Carti Eseuri Recomandat

Convorbiri cu Alex. Ștefănescu, de Ioana Revnic

convorbiri-cu-alex-stefanescu1”Convorbiri cu Alex. Ștefănescu”, de Ioana Revnic

Editura Allfa, București, 2013

Prea puțină lume mai citește acum critică literară. Dacă era întrucâtva obligatorie prin liceu, cel puțin la profilul de filologie sau la facultatea de litere, critica literară a devenit un obstacol, cu ușurință ocolit, tocmai datorită faptului că este găunoasă, s-a închistat în majoritatea cazurilor într-un limbaj de lemn și se adresează aproape exclusiv celorlalți critici literari. De aceea, atunci când dau de ea printr-o revistă literară online sau nu, o ocolesc de cele mai multe ori și mă îndepărtez după lectura a doar câteva rânduri.

Sunt, normal, și excepții: dacă i-aș enumera doar pe Daniel Cristea-Enache sau Marius Chivu, în mod sigur i-aș nedreptăți pe mulți care semnează critică literară în reviste mai mult sau mai puțin cunoscute. Dar aici vorbim despre Alex. Ștefănescu, cel care face parte tot din categoria excepțiilor, pentru că discuțiile lui despre cărți se adresează publicului larg, este pe înțelesul tuturor și, prin emisiunile lui de la televiziune, a apropiat pe cât a putut publicul de carte. De cartea autentică, bună, citibilă, făcând în același timp și o emisiune, spre că vi-o amintiți!, despre cărțile proaste ale literaturii române.

Alex. Ștefănescu
Alex. Ștefănescu

În ”Convorbirile cu Alex. Ștefănescu” ale Ioanei Revnic, criticul literar își ia viața, o dezbracă de ascunzișuri, pentru a o dezvălui în toate splendoarea cititorului interesat de o viață de scriitor apreciat. Poate că există, normal, și lucruri ascunde, dar splendoarea vine de la faptul că Alex. Ștefănescu pare extrem de sincer și laudă, dezbină, critică (atât pe alții, cât și pe sine) cu nonșalanță, uneori acid, alteori galant, fără a lăsa aproape nimic din propria viață nedezvăluit: atât iubirea sa pentru Nicolae Manolescu, cel care l-a ajutat enorm pentru a deveni ceea ce este, cât și răceala și antipatia pentru același Nicolae Manolescu, după ce acesta a devenit anost și plin de sine; atât simpatia pentru Daniel Cristea-Enache, cel care ”mi-ar fi plăcut să-mi fie fiu”, cel care ”este un om complet: inteligent, luminos, responsabil. Are simțul răspunderii, dar știe și să se joace. Spiriul critic, mereu activ, și-l manifestă într-un mod civilizat”, cel care ”poate fi pentru literatura română, în epoca Internetului, ceea ce a fost Nicolae Manolescu pentru aceeași literatură înainte de 1989”, cât și distanțarea față de acesta atunci când tânărul critic literar, cât și alții, îl laudă excesiv și nemeritat, după părerea lui Alex. Ștefănescu, pe un Norman Manea; care nu pregetă să îi critice pe idolii televizinilor, fie ei vedete de mucava, fie ei vedete culturale apărute după 1989, precum Octavian Paler: Despre Octavian Paler: ”Membru al CC al PCR și deputat în Marea Adunare Națională, redactor-șef al ziarului România liberă, a promovat mai mult decât oricine cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu (punându-i, cu cinism, pe alții să scrie articolele encomiastice). În eseistica sa, idolatrizată de multe doamne… culturale (cum altfel să le spun?), folosea idei preluate de la filosofii Greciei Antice și de la eseiști ca Ortega y Gasset sau Miguel de Unamuno. Nu avea idei proprii, dar le formula bine – solemn-melodramatic – pe ale altora. Romanele lui parabolice sunt de un prost-gust care te face să roșești.”

