valia și era cald, o anumită neliniște interioară îl făcea să se întoarcă pe o parte și pe alta și nu-l lăsa să închidă ochii.
Pe cer strălucea o jumătate de lună. Licăreau stelele, aruncând o lumină rece, îndepărtată. De undeva de sus se auzea vuietul unui avion. În stânga drumului se vedea pătratul de pământ curățat acum trei zile.
Ei, ce să îți dau, puțin drog? Doar mi-ai salvat viața, Murlo! Și eu nu am înțeles asta imediat… Dima se uita în ochii deschiși ai motanului și simțea că există între ei, Dima și Murik-Murlo, o legătură ascunsă de rudenie. Dacă ar fi om, ar putea spune o înrudire a sufletelor.” (pg. 237)

Lui Andrei Kurkov nu îi scapă nicio scenă nedetaliată, buzele fierbinți ale fetiței pe care o alăptează Irina mai rar decât și-ar dori, la oamenii pe care îi întâlnește zi de de zi în autobuzul care o duce la Kiev pentru a-și vinde laptele matern, la zâmbetul șoferului, liniștea drumului înainte ca autobuzul să își facă apariția. Parcă simțim textura șalului pe care Irina îl va vopsi, rușinată de sărăcia ei atunci când se îndrăgostește de Egor. Chiar anotimpurile prind viață în romanul lui Kurkov, dictând uneori cursul evenimentelor. Măcinată de condiția de fată săracă, Irina visează un cămin frumos, alături de copil și de un om pe care l-ar putea iubi. Și Laptărul de la miezul nopții oferă pe acest plan un final fericit. Însă nici problemele mai adânci, care afectează oamenii pe o o scară mult mai mai are, nu sunt neglijate, situațiile fiind abil gestionate cu arcuiri de maestru și împachetate în istorii demne de un scriitor care își merită pe deplin locul în istoria literaturii contemporane. O ridiculizare libertății ilustrată ca aici nu e ușor de găsit, iar pentru un public care a trecut prin comunism este o rememorare cu accente țepoase în trecutul multora.

”- Liniștiți-vă, îi ordonă bărbatul în costum de aviator. Vă ordon să nu vă fie frică” Acum trei ani nici nu ați fi fost în lumea asta! Așa că spuneți totuși mulțumesc ”revoluției portocalii”. Acum la noi e democrație. Totul se face numai cu acordul pacientului. […]
–  Deci pot refuza tabletele?
– Nu se poate, spuse el. Și degeaba vă neliniștiți. Pur și simplu o să uitați tot de trebuie și o să trăiți mai departe. În căsuța dumneavoastră de pe Strada 9 mai, cu soția și motanul.” (pg. 442)

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Măștile nemuririi: ”Nemurirea”, de Milan Kundera

Carmen Florea

Malevil, de Robert Merle

Delia Marc

Metafizica tuburilor, de Amélie Nothomb

Dana Mischie

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult