„Poem cu oameni mari şi mici”, de Ramona Micu
Editura Casa de pariuri literare, Seria proză | Colecția Minutar, București, 2021
Proza scurtă este un gen literar care m-a fascinat întotdeauna și am spus-o de-a lungul timpului în recenziile de pe acest blog.
Ramona Micu ne aduce în fața ochilor un șirag de 43 de mici perle; spun mici, aceasta în conformitate cu proverbul care concluzionează că esențele tari se țin în sticle mici. 43 de esențe tari de proză scurtă, desfășurate pe două-trei, maximum șapte pagini, cuprinzînd problemele primordiale ale umanității, răfrânte asupra românului cel de azi, femei cu precădere – dacă nu vă e cu supărare. Viața cea de toate zilele… cum visăm, cum gândim, cum iubim, cum trăim, cum ne despărțim, cum murim, cum pierdem, cum câștigăm, cum cădem, cum ne ridicăm, cum mergem mai departe, cum ne răgăsim echilibrul… în muncă, în copii… privind soarele… mirosind toamna… acceptând viața cu ce ne dă și cu ce ne ia… cu bune și cu mai puțin bune.
Uimitoare este originalitatea scriituri acestor povești de viață. Remarcabile dramatismul și sinceritatea puterii de comunicare. Parcă ”mama-lume” stă de vorbă cu ea însăși, torcând firul experiențelor de viață și de moarte, undeva într-o poiana fermecată, care este când sat, când oraș, când un loc de muncă, când un priveghi la o înmormântare, când o hoinăreală, când o goană, habar neavând că firul tors se transformă în pansament pentru sufletul și mintea cititorilor. Pentru că fiecare dintre noi – cititoare sau cititori – ne regăsim în aceste povești și învățăm multe despre compromisuri necesare, despre supraviețuire, despre dragoste, depre speranță, despre noi.
Construite cu multă atenție, desi ele par a curge de la sine – cum spuneam – aceste povești au tensiune, morală, suflet și multe dintre ele au ”final neașteptat”. Autoarea mânuiește cuvântul cu o dublă putere: aceea conferită de datul său – de talent – și aceea dată de știința câștigată prin studii de profil – este absolventă a Facultății de Litere – secția Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universității Transilvania – Brașov.
Despre ce ne povestesc aceste mici istorii?
Despre viața de familie.. mamă cu cu unul… doi… trei copii… asumată cu deplină dăruire și consumare… până la anularea propriilor vise, nevoi și dorințe… nopți nedormite, spaime trăite la extrem… destrămarea sentimentală și fizică a cuplului în atare situații – până la fuga speriată a partenerului (”iar bunicii și-au smuls părul din cap, ce i-ai făcut femeie, ce i-ai făcut”).
Și din nou viața de familie… alergătura zilnică, conform programului, cu rucsacul pe umăr și cu laptopul sub brat… restructurări la muncă… pierderea jobului… speranța eliberării de sarcinile de serviciu… mai mult timp liber pentru copii, dar ”ce tâmpită am putut să fiu, își spusese după o lună (…) urăsc femeile care nu se îngrijesc, citise un comentariu la o postare a cuiva pe Facebook, hm, eu urăsc oamenii care le știu pe toate, fiecare cu urile lui, or exista uri, se întrebase în gând încercând să numere, o ură, două uri dacă n-or fi două ure, nu, nu cred”.
Viața orașului, viața satului, obiceiuri și tradiții perene, boala și moartea asumată și pregătită în singurătate sau în mijlocul oamenilor alături de care ai trăit.
Și din nou viața de familie… evadarea într-o mica plimbare pe străzi, singură… să ia aer… își spune ”să-mi amintesc că mai există și altceva pe lume… o altă lume față de cea în care <domnește un singur om-rege>, stăpân al tuturor celor ce există. Regele-copil. Cu zâmbet care topește oboseala nopților nedormite. Cu ochi cercetători și degete curioase, Cu piele fină și voce subțire, înaltă, care știe să ceară mai bine decât o știu cuvintele meșteșugite”. Întoarcerea acasă după plimbare…”Apăs clanța încet, mă strecor ușor pe hol, să nu deranjez cumva copilul. Mă descalț și deschid atent ușa dormitorului. Pe pat, bărbatul pe care-l iubesc îi cântă cu voce joasă copilului pe care-l iubesc un cântec de leagăn. În ochii lor e soare”. Cât de simplu spus, dar cât de emoționant.
Orașul… natura… anotimpurile… bucuria de a respira… ”toamna se așterne peste noi ca un strănut (…) și bolile vin toamna… boala eliberează de temeri…”
Sinucideri în nopți de vară… ”într-o rochie roșie”…
Femei copleșite de îndatoriri… obligate să-i suporte pe toți… să se uite pe ea… ”Dar nici eu nu sunt Atlas să vă duc pe toți în spate, mai scutiți-mă”.
Și iată și o mantra…”Pe primul loc ești tu, pe al doilea ești tu și pe al treilea ești tot tu, așa mi-a spus psihologul pe vremea când se număra pintre prioritățile mele într-atât încât să-l vizitez o data pe săptămână (…) Femeia ideală trebuie să fie tâmpită, cântă picăturile zglobii. Blândă și proastă ca o vită, cânt și eu printre picături”.
Și mult-mult umor, frust sau elaborat – uneori dulce-amar… râsu’plânsu’…haz-de-necaz. Pentru mine, povestirea ”Ați sunat la numărul 07xx” – una dintre cele mai lungi ca desfășurare (pe trei pagini… dar există o povestire întinsă pe șapte pagini) mustește de umor cotemporan și reprezintă o dată în plus trăsătura caracteristică a întregului volum: avem de a face cu povești cu final neașteptat! Căci așa e viața!
Vă veți spune poate – eh – literatură feministă! Greșit! Pur și simplu – literatură bine scrisă. La persoana întâia, cu un simț special al cuvântului cules dintr-un vocabular fluid, adaptat și îmbogățit cu exprimările curente ale zilelor pe care le trăim și cu savoarea englezismelor intrate în lexic și uzitate la greu în societate.
Vă relatez cele câteva informații biografice pe care le conține volumul: Ramona Micu ”a fost preparator și asistent universitar la în Politehnica din București, a ținut cursuri prin diverse companii, a lucrat ca specialist în logistică într-o companie de distribuție de produse farmaceutice. Mai mult decât orice, de zece ani e mamă. Are trei copii, alături de care râde, plânge, aleargă și se joacă în fiecare zi. Din 2016 participă la întâlnirile Creative Writing Sundays, organizate de Revista de Povestiri. A publicat on-line mai multe povestiri, pe platforme literare precum: www.revistadepovestiri.ro, www.litero-mania.com, http://tiuk.reea.net”
Mai trebuie să vă spun că am cunoscut familia Micu cu timp în urmă, cu ocazia Festivalului de Șah al Prieteniei (interetnic), organizat anual la Centrul Comunitar Evreiesc din București (JCC). O familie de șahiști, mama, tatăl și doi fii, cea mică, bebelușă, în brațele mamei la masa de joc (vezi photo by JCC) – probabil șoptindu-i acesteia la ureche mutările potrivite 🙂 .
Volumul de față conține și trei povestiri care au ediții sonore. Ele pot fi ascultate în lectura autoarei, prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a fiecăreia dintre cele trei povestiri. Codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).
Vă recomand cu căldură acest volum de proză scurtă (fără să fac trafic de influență 🙂 ), pentru că sunt convinsă că veți avea o lectură plină de satisfacție!
Puteți cumpăra cartea: Editura Casa de Pariuri Literare/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Sursă fotografii: Cdpl.ro)