Mi-a plăcut mult felul în care își descrie Alex. Ștefănescu primele clipe de critică literară, o minimă învățătură de minte pentru noi, bloggerii literari (sau cinefili, după caz), care citim doar ce ne place, când ne place, fără a face niciun moment analiză la rece la tot ce există pe piață, fără a face niciun moment critică: ”A doua sau a treia zi după ce mă convinsese să scriu critică literară, Manolescu mi-a adus un braț de cărți (le primea, așa cum primesc și eu azi, de la autorii dornici să scrie despre ei). Le-am luat cu mine la cămin și le-am citit febril, ore în șir, din ce în ce mai dezamăgit. Prin comparație cu ce studiasem în facultate – Homer, Shakespeare, Cervantes, Dostoievski, Eminescu –, erau sărăcioase, inexpresive, uneori incoerente. Retrăiam trecerea de la pădurile de fagi ale Sucevei, pline de măreție, la arborii piperniciți și gălbejiți din București. Îți spun sincer, cu o mare repulsie m-am scufundat în acea maculatură, mostră de literatură română contemporană. Mi se făcuse milă de mine însumi. Așa o să-mi petrec viața, mă întrebam, citind texte anoste, remarcabile doar prin vanitatea maladivă a autorilor?”

Ioana Revnic
Ioana Revnic

Alex. Ștefănescu trece dincolo de imaginea sa mediatică, acela de „greu” al literaturii române, pentru a-și explica viața cu toate suferințele și fericirile, cu o căsnicie reușită și o dragoste profundă ce i-o poartă soției sale, cu alegerea de a nu avea un fiu tocmai pentru a-și dedica toate forțele lumii literare. Le spune cu amuzament și rafinament, cu talentul pe care i-l cunoșteam din cărți și emisiunile culturale, oferind cititorului o adevărată biografie cu întrebări și răspunsuri. Nu trebuie însă deloc neglijată contribuția Ioanei Revnic, cea care l-a intervievat cu sârguință, dezvăluindu-și la rândul ei erudiția, simțul critic și profunda cunoaștere a vieții și operei lui Alex. Ștefănescu. Care știe, printre foarte multe altele, să facă și borș de putină: ”O cunoscută mi-a dat telefon de curând și m-a întrebat cum se face borșul de putină. I-am explicat (una dintre formule, pentru că sunt mai multe) și, bineînțeles, am scăzut în ochii ei, pentru că știu așa ceva. Dar și ea a scăzut în ochii mei.
Cum să iubești o femeie care nu știe să facă borș?!
În schimb, se dovedesc experimentate în… alte privințe. Așa aș spune, sarcastic, dacă ar fi adevărat. Dar nici în alte privințe nu strălucesc: dau dovadă mai curând de îndrăzneală decât de pricepere.”

Nu vă lăsați intimidați că este o carte de interviuri; nu vă lăsați intimidați că găsiți aici răspunsurile unui critic literar de renume; dacă vă veți apleca așadar asupra acestei cărți, veți descoperi o viață savuroasă, un ideal al scriitorului român plecat de jos pentru a răzbate în tot ceea ce își propune, pentru a lăsa în urmă o operă, pentru a descoperi la rândul său niște autori; un intelectual genial de amuzant-Alex. Ștefănescu, care merită (re)descoperit și o Ioana Revnic pe a cărei carte de interviuri, ”Dresuri de lei”, publicată în 2011, abia aștept să pun mâna.

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Articole similare

”Thrillerul anului 2019”: Pacienta tăcută, de Alex Michaelides

Jovi Ene

Cartea copilăriilor, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță

Jovi Ene

Atlasul popoarelor din Orient, de Jean Sellier și André Sellier

Jovi Ene

1 comment

gelu capris 26 iulie 2013 at 21:25

Ioana Revnic este pe un drum unic,Alex Stefanescu ii
tine isonul cu un curaj dezarmant, nu stiu ce sa apteciez
mai mult, cred ca usurinta de captivare a cititorului!Felicitari

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult