Carti Literatura romaneasca Recomandat

Cutia cu bătrâni, de Andrei Oișteanu

Cutia-cu-batrani-bun”Cutia cu bătrâni”, de Andrei Oișteanu

Editura Polirom, Seria de Autor ”Andrei Oișteanu”, Iași, 2012
Prefață de Dan C. Mihăilescu

Nu trebuie decât să privești coperta cărții pentru a realiza că te afli, ca cititor, la începutul unei altfel de aventuri. Biografia gornistului cu vertebră de delfin este un asamblaj de obiecte din colecția autorului Andrei Oișteanu, datând din 1978, perioadă în care au fost scrise și textele ce au dus la formarea cărții Cutia cu bătrâni, o suită de idei, mituri, legende ce împreună redau o față a lumii ce ne înconjoară și care trăiește printre noi sau prin noi, chiar și în sânul unei societăți avansate. Volumul de față se află la a treia editare, prima la Editura Meta, în 1995, a doua la Editura Cartea Românească, 2005, și ultima, dar nu cea din urmă sperăm, la Polirom, ediție care se bucură și de un dosar de presă. De-a lungul acestui traseu,  autorului i-a fost alături Dan C. Mihăilescu ale cărui gânduri pe marginea scrierii se află în prefață. Romanul de față este singular în cariera lui Oișteanu, el însuși afirmând în nota asupra ediției: În România literară, Ioana Pârvulescu constata că sunt mai talentat în domeniul eseului erudit decât în cel al ficțiunii și mă sfătuia să rămân la ceea ce mă pricep mai bine. I-am urmat sfatul înainte să mi-l fi dat. Din 1981, de când am terminat Cutia cu bătrâni, n-am mai scris proză. Romanul de față comportă atât de multe elemente de mit și legendă încât granița dintre real și fantastic devine foarte greu de trasat precum în operele lui Mircea Eliade. Important este că fabulosul cuprinde cititorul și-l ademenește precum jocul ielelor, pe când semnificațiile ascunse și de mult apuse explicitează atât de bine tot ce ne înconjoară încât uneori sperie.

Romanul se împarte în două părți ce pot fi foarte bine separate în două microromane, singurul element comun fiind omul bătrân, pe de o parte, sătul de viață și dornic de moarte, iar pe de altă parte, încântat de minunățiile vieții si pornit spre descoperirea lor. La o analiză mai profundă, elemente comune unesc cele două povestiri, viața și interogația asupra sensului acesteia fiind unul dintre ele.

Prima poveste, ce se intitulează Comisionarul, începe cu un paragraf din Mitul lui Sisif al lui Albert Camus, care reprezintă practic o oglindă cu ajutorul căreia spectatorul întrevede problematica întreținută de acest prim microroman: nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viața merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Pentru a clarifica această problemă filosofică autorul așează față-n față pe Comisionarul de flori Filip, un bătrânel mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând – chiar și-n toiul verii – un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin și destins nu-i trădează vârsta, cu Carol, tatăl doamnei K, un bătrânel nici prea în vârstă și nici prea bolnav. I-a intrat însă în cap că viața lui s-a irosit și că nu mai merită să fie trăită.

Doi oameni cât se poate de diferiți, care, puși față-n față de către un destin nemilos – doamna K-, trebuie să treacă prin diversele și atât de cunoscutele etape ale unei relații, indiferent de tipul ei, de la reținere și suspiciune, la aversiune transformată în final în dragoste și respect reciproc. Cei doi devin fațetele aceleași persoane, antagonisme ce formează ființa umană și între care există un război continuu, sfârșitul lui venind poate în momentul în care ultima suflare se consumă. Obiceiurile și credințele strămoșești se simt la ele acasă în această carte, nu de puține ori personajele încarnând magi păgâni sau oferind puteri magice unor obiecte simple. Dar cred că nimeni nu e străin de faptul că magia se dezvăluie doar celor ce cred și că lucrurile ce ne înconjoară prind viață dacă ne oprim puțin din goana zilnică și le oferim posibilitatea să se manifeste. Cei doi prieteni trec și prin perioada în care unul dintre ei devine vulnerabil iar celălalt profită de ocazie pentru a-și convinge partenerul de logica credințelor sale. Însă cei doi sunt la fel de puternici, războiul dintre bine și rău pare să nu ia sfârșit. Totuși, când Carol are șansa de a-și duce la bun sfârșit crezul ceva îl împiedică. Să fie Filip cu ale sale idei, idei ce fără știre l-au cuprins și pe el, eroul antagonist ce avea o bază atât de solidă, clădită cu principii și credințe de nestatornicit? Să fie bunătatea și credința lui Filip ce i-au cuprins sufletul negru?

O problematică des întâlnită în literatura modernă și nu numai, este memoria și importanța ei pentru individ. Dacă Carol este de părere că memoria este și lanțul care ne priponește de stâncă și vulturul care ne sfâșie ficatul. În schimb, amnezia e sinonimă cu libertatea, Filip contracarează, fiind de părere că o lume lipsită de memorie ar avea același sfârșit ca și o lume lipsită de uitare. Chiar și dragostea, acel sentiment ce ar trebui să salveze pe oricine și care reprezintă viața, este supusă unei analize aspre, ea fiind devalorizată, exprimând atâtea sentimente atât de deosebite, încât ajunge să nu mai exprime nimic. O analiză fină a conștiinței umane, o luptă între doi inamici ce se dă într-un spațiu închis, în camera lui Carol, aspect ce întărește ideea de luptă interioară a unui singur protagonist. Carol dă semne de ezitare în momentul fantastic al apariției unei birje în plină noapte, când puterile protagoniștilor erau spre sfârșite. Atmosfera este asemănătoare literaturii fantastice a lui Eliade. Ceața, sentimentul de déjà-vu, călătorii ce parcă te transferă pe un alt tărâm și locuri pline de mit și legendă sunt elementele ce îl determină pe Carol să viseze din nou, despre preafrumoasa Felicia, visul fiind în cele din urmă dovada trezirii la viață a lui Carol. Se trezește în el un sentiment de atașament, de iubire ce îl determină să iubească lumea cu toate răutățile ei căci viața este o șansă atât de uimitoare a materiei – cu o durată infimă, de o clipă cosmică -, încât nu merită să o ratăm.

Andrei Oișteanu
Andrei Oișteanu

Carol pare să urască viața mai mult din perspectiva altora. Aflându-se tot timpul în parc și oferindu-și serviciile de fotograf trecătorilor, Carol a avut posibilitatea să observe nimicnicia vieții la persoanele care și-au pierdut speranța și credința. Tumultul lor interior pare să se fi transferat la Carol care suferă din cauza lipsei de libertate a individului de a alege momentul nașterii sau cel al morții. În schimb, omul a câștigat marele privilegiu al sinuciderii. E drept că natura a pus în fiecare ființă un bun gardian – instictul de autoconservare. […] De aceea acest gardian bătrân, slăbit, adormit, prea înțelegător, ușor de înșelat și de corupt e întărit de societate cu alți gardieni, artificiali și duri, roboți neânțelegători și incoruptibili: Educația, Morala, Familia, Religia, Legea și alte instituții onorabile, colorate și aromate sintetic.

În lupta dintre Îngerul cel Bun și Demonul cel Rău, dintre păzit și păzitor, Carol reușește să smulgă o victorie de care nu se bucură. De ce? Păi într-o bătălie ce te epuizează se presupune că ai dreptul să-ți învingi dușmanul într-o luptă dreaptă și să vezi fața învinsului, victoriosul adulmecând în acest fel gustul victoriei. Din păcate, acest moment glorios nu face parte din povestea noastră căci ei s-au jurat, s-au înjurat, jur-împrejur s-au căutat, s-au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față…

În al doilea microroman, Arhivarul, locul camerei triste în care se află un cufăr și un leu cu puteri magice este înlocuită de către o adresă, Intrarea Labirintului, numărul 43, iar protagonistul este de data aceasta funcționarul ce și-a trăit viața printre mormane de povești…ale altora. Dânsul pornește într-o căutare febrilă de lucruri vechi, întâlnind în peripețiile sale oameni dintre cei mai ciudați, fiecare cu câte o poveste bună de ascultat și de analizat. Drumul inițiatic pentru arhivar începe cu Rebis, cel ce combină caracteristicile femeiești cu cele bărbătești, ajungând în acest fel, după etapele de putrefacție și purificare, la stadiul ultim, la res bina, materia dublă. Arhivarul nu are altceva de făcut decât să-și ducă la bun sfârșit procedeul de transformare. Folosind palindromul magic În cerc noi mergem noaptea și consumați suntem de foc (IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI, folosit și de către Guy Debord într-un film din 1978), autorul poartă eroul prin diferite cotloane ale lumii pentru a-i permite să ajungă la rândul său la etapa ultimă. Dovada că ajunge în acel punct constă tocmai în final care-l găsește în poziția fătului, dar și în preferința lui pentru toamnă care era pentru el bătrânețea calmă și înțeleaptă a naturii, dezbărată de poftă, spaimă și trufie. Înainte să ajungă la călugărul Pimen, arhivarul trece printr-un iarmaroc al dezmățului, ce este repede curățat de o forță invizibilă cu tot cu blestematul de Zlota, un Ahile mai puțin cunoscut și mai puțin iubit al tărâmurilor petrecute de către arhivar.

Înconjurat până la refuz de către obiectele culese în urma unor călătorii asemănătoare celor din opera Eroul cu o mie de chipuri, Bătrânul își încheie parcursul ciclic și, printr-un ritual poate nici de el înțeles, se împacă cu excentricitățile lui Carol, preamărește înțelepciunea lui Filip și împreună pornesc într-o nouă călătorie pentru Adam și Eva ai lui Liviu Rebreanu. Cât despre obiecte, nu obiecte colecționase bătrânul, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Regina deşertului. O femeie în Arabia, de Georgina Howell

Andreea Andrusca

Femei, de Charles Bukowski

Jovi Ene

Șapte minibiografii sentimentale: ”Nepovestitele iubiri”, de Tatiana Niculescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult