Carti Carti pentru copii

Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititorii profesioniști – O poveste despre atașament

”Ana și lupul. Scufița Roșie pentru profesioniști”, de Francisca Stoenescu
Editura Paralela 45, Pitești, 2016
Ilustrații: Francisca Stoenescu

Francisca Stoenescu e arhitect, scriitoare de literatură pentru copii și ilustratoare. S-a născut în 18 mai 1935 în Curtbunar, Bulgaria (teritoriu românesc în 1935). Este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincuˮ din București, în anul 1960. În perioada 1960-1977 lucrează ca arhitect. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Între anii 1986 și 2009 locuiește în Olanda unde expune sub pseudonimul Francisca Stoia și devine membră GBK (Gemeenschap Beeldende Kunstenaars) – Uniunea Artiștilor Plastici din Olanda în perioada 1995-2009. Din anul 2010 se restabilește în București.

Cartea sa ”Ana și lupul. Scufița Roșie pentru cititorii profesioniști” este un colaj de ficțiune, concentrând povești care au ca punct de plecare, astfel cum sugerează și titlu, basmul ”Scufița Roșie”. Poveștile spun ce s-a întâmplat „după” cu eroii basmului, dezvăluie legături de sens sau doar de subiect cu acesta – utilizând elemente cheie precum o fetiță, o scufiță roșie, o bunică, un vânător, un lup, o poveste – în timp ce creionează valențe morale și psihologice ale basmului ”Scufița Roșie”.

Valoarea sugestivă a ilustrațiilor stă în mod deosebit în culorile utilizate – alb, negru, gri și roșu -, culori care contribuie și ele la crearea unui substrat mai adânc dincolo de aparența de exercițiu de creație.

Dacă primele două povești – Coșul cu plăcinte și Lupul și umbrela – urmăresc modul în care Ana–Scufița Roșie a integrat pățaniile din basm și cum aceasta își consolidează capacitatea sa de autoapărare, următoarele două povești ne introduc în atmosfera necesară unei treceri line de la o ficțiune la alta. Și cum poate fi realizat acest lucru mai bine decât prin două povești care nu conțin nici o referință la basmul nostru – Poveste din Insulele Filipine (sau Piratul și cireșele, cum am putea foarte bine să-i mai spunem) și Poveste din Madagascar (în care se vorbește despre un neg împărătesc și unul nu prea).

Un loc important în acestă carte îl ocupă povestea ”Ana și lupul”, nu numai prin mărimea povești, ci, mai ales, prin descrierea detaliată, cursivă și caldă a transferului de atașament pe care un pui de lup îl face de la mama sa, pe care a pierdut-o, către oamenii care-i oferă adăpost.

Urmează o variantă alternativă: mă întreb oare de ce nu mă convinge? să fie oare atât de greu de crezut că oamenii ar recunoaște animalul care îi recunoaște atât de bine pe ei? Apoi o satiră în note vânătorești, un text cu iz jurnalistic, un poem și, în final, secțiunea ”Discuții și păreri”.

Mărturisesc că, după prima citire, povestea ”Ana și lupul” mă prinsese în așa fel încât eram foarte supărată pe autoare pentru soarta puiului de lup și consideram că, în acest mod, nu a făcut decât să deturneze mesajul deosebit de important al basmului ”Scufița Roșie”. Acum toți (mai bine spus eu) îl vor compătimi pe lup și vor pierde din vedere ceea ce simbolizează el și întâlnirea sa cu Scufița Roșie, mesajul subliminal al basmului va fi zădărnicit.

Pentru că basmul ”Scufița Roșie”, în variantele Fraților Grimm, vorbește despre riscurile nedepășirii atașamentului de tip oedipian, despre confruntarea principiului plăcerii cu cel al realității, despre soluția alianței dintre copil și părintele de același sex pentru ca, învățând de la acesta, să se maturizeze.

Stilul narativ al autoarei este unul deosebit de sugestiv, îmbinând frazele lungi, curgătoare, cu un tempo alert, cu epitete descriptive cu impact atât vizual, cât și emotiv. De altfel și tema poveștii, în ”Ana și lupul”, este una fundamentală ceea ce face ca împreună cu mijloacele artistice de exprimare să atingă copii și adulți deopotrivă. Astfel ”Ana și lupul” nu putea fi mai strâns conectată cu basmul de la care întreaga carte a pornit. 

În ”Ana și lupul”, printr-un exercițiu de imaginație, autoarea ne poartă prin primele luni din viața unui pui de lup care, asemeni Scufiței Roșii, se confruntă cu riscurile unui atașament oedipian prelungit care îl face să transfere în locuri greșite atașamentul față de părinții săi: asupra Anei și a bunicii transferă atașamentul față de mamă, iar asupra câinelui Dac transferă atașamentul față de tată. Și pentru că povestea noastră nu este un basm, consecințele acestui transfer sunt fatale.

Astfel, puiul de lup alias Parcea, alias Gruia, ”în timp ce hălpăia laptele cu pâine (dat de Ana și bunică), își aminti de mama lui, cu cât drag îi lingea botul, ochii și urechile, ca să fie curat” sau, mâncând alături de câinele Dac ”o clipă se opri și-l privi atent pe celălalt, mare, puternic, cu botul vârât în mâncare și, mânat de o dorință pe care frica nu i-o putea potoli, se apropie de strachina lui de mâncare încet-încet, cu mare grijă, supus, puțin temător, dar și foarte curios. Dorea să se culcușească lângă el, să-și îngroape capul în blana stufoasă, să-i atingă botul, să simtă respirația caldă, să vadă cât de tare seamănă cu mama lui de care îi era dor.” De la câinele Dac învață să se joace cu bățul, apoi cu mingea. Era cu mingea în gură, pe verandă, liniștit, întors după o lipsă de aproape două luni, când vânătorul, văzând bunica speriată, cu mâinile în aer, trage și îl împușcă mortal.

Cum spuneam, ”Ana și lupul” nu este un basm – autorul ne sugerează acest lucru încă de la început, atunci când ne relatează că Ana și-a uitat-lăsat acasă scufița roșie – ; nu conține întâmplări fantastice, supranaturale; nu însoțeste un om prin procesul său de devenire; și, mai ales, nu are un final fericit, securizator (finalul este totuși acceptabil, având în vedere că, parafrazând autorul, în toate poveștile balaurul este cel care moare). Cu toate acestea, povestea explorează meticulos și tandru una dintre valențele cele mai importante ale basmului Scufița Roșie – atașamentul prelungit. Această poveste se adresează cititorilor profesioniști nu atât prin forma pe care o îmbracă – colaj de ficțiune –, cât mai ales prin destinația mesajului său – cititorul conștient, care este în măsură și este suficient de securizat să înțeleagă ceea ce basmele transmit doar la nivel subliminal.  

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

4 cărți pentru copii de la Editura Humanitas Junior, lecturi pentru vacanța de vară 2019

Jovi Ene

Editura Paralela 45 lansează, pe 13 decembrie, două antologii de proză scurtă românească

Jovi Ene

Întâlnire cu scriitorul Francisc Baja, mâine la Librăria Humanitas Kretzulescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult