Carti Eseuri Recomandat

Revolta Orientului, de Carmen Gavrilă

Revolta Orientului”Revolta Orientului”, de Carmen Gavrilă

Editura Polirom, Colecția ”Ego. Publicistică”, Iași, 2013

Am întâlnit şi citit cu multă aviditate articolele şi reportajele lui Carmen Gavrilă[1] în săptămânalul Dilema Veche, intervenţiile sale având ceva din brandul BBC, fiind pline de miez, obiectivitate, informaţii clare, mult diferite faţă de ce mai apare, din când în când, rar, pe această temă, în presa noastră naţională. Cu uşurinţa se poate decela pasiunea şi concentrarea asupra unui spaţiu foarte interesant, în plină fierbere,  de aceea reunirea acestor articole apărute în ultimii ani într-un volum de publicistică[2] (dar care poate fi privit şi ca o introducere pentru cei nefamiliarizaţi) este un gest logic, salutar.

Lumea musulmană de azi este un uriaş puzzle, pentru că fiecare ţară în sine este de fapt un cosmos format din multe microcosmosuri care interfereaza, se ciocnesc, se unesc, se despart, se aliază pentru a se despărţi cu scandal şi, deseori, cu sânge. Această imponderabilitate a lumii musulmane de ieri, dar parcă mai accentuată azi, după valul de revolte din cadrul Primăverii arabe, constituie un mare dezavantaj al lumii arabe în competiţia mondială şi în diversele raporturi de putere de care profită, din plin, diverşi actori precum Statele Unite sau Israelul. Evident, această fragmentare arabă nu a apărut de ieri, de azi.

În prima parte a cărţii („Anotimpuri arabe”, căci după iarna dictatorială a venit primăvara revoltelor – aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce temperatură va avea vara arabă…), Carmen Gavrilă urmăreşte cu atenţie procesul redefinirii statelor arabe care au trecut de la o formă (dictatorială) care asigura, de bine de rău, stabilitatea, ucigând însă democraţia (şi corolarul ei cel mai important, libertatea de expresie) în ţări precum Tunisia, Libia, Egipt, Yemen şi, acum, Siria (o ţară în continuare în plin război civil). Faţă de acest proces, doar Arabia Saudită şi Iranul par a fi rămas încremenite în vechiul lor proiect de dinaintea Primăverii arabe. „Protestele din lumea arabă au evident ca bază tinerii, ceva mai educaţi decât părinţii lor. Este o generaţie a internetului şi a contactului, fie el şi doar de departe, cu ideile occidentale, în special prin cultura pop vestică. Dar aceasta nu înseamnă că arabii iesiţi pe străzi din Egipt până în Yemen au cerut şi cer democraţie occidentală.” Ca e de rit occidental sau nu, nici nu prea mai contează, atât timp cât esenţa democraţiei, din Maldive până în Islanda, are anumite concepte clare, greu negociabile, pentru care au luptat în stradă şi demonstranţii arabi ai Primăverii. La această explozie şi foame de altceva a contribuit, fireşte, internetul căci „Internetul reprezintă în ţările cu regimuri autoritare adevăratul spaţiu public.”[3] Cam greu să ai internet şi comunicare radio-TV “la liber” şi să mai exerciţi control dictatorial-total…

carmen-gavrila-hamas-2006

Carmen Gavrilă încearcă de-a lungul întregii materii să ofere şi definiţii şi caracteristici ale spaţiului oriental care sunt esenţiale pentru o minimă înţelegere a acestui spaţiu destul de haotic (cel puţin dintr-un punct de vedere european): „Alianţele sunt esenţiale în spaţiul oriental, marcat de conflicte sectare, interetnice, interreligioase. Numai între 1955 şi 1979 potrivit unui studiu realizat de analistul Stephen Walt, în Orientul Mijlociu au existat 33 de alianţe diferite. De cele mai multe ori, aceste alianţe au fost şi sunt efemere, iar istoria zonei- o saga a trădărilor şi surprizelor.”[4] Cea mai lungă alianţă este cea dintre Iranul islamist şi Siria partidului socialist pan-arab Baath,[5] o alianţă contra-naturii ideologice a celor două regimuri, dar care îşi are logica ei: cele două ţări nu se concurează în spaţiile lor de influenţă şi, în plus, au un mare inamic comun: statul evreu (întrebarea este cine din zonă nu are acelaşi mare inamic comun?). Recent, ambele sunt puse la zid de comunitatea internaţională. „Spaima de străini, pericolul contaminării cu mentalităţi decadente occidentale, radicalismul islamic, starea conflictuală cu Israelul sunt tot atâtea motive, reale sau inventate, pentru ca state ca Iranul, Siria sau Egiptul au pus, prin legislaţie, securitatea statului mai presus de libertăţi individuale şi libertatea presei.”

Aceasta ne-a adus aminte de posibilitatea ca orice cetăţean sovietic să fie arestat şi condamnat la ani buni de Gulag pe baza unui articol din Codul penal, unul vag, care prevedea pedepsirea activităţilor antisovietice. Şi ce nu putea fi antisovietic? „Unii spun că democraţia poate funcţiona în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi în lipsa secularismului, însă în mod evident nu poate exista în afara liberei exprimări de orice tip sau fără împărţirea puterilor în stat ori fără instituţii, mai ales justiţia, absolut independente.”[6] Radicalismul islamic are, în teorie, trei mari forme: extremismul de tip al-Qaeda, care este definit drept subversiv; fundamentalismul preemptiv specific regimului saudit, manifestat prin dezvoltarea de reţele de şcoli islamice wahhabite şi salafite; şi revoluţia islamică devenită regim, ca în cazul Iranului. Sursa tuturor acestora este pur islamică, dar toate au cunoscut devieri.[7] Primele rădăcini ale terorismului de inspiraţie islamică de astăzi stau în practica asasinatului. Trei dintre primii patru califi au fost asasinaţi, iar ultimii doi califi au fost ucişi de musulmani care considerau că îndeplinesc voinţa lui Allah. Terorismul nu este o inventie a secolului XX si nici teroristii, de cele mai multe ori sinucigasi.[8]

Autoarea a petrecut destul timp şi în Egiptul aflat în fierbere, în timpul revoluţiei care a dus la înlaturarea lui Mubarak, a simţit pe viu pulsul revoluţionar din Egipt, a fost în Piaţa Tahrir, un fel de Piaţă a Universităţii din anii `90. Reportajele surprind dramatismul şi romantismul luptei şi credinţei (ceea ce la noi s-a evaporat rapid). Un articol interesant, dar parcă nesuficient aprofundat, este cel despre creştinii copţi din Egipt (între 8-10 milioane din populaţia de 80 de milioane a ţării).

Al treilea grupaj tematic este dedicat Iranului, faţă de care autoarea are o aplecare deosebită, având în vedere studiile absolvite[9]. Revoltele din vara anului 2009 ar fi fost precursoarele celor din spaţiul arab, însă au fost reprimate violent de structurile statului islamic care fac tot posibilul să-şi păstreze puterea. O ţară de dimensiunea Iranului, cu resursele sale energetice imense, cu populaţia sa tânără şi dinamică, trebuie să facă eforturi remarcabile pentru a rămâne înapoiată, izolată şi săracă. Dar preşedintele Ahmadinejad, ayatollahul Khomeini şi garzile lor fidele Pasdaran fac tot posibilul pentru a reţine societatea iraniană de la o evoluţie firească, spre prosperitate. Nu putea lipsi şi o succintă abordare a unui etern conflict, de care mai toată lumea pare a se fi plictisit, cel din Palestina. Autoarea a vizitat şi Fâsia Gaza, un teritoriu minuscul, de numai 360 kilometri pătraţi, mica feuda a Hamas, în care se înghesuie 1,5 milioane de oameni. Diferenţa dintre cele două lumi, unul din cele mai prospere state, Israelul şi „o entitate” (căci stat deocamdată nu este) dintre cele mai sărace, este redată plastic „De la autostrăzile lăsate la doar câţiva kilometri în urmă, în Israel, la un drum desfundat, pe care maşina mai mult se sufocă în gropi decât înaintează. De o parte şi de alta, peisaje dezolante, praf, munţi de resturi şi gunoaie, câte un catâr care smulge fire rare de iarbă arse de soare. În Gaza City, străzi înguste, clădiri care stau să se prăbuşească.”[10]

carmen_gavrila_75427300

Cel de al cincilea grupaj tematic este dedicat Libanului, un mini-puzzle într-un puzzle, pentru că, în ciuda populaţiei reduse şi suprafaţei mai mult decât modeste (10.400 kilometri pătraţi, cât două-trei judeţe din România) chiar dacă toţi libanezii sunt arabi, identităţile religioase îi separă, uneori radical. În Liban există 18 grupuri religioase recunoscute oficial [11] printre care creştinii maroniţi, ortodocsi, armeni, musulmani sunniţi, şiiti, druzi, la care se adaugă şi complicaţiile politice (palestinieni, Hezbollah), totul formând un amestec uşor inflamabil. Ziarista a fost în Liban în vara anului 2006, vizitând un Beirut care tocmai fusese bombardat de către aviaţia israeliană, luându-i un interviu presedintelui de atunici al Libanului, Emile Lahoud, creştin maronit, omul Siriei, simpatizant al Hezbollahului (!) – aceasta pentru a dovedi cât de încurcate sunt căile politicii. Un alt interviu i-a fost luat Bahiei Hariri, sora fostului premier libanez Rafiq Hariri, în care şi aceasta are cuvine de apreciere faţă de acelaşi Hezbollah care, se pare, s-ar fi aflat alături de Siria, în spatele asasinării fratelui ei.  „Cu o istorie în care anii de pace sunt mai puţini decât cei de război, libanezii s-au obişnuit să reconstruiască şi, mai ales, să trateze cu umor uşor resemnat perspectiva de a fi nevoiţi să o ia de la capăt, să revină la o viaţă normală…nu se ştie pentru câtă vreme. (…)În prezent, Libanul este printre puţinele state din lume cu mai mulţi cetăţeni peste hotare decât între propriile graniţe. În Liban, aproape toţi tinerii vorbesc despre emigraţie”[12]”Libanul este de fapt un teritoriu în care se suprapun două state- statul şiit şi cel multiconfesional. În zonele majoritar şiite predomină legea islamică.”[13]

În grupajul Noul Imperiu Otoman este analizată razant creşterea puterii Turciei care a dus la redefinirea rolului său ca putere regională şi a proiectat ambiţiile sale zonale, pe fondul scufundarii Egiptului sau Siriei. Turcia este şi un model de democraţie  pentru ţările revoluţiilor din primăvara arabă “noile linii turce de politică externă au fost determinate şi apoi susţinute mai ales de creşterea economică şi de extinderea sau consolidarea prezenţei pe noi pieţe. Motorul economic însa nu este infailibil, în condiţiile în care există mari diferenţe de dezvoltare între regiunile Turciei, birocraţia încă are complicaţii orientale, iar perspectiva de aderare la UE este parcă într-un etern blocaj.”[14] De notat ca venitul pe cap de locuitor a crescut în Turcia de la 2.598 dolari la 5.477 numai între 2002 şi 2007. În plus, nu trebuie subestimată puterea de iradiere/ corupere/ influenţare pe care o exercită serialele turceşti atât în Orientul Apropiat cât şi, iată, în România.

În ultimul capitol al cărţii, Feţe islamice, ziarista adună articole care tratează diverse alte aspecte ale lumii musulmane, plecând de la mode muzicale şi vestimentare până la definiri generalizatoare ale islamlui fundamentalist, care au, să spunem, o aplicare generală. „Spaţiul islamic este cucerit din interior, cu arme mai eficiente decât orice tehnologie militara- videoclipuri după reţete occidentale, hip-hop, rock, internet, bloguri, modă. Agresorul nu este străin, sunt tinerii musulmani. Mulahii puritani reclamă, în zadar, intoxicarea şi pervertirea cu modele occidentale şi pun piedici care se sfărâmă uşor în faţa revoluţiei pop care a cuprins spaţiul islamic.”[15]Un mod de disidenţă ori de modernizare şi deschidere spre lume căci influenţa occidentală asupra tinerilor arabi este imposibil de negat.Ne-am liniştit când am aflat că Islamul are raspunsuri şi pentru poluare, având în general răspunsuri la orice problematica conemporana (probabi, şi pentru reţelele de socializare se găseşte ceva în Sharia) fiind o religie ecologică!

Multe din aticole au fost scrise în urma unor stagii/misiuni ale Radio România la faţa locului, ceea ce schimbă oarecum perspectiva, oferind informaţii preţioase de la diverşi protagonisti. Carmen Gavrila nu se rezumă la scrierea unor analize răsfoind Google-ul şi, eventual, câteva mari ziare occidentale, ci încearcă să-şi construiască singură propria viziune. În plus, ziarista de la Radio România nu prea îşi dă cu părerea, ceea ce face din aceasta carte una diferită faţă de altele apărute în aceeaşi colecţie  (marii părerologi români precum CTP, Brucan, Tucă etc). Acesta este adevăratul jurnalism. Nu este ciudat că astfel de subiecte ne apar oarecum exotice, ca şi cum nu am fi fost supuşi influenţei musulmane (e drept, cea practicată de sunniţii otomani, într-un dozaj mult mai uşor decât cel de la sud de Dunăre) aproape patru secole?

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în format electronic.


[1] Castigatoare a prestigiosului premiu “Tanarul jurnalist al anului 2009” la categoria  Politica externa si afaceri europene, acordat de Freedom House Romania.

[2] Revolta Orientului, Editura Polirom, Iasi, 2013.

[3] Pag. 18.

[4] Pag. 40.

[5] Partidul Baath sirian se afla în concurenţă şi duşmanie cu Partidul Baath irakian….

[6] Pag. 64.

[7] Pag. 300.

[8] Pag. 302.

[9] Facultatea de Limbi Straine, sectia Limba Persana.

[10] Pag. 178.

[11] Situatia din Liban este chiar mult mai complicată decât cea din Irlanda de Nord!

[12] Pag. 230.

[13] Pag. 240.

[14] Pag. 248.

[15] Pag. 271.

Articole similare

Concurs: Câștigă 3 pachete de cărți oferite de Editura Polirom – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Evenimente Polirom si Cartea Romaneasca: Bookfest 2016

Jovi Ene

Doi prieteni şi fascinantele lor destăinuiri (I)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult