Carti Carti de istorie Recomandat

Caucazul de Sud dupa 20 de ani. Regimuri politice, securitate si energie

Caucazul de Sud”Caucazul de Sud dupa 20 de ani. Regimuri politice, securitate si energie”, de Ileana Racheru, Stanislav Secrieru, Angela Grămadă

Editura Curtea Veche, Colecția ”Istoria timpului prezent”, București, 2012

Dupa cartea lui Carmen Gavrila despre Orientul Apropiat este placut, chiar reconfortant sa citesti o alta carte despre o alta regiune interesanta, vie, ne-asezata, Caucazul de Sud. Se demonstreaza astfel ca exista destui oameni in Romania (fie ca e vorba despre specialisti in politica externa, ziaristi sau scriitori) interesati de diverse zone ale lumii, depasind obsesiva fixatie fata de Romania si poporul roman. Cei trei autori ai volumului “Caucazul de Sud dupa 20 de ani. Regimuri politice, securitate si energie[1] au beneficiat de ajutorul Fundatiei Soros pentru a vizita Caucazul de Sud, avand sansa de a discuta la fata locului cu diversi actori ai scenei publice georgiene, armene sau azere (ziaristi, ministri, reprezentanti ai societatii civile), percepand suflul zonei, ceea ce face mai mult decat orice analiza academica.

Cartea este formata din trei studii separate care analizeaza Caucazul de Sud (format din trei tari, Armenia, Georgia si Azerbaidjan) din trei perspective diferite, in conformitate cu expertiza fiecaruia din cei trei tineri autori. Ileana Racheru se concentreaza asupra regimurilor politice din regiune -“Democratia care ascunde autoritarisme competitive”- Stanislav Secrieru ataca geometria variabila in actiune -„Politica externa si de securitate in Caucazul de Sud”- iar Angela Gramada fixeaza Caucazul de Sud intre economia politica si politica energetica. Din prima analiza aflam (ceea ce deja oricum stiam) ca “cele trei regimuri sunt autoritarisme competitive“, autoritarismul competitiv fiind un regim hibrid rezultat din imbinarea practicilor democratiei cu cele autoritariste. “Intr-un regim autoritar competitiv puterea politica nu respecta cel putin una dintre conditiile democratiei: alegeri libere, garantarea libertatilor cvile, existenta unui spatiu al jocului politic unde se pot exprima atat puterea cat si opozitia”[2] Ceea ce este relevant din descrierile celor trei tari este ca regimurile lor incalca aproape toate conditiile enuntate mai sus, intr-un grad mai mic (Georgia) sau mai mare (Azerbaidjan).

Sperante erau pentru Georgiam, insa si ele au fost exagerate. “Scena politica de la Tibilisi pastreaza atmosfera de confruntare extrema din anii 90, nici puterea, nici opozitia nu au experienta negocierilor si a compromisului sau programe ideologice.”[3] Regimul lui Saakasvili, un personaj instruit in Occident, care a schimbat oarecum imaginea Georgiei si care a venit la putere ca urmare a revolutiei trandafirilor, a atras atentia mass-mediei internationale, mai ales in contextul razboiului ruso-georgian din vara anului 2009 care s-a incheiat destul de prost pentru Georgia. Imaginea si practicile elitelor politice de la Tibilisi amesteca mostenirea sovietica cu adaptarea la tranzitie si la obiectivul perpetuu al democratizarii. Mostenirea sovietica se reflecta in existenta unui lider puternic si eliminarea sefilor de stat care nu au acest. Un progres a reprezentat totusi faptul ca partidele din Opozitia georgiana (Visul georgian) au castigat alegerile din octombrie 2012, inlaturand de la putere, pe cale pasnica (ceea ce este chiar un eveniment major in regiune) fortele politice pro-prezidentiale ale lui Saakashvili care a fost nevoit sa recunoasca aceast evolutie.

632px-Caucasus-political_en.svg

Interesanta este si detalierea unui conflict vechi, mostenire directa a regimului sovietic si care este inghetat de aproape doua decenii, dar cu un potential de re-inflamare destul de ridicat: cel dintre Armenia si Azerbaidjan. Singurele relatii normale pe care le au cele doua state in Caucazul de Sud sunt cele cu Georgia care, la randul sau, are relatii conflictuale cu Rusia. Care este intr-un razboi mocnit cu miscarile radical-islamiste din intregul Caucaz de Nord cu epicentru in Cecenia si Daghestan. In consecinta, Caucazul este o regiune unde mai toata lumea are parte de relatii conflictuale, daca nu chiar de constante infruntari armate.

Care este istoria acestui conflict uitat? Cele doua state, proaspat independente, au dus un aprig razboi in perioada 1992-94 pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, care era si este locuita de catre armeni, dar care facea parte, administrativ, cel putin, din RSS Azerbaidjan. Armenia a castigat acel razboi, preluand controlul deghizat al zonei, extinzandu-l asupra altor sapte regiuni din Azerbaidjan tocmai pentru a putea avea acces direct la enclava in disputa. In consecinta, chiar si in momentul de fata, Baku nu-si controleaza aproximativ 14% din teritoriul care-i este recunoscut international. Un caz asemanator avem si in apropierea noastra, in Transnistria. In Armenia cele sapte regiuni se numesc teritorii eliberate, servind doua obiective strategice: asigurarea legaturii intre Nagorno-Karabah si Armenia si a spatiului necesar pentru o posibila aparare avansata. „De iure, cele doua tari sunt in stare de razboi. Operatiunile militare au fost sistate in 1994 in urma semnarii armistitiului de la Biskek”, insa „violenta de mica intensitate numita de unii experti razboiul lunetistilor s-a soldat cu 3000 de victime din 1994 pana in 2009.”[4] Nu stiam nici ca „granita actuala dintre Azerbaidjan si Armenia este printre cele mai militarizate din lume. Armenia si Nagorno-Karabah au edificat trei linii de aparare si se pare ca a patra este in faza de constructie. Potrivit estimarilor, fortele armate ale Armeniei si Nagorno-Karabahului totalizeaza 70.000 de militari, in timp ce armata Azerbaidjanului numara circa 95.000 de militari.”

Impresionant este cati bani aloca cele doua tari unei veritabile curse a inarmarii. In anii 2000-2010 azerii au alocat pentru „aparare” 9,2 miliarde de dolari, in timp ce Armenia, mult mai saraca (pentru ca nu are reteta financiara in urma exploatarii hidrocarburilor, precum Azerbaidjanul) doar 2,6 miliarde de dolari. In 2010 guvernul de la Baku a alocat bugetului apararii 2,1 miliarde de dolari, cifra ce depasea bugetul consolidat al Armeniei! “Intre Armenia si Azerbaidjan nu exista relatii diplomatice, granita este inchisa si nu exista comunicare directa terestra sau pe calea aerului. Zborul intre cele doua capitale se face cu escala la Moscova, Kiev sau Istambul[5] Adica in loc sa faci o ora ai nevoie de 5-6! Azerbaidjanul, profitand de pe urma pozitiei sale economice mult mai bune, incearca sa izoleze si eventual sa sufoce economic Armenia, iar aceasta face eforturi sa ridice blocusul azer, replicand prin blocarea accesului Azerbaidjanului la provincia sa Nahicevan care este enclava in Armenia, cu frontiere exterioare cu Iran si Turcia. Au existat negocieri in vederea reglementarii conflictului, insa ele sunt blocate in momentul de fata.

Stanislav Secrieru realizeaza si o interesanta analiza a relatiilor externe ale fiecarei din cele trei state din Caucazul de Sud atat cu celelalte doua state din zona, dar si cu principalii actori din zona: Rusia, Iran, Turcia, Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii. Aflam destule detalii interesante despre dinamica acestei zone „Principalul obiectiv al politicii externe a Azerbaidjanului este restabilirea integritatii teritoriale (…) Independenta financiara asigurata de veniturile substantiale generate de sectorul energetic ofera Azerbaidiajnului o autonomie larga in raporturile cu puterile regionale. Probabil cele mai apropiate relatii regionale au fost dezvoltate cu Ankara.” Autorul uita sa sublinieze printre multitudinea de interese geo-strategice pe care le impart cele doua state si comunitatea culturala si religioasa. Sa nu uitam ca si azerii sunt unul din popoarele turcice, de aceea se explica si atractia pe care o exercita universitatile turce pentru un numar insemnat de tineri azeri. „Dupa razboiul ruso-georgian, SUA au contribuit cu 1 miliard de dolari la eforturile de reconstructie a Georgiei, sprijinul PSI (persoane stramutate intern) si dezvoltare economica. Contributia financiara a SUA la efortul donatorilor externi a fost cruciala pentru depasirea cu suces de catre Georgia a dublului soc cauzat de razboi si criza financiara globala”[6]

Ethnic_Groups_In_Caucasus_Region_2009

Cel de al treilea capitol al cartii se concentreaza asupra economiei politice si politicii energetice, fiind scris de Angela Gramada care puncteaza pertinent „Prin logica de actiune, concepte si tendinte Georgiei si Armeniei le sunt mult mai apropiate modelele europene de dezvoltare economica, pe cand Azerbaidjanul da dovada de afinitate orientala si asiatica. Adesea apare tentatia ca acest stat sa fie inclus in randul statelor din Asia Centrala. Independenta politica regionala poate sa fie de scurta durata, daca un stat se bazeaza exclusiv pe resursele sale naturale.”[7]

In continuare sunt analizate din punct de vedere al economiei politice fiecare din cele trei state sud-caucaziene. Armenia, numita si paradoxul diasporei, a resimtit cel mai mult efectele crizei economice, pierzand in 2009 14,4% din PIB-ul sau (oricum nu prea mare) de numai 8,7 miliarde dolari (in 2009, de la 12 miliarde in 2008) „Migratia fortei de munca are loc in special spre Federatia Rusa, care a initiat un program de sustinere a propriei demografii, aflata in cadere libera. Acest program prevede incurajarea migratiei cetatenilor armeni in regiunile non-europene ale Rusiei, unde acestia primesc terenuri si o suma de bani.” Eh, unde sunt vremurile de odinioara, cand Stalin coloniza cu milioane si milioane de detinuti si deportati aceste imense zone, fara a le acorda decat dreptul de a crapa muncind pentru maretia Patriei Sovietice?! Armenia depinde foarte mult de tranzitul de marfuri prin Georgia vecina, cum frontiera cu Turcia inca este blocata, iar cea cu Azerbaidjanul militarizata, fiind gatuit de pozitia sa geografica (nu are nici macar granita comuna cu Rusia, vechiul si actualul sau mare aliat) care ramane in continuare principalul sau partener economic. Insa si Armenia a incercat sa-si diversifice aderentele si aliantele, una dintre ele fiind cea initiata de U.E. prin intermediul Parteneriatului Estic din cadrul Politicii Europene de Vecinatate (din care face parte si Georgia) „desi a ramas in urma Georgiei in ceea ce priveste implementarea principalelor cerinte asumate prin diferite acte si declaratii oficiale in domeniul integrarii europene, Armenia isi continua demersul spre apropierea de valorile si standardele europene.”

Despre Azerbaidjan nu se pot spune prea multe lucruri decat ca este cea mai bogata tara din zona datorita hidrocarburilor (70% din toata economia Caucazului de Sud). In 2009 s-au extras 50 milioane de tone de titei si 23,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale. „Dupa douazeci de ani de la proclamarea independentei Azerbaidjanului, inca mai putem vorbi aici de existenta unei economii de tip inchis, unde accesul partenerilor straini este restrictionat, de cele mai multe ori din cauza intereselor private ale diferitilor lideri politici aflati la guvernare”[8] De notat ca azerii au castigat celebrul Eurovision in 2011, organizand editia din 2012, bun prilej de propaganda nationalista si de ridicarea osanalelor regimului Aliev. Georgia are un model de dezvoltare economica ce se bazeaza pe principiile si ideile neo-liberale, insa nu are resurse naturale pentru a se dezvolta de o maniera decisiva si, in plus, distrugerile provocate de Rusia in timpul razboiului din vara anului 2008 au fost masive, ele fiind totusi inlaturate prin investitii occidentale de aproximativ 4,5 miliarde de dolari.

Beneficiind si de traducerea materiei in limba engleza, suntem siguri ca volumul deja a devenit o lucrare de referinta in subtirica noastra bibliografie despre zona Caucazilor (indiferent daca sunt de Nord sau de Sud), dovedind, prin pertinenta analizelor, ca si expertii romani pot fi cel putin la fel de competenti si interesati de subiecte externe precum cei occidentali.

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Curtea Veche.


[1] Editura Curtea Veche, 2012, aparut cu sprijinul Fundatiei Soros Romania

[2] pag.22

[3] pag.27

[4] pag.93

[5] pag. 91

[6] Pag.153

[7] Pag.188

[8] Pag.197

Articole similare

Scurtă istorie a României, de Keith Hitchins

Dan Gulea

Michael Jackson-51 de ani

Codrut

Viaţă şi destin, de Vasili Grossman

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult