Carti Eseuri Recomandat

Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică, de Mihai Iovănel

”Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică”, de Mihai Iovănel

Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012

Moto: „Nu-mi trebuie argumente ca să le răspund şi nici nu caut. Chiar dacă lucrul n-ar fi aşa de grotesc, chiar dacă n-ar fi aşa de stupid şi zadarnic – încă nu mi-ar trebui argumente. Undeva, într-o insulă cu soare şi umbră, în plină pace, în plină securitate, în plină fericire, mi-ar fi la urma urmelor indiferent dacă sunt sau nu evreu. Dar aici, acum, nu pot fi altceva. Şi cred că nici nu vreau.” (Mihail Sebastian, Jurnal)

Nu putem cunoaşte cu adevărat cât de controversat a fost Mihail Sebastian în perioada interbelică, dar cu siguranţă anii ce au trecut de la accidentul care i-a adus moartea (1945) au construit cărămidă cu cărămidă la această aură de om, personaj şi scriitor  controversat. De la această construcţie pleacă şi Mihai Iovănel (născut în „doar” anul 1979, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu această teză, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti) în cartea sa apărută de curând la Editura Cartea Românească, de altfel subiect ce constituie teza sa de doctorat, de o valoare autentică: „Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică”.

Readus în atenţia publicului prin publicarea Jurnalului în 1996 la Editura Humanitas (pe care încă nu l-am citit), Mihail Sebastian şi evoluţia lui în timp, inclusiv dupa decesul apărut din senin, reprezintă o necesitate a cercetării româneşti, lucru dovedit de apariţia mai multor lucrări, cum ar fi Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”, de Marta Petreu (Editura Polirom, 2009). Mihai Iovănel, pe lângă criticile pertinente sau discutabile (sperăm în apariţia unor contracritici, polemici, broşuri, orice care să ducă la o argumentaţie de calitate pe termen lung, întocmai ca în perioada interbelică), îşi concentrează cartea cu precădere asupra idelogiei lui Mihail Sebastian, şi ea destul de controversată, decât asupra omului Sebastian, chiar dacă sunt analizate ambele aspecte.

Să răspundem, în maniera lui Mihai Iovănel, la câteva dintre întrebările puse de volum, cu precizarea expresă că lucrarea „Evreul improbabil” vă oferă mult mai multe amănunte, detalii interesante, excepţionale note de subsol şi o bibliografie care este greu de parcurs (are 25 de pagini), dovadă că autorul s-a documentat suficient şi o perioadă îndelungată pentru a fi o sursă credibilă importantă:

Mihai Iovănel

-despre natura relaţiei dintre Mihail Sebastian şi Nae Ionescu. Este cert acum, peste ani, că Nae Ionescu a avut o mare importanţă pentru viaţa şi opera lui Mihail Sebastian: el este cel care l-a ajutat pentru a ajunge în redacţia „Cuvântului” şi, prin urmare, cel care l-a scăpat de statutul de provincial pentru a deveni bucureştean. Chiar dacă, mai târziu, Sebastian scria că este „român de la Dunăre” (fiind născut şi crescut în portul Brăilei), este clar că receptarea articolelor şi a cărţilor sale nu se putea face cu aceeaşi anvergură decât în Capitala ţării. Ionescu este cel care l-a adus în Bucureşti, cel care i-a „călăuzit” articolele în primul deceniu şi cel care i-a schimbat concepţia asupra lumii culturale şi literare româneşti.

Sebastian a avut de unde alege ca maestru călăuzitor. Cel care l-a ajutat implicit în primii ani de jurnalist a fost Cezar Baltazar, cel care i-a determinat continuarea ca jurnalist a fost Nae Ionescu. Alegerea adevărată dintre cei doi este explicată simplu: „Deşi alegerea lui Sebastian, după cum am sugerat, reflectă o condiţionare materială, ea poate fi interpretată şi alegoric, drept alegerea dintre Literat şi Ideolog. Sebastian se îndreaptă spre ideolog. Dacă în acest caz alegerea înseamnă, încă, un reflex contingent, în deceniul următor va fi opţiunea tuturor.”

Mihail Sebastian nu a fost însă un ziarist vertical aşa cum ne închipuim noi. Sau aşa cum ne închipuim noi perioada interbelică, hiberbolizată, laudată, supraapreciată în raport cu, cel puţin, perioada contemporană nouă: nici atunci jurnaliştii nu erau neutri, nici atunci cărţile nu erau recenzate neapărat echidistant, ci în raport de prieteniile şi colegialitatea cu autorii, şi atunci totul era permis şi putea fi cumpărat. Lui Sebastian i se reproşează, pe bună dreptate, toate acestea, dar nu ar trebui să fie un reproş personal, ci mai degrabă unul adresat întregii generaţii de jurnalişti interbelici. În cazul lui, este cu deosebire o problemă de idelogie, mărturisită foarte bine de Mihai Iovănel, la finalul cărţii: „În ce-l priveşte pe Sebastian, condeiul său sprinten de gazetar nu poate masca lipsa lui fundamentală de orientare politică. Ideologic, Sebastian e departe de a fi o structură vertebrală; scrie, s-ar putea spune, încotro îl împinge inspiraţie literară (deşi trebuie luată în serios, cu toate excesele ei, şi argumentarea Martei Petreu, după care articolele lui Nae Ionescu inspiră în numeroase cazuri tânărului discipol un traseu)”;

-despre relaţia dintre Mihail Sebastian şi Mircea Eliade. Una dintre cele mai interesante aspecte ale cărţii priveşte această relaţie ciudată, dar specifică epocii, dintre unii dintre cei mai respectaţi autori ai generaţiei interbelice, aşa-numita „Generaţie Criterion”, mai ales că Mihai Iovănel cercetează relaţia dintr-o perspectivă inedită: reflectarea acesteia în memoriile celor doi: „Sebastian şi Eliade, care se cunosc în 1927 (fiecare lasă o altă mărturie asupra circumstanţelor exacte; cea a lui Sebastian, apărută în epocă, este probabil cea mai apropiată de adevăr), încep să fie propriu-zis prieteni în 1932, după întoarcerea lui Eliade din India, şi încetează să aibă o astfel de relaţie prin 1937-1938, după mai multe tensiuni provocate de fascizarea treptată a lui Eliade. Prietenia este construită preponderent pe disponibilitatea admirativă a lui Sebastian, dar şi pe circumstanţe contingente de tipul triunghiului Nina – Mihail – Mircea. Relaţia evident disproporţionată dintre Sebastian şi Eliade e lesne de reconstituit din textele scrise unul despre celălalt: Sebastian scrie aproape despre toate cărţile lui Eliade (despre treisprezece, mai exact), în timp ce Eliade scrie doar despre „Femei”, restul aprecierilor consumându-se oral, după o rutină a admirativului nu întotdeauna sinceră.”

Mihail Sebastian

Relaţia lui Eliade cu fascismul a fost tot timpul în pericol a fi desconspirată în perioada posbelică. Tocmai de aici a venit şi această „frică”, devenită notorie, ca Jurnalul lui Mihail Sebastian să fie la un moment dat editat şi scos pe piaţă. În timp, deşi relaţia celor doi a fost descrescătoare, din ce în ce mai lipsită de evidenţă pentru evreul Sebastian, Eliade a început să se poarte „cu mănuşi” pentru că Jurnalul lui Sebastian „a funcţionat totuşi în perioada postbelică în rol de umbră – ca într-o nuvelă romantică-gotică – sau chiar ca „şantaj”.” Şi atunci Eliade, aşa cum „il citeşte” Mihai Iovănel, cosmetizează propriile Memorii pentru a-i da o importanţă mai mare lui Sebastian, mult mai mare decât cea reală („Sebastian a devenit important retrospectiv, pentru că Sebastian a devenit Evreul – mai mult, Prietenul Meu Evreu.”): „Cele două volume de Memorii eliadiene apar în 1980 şi 1988 (în franceză) şi 1981 şi 1988, în engleză. Exceptând secvenţa provenită dintr-un prim volum de Amintiri, numit Mansarda şi cuprinzând perioada de până la plecarea în India, apărut în 1966 la Madrid, în care Sebastian apare menţionat într-un singur loc (în legătură cu articolul anti-Eliade despre „Sentimentalul Gourmont”), memoriile abundă în trimiteri la Sebastian… Aşadar, Sebastian devine personaj principal în memorialistica lui Eliade (şi putem include aici şi primul volum din jurnal, „Fragments dun journal”, publicat în 1973 la Paris) abia după relevarea jurnalului lui Sebastian în Toladot.”

-despre interpretarea prefeţei la „De două mii de ani”, semnată de Nae Ionescu, una dintre cele mai controversate scrieri ale epocii, una cu un profund caracter antisemit. Am citit acum foarte mulţi ani prefaţa lui Nae Ionescu şi nu am înţeles-o pe deplin. Ea naşte şi acum controverse, aşa cum a născut şi în perioada interbelică, iar circumstanţele alegerii lui Sebastian de a fi prefaţat un roman „evreiesc” de către un antisemit deja convins rămân încă discutabile, chiar dacă unele explicaţii există. După cum spune Mihai Iovănel, prefaţa este „ambiguă, divagantă, sofistică, nesistematică, rău construită, emfatică – neajunsuri care au toate la bază lipsa de claritate”. Şi, apoi, din punctul meu de vedere, autorul ne face cea mai pertinentă şi clară explicaţie asupra acestei prefeţe, trecând pe puncte prin fiecare aspect al acestuia, suficient de limpede pentru fiecare cititor care „suferă” de inteligenţă.

Cartea lui Mihai Iovănel poate fi începutul unor dezbateri interesante, ce ar trebui să vină în mod obligatoriu şi nu să fie îngropate în sertarele necunoscute ale unor ziare sau reviste necunoscute, ci în prim-planul criticii literare de la noi. Poate chiar în prim-planul blogosferei, poate în revistele cu adevărat importante, în mod sigur în viitoarea istorie a literaturii româneşti. Nu spun că Mihai Iovănel are dreptate (desi am criticat-o pe Marta Petreu sub anumite aspecte, cand a scris despre Mihail Sebastian), nici că nu are dreptate: important este ca ambii (sau, mai bine zis, cărţile ambilor autori) să fie sursa unei dezbateri de istorie şi critică literară cu argumente solide şi pertinente, propice aflării adevărului.

Un lucru interesant pe coperta din spate a acestei cărţi: preţul, aproape inexistent pe cărţile editate în ultimii ani, mereu aflate la cheremul fluctuaţiilor distribuitorilor de carte. Un preţ foarte mic pentru o carte fundamental importantă. Am scris despre această carte şi pe ClubDiverta.ro.

Puteţi cumpăra această carte acum, de pe site-ul Editurii Cartea Românească.

Articole similare

Anselm Grün – „Frumusețea” și „Prietenia este un dar”. Doi piloni ai unei societăți conștiincioase

Herghelia Verde. Însemnările vraciului Sofur despre Timur Lenk, de Octavian Simu

Andreea Andrusca

Prin blogosfera literara (10 – 16 februarie 2014)

Dan Romascanu

1 comment

Delia 18 decembrie 2012 at 11:41

Ce inseamna cu adevarat un doctorat si contributia originala pe care o aduce activitatii de cercetare!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult